Revizuire for newly discovered document denied where party failed to obtain full judgment due to procedural passivity rather than circumstances beyond its control

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la 10 octombrie 2018, Municipiul Bistriţa a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 29/A din 29 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2004, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865.

În susţinerea motivului de revizuire invocat, revizuentul a arătat că Sentinţa civilă nr. 2165/2004 a Judecătoriei Bistriţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 29/A/2005 a Curţii de Apel Cluj în considerarea faptului că hotărârea penală de condamnare a lui A. nu ar conţine dispoziţii referitoare la confiscarea averii acestuia. Or, din înscrisurile depuse în sprijinul prezentei cereri de revizuire rezultă că, în realitate, Sentinţa penală nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj statua în mod expres cu privire la confiscarea averii condamnatului.

A mai arătat revizuentul că înscrisurile i-au parvenit doar la 1 octombrie 2018, când acestea i-au fost comunicate de Ministerul Finanţelor Publice.

În cauză a formulat cerere de intervenţie voluntară accesorie, în interesul revizuentei, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând admiterea cererii de revizuire.

În şedinţa de judecată din 15 ianuarie 2019, Curtea a constatat că nu sunt întrunite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie, dispunând respingerea acesteia, în considerarea faptului că Statul Român nu justifică interesul de a interveni, cerut de art. 49 alin. (1) C. proc. civ. 1865, câtă vreme imobilul în litigiu s-a aflat în patrimoniul Municipiului Bistriţa, iar acesta este un subiect de drept distinct şi autonom de Statul Român, având propriul patrimoniu.

În aceeaşi şedinţă de judecată a fost respinsă şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire, invocată de intimatele B. şi C., pentru motivele arătate în partea introductivă a deciziei.

Prin Decizia civilă nr. 1/A din 15 ianuarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul Municipiul Bistriţa, prin primar şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli de judecată către intimatele B. şi C.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a avut în vedere următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ. 1865, revizuirea se poate cere "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (...)".

Admisibilitatea unei cereri de revizuire, întemeiată pe textul legal citat, poate fi dispusă numai dacă, în mod cumulativ, sunt îndeplinite şi următoarele condiţii: înscrisul nou înfăţişat să aibă, prin el însuşi, caracter doveditor, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire, ar fi condus la o altă soluţie; partea care înfăţişează înscrisul să facă dovada să s-a aflat în imposibilitate de a-l prezenta pe parcursul judecăţii, fie pentru că a fost reţinut de partea adversă, fie pentru că a existat o împrejurare mai presus de voinţa sa, care a împiedicat-o să-l înfăţişeze instanţei.

Sintagma "împrejurare mai presus de voinţa sa", evocată de textul legal, are în vedere situaţii cu adevărat excepţionale, care, în mod obiectiv şi pe deplin scuzabil, au împiedicat revizuentul să prezinte pe timpul judecăţii înscrisul ori, după caz, să solicite instanţei de judecată luarea măsurilor legale de obţinere a lui, în sensul prevederilor art. 172 - 176 C. proc. civ. 1865.

Când, însă, asemenea împrejurări nu au existat, partea interesată putând, cu un plus de diligenţă, să cunoască şi să dobândească înscrisul, nu s-ar mai putea considera că a existat o împrejurare mai presus de voinţa părţii, căci legea nu protejează pasivitatea procesuală sau insuficienta stăruinţă pentru cunoaşterea şi înfăţişarea tuturor înscrisurilor concludente în soluţionarea unei cauze.

Cu atât mai mult, atunci când este vorba despre un înscris emanând de la o autoritate publică precum o hotărâre judecătorească, posibilitatea părţilor de a-l cunoaşte şi obţine este şi mai ridicată, devenind imposibil de scuzat atitudinea părţii care, deşi din probele aflate la dosarul cauzei aflase de existenţa înscrisului, nu a încercat să-l obţină în integralitatea lui, făcând cuvenitele demersuri către autorităţile care îl deţineau, ci s-a mulţumit cu un extras din acesta.

Exigenţa cu care legea reglementează acest caz de revizuire îşi are o firească raţiune în faptul că securitatea circuitului juridic civil, înţeleasă ca garanţie a stabilităţii situaţiilor juridice create prin hotărârii judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile, impune ca modificarea unor astfel de hotărâri să reprezinte un fapt excepţional, întemeiat pe împrejurări care exclud o culpă a revizuentului.

În prezenta cerere de revizuire, această din urmă situaţie este incidentă, căci înscrisul afirmat ca nou de revizuentă este reprezentat de Sentinţa penală nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj. Or, aşa cum cu claritate rezultă din considerentele deciziei civile atacate cu revizuire, la dosarul cauzei s-a aflat "extrasul din Hotărârea penală de condamnare (...) care (...) nu conţine dispoziţii referitoare la confiscarea averii, neconţinând dispoziţii referitoare la art. 3 alin. (6) din lege, ci doar la art. 3 alin. (1) şi alin. (5) şi nici dispoziţii referitoare la executare privind bunurile soţiei, respectiv ale art. 16 alin. (2)".

Astfel fiind, nu încape nicio îndoială că diligenta purtare a procesului de către actualul revizuent impunea ca acesta să obţină sau să încerce să obţină, inclusiv cu ajutorul instanţei de judecată, dacă era cazul, copia integrală a Sentinţei penale nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, iar nu să se mulţumească cu cele arătate în extrasul din sentinţă.

Nu s-a făcut dovada că revizuentul ar fi încercat, în procesul în care s-a pronunţat decizia atacată cu revizuire, să obţină în integralitate sentinţa penală sus-evocată sau o copie a acesteia, astfel încât, să se poată reţine că, deşi revizuentul a făcut toate demersurile ce stăteau în puterea sa, s-a aflat în imposibilitate de a obţine respectiva sentinţă.

Faţă de cele ce preced, Curtea a constatat că nu este îndeplinită cerinţa ca înscrisul doveditor să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare aflată mai presus de voinţa revizuentului sau că ar fi fost reţinut de partea potrivnică.

Împotriva Deciziei civile nr. 1 A din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs revizuentul Municipiul Bistriţa, prin primar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, criticând atât soluţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie, cât şi pe aceea de respingere a cererii de revizuire.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei vizând respingerea cererii de intervenţie accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, contrar argumentului instanţei, potrivit căruia nu este îndeplinită condiţia vizând justificarea interesului, recurentul a arătat că, prin Decizia civilă nr. 29/A din 29 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2004, a cărei revizuire s-a solicitat, Curtea de Apel Cluj a constatat nevalabilitatea titlului statului, arătând în concret că:

"(...) înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra imobilului în discuţie s-a dispus în baza Sentinţei nr. 8/1946 a Tribunalului Popular Cluj şi a dispoziţiilor Legii nr. 312/1945, iar în condiţiile ar. 3 alin. (6) din aceeaşi lege, pe lângă pedepsele principale se pronunţă şi confiscarea averii în folosul statului, cu titlu de despăgubiri ca pedeapsă complementară. Pedeapsa confiscării averii este în dezacord cu dispoziţiile art. 15 din Constituţia României din 1923 (text preluat şi de Constituţia din 1938), care prevăd că nicio lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor, situaţie faţă de care trecerea la stat a imobilului aparţinând defunctului A. s-a făcut cu încălcarea Constituţiei, fără titlu valabil (...)".

Aşa fiind, susţine recurentul, prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a recunoscut, clar şi distinct, interesul statului care, în prezentul litigiu, repune în discuţie temeinicia propriului titlu, reprezentat de Legea nr. 312/1945.

În situaţia admiterii cererii de revizuire prin prisma unei soluţii circumstanţiate de noile informaţii şi documente vizând valabilitatea titlului statului şi care nu au putut fi înfăţişate, în mod obiectiv, la momentul judecării pricinii în care a fost pronunţată decizia revizuibilă, consecinţa juridică ar fi repunerea părţilor în situaţia anterioară pronunţării soluţiei ce constituie obiect al cererii de revizuire, Statul Român redevenind proprietar al imobilului.

Nu în ultimul rând, interesul Statului Român de a promova prezenta cerere reiese şi din dispoziţiile art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, dispoziţii reluate şi de art. 223 alin. (1) C. civ., potrivit cărora Statul participă în justiţie, ca titular de drepturi şi obligaţii, în nume propriu, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Prevederile indicate se raportează la cele ale Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în vigoare la data pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cere.

În speţă, fiind vorba despre prejudicierea proprietăţii publice, prin constatarea nevalabilităţii titlului statului privind imobilul preluat în temeiul actului normativ sus indicat, de la defunctul A., Ministerul Finanţelor Publice, în reprezentarea Statului Român, justifică interesul vizând intervenţia accesorie, în calitatea sa de titular al dreptului de proprietate publică.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de revizuire, recurentul arată că autorul intimaţilor, A., a fost condamnat prin hotărârea nr. 8/1946 a Tribunalului Poporului Cluj la 5 de ani de detenţie simplă pentru "crima de război" prevăzută de art. 2 lit. f) din Legea nr. 312/1945 pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării sau de crime de război.

Totodată, prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 3 alin. ultim din Legea nr. 312/1945, s-a dispus confiscarea întregii averi în folosul statului, cu titlu de despăgubiri.

Din cuprinsul extrasului hotărârii penale, aflat la dosarul cauzei, nu rezultă faptul că a fost dispusă şi măsura confiscării averii lui A., motiv pentru care instanţele au apreciat că, în speţă, valabilitatea titlului statului nu poate fi reţinută, prin raportare la modalitatea de trecere a imobilului în proprietatea acestuia.

Extrasul hotărârii penale, în raport de care s-a apreciat asupra valabilităţii titlului statului, nu poate constitui dovada determinantă care a stat la baza pronunţării hotărârii, pe de-o parte, iar pe de altă parte, în lipsa hotărârii penale, în integralitatea ei, nici instanţa de judecată nu avea posibilitatea aprecierii obiective asupra veridicităţii măsurii confiscării dispuse prin Hotărârea penală nr. 8/1946, pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj.

Recurentul mai arată că nu poate fi reţinut accesul facil la înscrisul determinant, obiect ai prezentei revizuiri, motivat, mai ales, de împrejurarea că acesta emană de la o autoritate publică, în speţă Tribunalul Poporului Cluj, deoarece, potrivit adresei nr. x/22 februarie 2019 a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, "(...) dosarul de grup din fondul penal x (F.P. 40029 Bucureşti) 30 vol., a fost preluat de către C.N.S.A.S. de la Serviciul Român de Informaţii în data de 22.12.2006 (...)".

Aşa fiind, Decizia civilă nr. 29/A din 29 ianuarie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x, rămasă irevocabilă la data de 25 ianuarie 2006, a fost pronunţată anterior datei de 22 decembrie 2006, de la care Hotărârea nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj a fost declasificată prin intermediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Municipiul Bistriţa, prin primar a intrat în posesia înscrisului doveditor, constând în copia integrală a hotărârii penale a Tribunalului poporului Cluj nr. 8/1946, în care se statuează expres dispoziţia vizând confiscarea averii condamnatului A. (antecesorul intimaţilor B., D. şi C.) abia la data 1 octombrie 2018, prin adresa din 27 septembrie 2018 a Ministerului Finanţelor Publice şi înregistrată la Primăria Municipiului Bistriţa cu nr. x din 1 octombrie 2018.

Astfel, concluzionează recurentul, se impune a se constata faptul că în mod eronat instanţa a reţinut că nu este îndeplinită cerinţa ca înscrisul doveditor să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare aflată mai presus de voinţa revizuentului, fiind evident că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a acestuia, raportat la împrejurările concrete expuse mai sus.

Recurentul Municipiul Bistriţa a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, în dezvoltarea căruia a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, deoarece instanţa a reţinut, în mod eronat, că în speţă nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul legal menţionat.

În opinia recurentului, a făcut dovada unei împrejurări mai presus de voinţa sa care a împiedicat-o în mod obiectiv şi pe deplin scuzabil să prezinte înscrisul doveditor care ar fi dus la pronunţarea unei alte soluţii.

Recurentul arată că a intrat în posesia înscrisului doveditor, constând în copia integrală a hotărârii penale a Tribunalului poporului Cluj nr. 8/1946, în care se statuează expres dispoziţia vizând confiscarea averii condamnatului A. (antecesorul intimaţilor B., D. şi C.), abia la data 1 octombrie 2018, prin adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. x din 27 septembrie 2018, înregistrată la Primăria Municipiului Bistriţa cu nr. x din 1 octombrie 2018.

Împrejurarea că înscrisurile doveditoare i-au parvenit doar la data de 1 octombrie 2018, este una obiectivă, mai presus de voinţa sa.

Din adresa C.N.S.A.S nr. x/22 februarie 2019 comunicată Ministerului Finanţelor Publice, rezultă că dosarul nr. x a fost preluat de la S.R.I. la o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, respectiv la data de 22 decembrie 2006.

În speţă, nu este vorba de o hotărâre judecătorească aflată în arhiva unei instanţe ci este vorba de o hotărâre pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj, anul 1946, în dosarul penal nr. x, aflat în arhivele C.N.S.A.S.

Examinând decizia recurată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în cadrul căruia s-a criticat soluţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie, este nefondat.

Recurentul îşi motivează interesul de a interveni în cauză prin aceea că hotărârea a cărei revizuire se solicită a constatat nevalabilitatea titlului statului, ceea ce semnifică recunoaşterea interesului pe care îl are statul, în prezentul litigiu, de a repune în discuţie temeinicia propriului titlu, reprezentat de Legea nr. 312/1945.

Susţinând acest argument, recurentul ignoră faptul că, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ. 1865, în cadrul cererii de revizuire, dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, ceea ce presupune verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege prin raportare la motivul de revizuire invocat, instanţa nefiind învestită cu reanalizarea fondului pricinii.

Recurentul tinde, prin modul în care îşi motivează interesul de a interveni în cauză, să obţină o rejudecare a capătului de cerere referitor la constatarea nevalabilităţii titlului statului, ceea ce este inadmisibil, deoarece, aşa cum s-a arătat, instanţa învestită cu cererea de revizuire nu rejudecă fondul, ci verifică admisibilitatea acesteia.

Recurentul nu poate invoca în revizuire un drept propriu, derivat dintr-un titlu asupra imobilului, deoarece un asemenea drept putea fi invocat şi valorificat numai în cadrul procesului de fond, iar intervenţia principală, în interes propriu (aşa cum se impune a fi calificată o cerere prin care se solicită instanţei protejarea unui drept real propriu asupra bunului ce formează obiectul litigiului), în cadrul revizuirii, este incompatibilă cu procedura de soluţionare a acestei căi extraordinare de atac.

Concluzionând, Înalta Curte constată că soluţia de respingere a cererii de intervenţie accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este corectă.

În această situaţie, criticile formulate de acest recurent, referitoare la condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire promovate de revizuentul Municipiul Bistriţa, prin Primar, sunt neavenite, întrucât recurentul nu are calitatea de parte în cadrul cererii de revizuire, cererea sa de intervenţie fiind în mod corect respinsă.

Recursul declarat de recurentul Municipiul Bistriţa, care a invocat aplicarea greşită a prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865, este nefondat, curtea de apel reţinând în mod corect faptul că nu este îndeplinită condiţia ca înscrisul doveditor invocat de revizuent să nu fi putut fi înfăţişat dintr-o împrejurare aflată mai presus de voinţa acestuia.

Recurentul arată că a intrat în posesia înscrisului abia la data 1 octombrie 2018, prin adresa Ministerului Finanţelor Publice nr. x din 27 septembrie 2018, înregistrată la Primăria Municipiului Bistriţa cu nr. x din 1 octombrie 2018 şi că, din adresa C.N.S.A.S nr. x/22 februarie 2019 comunicată Ministerului Finanţelor Publice, rezultă că dosarul nr. x a fost preluat de la S.R.I. la o dată ulterioară pronunţării hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, respectiv la data de 22 decembrie 2006.

Prin motivele de recurs, recurentul nu aduce nici un contraargument faţă de motivarea curţii de apel, care a reţinut că sintagma "împrejurare mai presus de voinţa sa", evocată de textul legal, are în vedere situaţii cu adevărat excepţionale, care, în mod obiectiv şi pe deplin scuzabil, au împiedicat revizuentul să prezinte pe timpul judecăţii înscrisul ori, după caz, să solicite instanţei de judecată luarea măsurilor legale de obţinere a lui, în sensul prevederilor art. 172 - 176 C. proc. civ. 1865.

În speţă, recurentul revizuent nu arată care ar fi acea situaţie excepţională care l-ar fi împiedicat să solicite şi să obţină Sentinţa penală nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, în format integral, chiar şi cu concursul instanţei de judecată, în cursul procesului finalizat cu hotărârea ce se cere a fi revizuită.

Art. 322 pct. 5 C. proc. civ. 1865 are în vedere ipoteza în care "s-au descoperit înscrisuri doveditoare (...)", ceea ce presupune ca înscrisul să fie nou, adică partea să-l fi descoperit după finalizarea procesului. Or, revizuentul cunoştea existenţa Sentinţei penale nr. 8 din 31 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj şi nu a făcut nici un demers, în cursul procesului de fond, pentru a obţine şi a se depune la dosar hotărârea respectivă, în integralitatea sa.

Astfel cum judicios a reţinut curtea de apel în considerentele deciziei recurate, legea nu protejează pasivitatea procesuală sau insuficienta stăruinţă pentru cunoaşterea şi înfăţişarea tuturor înscrisurilor concludente în soluţionarea unei cauze, aşa încât nu se poate reţine existenţa unei situaţii excepţionale atunci când partea interesată ar fi putut, cu un plus de diligenţă, să cunoască şi să dobândească înscrisul.

În raport cu aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. 1865, recursurile declarate în cauză au fost respinse, ca nefondate, iar în temeiul art. 274 alin. (1) din acelaşi cod, având în vedere că intimaţii au făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală (4.000 RON onorariul de avocat, 270,33 RON cheltuieli de transport şi 7,80 RON tarif pentru expedierea actelor de procedură), s-a dispus obligarea recurenţilor, în solidar, la plata acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de revizuentul Municipiul Bistriţa prin Primar şi de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva Deciziei civile nr. 1 A din 15 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii Municipiul Bistriţa, prin Primar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice la plata, în solidar, a sumei de 4.278,13 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele B. şi C.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

Procesat de GGC - CL