Expropriation compensation: valuation date and comparability of real estate under Law 33/1994

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, la data de 23.01.2013, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în valoare totală de 758.627,10 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, din care, 115.500 euro reprezintă valoarea reală a terenului în suprafaţă de 206 mp, expropriat în baza H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011, iar suma de 643.127,10 euro reprezintă acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului în suprafaţa de 1155 mp rămas în urma exproprierii.

În drept, reclamanţii au invocat art. 22 din Legea nr. 255/2010.

Prin Sentinţa civilă nr. 147 din 14.01.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, s-a admis în parte cererea de chemare în judecata formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Statul Român, prin CNADNR; a fost obligată pârâta la plata către reclamant a sumei de 42.329 RON (echivalentul a 9.476 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 206 mp situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, numărul cadastral x, a sumei de 11.941,6 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecţie şi a sumei de 15.939 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa drumului de acces; a obligat pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON cu titlul de cheltuieli de judecată; a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele considerente:

La data de 10.02.2004, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov a emis Titlul de proprietate nr. x, prin care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietare asupra unui teren în suprafaţă totală de 5.000 m.p. situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, din care face parte şi terenul din prezenta cauză.

Prin Hotărârea nr. 82/03.12.2012, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 206 m.p. situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, în cuantum de 3.581,93 de RON.

În cauză, a fost întocmit un raport de expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare, în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 33/1994, iar din cuprinsul acestuia reiese faptul că valoarea de piaţă a imobilului care face obiectul cauzei este de 42.329 de RON (echivalentul a 9.476 de euro), iar diminuarea estimată a prejudiciului aferent zonei de protecţie este de 11.941,6 euro, în timp ce prejudiciul cauzat prin lipsa drumului de acces este de 15.939 de euro.

Potrivit art. 27 din Legea nr. 33 din 2 iunie 1994, privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va hotărî. Despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mica decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau altă persoană interesată.

În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, persoanele expropriate formulează pretenţii sau solicită despăgubiri dacă înţeleg să-şi exercite dreptul de dispoziţie, drept ce nu poate fi îngrădit de instanţa de judecată, care are numai atribuţia de a compara oferta şi cererea.

În cauza de faţă, modul de calcul prezentat în expertiza efectuată a rezultat din aplicarea metodei comparaţiei vânzărilor, fiind în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare valabile şi în România.

În ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta B., tribunalul a respins-o, ca neîntemeiată, reţinând că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul prezentei cauze, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A.

În temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., având în vedere soluţia pronunţată cu privire la cererea principală, tribunalul a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorarii pentru efectuarea expertizelor.

Împotriva Sentinţei civile nr. 147/14.01.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă au formulat, în termen, apel reclamanţii A. şi B., precum şi pârâtul Statul Român, prin CNADNR.

Prin Decizia civilă nr. 1659A/21.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelurile, a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 60.448 RON (echivalentul a 13.596 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor la data exproprierii pentru terenul în suprafaţa de 206 mp situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, numărul cadastral x, a sumei de 8.028,36 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecţie şi a sumei de 11.557 de euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa drumului de acces, fiind menţinută în rest sentinţa apelată.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Sub un prim aspect, Curtea a reţinut că după data pronunţării sentinţei primei instanţe, 14.01.2015, Curtea Constituţională a pronunţat Decizia nr. 12/15.01.2015 publicată în Monitorul Oficial la data de 03.03.2015 prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată şi a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituţionale. De asemenea, tot ulterior pronunţării sentinţei tribunalului, Curtea Constituţională a pronunţat şi Decizia nr. 380/26.05.2015 publicată în Monitorul Oficial la data de 15.07.2015 prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată şi a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale.

Or, în raport de aceste două decizii, având în vedere că, prin sentinţa pronunţată, tribunalul şi-a sprijinit soluţia pe un raport de expertiză evaluatorie care s-a raportat în evaluarea terenului ce a făcut obiectul exproprierii (suprafaţa de 206 mp) la momentul expertizei (ca şi moment temporal), Curtea a apreciat că, din această primă perspectivă, apelul formulat de apelantul pârât Statul Român, prin CNADNR (actual CNAIR) este fondat, apelantul pârât făcând referire prin apelul său la Decizia Curţii Constituţionale nr. 380/26.05.2015. Instanţa de apel, cu ocazia administrării probatoriului în această fază procesuală, a stabilit, ca obiectiv al expertizei evaluatorii, într-una din variante, ca momentul temporal pe care comisia de experţi să-l aibă în vedere să fie acela la exproprierii (data Deciziei de expropriere nr. 1652/28.11.2011), iar nu data efectuării raportului de expertiză.

Curtea a reţinut ca fiind nefondată susţinerea apelanţilor reclamanţi în sensul că valoarea per metru pătrat ce ar fi trebuit avută în vedere la calculul despăgubirilor trebuia să fie cea acordată lor la nivelul anului 2008, când a fost expropriată suprafaţa de 920 mp din totalul suprafeţei de 5000 mp deţinută în proprietate.

În esenţă, apelanţii reclamanţi au susţinut că, în realitate, şi exproprierea suprafeţei de 206 mp a avut loc tot în anul 2008 şi doar în drept au fost expropriaţi în anul 2012 prin Hotărârea nr. 82/03.12.2012, susţinând ingerinţa în dreptul lor de proprietate la nivelul anului 2008, printr-o expropriere de fapt, astfel că pretind stabilirea despăgubirilor în raport de comparabile (contracte de vânzare cumpărare privind imobile de acelaşi fel) încheiate în anul 2008.

Curtea nu a primit raţionamentul juridic al apelanţilor reclamanţi, reţinând că nici Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/15.01.2015, la care au făcut referire, nu a fundamentat excepţia de neconstituţionalitate admisă prin raportare la noţiunea exproprierii de fapt, ci a avut în vedere momentul exproprierii operate prin actul (decizia) de expropriere, respectiv, cel al transferului dreptului de proprietate. Or, la nivelul anului 2008, moment la care apelanţii reclamanţi au înţeles să se raporteze, nu operase nici un transfer de proprietate cu privire la suprafaţa de 206 mp, aceasta regăsindu-se încă în patrimoniul lor, până în anul 2011 când a fost emisă Decizia de expropriere nr. 1652/28.11.2011, care a precizat consemnarea despăgubirilor, decizie urmată apoi de Procesul-verbal nr. x/03.12.2012 de consemnare a despăgubirii şi de Hotărârea nr. 82/03.12.2012 de stabilire a despăgubirilor. Actul de expropriere (Decizia nr. 1652/28.11.2011) conţinea anexa cu imobilele supuse exproprierii, proprietarii imobilelor şi sumele propuse cu titlu de despăgubire, la fel şi H.G. nr. 953/28.09.2011, publicată în M Of. la data de 06.10.2011 (pentru reclamanţi, poz. 774, Arabil, 4631/1/2, 206,00 mp, 3.581,93 RON.); - Decizia nr. 1652/28.11.2011 cu Anexa parte integrantă, poz. 774, Arabil, 4631/1/2, 206,00 mp, A., 3.581,93 RON.

Or, potrivit art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 transferul dreptului de proprietate operează la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind emiterea actului administrativ de expropriere şi consemnarea despăgubirilor: (4) Transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii.

Curtea a reţinut că nu neagă însă faptul că prin susţinerea lor apelanţii au reclamat, în esenţă, o atingere adusă dreptului lor de proprietate, în privinţa conţinutului acestui drept, atingere presupunând lipsirea acestora de unele din atributele dreptului de proprietate, precum posesia, folosinţa ori dispoziţia materială asupra terenului, însă această pretinsă afectare a exerciţiului dreptului de proprietate (încă din anul 2008) aparţinând apelanţilor nu poate primi rezolvare pe calea prezentului demers judiciar, căci solicitarea şi acordarea unor despăgubiri proprietarului expropriat, în condiţiile legilor privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, pot fi obţinute doar atunci când procedura de expropriere a fost demarată conform legii. În caz contrar, fiind în afara cadrului legal al procedurii de expropriere, reclamantul poate pretinde, eventual, acordarea unor despăgubiri pentru nesocotirea dreptului său de proprietate, pe temeiul răspunderii civile delictuale a pârâtului, însă nu poate pretinde şi nu i se pot acorda despăgubiri în condiţiile art. 26 Legea nr. 33/1994 coroborat cu prevederile Legii nr. 255/2010.

Curtea a reţinut că eventualul prejudiciul creat reclamanţilor, începând cu anul 2008 (cum au afirmat aceştia) constând în lipsirea lor de exerciţiul dreptului de folosinţă pentru terenul de 206 mp, dar şi de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun le poate asigura titularului dreptului, poate fi valorificat în condiţiile unei acţiuni de drept comun în răspunderea statului (autorităţilor acestuia), iar nu în cadrul prezentului demers judiciar construit pe temeiul legislaţiei privind procedura de expropriere.

În ceea ce priveşte chestiunea privind categoria de folosinţă a terenului în suprafaţa de 206 mp, la momentul exproprierii şi al stabilirii despăgubirilor, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut ca acesta se încadrează în categoria curţi-construcţii, nefiind primită apărarea apelantului pârât pe aceeaşi chestiune, cu consecinţa tratării terenului ca fiind intravilan, arabil.

Astfel, prin înscrisurile probatorii depuse la dosarul cauzei apelanţii reclamanţi au dovedit categoria de folosinţă pretinsă de ei în legătură cu terenul de 206 mp ce a făcut obiectul exproprierii. Curtea a reţinut că din extrasul de carte funciară de dosarul tribunalului, CF nr. x Voluntari, coroborat cu încheierea CF nr. x/2012 - fila x, rezultă în mod clar că la data de 07.06.2012 (aşadar anterior stabilirii despăgubirilor) în privinţa suprafeţei de teren de 1359 mp, nr. cadastral x (din care a fost dezmembrată şi expropriată apoi suprafaţa de 206 mp, nr. cadastral x) s-a notat schimbarea destinaţiei terenului din extravilan în intravilan şi schimbarea categoriei de folosinţă a imobilului din teren intravilan arabil în curţi construcţii, la baza încheierii de carte funciară stând şi Decizia nr. 1709/16.06.2006 - dosar tribunal.

Tot în legătură cu această chestiune, antamând şi problema datei la care a operat exproprierea, Curtea a arătat că, deşi reală, susţinerea apelantului pârât potrivit căreia, transferul dreptului de proprietate a avut loc la data de 28.11.2011, data emiterii Deciziei de expropriere nr. 1652/28.11.2011, având în vedere conţinutul art. 9 alin. (4) legea nr. 255/2010, Curtea a reţinut că, urmare a dezacordului proprietarului expropriat, Procesul-verbal prin care s-a dispus consemnarea despăgubirilor şi Hotărârea de stabilire a despăgubirilor au fost emise la data de 03.12.2012, aşadar după notările din cartea funciară privind destinaţia şi categoria de folosinţă a terenului.

Nu în ultimul rând, este de observat că Decizia nr. 1709/16.06.2006 care a aprobat schimbarea categoriei de folosinţă, în considerarea investiţiilor ce urmau a se realiza de proprietar, este cu mult anterioară procedurilor de expropriere, efectele sale producându-se în privinţa regimului juridic al terenului.

În ceea ce priveşte problema cuantumului despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate proprietarului expropriat, Curtea a reţinut, cu titlu prealabil, că în faza apelului au fost efectuate mai multe expertize evaluatorii şi topografice, succesiunea efectuării acestora fiind prezentată în parte anterioară a prezentei decizii.

Având în vedere în primul rând cele două decizii ale Curţii Constituţionale, mai sus indicate, dar şi criticile apelanţilor reclamanţi cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanţă, Curtea a avut a analiza în această fază a judecăţii litigiului dintre părţi şi a stabili, deopotrivă, valoarea despăgubirilor pentru imobilul teren supus exproprierii, în suprafaţă de 206 mp, potrivit dispoziţiilor art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994, analiza instanţei de apel având la bază expertizele de evaluare efectuate, urmând a fi arătate, în cele ce urmează, care expertize au fundamentat soluţia instanţei de apel.

Curtea a reţinut, în omologarea rapoartelor de expertiză avute în vedere la pronunţarea deciziei, că dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că la calcularea despăgubirii experţii vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială, (…), precum şi de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, luând în considerare dovezile prezentate de aceştia. Rapoartele de expertiză efectuate în cauză au avut în vedere astfel de contracte de vânzare cumpărare pentru imobile similare, contracte depuse la dosarul cauzei, ataşate rapoartelor, şi reprezentând aşadar materialul avut în vedere de comisia de experţi la întocmirea lucrărilor.

În ceea ce priveşte despăgubirea aferentă suprafeţei expropriate - 206 mp, Curtea a avut în vedere, omologând aşadar, raportul de expertiză depus la dosarul instanţei de apel. În legătură cu această evaluare, Curtea a reţinut, în primul rând, că nu a omologat rapoartele de expertiză efectuate de expertul C., acesta rămânând constant în varianta opiniei singulare, deşi a făcut parte dintr-o comisie de experţi, în raport de opinia majoritară exprimată de ceilalţi membri ai comisiei de experţi. Expertul C. a fost expertul propus de apelanţii reclamanţi în compunerea comisiei de experţi, opiniile acestuia fiind mereu favorabile reclamanţilor, prin valorile avute în vedere, tot timpul superioare celor la care s-au raportat ceilalţi doi experţi.

Soluţia legiuitorului în reglementarea comisiei de trei experţi, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pe cale judiciară, comisie din care să facă parte câte un expert propus de părţi (expropriatorul şi expropriatul) şi unul desemnat de instanţă, a avut în vedere tocmai echilibrarea concluziilor pe care experţii sunt chemaţi să le formuleze în astfel de litigii, armonizarea metodelor, criteriilor, corecţiilor, etc utilizate de aceştia. Pretinzând omologarea opiniilor singulare formulate de expertul C. (făcând chiar trimitere la alte expertize ale aceluiaşi expert din dosare de expropriere, pentru terenuri similare), apelanţii reclamanţi solicită practic ignorarea soluţiei legislative privind stabilirea cuantumului despăgubirilor de către o comisie de experţi. Or, faţă de norma legală aplicabilă, în lipsa altor motive de invalidare, Curtea a omologat rapoartele de expertiză întocmite în opinie majoritară de către cei doi experţi, D. şi E. - cel numit de expropriator şi cel desemnat de instanţă.

Prin urmare, pentru suprafaţa de 206 mp, opinia majoritară de specialitate evaluarea proprietăţii imobiliare a concluzionat asupra valorii de 13.596 euro, echivalent 60.448 RON, dosar apel. Cei doi experţi au indicat în lucrarea întocmită comparabilele avute în vedere (contractele de vânzare cumpărare depuse la dosarul cauzei, contracte din perioada de referinţă, apropiată datei exproprierii, 28.11.2011, pentru terenuri din parcele învecinate, aceeaşi categorie de folosinţă curţi-construcţii), dar şi motivele pentru care alte comparabile dorite de apelanţi nu au putut fi avute în vedere, fiind respectate prevederile art. 26 alin. (2) dar şi cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 potrivit cărora despăgubirea nu va putea fi mai mică decât cea stabilită de expropriator şi nici mai mare decât cea stabilită prin expertiză,

Curtea a apreciat că fiind fondate criticile apelanţilor reclamanţi cu privire la stabilirea cuantumului despăgubirii aferente suprafeţei de 206 mp expropriată. (sentinţa tribunalului adoptase un cuantum al despăgubirilor pentru aceeaşi suprafaţă de 9.476 euro; despăgubirea astfel rezultată fiind mai mare şi decât cea acordată de expropriator).

În privinţa prejudiciului care s-ar putea produce prin exproprierea imobilului teren în suprafaţă de 206 mp, Curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/2004 potrivit cărora despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirii experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama şi de daunele aduse proprietarului sau altor persoane îndreptăţite.

Curtea a reţinut ca şi componente în evaluarea prejudiciului, comisia de experţi fiind de acord cu acestea, două elemente, respectiv: prejudiciul cauzat ca urmare a rămânerii restului de proprietate de 1155 mp fără cale de acces la drumul public şi prejudiciul cauzat ca urmare a aplicării prevederilor O.G. nr. 43/1997 (zona de protecţie) în privinţa aceluiaşi rest de proprietate de 1155 mp.

Astfel, în privinţa suprafeţei de 1155 mp, prin încheierea de şedinţă din data de 27.01.2017 - dosar apel, Curtea a dispus efectuarea unei expertize topografice pentru identificarea suprafeţei de 1155 mp şi a celei mai scurte căi de acces către o cale publică. Raportul de expertiză a fost depus la dosar apel, iar mai apoi prin încheierea de şedinţă din data de 13.04.2018, Curtea a dispus revenirea cu adresă de completare la expertul F. pentru identificarea zonei de protecţie în raport de Legea nr. 198/2015 pentru suprafaţa de teren rămasă neexpropriată. La dosar a fost depus raportul de expertiză topografică refăcut pentru identificarea zonei de protecţie, rezultând o suprafaţă de 1107,35 mp teren afectat de autostradă. Urmare a acestei expertize topo, prin încheierea de şedinţă din data de 08.06.2018, Curtea a dispus şi completarea expertizei evaluatorii de către comisia de experţi în vederea evaluării prejudiciului pentru componenta lipsei de acces cu luarea în considerare a unor comparabile de la nivelul anului 2018 şi componenta privind recalcularea prejudiciului pentru zona de protecţie de 1107,35 mp.

Curtea a omologat ultima formă a expertizei evaluatorii, opinia majoritară a celor doi experţi D. şi E., reţinând că prejudiciul aferent zonei de protecţie a fost evaluat la suma de 8.028,36 euro, experţii raportându-se la suprafaţa de 1107,37 mp identificată de expertiza topo asupra căreia au aplicat corecţia de 0,5 determinată de indicatorul de urbanism POT (procentul de ocupare a terenului), utilizând apoi în formula de evaluare doar suprafaţa de 553,58 mp (1107,35 x 0,5). Deşi apelanţii reclamanţi au criticat prin ultimele obiecţiuni formulate în cauză aplicarea, într-o primă etapă, a corecţiei de 0,5, Curtea a primit argumentaţia celor doi experţi, căci incidenţa indicatorului de urbanism POT în privinţa unei suprafeţe de teren construibile nu poate fi negată (Legea nr. 50/1991 - Anexa 1, pct. A), astfel că apare ca fiind certă concluzia potrivit căreia apelanţii reclamanţi oricum nu ar fi putut exploata suprafaţa de 1107,35 mp ca şi suprafaţă integral construibilă. Chiar dacă O.G. nr. 43/1997 are caracter special în raport de prevederile Legii nr. 50/1991, aceste norme speciale completează cadrul normativ general, indicatorul de urbanism POT nefiind înlăturat de prevederile speciale ale art. 47 din O.G. nr. 43/1997. Prin urmare, pentru această componentă a prejudiciului, fiind corect aplicată şi corecţia de 0,4 impusă de zona de protecţie, indicatorul POT fiind oricum incident, independent de măsura exproprierii, Curtea a validat concluzia privind evaluarea la suma de 8.028,36 euro.

Cu privire la evaluarea prejudiciului în componenta lipsei de acces la calea publică a suprafeţei de teren rămasă în proprietate, 1155 mp, Curtea a omologat aceeaşi ultima formă a expertizei evaluatorii, în opinia majoritară a celor doi experţi D. şi E., reţinând că prejudiciul pentru lipsa drumului de acces a fost evaluat la suma de 11.557 euro. Curtea s-a oprit la valoarea cea mai mică având în vedere că accesul la calea publică este recunoscut pe varianta cea mai scurtă şi cea mai puţin costisitoare - art. 617 C. civ. Pornind de la valoarea terenului, 36,26 euro/mp (în reţinerea căreia comisia a expus argumentele aplicării unor corecţii, nefiind identificate de Curte motive de invalidare a acestora), comisia de experţi, opinia majoritară, a aplicat corecţia de 0,5 argumentând că urmează a fi suportate egal costurile căii de acces, de proprietarii fondului dominant şi a celui aservit - art. 765 alin 2 C. civ.

Curtea a mai reţinut că apelanţii reclamanţi oricum nu pot obţine cu titlu de despăgubire (evaluarea prejudiciului) contravaloarea întregii suprafeţe de teren învecinată peste care s-ar realiza calea de acces (valoarea fondului aservit), căci nu aceasta este componenta prejudiciului avută în vedere de instanţa de apel. Apelanţii reclamanţi pot obţine, cu titlu de evaluare a prejudiciului adus de exproprierea operată asupra proprietăţii lor, ce a determinat ca suprafaţa de teren rămasă în proprietate (1155 mp) să nu aibă acces la o cale publică, aceeaşi dimensiune a prejudiciului încercat şi care s-ar pune şi în cadrul unei acţiuni confesorii de servitute, aşadar costul realizării căii de acces şi o ipotetică despăgubire pe care ar putea-o pretinde proprietarul fondului aservit. Prin urmare, în mod cert, nu valoarea întregului fond aservit. Având în vedere aşadar faptul că nu valoarea fondului aservit (637,45 mp identificat de expertiza topografică; cea mai mică suprafaţă) se cuvine apelanţilor reclamanţi în evaluarea prejudiciului pentru lipsa căii de acces, nici critica acestora, privind raportarea experţilor (opinia majoritară) la comparabile ce au avut în vedere terenuri din altă categorie de folosinţă (aplicându-se totuşi o corecţie de plus 15% din acest motiv) decât cea de curţi - construcţii, nu prezenta relevanţă în cauză. Pentru aceste raţiuni, Curtea a validat corecţia aplicată de comisia de experţi cu privire la evaluarea prejudiciului în componenta lipsei căii de acces, neprimind ultimele obiecţiuni ale apelanţilor reclamanţi cu privire la acest aspect.

Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de reclamanţii A. şi B. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.

I. În recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii au formulat următoarele critici:

a) Critici vizând valoarea de piaţă a terenului în suprafaţă de 206 mp

Recurenţii reclamanţi susţin că instanţa de apel a încălcat formele de procedură, respectiv art. 261 alin. (1) pct. 5 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. 1865 raportate la art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Obligaţia instanţei de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe sunt impuse de esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere al unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Astfel, deşi apelanţii reclamanţi au contestat pe calea obiecţiunilor punctul de vedere al opiniei majoritare, la data de 09.12.2016, cu privire la modul de stabilire a valorii de piaţă pentru suprafaţa de 206 mp (în varianta curţi construcţii), printr-o încheiere premergătoare (din 09.12.2016), Curtea de Apel le-a respins, motivând ca acestea sunt chestiuni care vor fi analizate pe fondul apelului. Prin urmare, Curtea nu s-a pronunţat pe fondul obiecţiunilor la data de 09.12.2016, ci le-a considerat critici de fond, asupra cărora, evident că trebuia să se pronunţe odată cu fondul cauzei.

În decizia atacată nu se aduce niciun argument pentru respingerea criticilor la raportul de expertiză, deşi instanţa trebuia sa răspundă acestor critici, pentru că aşa calificase obiecţiunile (ca şi apărări de fond).

Prin soluţionarea de această manieră, apelanţilor reclamanţi le-a fost încălcat dreptul la apărare, pentru că aceştia nu au primit nicio motivare asupra criticilor formulate. Astfel, pentru a omologa raportul de expertiză în varianta majoritară (E., D.), Curtea de apel se bazează numai criteriul majorităţii opiniilor şi pe faptul că experţii au selectat acelaşi tip de comparabile, deşi criticile apelanţilor reclamanţi vizau modalitatea de aplicare a corecţiilor comparabilelor.

Curtea de apel este, în speţă, o instanţă de fond care trebuia să analizeze şi să reevalueze probele, oferind părţilor garanţia unei judecăţi efective, convingătoare, motivând admiterea sau respingerea apărărilor.

Or din motivarea instanţei de apel lipseşte raţionamentul logico-juridic pentru care instanţa a omologat un punct de vedere al evaluării, fără a răspunde criticilor efective aduse de reclamanţi modului de evaluare, la data de 09.12.2016, care se refereau la modalitatea de evaluare a terenului în suprafaţă de 206 mp.

Susţin recurenţii că în concluziile formulate, au solicitat omologarea punctului de vedere al expertului C., în considerarea faptului că opinia sa este bazată pe argumente obiective, luându-se în considerare comparabile de acelaşi fel cu terenul expropriat, faptul că au fost aplicabile corecţii reale, precum şi faptul că, în opinia sa (minoritară) preţul din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/10.08.2011, are cele mai apropiate caracteristici cu terenul de evaluat.

Nici aceste argumente folosite în apărarea apelanţilor reclamanţi nu au primit nicio rezolvare din partea instanţei de apel.

Recurenţii reclamanţi susţin că au solicitat omologarea raportului de expertiză în varianta majoritară, însă prin reevaluarea grilei de comparaţie şi acordarea unui preţ de 110,30 euro/mp.

Pentru a ajunge la această valoare, reclamanţii susţin că au solicitat instanţei de apel să selecteze comparabila 5 din grila de comparaţie, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012, căreia să-i înlăture corecţia de 35% pentru elementul de comparaţie utilităţi, pentru aceleaşi raţiuni pentru care a fost înlăturată corecţia de 35% pentru comparabila 6 (Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012), amplasamentul terenului fiind identificat tot prin coordonate cadastrale, tarla şi parcela, care duc la concluzia rezonabilă că terenul nu se află într-o zonă sistematizată.

Recurenţii reclamanţi susţin că au solicitat instanţei de apel ca, în acord cu Decizia civilă nr. 429A/13.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-o cauză între aceleaşi părţi şi cu obiect teren vecin, al cărei efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat au solicitat a fi valorificat, să selecteze ca şi comparabilă Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012.

Mai susţin recurenţii reclamanţi că au susţinut în faţa instanţei de apel că rapoartele de expertiză nu au valoare absolută, instanţa fiind suverană în a reevalua grilele de comparaţie.

Astfel, chiar dacă unul dintre punctele de vedere este majoritar, aceasta nu exclude omologarea punctului de vedere minoritar, pentru că ambele reprezintă probe "ştiinţifice", şi nicio dispoziţie legală din dreptul comun sau din legislaţia specială nu impune instanţei de judecată omologarea punctului de vedere majoritar, numai pe criteriul numărului de experţi, singurul criteriu fiind acela al trecerii acestei probe prin filtrul raţionamentului logico juridic al instanţei de judecată, respectiv, calificarea unei comparabile, ale cărei caracteristici sunt cele mai apropiate de subiectul de evaluat.

Argumentul instanţei în sensul că Legea nr. 33/1994 prevede constituirea unei comisii de experţi, care ar trebui să aibă un singur punct de vedere este nelegal, în dezacord cu dispoziţiile art. 25 şi art. 27 din legea 33/1994. Aceste dispoziţii prevăd într-adevăr, obligaţia instanţelor de a numi o comisie de experţi, dar, totodată prevăd şi obligaţia instanţei de a trece prin raţionamentul logico juridic propriu proba şi apoi să hotărască, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Chestiunea pe care instanţa de apel a lăsat-o nelămurită şi care a făcut obiectul criticii de către apelanţii reclamanţi constă în aceea că nu a explicat, nu a motivat omologarea raportului în opinie majoritară depus la termenul din data de 04.11.2016, deşi experţii nu au aplicat corecţia de -35 % pentru comparabila 6 (Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/04.05.2012) şi au aplicat aceeaşi corecţie pentru comparabila 1 (Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2011) şi comparabila 5 (Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012), toate aceste comparabile (1, 5, 6) fiind similare din perspectiva elementului de comparaţie "utilităţi".

Recurenţii reclamanţi susţin că nu au înţeles criteriul avut în vedere de experţi pentru aplicarea selectivă a unei corecţii şi, deşi au criticat acest aspect, nu au primit nicio motivare care să-i convingă ca instanţa de apel a avut un raţionament juridic pentru omologarea de aceasta manieră.

Or, hotărârea judecătorească trebuie să răspundă tuturor motivelor şi argumentelor furnizate de părţi (inclusiv motivul pentru care se respinge sau se admite reevaluarea grilei de comparaţie), pentru ca judecata să fie efectivă şi să exprime adevărul juridic.

b) Critica vizând stabilirea prejudiciului. (art. 304 pct. 5, pct. 7, pct. 9 C. proc. civ.

Recurenţii susţin că prejudiciul are două componente, respectiv prejudiciul pentru afectarea restului de teren rămas în proprietatea reclamanţilor (1155 mp) de restricţiile zonei de protecţie (O.G. nr. 43/1997, modificata prin Legea nr. 198/2015) şi prejudiciul cauzat ca urmare a rămânerii fără cale de acces la drumul public a restului de proprietate (1155 mp).

Criticile reclamanţilor vizează ambele componente ale prejudiciului.

Cu privire la prejudiciul privind afectarea terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, afectat de restricţiile zonei de protecţie, reclamanţii invocă două aspecte, respectiv, greşita raportare la valoarea de 36,26 euro/mp pentru stabilirea prejudiciului, precum şi greşita reţinere a aplicării unei corecţii de 50%, pe lângă cea de 40% din valoarea terenului.

În ce priveşte prejudiciul pentru afectarea restului de proprietate în suprafaţă de 1107 mp (din totalul de 1155 mp) de restricţiile prevăzute de O.G. nr. 43/1997, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 198/2015, recurenţii susţin că prejudiciul trebuie calculat prin raportare la suprafaţa de 1107 mp, calculată de către expertul topo F. în faza apelului, şi nu la suprafaţa de 649 mp, cât a stabilit expertul topo G. la fondul cauzei, în considerarea faptului că prejudiciul trebuie raportat la suprafaţa zonei de protecţie de la momentul pronunţării instanţei de judecată şi nu de la momentul exproprierii.

Principiul aplicării imediate a legii noi este regula de drept conform căreia legea noua se aplică, în principiu, tuturor situaţiilor juridice născute, modificate sau stinse după intrarea sa în vigoare, situaţiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice anterior născute sau modificate. Deşi Legea nr. 198/2015 a intervenit după data exproprierii, cum reclamantul nu a obţinut despăgubiri (stabilite printr-o hotărâre definitivă) generate de expropriere până la data intrării în vigoare a acestei legi, în cauză se reţine ipoteza unei situaţii juridice în curs de desfăşurare, care intră sub incidenţa legii noi, întrucât legea nouă se aplică şi situaţiilor juridice ce nu au produs efecte finale până la pronunţarea unei hotărâri definitive.

Aşa fiind, recurenţii consideră că instanţa de apel, în mod corect s-a raportat pentru stabilirea prejudiciului la suprafaţa de 1107 mp, deşi nici această opinie nu a fost motivată.

Critica vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26, astfel cum au fost declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 12/15.01.2015 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

Instanţa de apel, deşi în mod corect se raportează la suprafaţa zonei de protecţie prevăzută de Legea nr. 198/2015 (adică calculată de la marginea autostrăzii), în mod greşit se raportează la valoarea de piaţă a terenului de la momentul anului 2018 (anul efectuării raportului de expertiză).

Pentru stabilirea prejudiciului, instanţa trebuia să se raporteze la valoarea de piaţă, astfel cum a fost stabilită de către experţi, la nivelul anului 2011 (adică la valoarea de 150 euro/mp - varianta C. sau 66 euro - varianta majoritară).

Preluând, fără o analiză riguroasă concluziile raportului de expertiză (deşi făcuse obiect de critica al obiecţiunilor reclamanţilor) instanţa a omologat o variantă de calcul, fără să o cenzureze.

Faptul că ulterior Curtea de Apel a dispus refacerea calcului pentru zona de protecţie, acest fapt a avut în vedere numai modificarea suprafeţei de teren ce reprezenta zona de protecţie (urmare a admiterii completării raportului topo), fără a mai fi în discuţie valoarea de piaţă a terenului, problemă care fusese, teoretic, închisă de instanţa de apel, prin calificarea obiecţiunilor privind valoarea de piaţă şi prejudiciul pentru zona de protecţie ca fiind chestiuni de fond.

Atunci când Curtea de apel, prin încheierea de şedinţă din 13.04.2018 a dispus refacerea calculului pentru zona de protecţie având în vedere modificarea suprafeţei acestei zone, dintr-o eroare nescuzabilă, experţii s-au raportat la valoarea de piaţă de la nivelul anului 2018, fără să aibă în vedere că stabiliseră o valoare de piaţa la nivelul anului 2011 (66 euro/mp), prin raportul depus la data de 4.11.2016.

Apelanţii reclamanţi au formulat critici pe aspectul modului de calcul al acestui prejudiciu, critici care au fost considerate tot apărări de fond.

Recurenţii susţin că valoarea de piaţă la care trebuia să se raporteze instanţa de judecată pentru a stabili prejudiciul pentru zona de protecţie este cea din anul 2011 (anul exproprierii), numai suprafaţa de teren trebuie raportată la momentul pronunţării hotărârii, pentru ca despăgubirea să fie justă.

Chiar şi aşa, instanţa de apel trebuia să motiveze această alegere a sa, ceea ce nu a făcut. (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Preluând, fără a analiza juridic, concluziile raportului de expertiză, practic Curtea de Apel a perpetuat o confuzie între valoarea de piaţă stabilită la nivelul anului 2018 (în vederea exclusiv a evaluării drumului de acces) şi valoarea de piaţă stabilită la nivelul anului 2011 art. 304 pct. 5 cu referire la art. 129 alin. (5) C. proc. civ.)

Recurenţii invocă reţinerea eronată a corecţiei de 50% (coeficientul POT) aplicabil valorii de piaţă a terenului, susţinând că, printr-o completare la raport (depusă la termenul din 2.11.2018) prezintă în mod inedit formula de calcul a valorii prejudiciului, ca fiind valoarea de piaţă x suprafaţa zonei de protecţie x coeficient POT x corecţie 40 %.

Acest mod de calcul este greşit, întrucât cei doi experţi au aplicat, pentru determinarea prejudiciului zonei de protecţie, atât coeficientul POT (50 %), cât şi corecţia de 40 %, acest mod de calcul încălcând dispoziţiile art. 562 alin. (3) C. civ., dar şi prevederile O.G. nr. 43/1997 coroborate cu cele din Legea nr. 50/1991, întrucât ambele corecţii se referă la reducerea posibilităţilor de construibilitate a terenului.

Cu privire la valoarea de piaţă de 36,26 euro/mp, la nivelul anului 2018, recurenţii invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât această evaluare nu respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece pentru determinarea acesteia s-au folosit comparabile din categoria intravilan arabile deşi în raport s-a reţinut categoria de folosinţă intravilan curţi construcţii, raportarea se face la comparabile intravilan arabile (aspecte care rezulta din grila de comparaţie). Astfel, comparabilele nr. 667/2018, 8459/2017, 153/2018, 226/2018 se referă la terenuri intravilan arabile, iar omologarea unei astfel de valori nu respectă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, imobilele nefiind de acelaşi fel.

Contractele de vânzare-cumpărare nr. x/18.01.2018 şi y/18.01.2018 depuse de CNAIR, la termenul din data de 11.05.2018, în vederea efectuării raportului de expertiză evaluatoare a prejudiciului pentru lipsa căii de acces, la nivelul anului 2018, nu puteau fi avute în vedere de către comisia de experţi, reclamanţii învederând acest aspect prin nota depusă la dosar la 08.06.2018, asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat, deşi prin încheierea din 12.11.2018 a respins obiecţiunile ca nefondate, fără a argumenta această soluţie.

c) cu privire la prejudiciul vizând rămânerea suprafeţei de 1155 mp fără cale de acces la drumul public (art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.)

Recurenţii susţin că, este cert ca prin secţionarea terenului de 5000 mp, suprafaţa de 1155 mp rămâne fără cale de acces la drumul public (reprezentând un lot închis) limitrof autostrăzii, reclamanţii având dreptul la reparaţie.

Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Consideră recurenţii că prin acordarea sumei de 11.557 euro, prejudiciul nu este reparat efectiv, fiind încălcate dispoziţiile art. 1385 C. civ., din următoarele perspective:

- valoarea de 36,26 euro/mp stabilită la nivelul anului 2018 a fost calculată prin raportare la comparabile conţinând terenuri intravilan arabile, deci bunuri de alta substanţa şi gen.

- aplicarea fără temei legal a corecţiei de 50%, în considerarea faptului că sarcina constituirii servituţii se suportă de ambii proprietari ai fondului.

- prejudiciul nu conţine toate elementele sale componente (lipsa costurilor pentru constituirea efectivă a servituţii, stabilirea unei valori care să acopere paguba proprietarului fondului aservit).

Expertul C. a indicat că, în opinia sa, pentru realizarea efectivă a drumului de acces, prejudiciul este de 21.188 euro şi constă în lucrări de excavare a pământului vegetal, realizarea unui start din balast compactat de 20 cm, folie pentru ruperea capilarităţii, plasă sudată, beton B300 de 20 cm grosime, rosturi umplute cu bitum. Evaluarea acestor lucrări a fost făcută în conformitate cu fişa 13 din Catalogul H. nr. 122.

Susţin recurenţii că reţinerea de către instanţă a incidenţei art. 765 alin. (2) C. civ. este eronată, deoarece această normă reglementează costurile pentru conservarea servituţii şi nu pentru înfiinţarea acesteia. În cauză, ar putea fi aplicabile dispoziţiile art. 618 alin. (2) C. civ. care prevăd acordarea dublului despăgubirii, această solicitare având cauza în fapta expropriatorului, care trebuie să repare prejudiciul, reclamanţii neavând nicio culpă în pretinderea servituţii, cauza fiind exproprierea.

Toate aceste aspecte relevă faptul că instanţa de apel nu a făcut o analiză corectă a situaţiei de fapt, nu a lămurit corect dimensiunea prejudiciului, acordându-l, pe de o parte, prin încălcarea legii, iar pe de altă parte, prin nelămurirea justă a situaţiei de fapt, cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenţii au formulat motive de casare şi rejudecare de către instanţa de recurs, invocând art. 314 C. proc. civ., solicitând, în varianta principală, valorificarea raportului de expertiza al expertului C., respectiv valoarea de 150,37 euro/mp, ceea ce înseamnă 30.976,22 euro.

În varianta subsidiară, recurenţii solicită valorificarea raportului de expertiză E., D., însă prin reevaluarea grilei de comparaţie şi acordarea preţului de piaţă la valoarea de 110,30 euro/mp, în total 22.721,80 euro euro, sens în care învederează că se impune selectarea comparabilei 5 din grila de comparaţie, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012, căreia sa-i fie înlăturată corecţia de 35 % pentru elementul de comparaţie utilităţi, pentru aceleaşi raţiuni pentru care a fost înlăturată corecţia de 35 % pentru comparabila 6 (Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2012), amplasamentul terenului fiind identificat tot prin coordonate cadastrale, tarla şi parcela, care duc la concluzia rezonabilă că terenul nu se află într-o zonă sistematizată.

În privinţa prejudiciului, cu cele două componente ale sale, respectiv prejudiciul pentru afectarea restului de proprietate, în suprafaţă de 1107 mp, de restricţiile prevăzute de O.G. nr. 43/1997, precum şi prejudiciul pentru lipsa drumului de acces, recurenţii reclamanţi susţin, în esenţă, că trebuie avută în vedere opinia exprimată de expert C., întrucât aceasta respectă criteriile prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum şi dispoziţiile O.G. nr. 43/1997.

Recurenţii reclamanţi solicită, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate, solicitând instanţei de recurs să dispună, în principal, obligarea pârâtului Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata sumei de 173.529,12 euro, echivalent în RON la cursul BNR, de la data efectuării plăţii, compusă din 30.976,22 euro, reprezentând valoare de piaţă a terenului expropriat în suprafaţă de 206 mp, 66.574,9 euro, reprezentând prejudiciul pentru suprafaţa de 1107 mp (zona de protecţie), 54.572,09 euro, reprezentând prejudiciu pentru lipsa drumului de acces şi 21.188 euro, reprezentând prejudiciu pentru cheltuielile pentru realizarea drumului de servitute, iar în subsidiar, obligarea pârâtului la plata sumei de 147.540,64 euro, echivalent în RON la cursul BNR, de la data efectuării plăţii, compusă din 22.721,80 euro, reprezentând valoare de piaţă a terenului expropriat în suprafaţă de 206 mp, 48.840,84 euro, reprezentând prejudiciu pentru suprafaţa de 1107 mp (zona de protecţie), 55.745 euro, reprezentând prejudiciu pentru lipsa drumului de acces şi 21.188 euro, reprezentând prejudiciu pentru cheltuielile pentru realizarea drumului de servitute.

II. În recursul formulat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin CNAIR a formulat următoarele critici:

1. Instanţa de apel şi cea de fond au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că la stabilirea despăgubirilor nu au avut în vedere imobile de acelaşi fel cu cel expropriat.

Astfel, instanţa de apel, dând eficienţă opiniei majoritare formulată de comisia de experţi E. şi D. a stabilit despăgubirile prin raportare la terenuri care nu sunt de acelaşi fel cu cel expropriat, încălcând astfel criteriile precizate de legiuitor pentru stabilirea despăgubirilor.

Deşi comisia de experţi precizează a ajuns la o valoare de 66 euro/mp teren expropriat utilizând comparabile ce nu sunt similare cu terenul expertizat, instanţa de apel a omologat aceasta valoare, acordând despăgubiri în cuantum de 13.596 euro, reprezentând contravaloarea despăgubirilor la data exproprierii pentru terenul în suprafaţă de 206 mp, situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, identificat cu numărul cadastral x.

În opinia recurentului, instanţa de apel ar fi trebui să omologheze raportul de expertiză prin care experţii, utilizând comparabile similare cu terenul expropriat, au stabilit valoarea unui mp de teren expropriat la 24.55 euro/mp. Pentru a se ajunge la aceasta valoare, experţii au folosit contracte de vânzare-cumpărare cu terenuri situate în aceeaşi tarla ca şi terenul expertizat, respectiv Tarlaua 25, terenuri ce nu dispun de utilităţi şi nici de cale de acces la drum asfaltat.

Astfel, comisia de experţi, în opinie majoritară, a utilizat trei comparabile respectiv, Contractele nr. x/14.09.2011, nr. y/30.11.2011 şi nr. 1578/06.12.2011. Terenurile ce fac obiectul acestor contracte au fost scoase din circuitul agricol, fiind de tip "curţi-construcţii". Acest lucru rezultă din adresa CNAIR - SA (anexată la completarea raportului de expertiza din 04.11.2016), conform căreia cele trei terenuri cu numere cadastrale 4064/2, 4064/3/2 şi 4064/1/2 provin din dezmembrarea terenului cu nr. cadastral x, în suprafaţă totală de 10.000 mp, din care 9.900 mp au fost scoşi din circuitul agricol, conform Aprobării nr. 12216/16.04.2004 vizată sub nr. x/19.04.2004 DADRI.

Astfel, în timp ce terenul expropriat se află în câmp şi nu are acces la utilităţi şi nici deschidere la drumul public, terenurile folosite ca şi comparabile se află în zona rezidenţială a localităţii Voluntari, cu acces la drumul public şi beneficiind de utilităţi.

Faptul că terenul expropriat a dobândit anterior exproprierii categoria de folosinţă curţi-construcţii, însă fără a beneficia de utilităţile fireşti şi specifice unui imobil cu o astfel de categorie de folosinţă, nu îl poate transforma pe acesta într-un imobil de acelaşi fel cu cel aflat în intravilanul locuibil al localităţii Voluntari, aşa cum în mod nelegal a apreciat instanţa de apel.

Folosirea unor comparabile ce nu sunt similare cu terenul expropriat va conduce la rezultate eronate şi în totală discordanţă cu valoarea terenurilor învecinate imobilului expropriat, oricâte corecţii ar aplica experţii numiţi în cauza.

Consecinţa folosirii acestor comparabile a dus la situaţia nelegală în care valoarea terenul expropriat a fost apreciată la suma de 66 euro/mp, în timp ce terenurile similare celui expropriat (situat în câmp, fără deschidere la drum public şi fără utilităţi) s-au vândut cu preţuri cuprinse între 10 - 36 euro/mp.

Procedând în această manieră, atât instanţa de apel, cât şi instanţa de fond au omologat o probă nelegală, reclamanţii-apelanţi nereuşind să dovedească că valoarea despăgubirilor este la nivelul stabilit de aceste instanţe.

2. În ceea ce priveşte zona de protecţie, în mod corect instanţa de apel a omologat raportul de expertiză topografică prin care s-a identificat suprafaţa de teren situată în zona de protecţie, conform prevederilor Legii nr. 198/2015, însă, în mod greşit au stabilit valoarea de 8028,36 euro, raportându-se la preţul de 36,26 euro/mp, acest preţ fiind stabilit pentru drumul de servitute, ori valoarea terenului din zona de protecţie trebuia calculată în raport de valoarea pe mp a terenului expropriat.

Astfel, valoarea stabilită de instanţa de apel ca prejudiciu pentru terenul situat în zona de protecţie este viciată, în primul rând, ca urmare a faptului că valoarea stabilită pentru terenul expropriat este, la rândul ei, viciată şi, în al doilea rând, prin raportare la valoarea metrului pătrat stabilita pentru drumul de servitute.

Relaţia de interdependenţă dintre cele două valori se explică prin aceea că valoarea prejudiciului suferit de terenul aflat în zona de protecţie a fost apreciată ca reprezentând 40% din valoarea terenului expropriat. Or, dacă valoarea terenului expropriat a fost stabilită în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este evident că şi valoarea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecţie a fost stabilit în mod nelegal.

3. Instanţa de apel şi cea de fond au acordat în mod netemeinic şi nelegal contravaloarea prejudiciului cauzat prin lipsa drumului de acces. Instanţa de fond a acordat în baza raportului de expertiză în specialitatea evaluarea proprietăţii imobiliare suma de 15.939 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului pentru lipsa drumului de acces. Instanţa de apel, în rejudecare, a dat eficienţă opiniei majoritare formulată de experţii E. şi D., acordând suma de 11.557 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de apelanţii-reclamanţi prin lipsa căii de acces.

Consideră recurentul că stabilirea contravalorii unei servituţi de trecere este un element de o valoare incertă în prezenta cauză, având în vedere că nu-i implică şi pe proprietarii fondurilor învecinate.

Prejudiciul reprezentat de lipsa căii de acces şi, implicit, contravaloarea pentru drumul de servitute are un caracter pur ipotetic, posibilităţile de evaluare fiind inexistente la acest moment.

Lipsa accesului constituie un impediment în folosinţa terenului, dar care, este surmontabil şi care nu determină inutilizarea terenului potrivit categoriei de folosinţă.

Recurentul pârât solicită admiterea recursului, modificarea deciziei instanţei de apel, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de pârâtul Statul Român, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantului ca fiind neîntemeiată. În subsidiar, solicită modificarea deciziei instanţei de apel în sensul admiterii apelului declarat de pârâtul Statul Român, iar pe fondul cauzei să se dea eficienţă raportului de expertiză evaluatorie imobiliară întocmit în opinie majoritară, care stabileşte valoarea de 24.55 euro/mp teren expropriat, urmând a se calcula prejudiciul suferit de reclamant pentru restul de teren situat în zona de protecţie în raport de aceasta valoare.

Examinând criticile formulate prin recursurile cu care a fost învestită, Înalta Curte reţine următoarele:

Sub un prim aspect, se constată ca fiind nefondat recursul declarat de reclamanta B., pentru considerentele care succed.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra imobilului care face obiectul exproprierii, având în vedere că în titlul de proprietate depus la dosarul cauzei figurează ca fiind proprietar doar reclamantul A.

Această dispoziţie din hotărârea tribunalului nu a fost apelată de către reclamanta B.

Astfel, din verificarea cererii de apel a reclamanţilor, aflată la dosar CAB, rezultă că motivele de apel formulate de aceştia vizează exclusiv cuantumul despăgubirilor pentru expropriere, nefiind formulată nicio critică sub aspectul calităţii de proprietar a reclamantei B. asupra imobilului obiect al exproprierii.

Ca atare, soluţia tribunalului de respingere a acţiunii reclamantei B., pentru nedovedirea dreptului de proprietate al acestei părţi asupra imobilului expropriat, a intrat în puterea lucrului judecat.

Aşa fiind, constatându-se că hotărârea primei instanţe, prin care s-a statuat că reclamanta B. nu este titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat nu a fost atacată sub acest aspect, această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, ceea ce exclude dreptul la despăgubiri pentru această reclamantă.

În raport de aceste considerente se impune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamanta B., neputând fi primite criticile recurentei referitoare la cuantumul despăgubirii pentru expropriere în condiţiile în care aceasta nu este îndreptăţită la despăgubiri pentru expropriere, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, chestiune intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanţe.

Relativ la criticile din recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român, prin CNAIR, privind stabilirea cuantumului despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat şi a prejudiciului cuvenit reclamantului, Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestora, pentru următoarele considerente:

Art. 44 alin. (3) din Constituţia României, cu referire la dreptul de proprietate privată garantat de stat prevede că "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire".

Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

În jurisprudenţa contenciosului european s-a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie, în acelaşi timp, convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta (CEDO, Hotărârea din 21 februarie 1986, cazul James şi alţii vs. Regatul Unit).

Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. (2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

Sintagma preţ obişnuit are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare-cumpărare, iar sintagma imobile de acelaşi fel are în vedere imobile cu caracteristici similare celui expropriat, interesând sub acest aspect amplasamentul, localizarea, categoria de folosinţă (în cazul terenurilor intravilan/extravilan, agricol - arabil, păşune etc., construibil/neconstruibil), suprafaţa şi altele asemenea.

În ce priveşte momentul în raport de care instanţa are a stabili cuantumul despăgubirilor, se impune a se avea în vedere Deciziile Curţii Constituţionale nr. 12/2015 şi 380/2015, prin care s-au constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile care vizează momentul în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor cuvenite urmare exproprierii, respectiv cele care vizează sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză", cuprinse în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că "stabilirea cuantumului despăgubirii este o măsură conexă şi indisolubil legată de momentul transferului dreptului de proprietate, întrucât acest moment este cel determinant în raportul juridic ce se naşte între expropriat şi expropriator, iar nu de vreun alt moment ulterior stabilit aleatoriu. În consecinţă, în această privinţă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere, valoarea bunului expropriat neputând fi alta decât cea stabilită la momentul contemporan realizării transferului dreptului."

Se constată astfel că, din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin deciziile Curţii Constituţionale, rezultă cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Aşa fiind, criteriul legal de determinare a despăgubirilor pentru expropriere este acela al preţului cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii.

Aşa fiind, Înalta Curte constată a fi fondată critica prin care recurenţii (atât reclamantul, cât şi pârâtul) au susţinut încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece expertiza pe care şi-a fundamentat soluţia nu s-ar fi raportat la criteriile prevăzute de lege în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor, respectiv preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data exproprierii.

Astfel, în ce priveşte prejudiciul cuvenit persoanei expropriate, instanţa de apel a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate în anul 2018 (nr. 226/18.01.2018 şi 227/18.01.2018), deşi exproprierea a avut loc în anul 2011, încălcând criteriul stabilit de dispoziţiile legale evocate, relativ la momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Având în vedere că despăgubirile pentru terenul expropriat s-au stabilit fără a se ţine seama de criteriile stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, se impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului, potrivit dispoziţiilor art. 305 din C. proc. civ., motiv pentru care cauza va fi trimisă spre rejudecare.

Casarea deciziei recurate se impune şi din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reţinând împrejurarea că aceasta nu este motivată, sens în care, sunt fondate susţinerile formulate de reclamantul A.

Astfel, apelanţii reclamanţi au formulat obiecţiuni la răspunsul la obiecţiuni la raportul de expertiză, depuse la dosar la data de 29.11.2016.

Prin încheierea din 9 decembrie 2016, instanţa de apel a respins obiecţiunile formulate de reclamanţi, fără a motiva această soluţie, reţinând că acestea sunt chestiuni care vor fi analizate cu ocazia fondului apelului.

În decizia atacată nu se aduce niciun argument pentru respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză, formulate de reclamanţi, deşi instanţa avea obligaţia de a motiva soluţia sa.

Totodată, hotărârea instanţei de apel este contradictorie, atât sub aspectul legii aplicabile, în considerente făcându-se referire atât la Legea nr. 198/2004, cât şi la Legea nr. 255/2010, cât şi în ce priveşte momentul la care s-a dispus calcularea despăgubirilor pentru zona de protecţie întrucât, pe de o parte, se are în vedere momentul exproprierii (anul 2011), raportat la deciziile Curţii Constituţionale, iar pe de altă parte, se reţine ca moment de referinţă pentru stabilirea despăgubirilor, cel al efectuării raportului de expertiză, respectiv anul 2018.

Art. 261 pct. 5 C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligaţia instanţei de judecată de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi motivele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, nemotivarea constituind un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, cu consecinţa casării acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivarea hotărârii judecătoreşti este indispensabilă pentru controlul exercitat de instanţa ierarhic superioară şi constituie, printre altele, o garanţie împotriva arbitrarului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

În cazul în care motivarea lipseşte, adică atunci când nu se arată care sunt considerentele pentru care cererile şi mijloacele de apărare invocate de părţi au fost înlăturate, hotărârea este nulă şi se impune casarea sa, cu reluarea judecăţii.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea pronunţată în cauza Albina c. României) se prevede că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Faţă de considerentele expuse, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ce priveşte stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantului A., urmare exproprierii terenului proprietatea sa, în baza art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 314 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 7 şi 9 acelaşi cod, Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vederea refacerii probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, urmând ca instanţa de rejudecare să stabilească despăgubirile reprezentând valoarea terenului expropriat, precum şi prejudiciul cuvenit acestuia, în conformitate cu criteriile deduse din aceste dispoziţii legale.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi va administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, şi prin care să poată fi determinat preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în care se află imobilul expropriat, la data transferului dreptului de proprietate, preţ rezultat din contracte de vânzare-cumpărare autentice, încheiate cât mai aproape de acest moment (noiembrie 2011).

Recurenţii reclamanţi au formulat critici şi sub aspectul prejudiciului pretins cauzat prin expropriere, astfel că, cu ocazia rejudecării, în raport de probele ce se vor administra, instanţa de apel urmează a hotărî şi cu privire la prejudiciul pretins de reclamanţi.

Având în vedere soluţia de casare cu trimitere dispusă în cauză, urmează ca instanţa de rejudecare să se pronunţe şi asupra apelului formulat de reclamanta B., în raport de dezlegarea dată prin prezenta decizie, obligatorie pentru judecătorii fondului, conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. împotriva Deciziei nr. 1659A din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 1659A din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 mai 2019.

Procesat de GGC - NN