Jurisdictional conflict over supplemental claims for property compensation: legal extension of competence under Art. 123(1) CPC supersedes exclusive territorial jurisdiction

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la 10 iulie 2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor următoarele: să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru SAD 2, din imobilul situat în jud. Timiş, înscris în CF nr. x Timişoara, aflat în administrarea operativă a SC B. SA Timişoara, compus din teren în suprafaţă de 349/1042 mp şi construcţie (în prezent demolată); în principal, să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent (compensarea cu bunuri sau prin puncte), pentru imobilul mai sus menţionat, conform Legii nr. 165/2013; în subsidiar, să fie obligată pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unei decizii de acordare către reclamant a măsurilor reparatorii în echivalent (compensarea cu bunuri sau prin puncte), pentru imobilul în cauză, conform Legii nr. 165/2013.

La 12 ianuarie 2018, reclamantul a depus la dosar cerere completatoare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat următoarele: să se constate calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru SAD 2 din imobilul situat în jud. Timiş şi terenul aferent, înscris în CF nr. x Timişoara, aflat în administrarea operativă a SC B. SA Timişoara, compus din teren în suprafaţă de 349/1042 mp şi construcţie (în prezent demolată); să i se acorde măsuri reparatorii în echivalent (compensarea cu bunuri sau prin puncte), pentru imobilul anterior menţionat; în subsidiar, să fie obligat pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, la înaintarea dosarului către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea emiterii deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent (compensarea cu bunuri sau prin puncte), pentru imobilul în discuţie, conform Legii nr. 165/2013.

Prin Sentinţa civilă nr. 970 din 17 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ca fiind prematur formulată. A respins acţiunea faţă de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, ca neîntemeiată. A disjuns cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, şi a dispus formarea unui dosar separat, a cărui soluţionare a declinat-o în favoarea Tribunalului Timiş.

Urmare disjungerii, la 17 mai 2018, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă a fost înregistrat dosarul nr. x/2018.

Prin Sentinţa nr. 971 din 17 mai 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a disjuns cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, şi a dispus formarea unui nou dosar, a cărui soluţionare a declinat-o în favoarea Tribunalului Timiş.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că cererea completatoare a cererii de chemare în judecată a fost disjunsă la 17 mai 2018 şi urmează a fi declinată, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş, având în vedere că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor formulate în contradictoriu cu entităţile notificate, Legea nr. 10/2001 a stabilit o competenţă exclusivă în sarcina tribunalelor în a căror rază teritorială se află aceste entităţi.

Cum prin cererea modificatoare reclamantul a formulat pretenţii faţă de pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, în ceea ce priveşte soluţionarea şi parcurgerea procedurii vizând notificarea, Tribunalul Bucureşti a apreciat că, potrivit art. 22 şi următ. şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 competenţa de soluţionare a acesteia revine Tribunalului Timiş.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la 12 octombrie 2018, sub nr. x/2018.

Prin Sentinţa nr. 410 din 20 martie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a dispune astfel, a constatat că, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti", iar conform art. 123 alin. (2) din acelaşi act normativ, "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi atunci când competenţa de soluţionare a cererii principale este stabilită de lege în favoarea unei secţii specializate sau complet specializat".

Tribunalul Timiş a reţinut că cererea modificatoare depusă de reclamant la 12 ianuarie 2018 a fost formulată pe cale incidentală în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, apreciind că această instanţă este competentă să judece cauza, sub toate aspectele, prin raportare la celelalte capete de cerere asupra cărora s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 970 din 17 mai 2018.

De asemenea, a reţinut că, prin prorogarea competenţei, soluţionarea capetelor de cerere din cuprinsul cererii modificatoare revine Tribunalului Bucureşti şi după disjungerea acestora.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa învestită cu soluţionarea cererii principale, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi act normativ (cereri în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).

Dispoziţiile legale mai sus evocate reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne competentă să soluţioneze şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă acestea nu ar fi fost, în mod obişnuit, în competenţa sa materială sau teritorială.

Aceste prevederi legale, care reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, se aplică prin derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă.

În cauză, cererea completatoare a cererii de chemare în judecată, formulată la 12 ianuarie 2018, prin care reclamantul a solicitat să se constate, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, calitatea sa de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent pentru SAD 2 din imobilul situat în municipiul Timişoara, jud. Timiş, şi terenul aferent, precum şi acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru acest imobil, iar în subsidiar, obligarea acestui pârât la înaintarea dosarului către pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea emiterii deciziei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, a fost disjunsă din dosarul nr. x/2017, prin Sentinţa nr. 970 din 17 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, formându-se un nou dosar, respectiv dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe, în care a fost pronunţată Sentinţa nr. 971 din 17 mai 2018, prin care a fost declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Timiş, în baza art. 22 şi următ. şi art. 26 şi următ. din Legea nr. 10/2001, care atribuie în competenţa teritorială exclusivă a secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (5) C. proc. civ., cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată reprezintă o cerere adiţională, prin care reclamantul modifică pretenţiile sale anterioare, solicitând în plus faţă de ceea ce a cerut iniţial ori cerând ceea ce nu a pretins. Astfel, una dintre particularităţile cererii adiţionale constă în faptul că presupune existenţa unei cereri prin care, anterior, a fost sesizată instanţa de judecată cu soluţionarea unui litigiu.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ., această cerere se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, chiar dacă ar fi fost în competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, în ipoteza în care ar fi fost promovată într-un litigiu distinct, ca cerere principală.

Astfel, deşi după disjungere cererea completatoare urmează să se judece separat, aceasta îşi păstrează caracterul adiţional dobândit prin formularea sa, în condiţiile art. 204 alin. (1) C. proc. civ., neputând fi considerată o cerere introductivă de instanţă, în sensul art. 30 alin. (3) din acest act normativ, care să permită verificarea competenţei, conform art. 131 alin. (1) din cod.

Întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne învestită să soluţioneze cererea adiţională, chiar şi după disjungerea în vederea soluţionării separate, conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, în cauză, judecarea cererii completatoare este de competenţa instanţei să soluţioneze cererea principală, respectiv Tribunalul Bucureşti, întrucât operează prorogarea legală de competenţă.

Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 134 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A., în contradictoriu pârâtul Municipiul Timişoara, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL