Judicial recusal: procedural rulings on procedural exceptions do not establish objective impartiality requiring exclusion under art. 42(1)(13) CPC

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Comisia de Contestaţii a Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciul de Informaţii Externe, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. x din 13 iulie 2016, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, solicitând modificarea pct. B7 din decizia de pensie, întrucât a fost trecut în rezervă în baza art. 85 lit. g) din Statutul cadrelor militare, conform datelor înscrise în fişa de pensie, iar decizia conţine, în mod eronat, lit. a; modificarea gradului din decizia de pensie, care este folosit şi în corespondenţă, din căpitan (r) în locotenent colonel (r), conform Adeverinţei nr. x/22.01.2016, emisă de CMJ Buzău; refacerea fişei de pensie, respectiv înlocuirea soldei de funcţie de la pct. 7 lit. a) din fişa de pensie cu salariul de la instituţia civilă, actualizat la data 1 ianuarie 2016, conform art. 28 alin. (5) din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015, precum şi modificarea pct. 7 lit. g) prin acordarea sporurilor legale şi recalcularea, pe aceasta bază, a drepturilor de pensie; actualizarea pensiei pe baza majorării salariului de la instituţia civilă, începând cu luna mai 2016, conform art. 60 din Legea nr. 223/2015.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe art. 28 alin. (5) din Legea nr. 223/2015, modificată prin O.U.G. nr. 57/2015, art. 25 din Legea nr. 138/1999, preluat, sub alte denumiri, de legislaţia subsecventă, Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 8 din Legea nr. 71/2015, Anexa VII din Legea nr. 284/2010, art. 292 şi urmat. C. proc. civ., Ordinul nr. M8/2016, publicat în M. Of. nr. 209/22.03.2016, Ordinul comun al MApN (M24), MAI (nr. 30) şi SRI (nr. 8147), publicat în M. Of. nr. 130/19.02.2016, H.G. nr. 282 din 17.06.1993.

Pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de Contestaţii a Ministerului Apărării Naţionale.

Prin Sentinţa civilă nr. 99 din 13 februarie 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale; a admis contestaţia, a dispus refacerea fişei de pensie de către UM x/U, prin menţionarea veniturilor realizate şi consemnate în adeverinţa nr. x/17.02.2016, emisă de MECRMA, precum şi anularea Deciziei de pensie nr. x/17.07.2015, obligat-o pe pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale să emită o nouă decizie prin luarea în calcul a veniturilor realizate conform Adeverinţei nr. x/17.02.2016 pentru perioada 01.08.1996 - 31.01.1997.

Prin cererea înregistrată la data de 28 martie 2017, reclamantul A. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele şi dispozitivul Sentinţei civile nr. 99 din 13 februarie 2017, pronunţate de Tribunalul Buzău, iar prin încheierea din 3 aprilie 2017 tribunalul a admis cererea, în sensul că adresa corectă a Comisiei de Contestaţie ce funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale este Drumul Taberei nr. 7 - 9, Bucureşti; la pagina 2, paragraful 7 din considerentele hotărârii s-a reţinut corect că "Reclamantul a desfăşurat activitate în condiţiile menţionate la art. 19 din Legea SIE; primul paragraf de la pag. 6 din hotărâre a fost înlăturat, neavând legătură cu cauza.

Prin Sentinţa civilă nr. 401 din 8 mai 2017, Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte cererea formulată de petentul A. la data de 28 martie 2018 şi a lămurit înţelesul şi aplicarea dispozitivului Sentinţei civile nr. 99 din 13 februarie 2017, în sensul că a stabilit drepturile de pensie pe baza drepturilor de soldă militare plătite de SIE, conform fişei de pensie cu privire la situaţia soldelor brute lunare, actualizate la funcţia de bază în perioada 01.08.1996 - 31.01.1997 şi în temeiul Adeverinţei nr. x/17.02.2016, eliberate de M.E.C.R.M.A pentru perioada 01.08.1996 - 31.01.1997.

De asemenea, a dispus completarea sentinţei, în sensul că la emiterea noii decizii de pensie, Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale va avea în vedere veniturile realizate, menţionate în Adeverinţa nr. x/17.02.2016, emisă de M.E.C.R.M.A pentru perioada 01.08.1996 - 31.01.1997, ce vor fi actualizate din oficiu de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere majorările intervenite în perioada 01.0.12016 - 13.07.2016 (data emiterii Deciziei de pensie nr. x/13.07.2016) pentru funcţia de şef serviciu în cadrul M.E.C.R.M.A.; a respins celelalte capete de cerere.

Împotriva Sentinţei civile nr. 99 din 13 februarie 2017 şi a Sentinţei civile nr. 401 din 8 mai 2016, pronunţate de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, au declarat apel reclamantul A. şi pârâţii Serviciul Român de Informaţii Externe şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.

Apelurile au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la 17 iulie 2017, sub acelaşi număr de dosar.

Prin Decizia civilă nr. 1651 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins toate excepţiile invocate de apelantul-reclamant A.; a respins cererea incidentală formulată de apelantul reclamant A.; a admis apelurile formulate de reclamantul A., şi de pârâţii Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N şi Serviciul de Informaţii Externe; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului; a obligat Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale să modifice Decizia de pensionare nr. x3.07.2016 emisă reclamantului în sensul că la pct. B7 se va menţiona că reclamantul a fost trecut în rezervă în baza art. 85 lit. g) din Statutul cadrelor militare, iar gradul acestuia la data formulării cererii de pensionare era de locotenent-colonel (r); a respins în rest acţiunea reclamantului. A respins apelul declarat de reclamantul A., domiciliat în judeţ Buzău împotriva Sentinţei civile nr. 401/2017 a Tribunalului Buzău, ca nefondat. A admis apelurile declarate de pârâţii Casa de Pensii Sectorială a M.Ap. N şi Serviciul de Informaţii Externe împotriva Sentinţei civile nr. 401/2017 a Tribunalului Buzău şi, pe cale de consecinţă, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins în tot cererea de lămurire şi completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 99/2017 a Tribunalului Buzău. Au fost menţinute restul dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 99/2017 a Tribunalului Buzău cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a CPS a MAN şi restul dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 401/2017 a Tribunalului Buzău cu privire la respingerea în rest a cererii de lămurire şi completare.

La data de 28 februarie 2018, apelantul-reclamant a formulat cerere de recuzare împotriva membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea apelurilor.

Prin încheierea din camera de consiliu din 8 martie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins cererea de recuzare a doamnelor judecător B. şi C., formulată de petentul A.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Referitor la temeiurile legale ce reglementează procedura specială a judecăţii unei cereri de recuzare, prin art. 41 - 42 C. proc. civ., aplicabil în speţa de faţă, s-au prevăzut expres şi limitativ cazurile în care un judecător este incompatibil şi când poate fi recuzat, iar acestea nu pot fi extinse prin analogie altor situaţii decât cele expuse în cuprinsul textelor menţionate anterior.

Raportat la motivarea cererii de recuzare, instanţa a reţinut că, în speţă, nu există un motiv de incompatibilitate sau recuzare, de natura celor expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 41 şi ale art. 42 C. proc. civ., care să impună admiterea cererii, cu consecinţa retragerii de la judecata pricinii a magistraţilor investiţi cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte motivele de incompatibilitate invocate de petent în baza art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., Curtea a constatat că acestea nu pot fi reţinute ca determinând incompatibilitatea membrilor completului de judecată.

Curtea a constatat că petentul, prin enunţarea motivelor cererii de recuzare, a formulat critici cu privire la deciziile completului de judecată de a menţine pe rol apelurile formulate de Casa de Pensii Sectorială a MApN, respingând nemotivat excepţiile ridicate.

Faptul că la data de 21.02.2018 completul învestit cu soluţionarea dosarului a respins o serie de excepţii de procedură, iar în cuprinsul încheierii întocmite la acea dată a expus argumentele pentru care a apreciat că aceste solicitări urmează a fi respinse, nu înseamnă că se naşte în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, aşa cum impune art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Prin Decizia civilă nr. 1651 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins excepţiile invocate de apelantul-reclamant A.; a respins cererea incidentală formulată de apelantul-reclamant la data de 2 mai 2018; a admis apelurile formulate de reclamant şi de pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul de Informaţii Externe împotriva Sentinţei civile nr. 99 din 13 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Contestaţii a Ministerului Apărării Naţionale; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului; a dispus obligarea pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale să modifice Decizia de pensionare nr. x3.07.2016, emisă reclamantului, în sensul că la pct. B7 se va menţiona că acesta a fost trecut în rezervă în baza art. 85 lit. g) din Statutul cadrelor militare, iar gradul la data formulării cererii de pensionare era locotenent-colonel (r); a respins în rest acţiunea reclamantului; a respins apelul declarat de reclamant împotriva Sentinţei civile nr. 401 din 8 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia I civilă - Complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat; a admis apelurile declarate de pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, reprezentată de Ministerul Apărării Naţionale, şi Serviciul de Informaţii Externe împotriva Sentinţei civile nr. 401 din 8 mai 2016 pronunţată de aceeaşi instanţă şi a schimbat în parte sentinţa, în sensul că, a respins în tot cererea de lămurire şi completare a dispozitivului Sentinţei civile nr. 99 din 13 februarie 2017 a Tribunalului Buzău; a menţinut restul dispoziţiilor acestei sentinţe cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale şi restul dispoziţiilor Sentinţei nr. 401 din 8 mai 2016, cu privire la respingerea în rest a cererii de lămurire şi completare.

Împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 8 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2016, a declarat recurs, la data de 9 august 2018, recurentul A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de apel.

În motivare, recurentul a arătat că încheierea recurată este nemotivată în drept, întrucât nu a fost menţionat articolul în baza căruia a fost respinsă cererea de recuzare. Din această perspectivă, a invocat incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A susţinut că nu poate fi pronunţată o soluţie de respingere a cererii de recuzare în baza prevederilor C. proc. civ. de la 1865, într-o cauză din anul 2018. A arătat că, în vechea reglementare, încheierea prin care s-a respins recuzarea nu era supusă niciunei căi de atac, astfel încât, prin includerea în dispozitivul încheierii a menţiunii "fără cale de atac", completul care a soluţionat cererea de recuzare a demonstrat că a judecat cauza în baza dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865.

Recurentul a criticat încheierea atacată şi din perspectiva faptului că instanţa care a judecat cererea de recuzare a constatat că motivele acesteia nu se încadrează în dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. A apreciat că acest aspect nu poate reprezenta un motiv de respingere a cererii, fiind necesar ca instanţa să argumenteze această concluzie.

Cât priveşte faptul că instanţa a reţinut că nu au existat elemente probatorii care să determine, în privinţa judecătorilor recuzaţi, reţinerea încălcării deontologice, recurentul a arătat, în esenţă, că în şedinţa publică din data de 21.02.1018, Curtea de Apel Ploieşti a refuzat să urmeze procedura prevăzută de art. 519 C. proc. civ. şi a respins, ca inadmisibilă, cererea sa privind trimiterea, spre dezlegare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor chestiuni asupra cărora părţile s-au aflat în divergenţă, respectiv aspectele vizând excepţiile de procedură. În opinia sa, instanţa de apel a încălcat Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi prin care a fost analizat tocmai un aspect de procedură, determinant în adoptarea soluţiei în cauză, astfel cum este cazul şi în pricina pendinte.

Recurentul a susţinut incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând că instanţa de apel a analizat sumar aspectele invocate în cererea de recuzare, concluzionând că respingerea unor excepţii de procedură nu reprezintă motiv de recuzare. De asemenea, a precizat că în mod greşit instanţa nu a procedat la audierea sa, conform art. 51 alin. (1) C. proc. civ., nu a efectuat cercetarea judecătorească pentru a verifica aspectele semnalate, nu a studiat dosarul cauzei şi nu a analizat probele administrate în cauză.

Totodată, a menţionat că instanţa nu a reţinut că excepţiile de procedură invocate de recurent au fost respinse fără temei de instanţa de apel, care a refuzat să ia în considerare încălcarea, de către pârâte, cu ocazia formulării apelurilor, a unor norme de drept material şi a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În acest sens, a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a Deciziei nr. 246/2017 a Curţii Constituţionale şi a Deciziei nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aspecte care dovedesc atitudinea părtinitoare a judecătorilor recuzaţi, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

Recurentul a arătat că pe parcursul judecării apelurilor, instanţa a aplicat un tratament diferenţiat părţilor, în sensul că solicitările şi cererile sale au fost respinse, iar cele ale pârâţilor au fost admise. Instanţa a supus dezbaterii apelurile şi a refuzat să acorde termen pentru pregătirea acesteia, în condiţiile în care, în cauză, au fost formulate şase apeluri, iar recurentul nu era, la acel moment, în posesia materialelor necesare, iar de la dosar lipseau întâmpinările pe care le-a depus în termenul legal. Ca atare, a susţinut că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., completul aplicând greşit normele de drept material incidente.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a formulat critici care au vizat decizia Curţii de Apel Ploieşti, care a judecat cererile sale de apel, făcând ample aprecieri cu privire la modalitatea de soluţionare a acestora, care, în opinia sa, au survenit ulterior formulării cererii de recuzare şi care dovedesc atitudinea părtinitoare a instanţei. Aceste aspecte vizează, în esenţă, faptul că instanţa s-a limitat să constate că recurentul nu a fost în măsură să prezinte un document care sa ateste că a fost detaşat la instituţia civilă de acoperire; că a refuzat să aplice dispoziţiile art. 295 teza a II-a C. proc. civ. şi să constate refuzul pârâtei de a înfăţişa înscrisul doveditor al afirmaţiilor sale; că i-a limitat accesul la documentele dosarului, dezbaterile asupra apelurilor având loc în şedinţă secretă, şi că a soluţionat în mod greşit excepţiile pe care recurentul le-a invocat în cauză, dispunând unirea acestora cu fondul.

Or, prin această abordare a cauzei, recurentul consideră ca instanţa de apel i-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

În drept, motivele de recurs au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. În susţinerea recursului, recurentul a invocat şi prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, Decizia nr. 9/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Deciziile nr. 246/2017 şi nr. 462/2014 ale Curţii Constituţionale.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere în soluţionarea recursului de faţă dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar, în raport de prevederile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 11 septembrie 2018, completul de filtru a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea procedurii de comunicare prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

La data de 23 octombrie 2018, intimatul Serviciul Român de Informaţii Externe a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului din perspectiva faptului că dispoziţiile art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză, întrucât acestea vizează exclusiv situaţia în care hotărârea definitivă este susceptibilă de recurs. Or, hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă nu sunt supuse recursului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 29 octombrie 2018, intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 5 noiembrie 2018, recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului Serviciul de Informaţii Externe, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Juridice. De asemenea, la data de 13 noiembrie 2018, recurentul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, prin care a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic al acesteia.

Completul de filtru C4, la data de 20 noiembrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport, înregistrat la dosar la 11 decembrie 2018, prin care a reiterat susţinerile formulate prin memoriul de recurs şi temeiurile de drept invocate, anexând materiale din doctrină.

La 21 februarie 2019, recurentul a depus la dosar o petiţie prin care a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în răspunsul la întâmpinarea formulată de Casa de Pensii Sectorială a MApN, anexa 1, pag. 8, penultimul aliniat.

Prin încheierea din 21 februarie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză, fixând termen pentru soluţionarea recursului la data de 30 mai 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, iar în ce priveşte excepţiile invocate s-a reţinut că motivele expuse în susţinerea acestora se suprapun criticilor din cererea de recurs, astfel că vor fi avute în vedere la soluţionarea fondului căii de atac deduse judecăţii.

Prin aceeaşi încheiere, în ceea ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Juridice a Serviciului de Informaţii Externe, invocată de recurent prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul Serviciul de Informaţii Externe, şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic, invocată prin răspunsul la întâmpinarea formulată de intimata Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, Înalta Curte a constatat că motivele expuse în susţinerea acestora se suprapun criticilor din cererea de recurs, urmând ca acestea să fie avute în vedere la soluţionarea fondului căii de atac deduse judecăţii.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, în ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Juridice a Serviciului de Informaţii Externe şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic, pentru Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naţionale, invocate de recurent prin răspunsurile la întâmpinările formulate în cauză, Înalta Curte reţine că acestea au fost soluţionate prin decizia Curţii de Apel, intrată în puterea lucrului judecat, prin caracterul său definitiv, astfel că nu mai pot fi reluate de prezenta instanţă, cu încălcarea acestui principiu.

Principiul lucrului judecat împiedică deci nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre judecătorească definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească dată într-un alt proces.

Aşa fiind, Înalta Curte va respinge excepţiile invocate de recurent, constatând că acestea au fost soluţionate prin Decizia civilă nr. 1651/28.06.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţată în cauză, recursul cu care a fost sesizată prezenta instanţă vizând încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamant.

Tot astfel, nu pot fi analizate susţinerile expuse pe larg de recurent, care vizează fondul litigiului, întrucât acestea exced obiectului învestirii prezentei instanţe şi nici cele care exced aspectelor care vizează legalitatea încheierii din 8 martie 2018, împotriva căreia reclamantul a exercitat recurs în cauza dedusă judecăţii.

În ce priveşte criticile cu privire la încheierea din 8 martie 2018, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de recurentul reclamant, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, pentru considerente care succed:

Cu titlu preliminar, se reţine că recurentul a invocat formal dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât din criticile formulate nu rezultă niciun element de natură a se subsuma ipotezelor reglementate de aceste dispoziţii legale, astfel că, susţinerile recurentului vor fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, se reţine că susţinerea recurentului potrivit căreia instanţa a avut în vedere dispoziţiile vechiul C. proc. civ. este superfluă, atâta timp cât rezultă cu evidenţă din conţinutul încheierii recurate că instanţa a avut în vedere dispoziţiile noului C. proc. civ.

În acest sens, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia, menţiunea din cuprinsul dispozitivului încheierii, în sensul că aceasta nu este supusă niciunei căi de atac, astfel cum prevedeau dispoziţiile vechiul C. proc. civ., ar conduce la ideea că cererea a fost soluţionată sub imperiul dispoziţiilor acestui cod.

Aceasta întrucât, din motivarea încheierii rezultă că instanţa s-a raportat la dispoziţiile noului C. proc. civ., respectiv art. 41 şi 42.

Art. 457 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede:

"Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege."

Dovada evidentă că recurentul a beneficiat de aceste dispoziţii legale constă în faptul că recursul exercitat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a fost admis în principiu prin încheierea din 21 februarie 2019, fiind soluţionat prin prezenta hotărâre, astfel că, recurentului nu i s-a produs o vătămare care să impună casarea încheierii recurate, aşa cum în mod eronat acesta susţine.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art, 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât pentru a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În cauza dedusă judecăţii, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul învestit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu este incident nici unul din motivele de recuzare prevăzute de art. 44 C. proc. civ., text care face trimitere la cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 41 şi art. 42 din acelaşi cod.

Astfel, în încheierea recurată, instanţa a reţinut că nu există un motiv de incompatibilitate sau recuzare, de natura celor expres şi limitativ prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 41 şi ale art. 42 C. proc. civ., care să impună admiterea cererii de recuzare, iar împrejurarea că, la termenul din 21.02.2018, completul învestit cu soluţionarea dosarului a respins o serie de excepţii de procedură, în cuprinsul încheierii întocmite la acea dată expunând argumentele pentru care a apreciat că aceste solicitări urmează a fi respinse, nu înseamnă că se naşte în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, aşa cum impune art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Aşa fiind, nu se poate reţine, astfel cum susţine recurentul, că instanţa nu a motivat soluţia sa de respingere a cererii de recuzare şi nici nu pot fi primite criticile recurentului, în sensul că, prin respingerea de către instanţa de apel a unor excepţii şi cereri, inclusiv cererea privind sesizarea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-ar dovedi atitudinea părtinitoare a judecătorilor recuzaţi.

Aceasta întrucât rezolvarea anumitor cereri, în condiţiile conforme cu cele impuse în C. proc. civ., nu poate constitui motiv de a aprecia că există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Este nefondată şi susţinerea potrivit căreia, instanţa nu a procedat la audierea sa, conform art. 51 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 51 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează procedura de soluţionare a incidentelor procedurale ale abţinerii şi recuzării, "Instanţa hotărăşte de îndată, în cameră de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. în aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile".

Se constată astfel că legea permite ascultarea judecătorului recuzat sau care a declarat că se abţine numai "dacă instanţa consideră că e necesar", posibilitate recunoscută şi părţilor.

Contrar susţinerilor recurentului, soluţionarea cererii de recuzare fără audierea sa nu reprezintă un viciu procedural, ascultarea judecătorului sau a părţilor realizându-se numai dacă instanţa consideră că este necesar, întrucât norma legală invocată nu are caracter obligatoriu, constituind o normă supletivă, măsura audierii fiind lăsată la aprecierea instanţei care soluţionează cererea de recuzare sau de abţinere.

Relativ la criticile care vizează decizia Curţii de Apel Ploieşti, care a judecat cererile de apel, acestea exced analizei prezentei instanţe, obiectul recursului cu care a fost învestită Înalta Curte constituindu-l încheierea din 8 martie 2018, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamant.

Pentru considerentele expuse, constatând că motivele invocate de recurent sunt nefondate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Direcţiei Juridice pentru Serviciul de Informaţii Externe şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a consilierului juridic D., pentru intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, invocate de recurentul A.

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 8 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în Dosar nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

Procesat de GGC - NN