Debtor's enforcement challenge assigned to Sector 3 Bucharest Court after annulled venue rules leave general domicile rule to govern.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la 21 septembrie 2018, sub nr. x/2018, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestaţie la executare împotriva tuturor actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. x/2014 de Biroul Executorului Judecătoresc C., precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite din 17 aprilie 2014, pronunţate de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2014, solicitând anularea acestora, precum şi a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 1 martie 2006, încheiat cu D. şi desfiinţarea popririi.

În drept, contestaţia la executare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 622 şi următ. şi pe cele ale art. 712 şi următ. C. proc. civ.

Prin Încheierea nr. 243 din 10 ianuarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a reţinut că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

De asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ prevăd că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor; (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

Coroborând prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. cu cele ale art. 130-132 din acelaşi act normativ, precum şi cu faptul că la data începerii executării silite domiciliul debitoarei era în municipiul Bucureşti, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Urmare declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 23 ianuarie 2019, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Sentinţa nr. 2534 din 14 martie 2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut că cererea de executare silită a fost depusă de creditoare la BEJ C., la 10 aprilie 2014, anterior modificării art. 650 prin Legea nr. 138/2014, act normativ care a intrat în vigoare la 19 octombrie 2014.

De asemenea, a constatat că, prin încheierea din camera de consiliu din 17 aprilie 2014, pronunţată de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin în dosarul nr. x/2014, îndreptată prin încheierea din camera de consiliu din 9 mai 2014, pronunţată de aceeaşi instanţă în acelaşi dosar, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 1 martie 2006, încheiat de debitoarea A. cu D., pentru executarea obligaţiei de plată a sumei de 29.902,49 RON.

În vederea stabilirii instanţei competente, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a considerat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 713 C. proc. civ. care stabilesc care este instanţa de executare.

Astfel, a reţinut că, potrivit art. 650 din actul normativ menţionat, (în forma în vigoare la momentul începerii executării silite), instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a constatat că, în cauză, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a admis cererea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare silită nr. x/2014, iar sediul executorului judecătoresc se află în raza teritorială a acestei din urmă instanţe, care este, de altfel, instanţa de executare.

Totodată, a reţinut că, deşi la 16 iulie 2014 a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014 şi, între timp, a intervenit modificarea dispoziţiilor art. 650 alin. (1), prin Legea nr. 138/2014, aceste aspecte nu pot avea efect asupra executărilor silite aflate în curs, anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, întrucât aceasta produce efecte numai pentru viitor, fiind aplicabilă regula prevăzută de art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum era în vigoare la data formulării cererii de executare silită, o soluţie contrară conducând la încălcarea principiului neretroactivităţii deciziilor Curţii Constituţionale.

În consecinţă, a apreciat că, la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită, a fost stabilită competenţa instanţei de executare, fiind aplicabilă legea procesuală civilă în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită, chiar dacă ulterior norma care a determinat competenţa a fost înlăturată.

Reţinând că la 10 aprilie 2014, data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită, sediul BEJ C. era în Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a apreciat că Judecătoria Drobeta-Turnu-Severin este instanţa de executare, în sensul art. 650 C. proc. civ., motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea acestei instanţe.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din acelaşi act normativ, "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei A. a fost declanşată de intimata B. prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul BEJ C. la 10 aprilie 2014, sub nr. x/2014.

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competenţa instanţei de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie. (2) În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare. (3) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reţine că, urmare pronunţării Deciziei nr. 348/2014 a Curţii Constituţionale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speţă, faţă de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare nu pot fi avute în vedere dispoziţiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze contestaţia la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referinţă, reprezentat de data începerii executării silite.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestaţia se introduce la instanţa de executare".

În cauză, în absenţa unei norme speciale atributive de competenţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 107 din C. proc. civ., care stabilesc competenţa de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanţă, care stipulează că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Din copiile cărţilor de identitate ale debitoarei A., aflate la dosarul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, valabile în perioadele 28 martie 2008 - 5 aprilie 2018, respectiv 17 aprilie 2015 - 5 aprilie 2025, rezultă că domiciliul acesteia este în municipiul Bucureşti.

Acest aspect reiese şi din verificările efectuate de Judecătoria Drobeta-Turnu Severin la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, prin adresa emisă la 23 noiembrie 2018, conform cărora debitoarea A. domiciliază la adresa anterior menţionată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B., având ca obiect "contestaţie la executare", în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL