Traffic accident tort claim quashed and remanded after limitation period held to run from dismissal of criminal proceedings.

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 209 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 6985 din 3 noiembrie 2016, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA şi intimatul-intervenient C., ca nefondat.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că reclamantul a criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva greşitei stabiliri a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, cu referire la activarea efectului întreruptiv al prescripţiei conform art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

De asemenea, a reţinut că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, ca regulă generală, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, termenul general de prescripţie fiind de 3 ani, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar data de la care începe să curgă, potrivit art. 7 din decret, este cea de la care se naşte dreptul la acţiune.

În privinţa prescripţiei dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită, legiuitorul stabileşte regula specială potrivit căreia acesta începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, astfel cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Curtea a reţinut că, în cauză, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu este reprezentată de accidentul de circulaţie care s-a produs la 6 octombrie 2010.

Totodată, a constatat că, potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă pentru a produce efect întreruptiv, aceasta trebuie să întrunească anumite condiţii, anume să fie introdusă la o instanţă judecătorească sau alt organ cu atribuţii jurisdicţionale, să fie făcută cu seriozitate, iar admiterea acesteia să se facă printr-o hotărâre definitivă sau irevocabilă.

În speţă, procedura de urmărire penală demarată în dosarul penal nr. x/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a finalizat prin Ordonanţa de clasare din 11 iunie 2015, reţinând-se că din probele administrate nu a rezultat că numitul C. a săvârşit infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi alin. (3) C. pen.

În aceste condiţii, Curtea a apreciat că nu a intervenit niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege care să fi atras întreruperea cursului termenului de prescripţie, care curge de la data producerii evenimentului rutier, respectiv 6 octombrie 2010.

De asemenea, a reţinut că declanşarea unei proceduri penale, chiar din oficiu, nefinalizată prin soluţionarea cauzei penale, respectiv a acţiunii civile printr-o hotărâre judecătorească prin care să se fi dispus şi asupra laturii civile a procesului penal, nu constituie cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripţie, nefiind, de altfel, menţionat nici în cazurile enumerate de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 mai 2016, a considerat că termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit, faţă de data producerii evenimentului rutier.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A. la 29 martie 2018 (data depunerii la oficiul poştal).

În motivarea cererii de recurs, recurentul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale prilejuite prin infracţiune; art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală, prin hotărârea rămasă definitivă, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.

Recurentul a raportat aceste norme legale la principiul "penalul ţine în loc civilul", precizând că prin referatul din 28 septembrie 2012, organele de cercetare penală au propus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, propunere care a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, care, prin rezoluţia din 5 noiembrie 2012, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul C.

Recurentul a arătat că a formulat plângere împotriva acestei soluţii, care a fost admisă la 4 februarie 2013, dispunându-se trimiterea dosarului la IPJ Braşov - Serviciul Rutier, în vederea redeschiderii urmării penale.

În acest context, a arătat că plângerea, sesizarea, denunţul sau cererea de chemare în judecată sunt asimilate unei acţiuni penale sau civile a subiectului de drept prejudiciat prin fapta unui terţ, care nu are o atitudine pasivă faţă de situaţia creată.

Or, potrivit art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.

Astfel, în cauză, prin sesizarea organelor de urmărire penală, care, ulterior, au dispus începerea urmăririi penale împotriva intimatului C., cursul prescripţiei a fost întrerupt, până la pronunţarea Ordonanţei de clasare din 11 iunie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

În aceste condiţii, o nouă prescripţie a început să curgă după întreruperea prescripţiei iniţiale, începând cu 12 iunie 2015. Or, cererea de chemare în judecată în litigiul pendinte a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 5 mai 2018, în interiorul termenului de prescripţie extinctivă.

Din punct de vedere procesual, formularea unei acţiuni civile în paralel cu o acţiune penală care a condus la începerea urmăririi penale, în condiţiile în care chiar dispoziţiile art. 244 alin. (2) prevăd că instanţa poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, apare ca fiind lipsită de interes, interesul fiind o condiţie esenţială a exercitării acţiunii civile.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, Completului de filtru nr. 10.

Prin rezoluţia completului din 12 iunie 2018, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, ulterior efectuării procedurii de comunicare prevăzute de art. XIII şi art. XVII alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La 5 iulie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), intimata-pârâtă SC B. SA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 8 august 2018, recurentul a depus răspuns la întâmpinare (data depunerii la oficiul poştal).

Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., iar valoarea cererii deduse judecăţii este de 897.500 RON.

Prin rezoluţia din 19 septembrie 2018, s-a dispus comunicarea raportului către părţi pentru a depune puncte de vedere.

La 4 octombrie 2018 (data depunerii la oficiul poştal), recurentul a depus un punct de vedere la raport prin care a susţinut admisibilitatea recursului.

Prin rezoluţia din 15 octombrie 2018, Înalta Curte a stabilit termen de judecată la 5 decembrie 2018, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 5 decembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., instanţa a suspendat judecata recursului până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Având în vedere că sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile care a făcut obiectul dosarului mai sus menţionat a fost soluţionată prin Decizia nr. 2 din 14 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2018, în sensul respingerii acesteia, ca inadmisibilă, constatând că nu mai subzistă motivul suspendării, prin rezoluţia din 5 februarie 2019, s-a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru continuarea procedurii de filtru, acordându-se termen de judecată la 10 aprilie 2019, pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 10 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 209 din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a stabilit termen de judecată pentru soluţionarea acestuia la 5 iunie 2019, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.

Examinând recursul reclamantului A. prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Conform dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile".

Potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, în ceea ce priveşte repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, termenul de prescripţie este de 3 ani, iar acest termen începe să curgă "de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea".

Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei de momentul naşterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi, implicit, al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui şi stabilind, astfel, că prescripţia începe să curgă numai de la data când victima a cunoscut atât paguba cât şi pe cel care răspunde de producerea acesteia.

Prin instituirea unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se asigură armonizarea necesităţii ocrotirii efective a victimei faptei ilicite cu necesitatea asigurării finalităţii practice a prescripţiei extinctive. Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se întemeiază şi pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligenţele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea. În acest fel, titularul dreptului la acţiune, căruia i s-a cauzat un prejudiciu, este îndemnat să stăruie în aflarea elementelor care să îi permită să intenteze acţiunea în răspundere civilă delictuală.

Decretul nr. 167/1958 prevede, la art. 16, cazurile de întrerupere ale prescripţiei, la lit. b) fiind menţionată condiţia introducerii unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă aceasta a fost introdusă la o instanţă judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Cauza de întrerupere reglementată de art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 echivalează cu ieşirea din starea de expectativă a titularului dreptului, astfel că, din acest moment, lipseşte justificarea intervenirii prescripţiei.

Potrivit art. 17 din actul normativ mai sus menţionat, "Întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se ivi împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie. În cazul când prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripţie nu începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a cererii nu a rămas definitivă".

Aşadar, întreruperea prescripţiei are ca efect modificarea cursului acesteia şi presupune înlăturarea prescripţiei scurse înainte de apariţia cauzei întreruptive şi începerea unei prescripţii extinctive noi.

În cauză, accidentul de circulaţie în care a fost implicat recurentul şi în urma căruia acesta afirmă că a suferit o infirmitate fizică permanentă a avut loc la 6 octombrie 2010.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că, prin referatul din 28 septembrie 2012, organele de cercetare penală au propus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., propunere care a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, prin rezoluţia din 5 noiembrie 2012.

Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere recurentul, plângere ce a fost admisă de prim-procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, care a înaintat dosarul Inspectoratului de Poliţie Braşov - Serviciul Rutier, în vederea redeschiderii urmăririi penale.

Prin Ordonanţa din 6 martie 2014 s-a dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzute de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Prin Ordonanţa din 11 iunie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în dosarul nr. x/2010, s-a dispus clasarea cauzei privind sesizarea din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) şi alin. (3) C. pen., faţă de inexistenţa probelor din care să rezulte că intimatul C. a comis această faptă penală.

Potrivit art. 19 din C. proc. pen. din 1968, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, părţii vătămate i s-a recunoscut dreptul de a opta pentru exercitarea acţiunii civile, fie în cadrul procesului penal, fie în cadrul procesului civil. Astfel, "persoana vătămată care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite prin infracţiune."

Cu privire la dreptul persoanei de a formula acţiunea civilă în cadrul procedurii penale, relevante sunt dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din acelaşi C. proc. pen., reglementare conform căreia "Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi a persoanei responsabile civilmente. Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare."

Menţionatul drept de opţiune izvorăşte din principiul disponibilităţii acţiunii civile, partea vătămată putând alege între obţinerea despăgubirilor calea procesului penal sau pe cea a procesului civil.

În cauza penală, finalizată prin Ordonanţa din 11 iunie 2015, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, recurentul nu s-a constituit parte civilă.

Însă, acesta era îndreptăţit să se constituie parte civilă chiar şi în faţa instanţei, în măsura în care procesul ar fi parcurs etapa judiciară, în conformitate cu prevederile art. 15 şi următ. din C. proc. pen. din 1968.

De aceea, urmare a soluţiei adoptate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov în dosarul penal, la 5 mai 2016, reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată a pârâţilor SC B. SA şi C., solicitând Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pe temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea acestora la plata daunelor morale în sumă de 897.500 RON, pentru acoperirea prejudiciului suferit în urma producerii accidentului de circulaţie din 6 octombrie 2010.

Referitor la autorul faptei ilicite şi al pagubei, a arătat că acesta este intimatul C., faţă de care, prin Ordonanţa din 11 iunie 2015, Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus clasarea cauzei penale, întrucât s-a constatat că nu există probe din care să reiasă că a săvârşit infracţiunea de vătămare din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) C. pen.

Aşa fiind, data la care recurentul a aflat despre împrejurarea că nu poate solicita repararea prejudiciului pretins cauzat de pârâtul C. este cea la care a luat cunoştinţă de ordonanţa menţionată.

Prin urmare, un nou termen de prescripţie a dreptului recurentului de a solicita despăgubiri morale a început să curgă de la data emiterii Ordonanţei din 11 iunie 2015 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, fapt ce l-a îndreptăţit pe recurent să îşi valorifice pretenţiile pe calea unei acţiuni civile separate, neputându-se constitui parte civilă cât timp nu a existat un proces penal.

În situaţia în care o faptă care a constituit infracţiune a făcut obiectul urmăririi penale, iar ulterior s-a constatat că se impune clasarea cauzei, cursul termenului de prescripţie a acţiunii în răspundere civilă delictuală a fost întrerupt pe parcursul perioadei în care pricina s-a aflat în faţa organului de cercetare penală, pe durata urmăririi penale, neexistând temei spre a se imputa persoanei vătămate o lipsă de diligenţă în cunoaşterea autorului prejudiciului, de vreme ce însuşi legiuitorul conferă posibilitatea (prin art. 15 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.), de constituire ca parte civilă (adică de declanşare a acţiunii civile) până la momentul citirii actului de sesizare a instanţei penale.

În acest context, având în vedere că, potrivit art. 22 alin. (1) C. proc. pen., numai hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea în despăgubiri, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia, rezultă că, în cazul în care s-a dispus clasarea cauzei, soluţia adoptată nu are înrâurire asupra acţiunii civile având ca temei răspunderea civilă delictuală, exercitarea acesteia fiind posibilă, fără a se putea invoca prescripţia dreptului material la acţiune pentru intervalul de timp în care s-a derulat procedura de urmărire penală.

Pentru considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale în materia prescripţiei extinctive, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 209 din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe de apel, în vederea soluţionării fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 209 din 31 ianuarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.

Procesat de GGC - CL