Motion to annul final land-return judgment inadmissible; High Court retains prior ruling

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin Încheierea civilă din 31 ianuarie 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2010, s-a respins cererea formulată de pârâta Societatea A. SA, privind recuzarea doamnei judecător B.

Prin Sentinţa civilă nr. 597 din 14 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. x/2010, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de către reclamantul Municipiul Baia Mare prin Primar în contradictoriu cu pârâta SC A. SA, şi în consecinţă:

Pârâta SC A. SA a fost obligată să lase reclamantului Municipiul Baia Mare în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenurile - pieţe în suprafaţă de 10.077 mp, situate în Baia Mare, cuprins în CF vechi x Baia Mare, nr. cadastral x - CF nou x Baia Mare; în suprafaţă de 1039 mp teren situat în Baia Mare, cuprins în CF vechi x Baia Mare nr. cadastral x, CF nou x Baia Mare şi respectiv teren în suprafaţă de 335 mp identificat în CF x Baia Mare, nr. cadastral x.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.366.254,21 RON reprezentând lipsa de folosinţă a terenurilor.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 31 ianuarie 2017 a declarat apel pârâta A. SA.

Prin Decizia nr. 167 din 27 martie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins apelurile exercitate în cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta SC A. SA.

Prin Decizia nr. 4158 din 28 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant Municipiul Baia Mare, prin primar. A respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA împotriva deciziei sus-menţionate.

Această ultimă decizie a fost atacată cu contestaţie în anulare de către contestatoarea SC A. SA, invocând în principal dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2010 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş, la 16 septembrie 2010 la secţia a II-a civilă, iar hotărârea a fost pronunţată tot de această instanţă.

Decizia civilă nr. 167 din 27 martie 2018 a fost pronunţată în apel de Tribunalul Cluj, secţia a II-a civilă, instanţă care şi-a reţinut competenţa materială.

Recursul declarat împotriva Deciziei nr. 167 din 27 martie 2018 a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, instanţă necompetentă.

A mai criticat contestatoarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu a pus în discuţia părţilor şi nu şi-a constatat competenţa materială. Partea a constatat necompetenţa materială a secţiei la 10 aprilie 2019, când a obţinut copia Deciziei nr. 4158 din 28 noiembrie 2018.

În cauză, necompetenţa materială a secţiei/completului specializat este de ordine publică. Criteriile de stabilire a competenţei materiale sunt reprezentate de obiectul, natura sau valoarea litigiului.

În final, contestatoarea a susţinut că necompetenţa materială a secţiei I civile a Înaltei Curţi nu a putut fi invocată în calea recursului, cu precizarea că este vorba de necompetenţa instanţei de recurs şi nu a instanţei de fond ori a celei de apel, pentru a putea fi invocată în calea ordinară a recursului.

S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa competentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în vederea judecării recursului.

În ipoteza respingerii contestaţiei în anulare, fundamentată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a invocat incidenţa cazului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., argumentând că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze anumite motive de casare, hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei în ceea ce priveşte revendicarea.

În dezvoltarea argumentelor care pledează pentru admiterea contestaţiei, a reproşat instanţei de recurs omisiunea de a analiza motivul de casare bazat pe transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor în baza Deciziei nr. 281 din 17 mai 1991 emisă de Prefectura Maramureş şi a HCL Baia Mare nr. 212/1997, ce reprezintă acte administrative cu caracter individual, neatacate şi care produc efecte juridice în beneficiul particularilor. Arată recurenta că a dobândit dreptul de proprietate asupra construcţiilor edificate anterior anului 1990, iar dovada a fost făcută prin următoarele înscrisuri depuse la dosarul cauzei: Decizia nr. 284/1991 a Prefecturii Maramureş, protocolul de predare-primire activ şi pasiv din 1 iunie 1991, HCL Baia Mare nr. 212/1997, protocol predare-primire activ şi pasiv nr. x/1998 şi situaţii mijloace fixe, anexă la Protocolul nr. x/1998. Instanţa de recurs, în analiza criticilor, s-a raportat doar la transmiterea dreptului de proprietate asupra construcţiilor numai din perspectiva art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990.

Au fost redate aspecte privind predarea conformă a bunurilor în temeiul art. 5 din Decizia nr. 284/1991.

Instanţa de recurs a reţinut greşit dispoziţiile art. 341 din Legea nr. 31/1991, ce nu erau în vigoare la data înmatriculării - 15 august 1991. Prima modificare a Legii nr. 31/1990 s-a făcut prin Legea nr. 302/2005. Pe de altă parte, Legea nr. 31/1990 nu conţine prevederea legală.

Prin motivele contestaţiei întemeiate pe art. 318 C. proc. civ., partea a adus lămuriri asupra situaţiei de fapt în legătură cu dreptul de proprietate asupra construcţiilor, punctând în final că instanţa de recurs nu a examinat argumentele şi criticile prezentate în această fază procesuală, comportându-se în soluţionarea pricinii ca o instanţă de fond şi nu una de control judiciar în recurs.

A solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate, rejudecarea parţială a recursului, admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, modificarea Deciziei civile nr. 167/2018 în sensul admiterii apelului împotriva Sentinţei civile nr. 597/2017 şi respingerea cererii privind revendicarea imobiliară.

Intimatul Municipiul Baia Mare prin Primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 319 alin. (2) C. proc. civ., dezvoltând şi argumente pentru respingerea motivelor de contestaţie în anulare.

Din perspectiva reglementării de către legiuitor a condiţiilor prevăzute pentru cazurile de contestaţie prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în raport de cele susţinute de parte în cadrul cererii de contestaţie în anulare, s-a invocat inadmisibilitatea căii de atac.

Analizând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte excepţia de tardivitate a contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Municipiul Baia Mare prin Primar, instanţa o va respinge, pentru următoarele argumente:

În raport de obiectul căii de atac, care în speţă este o hotărâre irevocabilă, pentru stabilirea termenului de exercitare a contestaţiei în anulare, sunt relevante dispoziţiile art. 319 alin. (2) C. proc. civ. ce stipulează: "Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă." Aşa cum rezultă din motivele contestaţiei în anulare, precum şi din precizările făcute de apărătorul contestatorului în şedinţa publică de la termenul de judecată din 13 iunie 2019, partea a obţinut copia Deciziei nr. 4158 din 28 noiembrie 2018 la data de 10 aprilie 2019, iar contestaţia în anulare a fost depusă la instanţa supremă la 25 aprilie 2019, prin serviciul poştal. Procedând la calcularea termenului potrivit dispoziţiilor art. 101 şi art. 102 C. proc. civ., acesta s-a împlinit într-o zi de vineri, 26 aprilie 2019, care a fost declarată zi nelucrătoare conform art. 139 alin. (1) din C. muncii, prelungindu-se până joi - 2 mai 2019 date fiind zilele libere din 29, 30 aprilie şi 1 mai 2019, potrivit dispoziţiilor cuprinse în C. muncii, la art. 139 alin. (1) şi H.G. nr. 171/01.04.2019. Or, raportat la aceste date, contestaţia în anulare a fost introdusă în termenul stabilit de lege.

Examinând motivele contestaţiei în anulare, raportat la dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. şi art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanţa constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce succed:

Potrivit prevederilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când au fost pronunţate cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.

Înalta Curte reţine că acest al doilea motiv al contestaţiei în anulare obişnuite se înscrie în perimetrul normelor cu privire la competenţa instanţelor judecătoreşti şi nu a celor de organizare judecătorească. De asemenea, textul evocat vizează dispoziţiile de "ordine publică" privitoare la competenţă, aşadar încălcarea normelor prin care se reglementează competenţa generală, materială şi competenţa teritorială exclusivă. Textul art. 159 pct. 1 - 3 C. proc. civ. menţionează explicit situaţiile în care necompetenţa este de ordine publică, anume: "în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura. În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

Prin urmare, pentru a putea invoca acest caz, contestatoarea trebuia să facă dovada încălcării normelor de competenţă generală, materială sau teritorială exclusivă.

În speţă, prin intermediul motivelor contestaţiei în anulare, s-a susţinut o necompetenţă a secţiei/completului specializat în judecarea recursului împotriva Deciziei civile nr. 167/2018 a Curţii de Apel Cluj, aşadar o necompetenţă funcţională, care nu se încadrează în prevederile art. 159 pct. 1 - 3 C. proc. civ.

Mai mult, aspectele invocate de contestatoare conturează încălcarea unor norme de organizare judecătorească, în legătură cu organizarea secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind vorba de norme de competenţă de ordine publică.

În raport de considerentele expuse, se constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute în mod limitativ de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., şi în consecinţă, contestaţia în anulare din această perspectivă urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează două motive de contestaţie în anulare specială, contestatoarea prevalându-se de ipoteza în care instanţa de recurs a omis să cerceteze o parte din motivele de casare.

Contestaţia în anulare specială, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situaţiile prevăzute de textul legal menţionat - nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, iar nu pentru greşita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în apel şi recurs, şi nu în contestaţia în anulare.

Pentru ca o contestaţie în anulare specială, întemeiată pe art. 318 C. proc. civ. teza a II-a, să poată fi admisă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare; această omisiune să se fi produs din greşeală.

Văzând motivele de contestaţie în anulare, se constată că, sub un prim aspect, contestatoarea invocă nevalorificarea de către instanţa de recurs a unor probe, respectiv a unor înscrisuri prezentate, apte să facă dovada dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate pe cele două terenuri revendicate din Baia Mare. Sub un al doilea aspect, se reţine că nemulţumirile părţii au vizat aplicarea greşită de către instanţa supremă a dispoziţiilor art. 341 din Legea nr. 31/1991.

Toate susţinerile contestatoarei privind neanalizarea de către instanţa de recurs a probelor şi aplicarea greşită a legii nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., ce reglementează omisiunea instanţei de recurs de a cerceta din greşeală anumite motive, întrucât reprezintă chestiuni ce ţin de fondul litigiului. Instanţa sesizată cu contestaţia în anulare nu este îndreptăţită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse şi, în funcţie de rezultatul acestei analize, să schimbe soluţia pronunţată în cauză, după cum solicită contestatoarea.

A da părţilor posibilitatea de a se plânge aceleiaşi instanţe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele şi a interpretat legea ar însemna să se deschidă dreptul părţilor de a provoca rejudecarea căii de atac a recursului, ceea ce este inadmisibil. Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă sub pretextul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt sau greşitei interpretări a unor dispoziţii legale.

În consecinţă, având în vedere că motivele invocate nu se subsumează cazului expres şi limitativ prevăzut de dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii invocată de intimatul Municipiul Baia Mare prin Primar.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 4158 din 28 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2010, formulată de contestatoarea SC A. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2019.

Procesat de GGC - CP