State liability for judicial error claims dismissed for lack of illicit act and fault

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub dosar cu nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată în judecată pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună:

- obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu juridic de daune morale, ca urmare a erorii judiciare datorate de cercetarea şi condamnarea în primă instanţă a reclamantului, pe nedrept, de către Curtea de Apel Oradea;

- obligarea pârâtului la plata sumei de 59.391,32 RON, cu titlu juridic de daune materiale, constând în onorarii de avocat, cheltuieli de transport, cazare şi altele, cheltuieli efectuate de către reclamant în perioada cercetării şi judecării acestuia, conform Tabelului centralizator şi a actelor ataşate la acţiune;

- obligarea pârâtului la plata coeficientului de inflaţie pentru veniturile diminuate ale reclamantului în cursul cercetărilor, venituri în cuantum de 32364 RON, precum şi la plata dobânzii legale aferente pentru suma disponibilizată, de la data reţinerii veniturilor şi până în momentul în care s-a dispus restituirea acestor sume către reclamant;

- cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 135/D din data de 11 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, au fost respinse excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Statului şi inadmisibilitatea acţiunii, invocate de către pârât.

A fost admisă în parte acţiunea civilă în răspundere civilă delictuală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a Judeţului Satu Mare şi în consecinţă:

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 RON daune morale, despăgubiri civile în sumă de 59.392 RON reprezentând cheltuielile suportate de reclamant în Dosarul penal nr. x/2012 al Curţii de Apel Oradea finalizat prin Decizia civilă de achitare nr. 69/26.02.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi suma de 2470 RON reprezentând coeficientul de inflaţie pentru veniturile salariale, la care se adaugă şi dobânda legală, aferentă sumei de 32.364 RON reactualizată (drepturi salariale virate la 14.05.2015 cu O.P. nr. x de către I.P.J. Satu Mare) pentru perioada februarie 2012 - martie 2015.

Au fost respinse restul pretenţiilor formulate de către reclamant. Cheltuielile de judecată urmează a fi solicitate pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia nr. 73/A/2018 din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a respins ca inadmisibil apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, împotriva Sentinţei civile nr. 135/D din 11 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Satu Mare, cu sediul în Satu Mare, judeţul Satu Mare, împotriva Sentinţei civile nr. 135/D din 11 mai 2017 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva Sentinţei civile nr. 135 D din 11 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care o schimbă în totalitate în sensul că a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

4. Cererile de recurs.

1. Prin cererea de recurs, formulată de reclamantul A. întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

După o succintă prezentare a istoricului cauzei, s-a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel a depăşit limitele apelului cu care a fost învestită şi, astfel, a încălcat prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 477 alin. (1) C. proc. civ., atunci când a considerat că nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a statului, deoarece în cauză nu există o faptă ilicită, deşi prin apelul Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu s-au adus astfel de critici. Astfel cum rezultă din lecturarea deciziei recurate, instanţa de apel a procedat la rejudecarea întregii cauze, deşi nu era sesizată cu astfel de solicitare şi, mai mult decât atât, a analizat doar trunchiat aspectele cu care a fost învestită instanţa de fond şi care au stat la baza admiterii acţiunii recurentului de azi. Instanţa de apel s-a limitat la analiza faptei ilicite reclamată de către recurent doar prin prisma greşitei sale trimiteri în judecată, deşi prin acţiunea introductivă s-a argumentat faptul că ilicitul civil constă în greşita trimitere în judecată a recurentului, şi condamnarea acestuia în primă instanţă.

S-a mai susţinut că, fără să existe o justificare în acest sens, compunerea completului de judecată a fost schimbată, încălcându-se principiul continuităţii completului de judecată şi dispoziţiile legale care prevăd posibilitatea schimbării completului de judecată în raport de anumite impedimente.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că trebuie să se aibă în vedere şi jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care consemnează că instanţele interne au obligaţia de a soluţiona problemele generate justiţiabililor de greşita aplicare a legii şi prejudiciile create acestora prin încălcarea unor drepturi ale acestora respectiv, cele generate de unele erori judiciare (Vlad şi alţii contra Romanici, Brudan contra României).

2. Prin cererea de recurs formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea parţială a hotărârii recurate, în sensul respingerii excepţiei de inadmisibilitate a apelului formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie Bucureşti, cu consecinţa admiterii acestui apel, dar şi a apelului declarat de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, menţinând ca legală şi temeinică soluţia de respingere a acţiunii formulate de reclamant.

După o succintă prezentare a istoricului cauzei, s-a susţinut că hotărârea recurată este parţial nelegală, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată pe excepţia de inadmisibilitate a apelului. Consideră că se impunea respingerea excepţiei invocate, întrucât procurorul este acel participant în procesul civil care reprezintă interesele societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţia României. Prin participarea procurorului în procesul civil legea are în vedere participarea Ministerului Public, printr-unul din parchetele care îl constituie. Procurorul poate să pună concluzii în orice proces civil, în orice fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi intereselor cetăţenilor. În procesul civil, procurorul nu are calitatea de parte, în sens material, calitate de parte aparţine întotdeauna titularului dreptului subiectiv ce formează obiectul litigiului, care este liber să dispună de acest drept şi să-şi exercite fără nicio constrângere toate drepturile procesuale. Aşadar, procurorul nu este reprezentant al statului în procesul civil, el fiind doar un exponent al intereselor generale ale societăţii, consacrate prin Constituţie şi prin legi.

În conformitate cu prevederile art. 92 alin. 4 C. proc. civ., procurorul poate să exercite căile de atac împotriva hotărârilor pronunţate în cazurile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă, precum şi atunci când a participat la judecată în condiţiile legii.

Participarea în cauzele civile nu impune efectiv prezenţa fizică în sala de judecată a părţii sau a reprezentantului acesteia, ci participarea se poate realiza şi în forma scrisă, prin depunerea de acte procesuale: întâmpinări, note de şedinţă, concluzii scrise, cauza putându-se judeca şi în lipsa părţilor, atunci când măcar una a cerut judecarea în lipsă sau este prezentă la dezbateri.

În prezenta cauză, la termenul din 21.10.2016. instanţa de fond a luat act că în aceeaşi zi, prin fax, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA - Serviciul Teritorial Oradea a depus la dosar note scrise prin raportare la cererea reclamantul A., pe care a apreciat-o ca inadmisibilă. La acelaşi termen instanţa de fond a luat act de Sentinţele civile nr. 35/C/2016 şi 102/C/2016 ale Tribunalului Bihor înaintate ca anexe la notele scrise de către parchet.

În atare situaţie, în virtutea rolului stabilit de legiuitor, procurorul a participat la soluţionarea în fond a acestei cauze, a formulat concluzii şi a exercitat calea de atac a apelului, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (4) C. proc. civ.

Se consideră că în cauză se impunea respingerea excepţiei formulate, întrucât procurorul avea calitate procesuală în cauză, aceea de participant şi, de asemenea, trebuia să se constate că apelul declarat era admisibil, în condiţiile în care reprezentantul Ministerului Public a participat la soluţionarea cauzei pe fond.

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate de reclamantul A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei civile nr. 173/A din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Prin rezoluţia completului din 8 iunie 2018, cererile de recurs au fost comunicate cu menţiunea de a se depune întâmpinare în termen de 30 zile de la comunicare.

Asupra îndeplinirii condiţiilor de formă ale recursurilor, sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., s-a constatat îndeplinirea acestor cerinţe legale.

Recursurile au fost declarate la 13 aprilie 2018 şi la 18 aprilie 2018, motivate în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La recursul declarat de reclamant, intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGRFP Cluj-Napoca a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului în totalitate, iar Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea a formulat întâmpinare şi răspuns la întâmpinarea Statului Român prin Ministerul finanţelor Publice, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului.

6. Considerentele Î.C.C.J. asupra recursurilor.

Analizând recursurile declarate prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate pentru cele ce urmează:

1. Recursul declarat de recurentul reclamant vizează, în esenţă, pretinsa încălcare de către instanţă a prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ. cu raportare la art. 477 alin. (1) C. proc. civ., deoarece Curtea de apel ar fi considerat în mod nelegal că nu se poate antrena răspunderea civilă delictuală a statului, deoarece în cauză nu există o faptă ilicită, deşi prin apelul Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu s-ar fi adus astfel de critici.

În cauză nu este incident motivul de nelegalitate invocat şi reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deoarece decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în speţă.

Nu pot fi primite motivele recurentului reclamant ce vizează nepronunţarea de către instanţă asupra criticilor formulate de apelantul Statul Român deoarece instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., respectiv limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat. De altfel, prin motivele de apel, Statul Român a solicitat modificarea în totalitate a sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, iar Curtea de apel a reţinut că susţinerile Statului Român sunt fondate în sensul că acţiunea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 538 - 539 C. proc. pen., neputând fi antrenată astfel răspunderea civilă delictuală a Statului Român.

Astfel, în mod just s-a reţinut că cererea reclamantului nu întruneşte condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv cerinţele art. 1357, 1373, 72 alin. (1) şi (2), art. 73 C. civ., nefiind realizată dovada faptei ilicite, a vinovăţiei, a prejudiciului de imagine printr-o atingere adusă reputaţiei şi prestigiului profesional al reclamantului, prin faptele organului judiciar, precum şi a raportului de cauzalitate.

Prin al doilea motiv de recurs, se invocă de către recurentul reclamant incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. ce vizează compunerea completului de judecată, motiv ce nu poate fi primit. Pentru a fi incident acest caz de casare a hotărârii atacate, este necesar ca hotărârea sa fi fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Acest motiv de casare reglementat de dispoziţiile procedurale este destinat să garanteze respectarea principiului continuităţii dezbaterilor.

Dispoziţiile art. 214 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. impune cerinţa ca membrii completului care judecă procesul să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii şi vizează două situaţii distincte.

Prima ipoteză se referă la imperativul pronunţării hotărârii judecătoreşti de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a pricinii. O atare cerinţă se impune din perspectiva în care ar fi inacceptabil ca o hotărâre judecătorească să fie pronunţată de către alţi judecători decât cei care au pronunţat hotărârea. Hotărârea este casabilă chiar dacă numai unul dintre membrii completului de judecată nu a participat la soluţionarea cauzei în fond.

A doua ipoteză vizează nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor. Acest temei de casare este destinat a asigura respectarea dispoziţiilor privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, împrejurare de natură a garanta transparenţa şi imparţialitatea desemnării judecătorilor.

Prin urmare, în esenţă, textul legal în discuţie se referă la pronunţarea hotărârii de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Aşadar, legea sancţionează nerespectarea pe parcursul procesului a dispoziţiilor privitoare la repartizarea aleatorie a completului, nu numai la momentul procesual al dezbaterii cauzei pe fond. Şi schimbarea compunerii completului de judecată conduce la aceeaşi consecinţă procedurală ca şi schimbarea întregului complet, dacă o atare măsură nu a fost dispusă cu respectarea condiţiilor legale.

În cauza de faţă, analizând conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se constată că judecătorul care a formulat cerere de abţinere a fost înlocuit în mod legal urmare a admiterii cererii sale de abţinere, iar schimbarea ulterioară a celuilalt membru al completului a intervenit urmare a modificării componenţei completului de apel C5, începând cu data de 01.01.2018, potrivit Hotărârii nr. 43 din data 27.12.2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Oradea.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului reclamant, la termenul stabilit pentru când au avut loc dezbaterile asupra fondului apelului, 05.02.2018, au participat judecătorii, astfel cum au fost desemnaţi în mod legal, judecători care au şi pronunţat decizia civilă recurată.

Împrejurarea că a operat o modificare a completului învestit cu soluţionarea cauzei nu este în măsură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., atâta timp cât aceasta a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

De asemenea, Curtea reţine că în această cauză nu au fost eludate dispoziţiile legale care prevăd obligativitatea participării la pronunţare a aceloraşi judecători care au participat la dezbateri.

Nici susţinerile recurentului reclamant din finalul memoriului de recurs privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate, neindicându-se în mod concret care sunt dispoziţiile de drept material în privinţa cărora instanţa ar fi procedat la o eronată aplicare sau interpretare.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de reclamant se va respinge ca nefondat.

2. Recursul declarant de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea priveşte soluţia de respingere ca inadmisibil a apelului exercitat de aceasta, invocându-se eronata interpretare a prevederilor art. 92 C. proc. civ. Motivul de recurs invocat nu este fondat, instanţa de apel procedând la o interpretarea justă a prevederilor legale incidente şi anume a dispoziţiilor art. 92 alin. (4) C. proc. civ. care reglementează cazurile de exercitare a căilor de atac de către procuror.

Conform art. 92 alin. (4) din noul C. proc. civ., procurorul poate să exercite apelul în două cazuri: împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, când procurorul poate porni acţiunea civilă, dar şi împotriva hotărârilor judecătoreşti ale primei instanţe, când procurorul a participat la judecată, în condiţiile legii. În prima ipoteză, din simpla lecturare a textului de lege [art. 92 alin. (4) din noul C. proc. civ.] rezultă că procurorul poate să exercite calea de atac a apelului împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă în cazurile prevăzute la alin. (1) - acţiunile civile pornite pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege, când procurorul poate porni acţiunea civilă - chiar dacă nu a pornit acţiunea civilă şi chiar dacă nu a participat la judecată, textul de lege neimpunând o asemenea condiţionare, care se regăseşte, însă, în celălalt caz.

În ceea ce priveşte a doua ipoteză, procurorul poate formula apel împotriva oricărei hotărâri judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, singura condiţie fiind participarea sa la judecată.

Dacă procurorul nu a participat însă la judecată în primă instanţă, acesta nu poate să formuleze calea de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din însăşi formularea textului de lege, dispoziţiile actuale ale noului C. proc. civ. fiind suficient de clare, ele impunând condiţia ca procurorul să fi participat la judecată în faţa primei instanţe pentru a putea formula apel împotriva hotărârii acesteia, condiţie neîndeplinită în speţa supusă judecăţii.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea în sensul că este îndreptăţită să exercite căile de atac împotriva hotărârii în cauză pentru că este participant în cauză, deoarece din analiza înscrisurilor din dosar rezultă că nu a participat niciun reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, contrar afirmaţiilor acesteia.

În mod just Curtea de apel a reţinut că în considerentele încheierii de şedinţă din 21 octombrie 2016 a fost exprimat punctul de vedere în scris de Ministerul Public în sensul că procurorul nu va participa la judecată deoarece prezenţa acestuia nu este obligatorie şi că ulterior, la şedinţele de judecată care au urmat nu a participat nici un procuror reprezentant al Ministerului Public în faţa instanţei de fond.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, ale art. 92 alin. (4) C. proc. civ., instanţa de apel a concluzionat în mod legal că procurorul nu a participat în mod efectiv la judecarea cauzei, exprimându-şi în scris şi în mod neechivoc opţiunea de a nu participa la judecată în prezenta speţă, prin procurorul de şedinţă, deoarece participarea acestuia nu este obligatorie.

Pentru aceste considerente, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei nr. 173A din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei nr. 173A din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2019.

Procesat de GGC - NN