Revision over annulled 30-ha forest title inadmissible for lack of triple identity of claims; Romsilva ordered to pay 11,000 RON costs

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

1. Litigiul vizând Dosarul nr. x/2010*, soluţionat prin Hotărârile nr. 147A/13.11.2013 şi 3332/27.11.2014

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/12.04.2001, pe rolul Tribunalului Suceava, A., în calitate de reclamantă a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Direcţia Silvică Suceava, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele identificate în cărţile funciare pentru numerele topografice indicate în cuprinsul acţiunii; obligarea pârâţilor la a preda reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 192.158 ha teren cu vegetaţie forestieră, precum şi construcţiile necesare administrării pădurilor; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate prevederile art. 481 C. civ., art. 6 şi art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Prin Sentinţa civilă nr. 305/15.10.2001 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă acţiunea în revendicare de drept comun, ca prematur introdusă.

Judecata litigiului a parcurs mai multe cicluri procesuale, în al treilea ciclu procesual reclamanta precizându-şi obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeţei de teren revendicate, de la 192.158 ha teren cu vegetaţie forestieră, la 166.813,50 ha.

Prin Sentinţa civilă nr. 538 din 13.03.2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilele terenuri enumerate în cuprinsul hotărârii.

Prin Decizia civilă nr. 147A din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului A. - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei formulat împotriva Sentinţei civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava. A admis, în parte, apelurile declarate de pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi de intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, B. formulate împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a schimbat-o şi, judecând, a respins în întregime, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de reclamantul A. - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei împotriva pârâţilor Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară şi rectificare de carte funciară. A admis cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul pârâţilor de intervenienţii C., D., E., F., G., H., G. şi I. A obligat reclamantul să plătească pârâtei Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava suma de 300,000 RON cheltuieli parţiale de judecată în apel. A respins toate celelalte cereri de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Această hotărâre a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin Decizia nr. 3332 din 27.11.2014, fiind respinse ca nefondate, recursurile promovate de reclamantul A. - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, pârâta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava şi de intervenienta B.

2. Litigiul privind Dosarul nr. x/2017, finalizat prin Decizia nr. 1127/10.10.2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă.

Prin acţiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuţi, reclamanta Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele J., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Putna, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x din 22.10.2003, emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestieră identică amenajistic cu u.a 14A, 14B%, 14D, 14V U.P I Ocolul Silvic Putna şi cadastral cu parcela funciară nr. x din CF x Putna şi să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafaţa indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii prezentei acţiuni.

În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare şi completare a Legii nr. 18/1991 şi art. 1345 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 3508 din 20 noiembrie 2017, Judecătoria Rădăuţi a admis acţiunea reclamantei, având ca obiect "anulare titlu de proprietate". A constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/22.10.2003 emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 30 ha, identică amenajistic cu u.a 14A, 14B%, 14D, 14V U.P I Ocolul Silvic Putna şi cadastral cu parcela funciară nr. x din CF x Putna. A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, cât şi împotriva încheierii din 13.11.2017 a aceleiaşi instanţe, a formulat apel pârâta J.

Prin Decizia nr. 1127/10.10.2018, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a admis apelul în cauză şi a schimbat în totalitate sentinţa atacată, sens în care a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect "anulare titlu de proprietate." A menţinut dispoziţiile încheierii din 13.11.2017 privind soluţionarea excepţiilor criticate în apel.

3. Cererea de revizuire

La data de 09.11.2018, revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 1127/10.10.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017.

Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenta a prezentat situaţia de fapt ce a condus la promovarea în justiţie a cererii de revizuire, raportându-se la litigiul având ca obiect acţiunea în revendicare, iniţiată de A. prin Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în contradictoriu cu aceasta şi cu Statul român. Revendicarea a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 147A/13.03.2013, care a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului A. - Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, prin Decizia nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A susţinut partea că, în cadrul acestui dosar, Curtea de Apel Cluj s-a pronunţat cu privire la natura juridică a A. - de fundaţie de drept public înfiinţată prin lege şi dizolvată tot prin lege şi a regimului patrimoniului A., statuând că proprietatea bunurilor din patrimoniul A. a aparţinut întotdeauna Statului, fundaţia având doar calitatea de administrator al bunurilor proprietatea Statului.

În paralel cu acest demers, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a obţinut în cadrul Dosarului nr. x/2017, prin Sentinţa civilă nr. 3508/20.11.2017 a Judecătoriei Rădăuţi, anularea Titlului de proprietate nr. x/22.10.2003, emis în favoarea unităţii de cult J.

Instanţa a reţinut, în motivare, că A. nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, prin urmare, unităţile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul A., întrucât nu se încadrau în ipoteza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 1/2000.

Hotărârea a fost atacată cu apel de către J., iar, Tribunalul Suceava, prin Decizia civilă nr. 1127/10.10.2018, a admis calea de atac şi a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anularea titlului de proprietate, soluţia fiind definitivă.

Faţă de această din urmă soluţie, a considerat revizuenta că s-a încălcat puterea de lucru judecat stabilită anterior prin Hotărârile nr. 147A/13.112013 şi nr. 3332/27.11.2014, întrucât doar în acest fel s-ar fi putut reţine incidenţa art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

Art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 stipulează: "Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafeţe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparţin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere."

Aşadar, legea permite reconstituirea terenurilor de către unităţi de cult numai în măsura în care cultul bisericesc din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere. Or, tocmai ceea ce s-a tranşat în Dosarul nr. x/2010* este că A. nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

În concluzie, soluţia dată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluţiilor pronunţate în Dosarul nr. x/2010*, încălcând lucrul judecat prin a reţine că A. a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deşi prin Hotărârile nr. 147A/13.11.2013 şi nr. 3332/27.11.2014 s-a stabilit contrariul.

În continuare, partea a făcut aprecieri asupra autorităţii de lucru judecat prin prisma efectelor acesteia, pozitiv şi negativ, astfel cum a fost reţinută în literatura de specialitate şi în practica judecătorească. A menţionat şi care este scopul reglementat prin puterea lucrului judecat, pentru aceasta nefiind necesară întrunirea condiţiei triplei identităţi de elemente, ci este îndeajuns să fi fost adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Câtă vreme aspectul litigios a fost consemnat şi tranşat în actul jurisdicţional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că acesta nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanţei, impunându-se noii judecăţi ca un dat ce nu poate fi ignorat.

A solicitat revizuenta admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei civile nr. 1127/10.10.2018 şi obligarea intimatei J. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

La data de 07.01.2019, revizuenta a formulat cerere de repunere în termen şi de completare la revizuire, solicitând: repunerea în termenul de exercitare a revizuirii; admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost completată şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei revizuite şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Suceava, pentru următoarele motive:

În termenul de o lună de la data pronunţării - conform art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Decizia nr. 1127/10.10.2018 a Tribunalului Suceava nu era redactată, deşi era depăşit termenul de redactare de 7 zile prevăzut de art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005.

Motivarea deciziei Tribunalului Suceava a fost comunicată abia ulterior formulării cererii de revizuire, respectiv la data de 7.12.2018. Motivul temeinic justificat prin care a fost pusă, fără culpă, în imposibilitatea obiectivă de a formula o cerere de revizuire efectivă şi cu respectarea garanţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului l-a constituit depăşirea cu mai bine de o lună a termenului de redactare de 7 zile de la pronunţare prevăzut de art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005, fiind în imposibilitate de a lua la cunoştinţă de motivarea judecătorului pentru care a încălcat lucrul judecat stabilit prin Deciziile Curţii de Apel Cluj nr. 147/A/2013 şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3332/27.11.2014.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, a arătat revizuenta că decizia Tribunalului Suceava încalcă lucrul judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147A/2013 şi nr. 3332/2014.

Contrar argumentelor reţinute de Tribunalul Suceava la pagina 65 pentru respingerea lucrului judecat "în dosarul pronunţat de Curtea de Apel Cluj, dispozitivul hotărârii se referă la o suprafaţă de teren ce nu s-a fi dovedit a fi identică cu cea din cauza de faţă (...)", dispozitivul Deciziei nr. 147A/2013 nu referă nicio suprafaţă de teren, ci întreaga acţiune.

Ceea ce a susţinut revizuenta şi a fost validat de Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost că în patrimoniul A. nu s-a regăsit niciodată un drept de proprietate asupra vreunei suprafeţe de teren de pe raza Bucovinei, întrucât A. doar administra bunurile ce aparţineau Statului român, respectiv faptul că A. nu a aparţinut Bisericii Ortodoxe Române, ci a fost o fundaţie separată, de sine-stătătoare.

Din acest considerent, respingerea acţiunii de către Tribunalul Suceava, pe motiv că cele 30 ha restituite au fost proprietatea unităţii de cult sau au fost administrate de BOR este contrară dezlegărilor date de altă instanţă în mod irevocabil, respectiv că suprafaţa respectivă a aparţinut Statului Român, iar A. a avut doar un drept util/real de administrare şi că A. nu a aparţinut Bisericii ortodoxe române.

În mod corect instanţa trebuia să constate că problema litigioasă era aceeaşi: aceeaşi situaţie de fapt care a vizat aceleaşi probleme de drept - natura juridică a A. - fundaţie de drept public, natura juridică a întregului patrimoniu aparţinându-i aceleiaşi entităţi juridice.

A mai punctat revizuenta că dezlegarea dată de Curtea de Apel Cluj şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a vizat întreg patrimoniul A., iar nu doar anumite suprafeţe de teren, prin urmare, este greşită reţinerea Tribunalului Suceava - că nu ar exista putere de lucru judecat, întrucât nu s-a făcut dovada că suprafeţele disputate în prezentul litigiu ar fi identice cu cele disputate în Dosarul nr. x/2010*, nepunându-se în discuţie problema judecării din nou a unui proces terminat unde se verifică identitatea obiectului material al dreptului conflictat, ci a puterii lucrului judecat, respectiv a contrazicerii între două hotărâri judecătoreşti, respectiv infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.

S-a mai arătat că, potrivit doctrinei, cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu impune condiţia triplei identităţi - de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat/aspecte tranşate în mod definitiv de o instanţă de judecată ce au legătură cu cauza dedusă judecăţii, doar în acest mod putându-se stabili ordinea juridică şi respecta funcţia jurisdicţională a statului.

Un alt considerent reţinut de Tribunalul Suceava cu încălcarea lucrului judecat este că distincţia proprietar util-proprietar deplin realizată de Curtea de Apel Cluj ar fi lipsită de relevanţă în cauza de faţă din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, care face trimitere la bunuri aflate în proprietate, fără a face distincţie între proprietatea utilă şi proprietatea directă.

Contrar considerentelor Tribunalului Suceava, distincţia îşi păstrează valabilitatea în orice litigiu în care A. este parte sau în care patrimoniul A. este invocat ca temei de orice alt subiect de drept.

În speţa de faţă, distincţia este cu atât mai mult aplicabilă cu cât unitatea de cult s-a apărat invocând art. 29 alin. (31), adică un drept la reconstituire derivat din dreptul de înzestrare/folosinţă/administrare avut în patrimoniu distinct de dreptul de proprietate.

Or, această apărare impunea Tribunalului Suceava să ţină cont că s-a stabilit în mod definitiv şi irevocabil că A. este distinctă de BOR şi astfel unităţile de cult nu puteau pretinde reconstituirea din patrimoniul A., aspect ce ar fi condus la respingerea cererii de apel, formulată de unitatea de cult.

De asemenea, Tribunalul Suceava a încălcat puterea lucrului judecat prin care s-a dezlegat natura juridică a participării BOR la gestionarea patrimoniului fundaţiei A. ca fiind parte din eforie/consiliul eparhial/consiliul de administraţie şi nu ca având un drept real de administrare.

S-a mai criticat că argumentul reţinut de Tribunalul Suceava este greşit raportat la împrejurarea că motivaţia principală reţinută în Dosarul nr. x/2010* pentru respingerea acţiunii A. a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului, care a constituit doar un argument secundar. În mod logic, doar după ce se stabileşte un drept de proprietate, se poate realiza o expertiză topografică.

Concluzionând, toate aceste considerente reţinute în mod eronat de Tribunalul Suceava au condus la nesocotirea lucrului judecat ce rezultă din hotărârile pronunţate în Dosarul nr. x/2010*, având ca rezultat admiterea în mod nelegal a apelului formulat de unitatea de cult şi respingerea acţiunii în nulitate iniţiată de Romsilva.

În cauză, intimata Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Intimata Instituţia Prefectului - Judeţul Suceava, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar, pe fondul cauzei, a cerut admiterea cererii de revizuire pentru aceleaşi considerente expuse de Comisia Judeţeană de fond funciar Suceava.

Intimata J. a invocat prin întâmpinare excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de interes în formularea cererii de revizuire, solicitând şi obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul din 30 mai 2019, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prioritar, Înalta Curte reţine că revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava a formulat cerere de repunere în termenul de exercitare a revizuirii, pe motiv că Decizia nr. 1127/10.10.2018 nu a fost redactată în termenul de 7 zile stipulat de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din titlul XIII din Legea nr. 247/2005, fiind pusă astfel în imposibilitatea de a cunoaşte argumentele ce au fundamentat soluţia în cauză.

Văzând că prin completarea la motivele de revizuire nu au fost puse în discuţie elemente noi, care să determine o modificare a cadrului procesual în cererea de revizuire, solicitarea privind repunerea în termen este lipsită de interes, instanţa urmând a proceda, în continuare, la analiza condiţiilor de admisibilitate a revizuirii în baza temeiului juridic invocat de parte.

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, au următorul conţinut: "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Înalta Curte reţine că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

În speţă, revizuenta a solicitat instanţei, anularea Deciziei nr. 1127/10.10.2018 a Tribunalului Suceava, secţia I civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că această hotărâre înfrânge puterea lucrului judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147A/2013 şi nr. 3332/2014, prin care s-a tranşat că A. nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect."

Aşadar, instituţia juridică a revizuirii este indisolubil legată de efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, iar o cerere de revizuire având ca obiect anularea unei hotărâri pe considerentul încălcării lucrului judecat, ca efect pozitiv, cum este cea din speţa de faţă, nu este admisibilă.

Raportat la datele speţei, se constată că hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză. Astfel, litigiul finalizat cu Deciziile nr. 147A/2013 şi 3332/2014 a vizat o acţiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 şi 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul A. - Arhiepiscopia Sucevei şi Bucovinei, în contradictoriu cu pârâţii Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava, Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava şi cu intervenienţii Prefectul Judeţului Suceava, B., C., D., E., F., G., H., G. şi I., iar cea de-a doua hotărâre, nr. 1127/10.10.2018, a privit o acţiune întemeiată pe Legea fondului funciar, iniţiată de reclamanta Regia Naţionala a Pădurilor - Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele J., Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituţia Prefectului Judeţului Suceava şi Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Putna, pentru constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. x din 22.10.2003, emis de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, pentru suprafaţa de 30 ha teren cu vegetaţie forestieră identică amenajistic cu u.a 14A, 14B%, 14D, 14V U.P I Ocolul Silvic Putna şi cadastral cu parcela funciară nr. x din CF x Putna.

De altfel, nici revizuenta, în actele dosarului, şi în sala de judecată, prin apărător ales nu a susţinut contrariul.

Referitor la obiectul material al celor două dosare, respectiv suprafaţa de teren, Înalta Curte constată că nu se mai impune cercetarea identităţii sale, de vreme ce în speţă nu se verifică identitatea de părţi, obiect juridic şi cauză, cerinţe care justifică respingerea de plano a revizuirii.

O altă condiţie impusă pentru însăşi admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepţiei autorităţii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiţii, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeaşi excepţie, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepţia puterii de lucru judecat.

Instanţa supremă reţine că în faţa instanţei de apel a fost analizată cuprinzător problema autorităţii de lucru judecat stabilit prin Hotărârile nr. 147A/2013 şi nr. 3332/2014, această chestiune constituind şi motiv de apel formulat de unitatea de cult. Prin urmare, nici această cerinţă nu este îndeplinită în speţă.

Trebuie menţionat că instanţa competentă să se pronunţe asupra revizuirii întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conţine soluţia corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre şi, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar şi celui al asigurării securităţii raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeaşi curte, în alte decizii de speţă (cauza Iordan Iordanov şi alţii contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergenţele de jurisprudenţă nu pot justifica o intervenţie prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desfiinţeze hotărâri judecătoreşti intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare şi de a asigura o jurisprudenţă unitară a instanţelor judecătoreşti, aceeaşi curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preţ, şi mai ales cu încălcarea principiului securităţii juridice. A constatat astfel că, în aceste situaţii nu se urmăreşte unificarea jurisprudenţei, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătoreşti ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanţelor şi care ar fi condus la pronunţarea unor soluţii general valabile şi obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluţiile astfel pronunţate rămân la nivel de speţă, fără să "lege" în niciun fel instanţele de judecată, servind numai la desfiinţarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergenţele de jurisprudenţă prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice în aceeaşi măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate la adresa Deciziei nr. x/10.10.2018, vizând modul în care tribunalul a apreciat cu privire la lucrul judecat stabilit prin cele două hotărâri în dosarul de revendicare, transformându-se astfel într-un "recurs’’. Or, Înalta Curte în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, şi nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalităţii în care o altă instanţă s-a pronunţat cu privire la chestiunea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv.

Referitor la excepţia lipsei de interes a cererii de revizuire, formulată de intimata J., Înalta Curte constată că nu se mai impune a fi cercetată, în raport de chestiunea admisibilităţii cererii de revizuire a cărei analiză este prioritară.

Pentru toate considerentele reţinute, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava.

Faţă de soluţia dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) coroborate cu art. 451 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta va fi obligată, la cererea intimatei J., la plata către aceasta a cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte cuantumul acestor cheltuieli, din perspectiva solicitării onorariului de avocat de 22.167,80 RON, conform Facturii nr. x/20.12.2018 şi extrasului de cont emis de K. din 29.01.2019, instanţa urmează a da eficienţă prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. "urmând a-l reduce la suma de 11.000 RON, deoarece apare ca nepotrivit de mare faţă de complexitatea cauzei, munca îndeplinită de avocat şi termenele de judecată acordate în cauză.

În acest sens, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 401 din 14.07.2005, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, referitoare la cheltuielile de judecată, care au fost reluate şi prin art. 451 alin. (2) din noul C. proc. civ., reţinând în motivare:

"nimic nu interzice, în absenţa unei prevederi constituţionale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial cuvenit prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse."

În considerentele aceleiaşi decizii, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţiale "a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute în limita unui cuantum rezonabil."

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 1127 din 10 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, formulată de revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava.

Obligă pe revizuenta Regia Naţională a Pădurilor Romsilva - Direcţia Silvică Suceava la plata sumei de 11000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata J.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

Procesat de GGC - NN