Appeal in restitution compensation case held inadmissible; appellate decision on 2005 order validation deemed final.

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 3 iulie 2017, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor, au solicitat ca prin hotărârea care va fi pronunţată, să se dispună obligarea pârâtelor să emită decizie de validare a Dispoziţiei nr. 1667/2005, emise de Primarul Municipiului Caransebeş, obligarea pârâtelor să emită decizia de compensare a imobilelor, în aplicarea Legii nr. 165/2013, privind terenul în suprafaţă de 1020 mp, înscris în CF x a UAT Caransebeş, având nr. top x şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 1420 din 10 octombrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi împotriva pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis excepţia prematurităţii, invocată prin întâmpinare de pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acesteia, ca prematur introdusă.

Prin Decizia nr. 794 A din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Sentinţei nr. 1420 din 10 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Împotriva acestei decizii, la 18 octombrie 2018, au formulat recurs reclamanţii B. şi A. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 27 noiembrie 2018, sub nr. x/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 10 filtru.

Prin rezoluţia completului din 14 martie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin raportul întocmit, s-a reţinut că Decizia nr. 794 A din 10 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este susceptibilă de recurs, conform prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, aceasta fiind o deciziei definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) C. proc. civ.

Conform proceselor-verbale de înmânare, aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor la 8 aprilie 2019, pentru a formula puncte de vedere.

La 22 aprilie 2019, recurenţii au depus un punct de vedere la raport, prin care au susţinut admisibilitatea recursului. Intimatele nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 14 mai 2019, Completul de filtru nr. 10 a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 5 iunie 2019, apreciind că acesta poate fi soluţionat în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

La termenul de judecată din 5 iunie 2019, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului şi a rămas în pronunţare asupra acesteia.

Examinând admisibilitatea recursului în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu referire la art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea reclamanţilor B. şi A., prin care au solicitat să se dispună obligarea pârâtelor să emită decizie de validare a Dispoziţiei nr. 1667/2005, emise de Primarul Municipiului Caransebeş, în soluţionarea notificării nr. x/2002, precum şi obligarea acestora să emită decizia de compensare a imobilelor, în aplicarea Legii nr. 165/2013, privind terenul în suprafaţă de 1020 m.p. înscris în CF x a UAT Caransebeş, având nr. top x.

Cererea a fost formulată la 3 iulie 2017 şi a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speţă, în art. 35 prevede că:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."

Conform dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, decizia care face obiectul recursului este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs.

Conform principiului legalităţii o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Din coroborarea dispoziţiilor sus evocate, respectiv art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. şi cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din acelaşi cod, rezultă că Decizia nr. 794 A din 10 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată de curtea de apel în cadrul soluţionării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei civile 794 A din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 794 A din 10 septembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca inadmisibil.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL