Fatal traffic accident damages: appellate failure to motivate moral compensation adjustments violates devolutive review requirements

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 30 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C. şi D. reprezentată legal de A. au chemat în judecată pe pârâta E. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata daunelor materiale şi morale, pentru prejudiciul încercat prin decesul lui F., astfel: pentru A., mama victimei decedate, suma de 9.611,82 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru B., tatăl (în fapt) al victimei decedate suma de 700.000 lei; cu titlu de daune morale pentru G., sora victimei decedate suma de 400.000 RON, cu titlu de daune morale, şi pentru H., bunica victimei decedate suma de 250.000 RON, cu titlu de daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381 C. civ., art. 1390 şi art. 1391 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 49 şi următ. din Legea nr. 136/1995 prin raportare la dispoziţiile art. 24 şi 26 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, dar şi prevederile Deciziei Comisiei Europene privind aplicarea Directivei 103/2009 a Consiliului privind controlul asigurărilor de răspundere civilă auto.

Prin Sentinţa civilă nr. 3816 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., D. - reprezentată legal de A. şi C., obligând pârâta E. S.A. să plătească reclamanţilor următoarele sume: reclamantei A. suma de 215.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 9.611,82 RON - reprezentând despăgubiri materiale; reclamantului B. suma de 25.000 RON - cu titlu de despăgubiri morale; reclamantei G. suma de 32.000 RON - cu titlu de despăgubiri morale; reclamantei H. suma de 35.000 RON - cu titlu de despăgubiri morale şi a respins restul pretenţiilor deduse judecăţii de către ceilalţi reclamanţi ca neîntemeiate.

Prin Decizia civilă nr. 1385 din data de 27 iunie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis apelurile declarate de reclamanţi şi, respectiv de pârâta E. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 3816 din data de 19 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

A fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a fost obligată apelanta-pârâtă să plătească reclamantei A. suma de 100.000 RON, reclamantului B. suma de 50.000 RON şi reclamantei D. suma de 50.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale.

Au fost menţinute, în rest, celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva Deciziei civile nr. 1385 din data de 27 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii A., B. şi D. - prin reprezentant legal A. au declarat, în termen legal, recurs.

Recursul declarat de reclamanţi este motivat, cu referire la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se că hotărârea recurată este nelegală atât sub aspectul nemotivării şi expunerii unor motive contradictorii, cât şi cu privire la aplicarea legii.

Ca un prim motiv de recurs, reclamanţii menţionează că instanţa de apel nu a analizat argumentele şi probele administrate în cauză şi nu a prezentat argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile reclamanţilor, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. ce consacră caracterul devolutiv al căii de atac.

Deşi este de acord cu raţionamentul instanţei de fond, cu privire la legăturile personale ale apelanţilor-reclamanţi cu victima decedată şi prejudiciul pe care aceştia l-au încercat, raportându-se la unicul criteriu considerat "obiectiv", respectiv jurisprudenţa, instanţa de apel a apreciat că se "impune majorarea despăgubirilor acordate la suma de 50.000 RON pentru B. şi D., respectiv micşorarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantei A., de la 215.000 la 100.000 RON.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că, fără o argumentaţie clară şi concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată la normele legale incidente, dar şi la un criteriu ce nu poate fi considerat ca fiind determinant, instanţa dispune diminuarea daunelor morale cu o motivare lacunară, care nu este aptă să arate care a fost raţionamentul pentru care sumele acordate de către instanţa de fond, ar trebui diminuate de o asemenea manieră.

Astfel, se susţine că instanţa de control judiciar trebuia să procedeze la un examen propriu al pricinii, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator administrat în faţa primei instanţe. Cu toate acestea, instanţa de apel nu a făcut nicio evaluare asupra părţilor ori asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii, nefăcând nicio precizare în motivarea deciziei, cu privire la probele administrate în cauză.

Mai mult decât atât, în aprecierea recurenţilor-reclamanţi motivarea deciziei se bazează pe considerentele expuse în cererea de apel formulată de asigurător, dând spre exemplu paragraful:

"De subliniat este faptul că cei prejudiciaţi solicită adesea sume imense şi disproporţionate faţă de situaţia economică din România, prin simpla invocare a imposibilităţii de cuantificare strictă a durerii suferite prin vătămările suferite. Însă această imposibilitate obiectivă de a se pune preţ pe sentimente nu trebuie să conducă judecătorul la deturnarea instituţiei daunelor morale de la scopul de alinare a durerii, şi transformarea acesteia într-o sursă de îmbogăţire fără just temei".

În condiţiile în care nu au fost analizate argumentele şi probele administrate în cauză, nefiind arătate argumentele pentru care au fost înlăturate cererile şi susţinerile părţilor, recurenţii reclamanţi susţin că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care consacră caracterul devolutiv al căii de atac, cu atât mai mult cu cât în considerentele hotărârii recurate, instanţa a reţinut că "(...) la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daunele morale trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, dreptul reclamanţilor de a primi o compensaţie materială faţă de prejudiciul moral suferit, iar pe de altă parte, ca această compensaţie materială să nu ducă la o îmbogăţire fără justă cauză".

Recurenţii reclamanţi mai arată că, deşi instanţa de apel a reţinut că "aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea preţului suferinţei fizice şi psihice, care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor evenimentelor negative ale prejudiciului şi implicaţia acestuia, pe toate planurile sociale ale reclamanţilor", că "legea nu prevede alte criterii obiective abstracte, precise, cuantificabile, de stabilirea despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale pentru stabilirea daunelor morale, la stabilirea acestora se uzează şi de criterii subiective, variabile în funcţie de situaţia în speţă", totuşi a apreciat, în mod greşit, că despăgubirile acordate de prima instanţă recurentei-reclamante, A., se impun a fi reduse, întrucât " cuantumul stabilit prin sentinţă în favoare acesteia fiind exagerat, de natură a produce o îmbogăţire fără justă cauză".

Cum prin decizia recurată, instanţa de apel a majorat cuantumul daunelor morale acordate recurenţilor-reclamanţi B. (tatăl în fapt al victimei) şi D. (sora victimei), de la sumele 25.000 RON, respectiv 32.000 RON, la suma de câte 50.000 RON pentru fiecare, recurenţii arată că instanţa nu a procedat la o evaluare individuală a prejudiciului suferit pentru fiecare reclamant, arătând doar că despăgubirile acordate de prima instanţă pentru mama persoanei decedate se impun a fi reduse, iar în ceea ce îl priveşte pe tatăl persoanei decedate a apreciat că i se cuvine aceeaşi sumă ca şi surorii persoanei decedate, majorându-le astfel cuantumul daunelor morale la suma de 50.000 RON pentru fiecare în parte.

Or, susţin recurenţii, în condiţiile în care instanţa de apel nu a procedat la o evaluare individuală a prejudiciului moral suferit, pentru fiecare reclamant, aceasta s-a îndepărtat de scopul urmărit de legiuitor privind acordarea daunelor morale. Instanţa de apel trebuia să argumenteze, într-o manieră convingătoare, raţionamentul juridic pe care l-a adoptat cu privire la diminuarea, în mod nejustificat, a cuantumului daunelor morale acordate de instanţa de fond cu mai mult de jumătate din sumă pentru mamă şi cu majorarea nesemnificativă a daunelor pentru tată şi soră. Totodată, în aceeaşi măsură, ar fi trebuit să arate şi raţionamentul juridic pe care 1-a avut în vedere în ceea ce priveşte disproporţia semnificativă dintre daunele morale acordate pentru mamă şi daunele morale acordate pentru tatăl persoanei decedate, având în vedere faptul că persoana decedată a fost crescută de B. încă de la vârsta de 3 luni.

Se mai învederează că hotărârea recurată cuprinde lapidar şi contradictoriu, argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită, ceea ce atrage nelegalitatea deciziei atacate.

Din această perspectivă, se susţine că probatoriul administrat în cauză şi particularităţile speţei ar fi trebuit să primeze în analiza soluţiei pronunţate, însă instanţa de apel a considerat că singurul criteriu obiectiv care ar putea fi apreciat, în stabilirea sumelor cu titlu de despăgubiri, ar fi jurisprudenţa, deşi aceasta nu reprezintă, în sistemul nostru judiciar, izvor de drept.

Cât priveşte existenţa unor motive contradictorii, se arată că acestea rezultă din însăşi considerentele hotărârii în condiţiile în care motivarea hotărârii, sunt preluate aprecierile instanţei de fond cu privire la gravitatea atingerii drepturilor recurenţilor-reclamanţi, şi fără a da o explicaţie logico-juridică, se apreciază că se impune diminuarea sumelor acordate mamei victimei decedate (de la 215.000 RON, la 100.0000 RON) şi, totodată, majorarea "insignifiantă" a daunelor acordate tatălui şi surorii victimei (de la 25.000 RON, respectiv 32.000 RON, la 50.000 RON), cu nerespectarea principiului echităţii, invocat chiar de către instanţa de apel, dar şi a principiilor rezonabilităţii şi proporţionalităţii faţă de prejudiciul încercat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, ce vizează încălcarea dispoziţiilor de drept material, respectiv cele prevăzute de art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, care statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale în caz de deces, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, recurenţii reclamanţi arată că, instanţa de apel nu a ţinut seama de jurisprudenţa naţională.

Deşi în considerentele hotărârii recurate, instanţa de apel arată că "suferinţa psihică produsă de pierderea unei persoane foarte apropiată este inerentă" şi că "scopul acordării daunelor morale este acela de a recunoaşte existenţa unui prejudiciu moral ireparabil", în continuare, opinează în sensul că "este evident că suma recunoscută în favoarea persoanelor prejudiciate are un caracter mai degrabă simbolic; altfel, se produce o îmbogăţire fără justă cauză".

Sub aspectul cuantumului, se susţine de către recurenţii reclamanţi că instanţa trebuie să urmărească ca despăgubirile să nu aibă caracter pur simbolic, ci să fie în măsură să amelioreze efectiv condiţiile de viaţă ale reclamanţilor prin procurarea unor satisfacţii morale, urmând a se avea în vedere şi gravitatea faptei cauzatoare de prejudicii şi valoarea protejată, respectiv dreptul la viaţă al persoanei.

În acest sens se arată că pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, trebuie avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, în urma unei analize atente a instanţei, prin raportarea şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, criterii ce au fost consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Totodată, principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă care este obligatorie pentru instanţele naţionale.

Or, instanţa de apel s-a limitat numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate, astfel că aceasta a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale invocate de către recurenţi, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirilor cu titlu de daune morale, în caz de deces, se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România (valorile medii reieşind chiar din jurisprudenţa depusă de către reclamanţi).

Pentru argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele invocate prin apelurile formulate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 24 august 2018 şi repartizat completului de filtru CF x.

Urmare a Hotărârii nr. 119/26.09.2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a aprobat desfiinţarea completului nr. 2 începând cu data de 14 decembrie 2018 şi repartizarea în sistem ciclic a dosarelor rămase pe rolul acestui complet, dosarul a fost repartizat completului de judecată CF x.

Prin rezoluţia din data de 21 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea cererii de recurs intimatei-reclamante C. şi intimatei-pârâte E. S.A., cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Potrivit dovezilor de comunicare, recursul a fost comunicat intimaţilor la data de 1 octombrie 2018.

Intimata-pârâtă E. S.A. a depus întâmpinare, în termen legal, comunicată, invocând excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi pentru neîncadrarea recursului în motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, şi menţinerea deciziei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

La data de 7 ianuarie 2019 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu, dispunându-se comunicarea acestuia părţilor din cauză.

Prin încheierea din data de 4 aprilie 2019 a fost admis în principiu recursul, stabilindu-se termen la data de 30 mai 2019 cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce vizează nemotivarea hotărârii precum şi existenţa unor elemente străine şi contradictorii în cuprinsul ei, Înalta Curte constată că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal, pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

De altfel, obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că în argumentarea soluţiei pronunţate instanţa de apel avea obligaţia potrivit dispoziţiilor legale enunţate de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuiau să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 476 C. proc. civ. prevăd expres că apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

Or, instanţa de apel deşi reţine că suferinţa provocată reclamanţilor prin pierderea în urma accidentului de circulaţie a copilului, respectiv a fratelui este permanentă, că la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar şi consecinţele pe plan social, profesional şi familial, constată totuşi " că prejudiciul moral suferit de către reclamanţi este prezumat ca ridicat, prin raportare la legătura de rudenie dintre aceştia şi victimă".

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a arătat care sunt argumentele de fapt şi de drept ce au determinat diminuarea cuantumului daunelor morale pentru reclamanta A. (mama persoanei decedate) câtă vreme a reţinut, (aşa cum s-a arătat deja), că "la stabilirea daunelor morale trebuie avut în vedere, pe de o parte, prejudiciul moral ireparabil cauzat pe plan psihic, dar şi consecinţele pe plan social, profesional şi familial", ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii din această perspectivă.

În acelaşi sens al incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine lipsa argumentelor de fapt şi de drept ce au determinat adoptarea soluţiei pronunţate, în condiţiile în care din considerentele hotărârii nu rezultă raţionamentul pentru care au fost majorate daunele morale pentru reclamanţii B. şi D. (tatăl şi sora persoanei decedate) şi nici nu s-a arătat dacă soluţia pronunţată este conformă cu jurisprudenţa naţională, câtă vreme dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul CSA nr. 14/2011, statuează asupra obligativităţii acordării daunelor morale, în caz de deces, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că, lipsa argumentelor sus-enunţate din considerentele hotărârii, ce ţin de motivarea soluţiei pronunţate, face imposibilă examinarea legalităţii soluţiei instanţei de apel, motiv pentru care fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmează a se admite recursul declarat de reclamanţii B., A. şi D., prin reprezentant legal A. împotriva Deciziei civile nr. 1385 din data de 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel, urmând a fi analizate ca apărări şi celelalte critici, ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii B., A. şi D., prin reprezentant legal A. împotriva Deciziei civile nr. 1385 din data de 27 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, 30 mai 2019.

Procesat de GGC - NN