Dismissal of appeal against liability for breach of moral rights in dubbed animated films, upholding solidary delictual liability for uncredited dubbing producers and artists.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti. secţia a V-a civilă, la data de 20 iunie 2011, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în calitate de actori interpreţi, M., în calitate de regizor, şi SC N. SRL, în calitate de proprietara a studioului producător, cunoscut şi sub pseudonimul O., au chemat în judecată pe pârâtele SC P. SRL şi Q., R., solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună: constatarea încălcării de către pârâte a drepturilor morale de autor şi conexe ale reclamanţilor izvorâte din crearea dublajele în limba română a titlurilor de desene animate - 1. T.; 2. U.; 3. V.; încetarea acestei încălcări prin obligarea pârâtelor să inscripţioneze numelor actorilor, al regizorului şi al studioului român producător al dublajelor pe toate copiile, oricare ar fi forma acestora, copii ce conţin varianta în limba română a filmelor; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata a 90.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru încălcarea drepturilor morale ale reclamanţilor; afişarea hotărârii şi publicarea acesteia în mijloace de comunicare în masă (un ziar de circulaţie naţională), pe cheltuiala pârâtelor.

Prin încheierea din 24 mai 2012 a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC N. SRL.

Prin Sentinţa civilă nr. 1692 din 3 octombrie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a dispus după cum urmează:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului M. şi a respins acţiunea formulată de reclamanţii M. şi SC N. SRL, ca fiind formulată de persoane lipsite de calitate procesuală activă;

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Q., R. şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL, prin administrator judiciar, Cabinet Individual de Insolvenţă W.;

A constatat că pârâta SC P. SRL a încălcat drepturile morale ale reclamanţilor de a li se recunoaşte calitatea de artişti interpreţi asupra dublajelor filmelor de animaţie "T.", "U." şi "V."

A dispus încetarea acestei încălcări şi obligarea pârâtei să inscripţioneze numele actorilor care au realizat dublajele în limba română pentru filmele de animaţie menţionate, pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a filmelor, pe format D.V.D. sau Blu-Ray;

A obligat pârâta la plata următoarelor sume: 4.000 RON către reclamanta A., 13.000 RON către reclamanta B., 9.700 RON către reclamanta C., 13.700 RON către reclamantul E., 4.000 RON către reclamanta D., 4.000 RON către reclamanta G., 5.400 RON către reclamantul F., 5.400 RON către reclamantul H., 8.300 RON către reclamantul J., 8.300 RON către reclamantul K., 4.100 RON către reclamantul L. şi 6.900 RON către reclamanta I.;

A dispus publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei într-un cotidian de largă circulaţie;

A obligat pârâta SC P. SRL la 5.000 RON cheltuieli de judecată către reclamanţi şi a obligat toţi reclamanţii la 4.158 euro, în echivalent RON la data plăţii către pârâta Q.

Prin Decizia civilă nr. 250/A din 12 mai 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC N. SRL şi a admis apelul reclamanţilor C., E., M., dispunând anularea în parte a sentinţei apelate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea cererii reclamantului M. în contradictoriu ambele pârâte, precum şi a cererii reclamanţilor C., E. în contradictoriu cu pârâta Q., S.; Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Prin Decizia civilă nr. 106 din 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

A respins, ca nefondat, recursul formulat de pârâta Q., R.;

A admis recursul formulat de reclamanta SC N. SRL şi a modificat decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de SC N. SRL împotriva încheierii din 24 mai 2012 şi a Sentinţei civile nr. 1692 din 3 octombrie 2013.

A fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC N. SRL, fiind trimisă spre rejudecare la prima instanţă şi cererea formulată de această reclamantă.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei recurate.

În privinţa recursului formulat de reclamanta SC N. SRL, Înalta Curte a reţinut că pârâta SC P. SRL (fostă X.) are calitatea de producător al operelor derivate (filmele de animaţie dublate în limba română), aspect care nu face obiectul unor critici susţinute prin recursurile promovate în cauză, având în vedere, potrivit celor reţinute de instanţa de apel, clauzele contractului din 21 noiembrie 2008 dintre Q. şi această pârâtă - beneficiarul licenţei - (în termenii legii, cesionar), care este cea care a furnizat mijloacele financiare pentru realizarea operelor derivate.

În vederea realizării obiectului aceluiaşi contract de cesiune neexclusivă dintre Q. şi SC X. SRL (beneficiar/cesionar), aceasta din urmă a încheiat cu SC N. SRL (prestator) contractul din 3 septembrie 2008, iar potrivit clauzei de la art. 1, obiectul contractului - produse şi servicii audio-video - a fost realizat de către recurenta SC N. SRL pentru beneficiar - SC P. SRL

Potrivit regulilor ce guvernează contractul de mandat rezultă că recurenta-reclamantă a acţionat în numele şi pe seama producătorului SC P. SRL în realizarea acestor produse finite - dublajul în limba română a celor trei filme de animaţie, cu propriile sale mijloace tehnice, dar cu mijloacele financiare ale SC P. SRL.

Cu alte cuvinte, producătorul operelor derivate - SC P. SRL - şi-a îndeplinit propriile obligaţii de producător în vederea exercitării drepturilor cesionate de către Q. (ca şi pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată către producătorul operei originare a contravalorii cesiunii pentru tipul de exploatare pentru care a fost autorizată) prin intermediul unui producător executiv căruia i-a delegat atribuţiile de producţie efectivă a operelor derivate, căreia i-a şi furnizat mijloacele financiare în acest scop.

În consecinţă, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, anume a cerinţei legale ca producătorul să fi furnizat nu numai mijloacele financiare, ci şi mijloacele tehnice indispensabile realizării operelor derivate, întrucât acestea nu puteau fi realizate exclusiv cu mijloace financiare, însăşi cerinţa legii fiind una cumulativă iar nu alternativă.

Nici referirea instanţei de apel la dispoziţiile art. 1062 din Legea nr. 8/1996 nu se justifică, prin imputarea reclamantei SC N. SRL a posibilităţii, dedusă din acest text, de a insera ea însăşi numele său pe suporturile materiale de ambalare ale filmelor, în calitate de studio producător, astfel cum s-a legitimat în cauză.

Or, astfel cum s-a arătat, recurenta-reclamantă a desfăşurat activităţi de producător delegat/executiv, acţionând în numele şi pe seama intimatei-pârâte SC P. SRL, astfel încât o astfel de decizie nu era la îndemâna sa în mod evident, întrucât reproducerea şi distribuirea de D.V.D.-uri şi Blu-Ray-uri (formele de utilizare la care art. 1062 se referă) erau drepturi cesionate de către Q. către SC X. SRL (devenită SC P. SRL) şi, mai mult decât atât, multiplicarea acestor copii era la dispoziţia Q. (a societăţilor de multiplicare ale Q.), după cum şi ambalajele acestor suporturi erau supuse aprobării prealabile exclusive a Q. (clauză din contractul încheiat între Q., S. şi SC X. SRL din 21 noiembrie 2008 - dosar fond).

Ca atare, în mod nelegal instanţa de apel a confirmat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC N. SRL, prin respingerea apelului său, cercetarea pe fond a pretenţiei acestei reclamante urmând a se realiza însă de prima instanţă, în rejudecare, în aplicarea dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în contradictoriu cu ambele pârâte ale cauzei, având în vedere că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Q. a fost în mod corect respinsă de instanţa de apel - urmând ca în rejudecare să se aprecieze asupra capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei SC P. SRL.

În soluţionarea recursului formulat de către pârâta Q., Q., S. (Q., S.), s-a reţinut că instanţa de apel a soluţionat în mod corect excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Q. (în analiza motivelor de apel ale reclamanţilor - persoane fizice).

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că în cuprinsul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii intră dreptul reclamanţilor la recunoaşterea paternităţii operei şi dreptul la nume, cererea fiind circumscrisă prevederilor art. 10 alin. (1) lit. b) şi c), art. 96 lit. a) şi b), precum şi ale art. 1062 din Legea nr. 8/1996, anume: dreptul regizorului de a fi recunoscut ca autor principal al operelor derivate, precum şi de a decide sub ce nume va fi adusă opera derivată la cunoştinţa publică (art. 10 lit. b) şi c)), pentru actori - dreptul la recunoaşterea paternităţii propriilor interpretări sau execuţii şi de a pretinde ca numele lor să fie indicat la fiecare utilizare a înregistrării operei derivate (art. 96 lit. a) şi b), dar şi art. 1062 din Legea nr. 8/199), pornind de la premisa deja reţinută în cauză că opera audiovizuală derivată a fost fixată pe un suport material (D.V.D., B.R., în cauză); în plus, faţă de cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 1062 din aceeaşi lege şi în legătură cu drepturile studioului producător delegat al aceloraşi opere audiovizuale derivate, potrivit celor deja arătate în analiza recursului reclamantei SC N. SRL.

Corelativ acestor drepturi ale reclamanţilor, instanţa de apel a stabilit că, în baza dispoziţiilor legale enumerate, funcţionează obligaţia corespunzătoare a pârâtelor de a le recunoaşte reclamanţilor aceste prerogative nepatrimoniale ale dreptului de autor sau ale drepturilor conexe dreptului de autor, precum dreptul producătorului delegat al operelor audiovizuale - opere derivate.

În consecinţă, încălcarea unor drepturi legale (sau al căror izvor îl constituie legea însăşi) este susceptibilă a antrena angajarea răspunderii persoanei obligate la respectarea lor, persoană care, prin conduita sa - comisivă sau omisivă - a nesocotit aceste drepturi, ceea ce configurează temeiul delictual al acestei răspunderi care poate fi angajată chiar şi pentru cea mai uşoară formă de culpă (culpa levissima) în săvârşirea pretinsei fapte ilicite.

În explicitarea mecanismului de angajare a răspunderii civile delictuale a recurentei-pârâte Q., curtea de apel a enunţat raportul contractual dintre aceasta şi SC X. SRL, act juridic faţă de care reclamanţii sunt terţi, astfel încât, acesta reprezintă doar un fapt juridic de natură a putea reprezenta premisa verificărilor realizate de instanţa de apel în identificarea persoanei căreia îi revenea obligaţia de a înscrie pe suporturile pe care au fost fixate operele derivate în discuţie.

Prin urmare, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 973 C. civ. - relativitatea efectelor actului juridic - instanţa de apel a recurs la indicarea drepturilor şi obligaţiilor generate între recurenta-pârâtă Q. şi SC X. SRL (devenită SC P. SRL), ca efect al încheierii acestui contract de cesiune în legătură cu dreptul de exploatare a operei convenit prin acest act juridic (drepturi de difuzare video pentru acasă în România şi Republica Moldova - comercializare şi închiriere D.V.D. şi comercializare B.R.).

Or, potrivit celor convenite de părţi, a rezultat că SC X. SRL, prin efectul acestui contract, a dobândit un drept de a plasa comenzi şi comenzi suplimentare la societăţile de multiplicare ale Q. pentru numărul necesar de exemplare din fiecare titlu pe D.V.D.; aceleaşi părţi au mai convenit că toate ambalajele vor fi executate de către beneficiarul licenţei (SC P. SRL), pe cheltuială proprie în teritoriu, ambalaje care vor necesita aprobarea prealabilă exclusivă a Q.

În consecinţă, în mod corect curtea de apel a concluzionat că faţă de reclamanţii cauzei, în virtutea acestui contract de cesiune, sunt dovedite ca fapte juridice împrejurările că multiplicarea fiecărui titlu dintre cele trei opere derivate al căror dublaj în limba română a fost efectuat de către reclamanţi, se realiza doar prin intermediul societăţilor de multiplicare ale recurentei-pârâte, că ambalajele acestor suporturi erau executate de către pârâta SC A.V. SRL, însă aceste ambalaje (pe care se regăsesc, de regulă, toate menţiunile ce interesează respectarea drepturilor de autor, lato sensu) trebuie aprobate în prealabil exclusiv de către Q.; toate aceste drepturi rezervate pe seama recurentei-pârâte Q. denotă constituirea unor instrumente contractuale eficiente pentru asigurarea integrităţii operelor originare şi limitarea corespunzătoare a drepturilor distribuitorului său autorizat pe teritoriul României (teritoriu ce interesează cauza de faţă) sub aspect decizional, chiar în limitele drepturilor cesionate.

În consecinţă, într-o corectă aplicare a legii, instanţa de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală pasivă a pârâtei Q. împreună cu cea a SC A.V.R. SRL faţă de cererea dedusă judecăţii, dat fiind şi caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, reglementat de art. 1003 C. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut şi faptul că drepturile de proprietate intelectuală asupra dublajelor respective realizate de reclamanţi nu i-au fost niciodată transmise de către SC X. SRL (SC P. SRL) în ciuda clauzei din contractul de licenţă care prevedeau încheierea unui astfel de contract de cesiune (clauza referitoare la "Proprietate" dosar fond) -argument ce nu este însă de natură a infirma calitatea sa procesuală pasivă, faţă de cele anterior reţinute în sarcina sa.

Astfel, dacă acest contract de cesiune ar fi fost încheiat (sau ar fost exhibat în cauză) ar fi dat dreptul recurentei-pârâte să utilizeze dublajele - opera derivată ce interesează în cauză (precum şi subtitrările, reclamele, publicitatea şi orice materiale referitoare la titlurile create de sau pentru beneficiarul licenţei în conformitate cu cele convenite prin contractul dintre Q. şi P.), inclusiv pentru difuzarea prin televiziune (a filmului de animaţie B. şi cei trei muschetari, prin intermediul canalului de televiziune M., în speţă).

Or, astfel cum a rezultat din contractul de licenţă de la filele x, prima instanţă (România fiind unul dintre teritoriile pentru care licenţa de difuzare prin televiziune a fost acordată), acesta a fost a fost încheiat la data de 4 noiembrie 2009 între Q., S., iar nu de către Q. (Q., S.) şi Y., persoană juridică din Republica Cehă; pe de altă parte, la dosar fond, vol. II se regăseşte contractul din 10 decembrie 2009 încheiat între SC X. SRL, în calitate de licenţiator (în virtutea acordului privind licenţa pentru program, încheiată cu deţinătorul legal al dreptului asupra programului, Q. S. - pct. 1 din contract) şi Y.

Prin urmare, întrucât în cauză nu s-a reţinut că actul de cesiune încheiat la data de 4 noiembrie 2009 între Q., S., pe de o parte şi Y., pe de altă parte, este opozabil şi Q. (Q., S.), pretinsa încălcare a drepturilor reclamanţilor decurgând din difuzarea la televiziune a filmului B. şi cei trei muschetari - dublat în limba română - pe canalul M., în datele 8 octombrie 2011, 11 octombrie 2011 şi 13 octombrie 2011 nu ar putea fi analizată în rejudecare decât în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL (sub rezerva reţinerii capacităţii procesuale de folosinţă a acesteia).

Înalta Curte a înlăturat ca nefondate şi criticile susţinute de către recurentă cu privire la reţinerea în cauză a calităţii procesuale active a regizorului dublajelor - M.

Din punct de vedere al verificărilor ce intră în competenţa instanţei de recurs, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 65, art. 67 alin. (2) şi art. 69 din Legea nr. 8/1996, recunoscând reclamantului M., pe baza unei pertinente analize a probelor cauzei, calitatea de autor principal al operelor derivate - regizor al dublajelor celor trei filme de animaţie.

Astfel, această calificare juridică a fost realizată prin verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea calităţii de regizor - autor principal al operei, făcându-se o justă individualizare a contribuţiei creatoare proprii a reclamantului la realizarea operei derivate (iar nu a unei simple activităţi de execuţie), în raport cu circumstanţele particulare ale cauzei, chiar în condiţiile posibilităţii de manifestare a activităţii creatoare în anumite limite prestabilite, impuse de condiţiile contractului de cesiune obţinut de către SC X. SRL şi, în plus, decurgând, în mod obiectiv, din necesitatea respectării integrităţii operei originare.

Din această perspectivă, apare ca lipsită de relevanţă susţinerea recurentei referitoare la calitatea de angajat a reclamantului în cadrul SC P. SRL, întrucât instanţa de apel a avut în vedere activităţile derulate în concret de către acesta, care au dat conţinut coordonării artistice în vederea realizării dublajelor celor trei filme de animaţie, circumscrise aportului regizoral la crearea operei, potrivit descrierilor de detaliu redate în considerentele deciziei recurate; în plus, potrivit dispoziţiilor legii, nu poate fi identificată o incompatibilitate între calitatea de angajat al societăţii producătoare (ori asistent manager) şi cea de regizor al unei opere audiovizuale.

Recurenta pârâtă a imputat instanţei de apel şi aplicarea greşită a prevederilor art. 96 lit. b) din Legea nr. 8/1996, reiterând argumentul potrivit căruia artiştii interpreţi ai vocilor, cu ajutorul cărora au fost create operele derivate, nu au pretins niciodată să le fie indicat numele sau pseudonimul ori ca acesta să fie indicat ori comunicat la fiecare utilizare a înregistrării operei.

Acest motiv a fost susţinut în mod identic şi în faţa instanţei de apel, astfel încât, prin motivele de recurs, recurenta nu critică dezlegarea dată acestuia prin considerentele deciziei recurate.

Din acest punct de vedere, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a stabilit în mod corect că drepturile nepatrimoniale a căror încălcare au afirmat-o reclamanţii prin formularea cererii de chemare în judecată îşi au izvorul în lege, astfel încât exercitarea acestora nu poate fi lăsată la latitudinea producătorului sau a titularului dreptului de autor asupra operelor originare, ci este inerentă oricărei activităţi creatoare destinate, prin definiţie, publicului (artişti interpreţi, regizori, producători ai unor opere derivate în vederea comercializării pentru acasă - D.V.D., B.R. etc., precum în speţă).

Prin Sentinţa civilă nr. 1269 din 4 noiembrie 2016, îndreptată prin încheierea din 7 iulie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă,

A respins excepţia lipsei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Q. Diviziune a Q. Studios Internaţional S.;

A admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei SC P. SRL, prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă W. şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii C., E., M., şi SC N. SRL, prin lichidator Z., în contradictoriu cu pârâta Q. - Diviziune a Q. Studios Internaţional S.

A constatat că pârâta a încălcat drepturile morale ale reclamanţilor C. şi E. de a li se recunoaşte calitatea de artişti interpreţi asupra dublajelor filmelor de animaţie "T.", "U." şi "V.", dreptul moral al reclamantului M. de a i se recunoaşte calitatea de autor principal al operelor derivate - regizor al dublajelor celor trei filme de animaţie anterior menţionate precum şi dreptul moral al reclamantei SC N. SRL de a i se recunoaşte calitatea de studio producător delegat al aceloraşi opere audiovizuale derivate.

A dispus încetarea acestor încălcări şi obligarea pârâtei să inscripţioneze numele actorilor care au realizat dublajele în limba română pentru filmele de animaţie menţionate, numele regizorului dublajelor celor trei filme de animaţie şi denumirea studioului producător delegat al aceloraşi opere audiovizuale derivate pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a filmelor menţionate, pe format DVD sau Blu-Ray.

A obligat pârâta la plata sumei de 9.700 RON către reclamanta C., 13.700 RON către reclamantul E., 15.000 RON către reclamantul M. precum şi suma de 10.000 Euro, echivalent în RON la data punerii în executare a hotărârii către reclamanta SC N. SRL.

A dispus publicarea hotărârii pe cheltuiala pârâtei Q. - Diviziune a Q. Studios Internaţional S. într-un cotidian de largă circulaţie şi obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 5.000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.

Prin Decizia nr. 184A din data de 16 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti. secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâta Q., R. şi de reclamanţii C., E. şi SC N. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 1269 din 4 noiembrie 2016, pentru următoarele motive, reţinute în soluţionarea apelului declarat de pârâtă, singura recurentă în cauză (reclamanţii, al căror apel a fost respins, neformulând cerere de recurs).

1. În mod corect s-a apreciat că modul în care excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei a fost soluţionată în ciclul procesual anterior lipseşte de relevanţă noile susţineri ale apelantei referitoare la acest aspect.

Astfel, în ciclul procesual anterior, instanţa de apel a stabilit că în prezenta cauză răspunderea Q. faţă de reclamanţi se angajează pe tărâm delictual, iar calitatea sa procesuală pasivă este determinată de clauzele contractului încheiat la 21 noiembrie 2008 între Q. S. şi SC X. (devenită SC P.), contract prin care Q. a acordat licenţa de comercializare DVD, închiriere DVD şi comercializare Blu-Ray, în care, la capitolul "Copii Master şi Materiale", s-a stipulat că "Beneficiarul Licenţei va plasa comenzile şi comenzile suplimentare la societăţile de multiplicare ale Q., care vor fi notificate din timp în timp de către Q. pentru numărul necesar de exemplare pentru fiecare Titlu de DVD ... Discurile goale cu etichetarea completă vor fi puse la dispoziţie de către societatea de multiplicare a Q. Beneficiarului Licenţelor la un cost ... Toate ambalajele vor fi executate de către Beneficiarul licenţelor pe cheltuiala proprie în Teritoriu, ambalaje care vor necesita aprobarea prealabilă exclusivă a Q.".

Acest contract este un simplu fapt juridic, ceea ce determină şi natura răspunderii ce poate fi angajată între reclamanţi şi apelanta-pârâtă.

Raţionamentul Curţii de Apel a fost confirmat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare, prin care a fost respins recursul formulat de Q., reţinându-se că "într-o corectă aplicare a legii, (...), instanţa de apel a confirmat în cauză calitatea procesuală a pârâtei Q. împreună cu cea a SC P. SRL faţă de cererea dedusă judecăţii, dat fiind şi caracterul solidar al răspunderii civile delictuale, reglementat de art. 1003 C. civ.

Atare dezlegare a calităţii procesuale pasive se va impune în rejudecare în cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii C., E., SC N. SRL, ca şi de reclamantul M. în legătură cu dreptul de difuzare video pentru acasă ce a făcut obiectul contractului de licenţă (cesiune) încheiat între Q. S. şi X. SRL de la dosar primă instanţă vol. I."

Or, raportat la cele statuate cu privire la acest aspect şi care se impuneau tribunalului ca fiind chestiuni de drept dezlegate, în baza art. 315 alin. (1) C. proc. civ., susţinerile Q. referitoare la lipsa de identitate între ea şi semnatarul licenţelor nu pot fi primite, întrucât contractul invocat a fost avut în vedere de Înalta Curte la momentul la care a dezlegat problema de drept a calităţii procesuale pasive a pârâtei Q.

În plus, în prezenta cauză nu este relevantă calitatea de titular al drepturilor de autor asupra operelor originale, ci cărei structuri din cadrul Q. îi revenea obligaţia de a înscrie numele actorilor care au realizat dublajele, al regizorului şi al producătorilor dublajelor în limba română pe generic şi/sau ambalajul variantelor în limba română. Ca atare, este irelevantă împrejurarea invocată de apelantă referitoare la lipsa identităţii între aceasta şi entitatea care a semnat contractele de licenţiere.

2. În ceea ce priveşte nemotivarea corespunzătoare a existenţei faptei culpabile, tribunalul a reţinut, corect, că fapta culpabilă este aceea de încălcare a dreptului reclamanţilor de a li se menţiona numele/denumirea pe ambalajele şi/sau genericul variantei în limba română a celor trei opere, părţi componente ale drepturilor consacrate pentru autor (regizor) de dispoziţiile art. 10 lit. b) din Legea nr. 8/1996, pentru artiştii interpreţi de dispoziţiile art. 96 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 şi pentru producătorul înregistrării dublajului de dispoziţiile art. 1062 din aceeaşi lege.

Chiar pârâta recunoaşte că şi-a rezervat drepturile referitoare la controlul genericelor pentru materialele DVD şi Blue Ray distribuite pe teritoriul românesc, dar susţine că prin rezervarea acestor drepturi doar s-a asigurat cu privire la respectarea integrităţii operei originale.

Or, este evident că atât licenţiata P., cât şi pârâta-apelantă au fost implicate în realizarea şi, respectiv, aprobarea ambalajelor, precum şi în reproducerea variantei dublate în limba română, variantă care ar fi trebuit să includă şi menţiunile legale necesare pentru respectarea drepturilor mai sus menţionate. Din moment ce rezultatul final al colaborării între pârâte omite menţionarea numelor şi calităţilor reclamanţilor, rezultă că prin faptele omisive ale pârâtelor s-a ajuns la încălcarea drepturilor morale ale reclamanţilor. Contribuţiile efective ale celor două pârâte în producerea acestui rezultat privesc strict raporturile de colaborare ce au fost stabilite între acestea, raporturi care nu privesc însă pe reclamanţi, astfel că pentru aceştia este indiferentă contribuţia efectivă pe care fiecare dintre pârâte a avut-o în realizarea ambalajelor DVD-urilor şi Blu-Ray-urilor pe care a fost comercializată varianta dublată în limba română. Singurele aspecte relevante în raporturile cu reclamanţii este că ambele pârâte au fost implicate în procesul de realizare a ambalajelor şi, totodată, că apelanta-pârâtă a avut drept de control asupra genericelor variantelor dublate, iar ambalajele şi genericele variantelor dublate în limba română nu respectă drepturile morale ale reclamanţilor.

3. Susţinerea apelantei-pârâte în sensul că reclamanţii ar fi trebuit să solicite expres inserarea numelui/denumirii lor pe ambalaje şi generice nu poate fi primită, întrucât respectarea drepturilor morale recunoscute de Legea nr. 8/1996 în favoarea acestora nu este o opţiune. De altfel, acest aspect a fost deja dezlegat de Înalta Curte prin decizia de casare, în care s-a reţinut că "instanţa de apel a reţinut în mod corect că drepturile nepatrimoniale a căror încălcare au afirmat-o reclamanţii prin formularea cererii de chemare în judecată îşi au izvorul în lege, astfel încât exercitarea acestora nu poate fi lăsată la latitudinea producătorului sau a titularului dreptului de autor asupra operelor originare, ci este inerentă oricărei activităţi creatoare destinate, prin definiţie, publicului (artişti interpreţi, regizori, producători ai unor opere derivate, în vederea comercializării pentru acasă - DVD, Blu-Ray etc., precum în speţă).".

Nu pot fi reţinute ca argumente statuările pe care Înalta Curte le-a făcut în Decizia nr. 805/2016, întrucât decizia menţionată a fost pronunţată într-o speţă în care împrejurările de fapt erau complet diferite. În plus, în decizia de casare pronunţată în prezenta cauză, Înalta Curte a dat acestei chestiuni o dezlegare obligatorie în rejudecare.

4. Apelanta a mai susţinut că instanţa de rejudecare în mod greşit a obligat-o în solidar cu P. SRL faţă de o parte dintre intimaţii - reclamanţi, având în vedere şi faptul că s-a reţinut deja fapta ilicita în sarcina P. SRL de către prima instanţă ce a dezbătut fondul cauzei - acest ultim aspect intrând în puterea lucrului judecat.

Contrar acestor susţineri, Curtea de Apel, prin Decizia nr. 250A din 12 mai 2015, a anulat în parte sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe pentru rejudecarea cererii reclamantului M. în contradictoriu cu ambele pârâte şi pentru rejudecarea cererii reclamanţilor C. şi E. în contradictoriu cu pârâta Q., reţinând obligaţia Q. de a înscrie numele regizorului şi ale artiştilor interpreţi şi executanţi apelanţi-reclamanţi pe genericele operelor derivate. Ulterior, Înalta Curte, prin decizia de casare, a menţinut această dispoziţie şi, în plus, a admis şi apelul formulat de N., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestei reclamante şi a trimis spre rejudecare şi cererea formulată de această reclamantă. Prin urmare, aspectul invocat nu a intrat în puterea lucrului judecat în raport cu reclamanţii care au declarat apel.

5. Criticile prin care se susţine greşita reţinere a calităţii reclamantei N. de producător delegat/executiv nu pot fi primite, întrucât această calitate a fost stabilită de Înalta Curte în decizia de casare, care a statuat că, în această calitate, această reclamantă are calitate procesuală activă. Prin urmare, acest aspect dezlegat prin decizia de casare nu mai poate fi pus în discuţie în rejudecare.

Nu sunt fondate nici susţinerile potrivit cărora N., în calitate de producător, a executat din punct de vedere tehnic operele în discuţie - dublajele, având posibilitatea tehnic de a insera atât denumirea sa în calitate de studio producător, cât şi a numelor artiştilor interpreţi.

Astfel, din probele administrate şi corect interpretate de tribunal, rezultă că ambalajele, care urmau a fi realizate de către pârâta P., erau supuse avizării de către una din structurile Q. Prin urmare, aşa cum deja s-a reţinut, inserarea numelor pe ambalaje era în sarcina celor două pârâte, care erau implicate în realizarea şi avizarea ambalajelor.

De asemenea, din contractul de licenţiere rezultă că multiplicarea suporturilor se realiza de către una din structurile Q. Din corespondenţa electronică depusă la dosar rezultă că N. a fost implicată doar în realizarea înregistrării dublajelor, însă sincronizarea finală a dublajului cu opera originară a fost realizată de o structură a Q. Prin urmare, N. nu ar fi putut să îşi imprime denumirea nici pe ambalaje şi nici pe genericele operei derivate, întrucât nu a avut nicio contribuţie la realizarea ambalajelor, la realizarea genericelor sau la multiplicarea suporturilor care conţineau variantele în limba română ale operelor în discuţie. Ca atare, calitatea de producător executiv al dublajelor nu punea această reclamantă în situaţia de a reproduce şi distribui propriile înregistrări, aceste operaţiuni fiind realizate de către pârâtele din prezenta cauză, iar nu de către reclamanta N.

6. Criticile apelantei-pârâte care vizează cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor N. şi M. sunt nefondate.

Astfel, deşi apelanta-pârâtă a criticat cuantumul acestor daune şi a susţinut că tribunalul nu a identificat criterii pentru stabilirea acestor daune, nu a arătat care ar fi în opinia sa criteriile rezonabile pe care tribunalul ar fi trebuit să le aibă în vedere.

Or, în prezenta cauză se regăseşte un element pe care instanţa de rejudecare nu îl putea ignora şi anume cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor artişti interpreţi, care nu au formulat căi de atac în cauză sau nu au criticat aceste cuantumuri, astfel că aceste cuantumuri au rămas definitive.

Prin urmare, cuantumul de 15.000 RON stabilit în favoarea regizorului înregistrărilor celor trei dublaje în limba română este rezonabil şi echitabil prin raportare la cuantumul daunelor morale primite de artiştii interpreţi, care sunt între 4.000 RON pentru încălcarea drepturilor morale corespunzătoare operei care a avut bugetul cel mai mic (U.) şi 13.700 RON pentru încălcarea drepturilor morale corespunzătoare la două opere din cele trei în discuţie în prezenta cauză.

Şi cuantumul de 10.000 euro recunoscut în favoarea N. apare ca fiind rezonabil în condiţiile în care lipsa menţiunii denumirii sale, în calitate de producător, pe variantele în limba română a trei opere comercializate pe teritoriul românesc a împiedicat cunoaşterea de către public a acestei calităţi şi, totodată, cunoaşterea acestei calităţi în mediul de afaceri relevant şi, implicit, pierderea unor oportunităţi de creştere a prestigiului pe piaţa relevantă.

Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta Q., R., invocând următoarele motive:

1. În ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost învestită, iar instanţele în faţa cărora a fost invocată nu au analizat motivul care o susţine.

Din motivarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie rezultă că s-a dezlegat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive avându-se în vedere faptul că Q. S. este proprietarul filmelor originale, care şi-a rezervat faţă de P. SRL un drept de a primi printr-un contract de cesiune drepturile de proprietate intelectuală asupra eventualelor dublaje pe care aceasta urma a le realiza.

Instanţa de apel reţine că Înalta Curte a avut în vedere la dezlegarea calităţii procesuale obligaţiile existente în sarcina Q. S. faţă de intimaţii - reclamanţi, fără a observa lipsa de identitate între persoana semnatară şi cea chemată efectiv în judecată.

Excepţia, distinct de cea invocată şi soluţionată în primul ciclu procesual, este întemeiată pe lipsa de identitate dintre cele două entităţi, distincte, deşi denumirile sunt asemănătoare, respectiv dintre recurenta chemată în judecată, Q. - persoană juridică de drept englez şi Q. S. - persoană juridică de drept olandez, aceasta din urmă fiind singurul semnatar al tuturor convenţiilor din cauză (contractul de filme de televiziune din data de 4 noiembrie 2009 cu Y., contractul denumit "AA." din data de 12 noiembrie 2008 încheiat cu X. SRL, devenită P. SRL).

2. Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile de drept material în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală (art. 998 - 1003 C. civ.).

A fost constatată în mod greşit fapta ilicită în sarcina sa, întrucât, aşa cum s-a reţinut, P. SRL a fost cea care şi-a asumat în fapt şi în drept responsabilitatea producerii operelor derivate constând în filmele de animaţie dublate în limba română şi a organizat realizarea operei prin obţinerea mijloacelor necesare, printre care şi încheierea contractului de prestări servicii audio-video de dublaj cu N. SRL, furnizând toate mijloacele financiare necesare pentru realizarea operelor către aceasta.

Trecând peste lipsa de identitate invocată prin primul motiv, recurenta doar s-a asigurat cu privire la respectarea integrităţii operei originale, fără posibilitatea efectivă de a realiza şi reproduce variantele dublate în limba română, atribuţii deţinute de P. SRL.

Art. 96 din Legea nr. 8/1996 reglementează dreptul la recunoaşterea operei ca pe un drept al titularului de care trebuia să uzeze în mod expres, prin cererea ca numele său să figureze pe toate copiile ce conţin varianta în limba română a filmelor de animaţie pe format DVD sau Blue - Ray, cerere care nu a fost făcută, nu ca o obligaţie care trebuia executată din oficiu, aşa cum a reţinut instanţa de apel.

Astfel, faţă de recurentă n-au fost emise niciodată pretenţii cu privire la acest aspect, Q. nenegând de altfel calitatea de artişti interpreţi/studio, şi nici faţă de celelalte societăţi/persoane implicate, pentru ca acestea să procedeze la menţionarea numelor lor pe generice - regizorului M., beneficiarei filmelor dublate în limba română P. SRL şi studioului N. SRL, aceştia fiind cei care au avut la îndemână pe întreaga perioadă a realizării dublajelor mijloacele tehnice şi accesul la operele în curs de realizare de a face menţiunile respective, astfel direct răspunzători. A intervenit astfel un acord implicit cu privire la forma în care au fost făcute înregistrările.

În acest sens este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 805 din 5 aprilie 2016, pe care instanţa de apel a ignorat-o total, reţinând numai că în speţa invocată împrejurările de fapt erau complet diferite, deşi a solicitat să se aibă în vedere ce s-a statuat în drept.

3. Decizia de apel este greşită şi în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor morale ale N. SRL, în calitate de producător, cu consecinţa acordării daunelor morale.

Cu toate că instanţa de apel stabileşte situaţia de fapt în mod corect, cu referire şi la decizia de recurs, reţine nelegal că N. SRL, în calitatea sa de producător tehnic, nu ar fi avut posibilitatea înserării denumirii sale sau a numelor artiştilor - interpreţi.

Art. 65 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 stabileşte care sunt condiţiile pentru deţinerea calităţii de producător al operei audiovizuale, arătând că acesta este persoana fizică sau juridică ce îşi asumă responsabilitatea producerii operei şi, în această calitate, organizează realizarea operei şi furnizează mijloacele necesare tehnice şi financiare, în vreme ce, potrivit art. 1062 din aceiaşi lege, în cazul reproducerii şi distribuirii propriilor înregistrări audiovizuale, producătorul este în drept să înscrie pe suporturile acestora, inclusiv pe coperte, cutii şi alte suporturi materiale de ambalare, numele ori denumirea producătorului, pe lângă menţiunile privind autorul şi artistul interpret sau executant, titlurile operelor, anul primei publicări, marca de comerţ, precum şi numele ori denumirea producătorului.

N. SRL este cea care a executat din punct de vedere tehnic operele în discuţie - dublajele, având în mod clar posibilitatea fizică şi tehnică de a insera atât denumirea sa în calitate de studio producător, cât şi a numelor artiştilor interpreţi.

Caracterul ilicit al pretinsei fapte reţinute de instanţa de apel în sarcina sa a fost înlăturat ca efect al unor cauze prevăzute de lege, respectiv exercitarea unui drept în limitele prevăzute de lege şi consimţământul victimei.

Sub primul aspect, cu referire şi la argumente de ordin doctrinar, arată că avizarea dublajelor avea drept scop exclusiv protejarea drepturilor Q. asupra operelor originale, dreptul fiind exercitat în limitele sale legitime, fără a fi săvârşit vreun abuz. Exercitarea acestui drept nu a avut nicio consecinţă în privinţa operei propuse de N., fără inserarea numelor actorilor, regizorului sau a denumirii acestui studio.

În ceea ce priveşte consimţământul victimei, s-a făcut referire de asemenea la argumente de ordin doctrinar, arătându-se, cu precădere în ceea ce priveşte N., şi că aceasta este cea care a realizat dublajele şi i le-a înaintat spre avizare, care a fost strict relativ la asocierea acestora cu opera originală şi la condiţiile calitative pe care trebuia să le îndeplinească.

Cuantumul de 10.000 euro daunelor morale acordate către N. este injust, ţinând cont de faptul că aceasta era în drept să insereze propria denumire şi nici nu şi-a exercitat vreodată dreptul de a solicita inserarea denumirii sale pe generice, urmată de vreun refuz.

S-a apreciat în mod greşit că acest cuantum a fi unul rezonabil, trebuind să se ia în considerare inclusiv pasivitatea îndelungată a intimatei-reclamante, care avea posibilitatea să reducă sau să evite eventualul prejudiciu ori agravarea acestuia prin minime diligenţe, fiind ţinută aceasta astfel să răspundă pentru partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o sau nu a evitat-o, deşi putea să o facă.

Cuantumul nu se justifică şi pentru că nu s-a făcut dovada gravitaţii prejudiciului moral încercat, respectiv a gradului în care aceasta este cunoscută pe piaţă în calitate de studio şi a faptului că lipsa menţiunii denumirii sale ar fi determinat limitarea accentuată a activităţii.

Intimaţii-reclamanţi C., E. şi SC N. SRL au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., în considerarea argumentelor ce succed:

1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta-pârâtă a invocat lipsa de identitate dintre aceasta şi semnatara convenţiilor indicate, deşi instanţa de apel a avut în vedere la pronunţarea deciziei numai una dintre acestea, respectiv cea încheiată la data de 21 noiembrie 2008 (reţinută de instanţa de recurs alături de cea care a fundamentat considerentele redate în susţinerea motivului de recurs).

În limitele în care instanţa de apel s-a pronunţat, necontestate de altfel de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia a fost soluţionată în mod corect cu referire la modul de dezlegare a cauzei în ciclul procesual anterior, în condiţiile în care, cum rezultă din detalierea deciziei de recurs, i-a fost confirmată calitatea procesual pasivă în cadrul procesual fixat de obiectul cererii deduse judecăţii, cu referire la convenţia avută în vedere în decizia de apel, din perspectiva raportului contractual stabilit şi a obligaţiilor ce revin în executarea acestuia.

În aceste condiţii, critica de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, repune în discuţie cadrului procesual al cauzei, fixat de instanţa anterioară de recurs, încălcând dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

2. Contestând fapta ilicită, element al răspunderii civile delictuale reţinută a opera în sarcina sa, recurenta-pârâtă repune în discuţie calitatea sa procesuală pasivă, stabilită irevocabil prin decizia anterioară de recurs, în care s-au reţinut obligaţiile care îi reveneau din raportul contractual de referinţă - cum s-a arătat şi anterior, obligaţii de natură a produce efecte pe tărâm delictual faţă de intimaţii-reclamanţi şi drepturile reclamate de aceştia, în calitate de terţi.

În ceea ce priveşte obligaţia intimaţilor-reclamanţi de a solicita expres înserarea numelui/denumirii lor pe ambalaje şi generice, se observă că instanţa de apel a dublat propria argumentare, făcând referire în mod corect şi la dezlegări sub acest aspect din decizia anterioară de recurs - considerente C. proc. civ. în cauză efectele generate de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., cu o forţă juridică superioară jurisprudenţei Înaltei Curţi invocată, care, contrar celor susţinute, nu a fost ignorată de instanţa de apel, şi a cărei relevanţă nici nu mai este astfel necesar a fi verificată de prezenta instanţă de recurs.

3. Calitatea intimatei-reclamante N. SRL în raporturile juridice deduse judecăţii şi deciziile pe care le putea lua în baza acesteia au fost stabilite de instanţa anterioară de recurs, nefiind astfel posibilă o reanalizare a cauzei din perspectiva dispoziţiilor art. 65 alin. (2) şi art. 1062 din Legea nr. 8/1996, invocate invocate prin cererea de recurs, decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.

Considerentele de ordin teoretic, doctrinar nu pot fi discutate în speţă, soluţionarea acesteia fiind guvernată, cu prioritate, de norme speciale în materie, prevăzute de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, care particularizează elementele răspunderii civile delictuale, aplicându-se cu prioritate, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Deosebit de acest aspect, se observă în context că în cauză îşi produc efectele şi dezlegări ale instanţei de recurs, care au fixat cadrul procesual al cauzei.

În analiza criticii referitoare la cuantumul daunelor morale, Înalta Curte constată că sunt valorificate elemente ce au fost anterior înlăturate, iar pasivitatea reclamată nu ar putea fi relevantă decât din perspectiva prescripţiei dreptului la acţiune, aceasta nefiind sancţionată în sensul solicitat prin cererea de recurs.

Cuantumul acestora a fost considerat rezonabil, apelându-se la un raţionament corect, diferit de cel valorificat prin cererea de recurs, în sensul că lipsa menţiunii denumirii reclamantei-intimate N. SRL, în calitate de producător, pe variantele în limba română a trei opere comercializate pe teritoriul românesc a împiedicat cunoaşterea de către public a acestei calităţi şi, totodată, cunoaşterea acestei calităţi în mediul de afaceri relevant şi, implicit, pierderea unor oportunităţi de creştere a prestigiului pe piaţa relevantă.

Cum elementele valorificate în contestarea cuantumului daunelor nu au fost înlăturate prin prezenta decizie, o reapreciere a acestuia nu poate fi făcută de Înalta Curte, ca instanţă de recurs, date fiind limitele impuse în judecata în faţa acesteia de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

În considerarea argumentelor anterior reţinute, ce susţin caracterul nefondat al recursului, Înalta Curte urmează să facă aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Q. R. împotriva Deciziei civile nr. 184A din data de 16 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL