Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1021/2019 AI generated

Trademark annulment upheld for non-distinctive beer festival mark; appeal rejected as unfounded

Case Number Decizia nr. 1021/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (civil section) dismissed the respondent company's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision that annulled the registration of two national trademarks for services in classes 35 and 41; the final operative result is that the challenged marks remain invalidated and the Court of Appeal's decision stands. The underlying dispute involved a claimant seeking cancellation of the trademark owner's marks on grounds of lacking distinctiveness, with the Court of Appeal having reversed the trial court's dismissal and granted the annulment. The High Court held that the lower court correctly applied Article 5(1)(b) of Law No. 84/1998 in finding the mark non-distinctive because its components ("micul" and "x" referencing a small beer festival) were descriptive for the designated services, the overall combination did not create a distinctive impression, and the invoked Article 5(2) acquired distinctiveness claim was not substantiated for the specific mark, while the procedural challenge under Article 488(1)(5) of the Civil Procedure Code was rejected as no procedural nullity occurred.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998, art. 486 alin. (1) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Trademark annulment upheld for non-distinctive beer festival mark; appeal rejected as unfounded: O primă critică de nelegalitate vizează împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că hotărârea recurată ar fi fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi a principiilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Keywords

AI generated
trademark registration civil annulment article of civil procedure standing to appeal descriptive marks procedural nullity

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentei pârâte ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998
Legat de acest aspect, susţine că instanţa nu a analizat caracterul distinctiv al mărcii x, pe care l-a dobândit prin utilizarea mărcii, fiind încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.
art. 486 alin. (1) C. proc. civ
Cererea de recurs cuprinde următoarele menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.
art. 487 alin. (1) C. proc. civ
Recursul a fost motivat conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ.
art. 489 alin. (3) C. proc. civ
Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
O primă critică de nelegalitate vizează împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că hotărârea recurată ar fi fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume nerespectarea prevederilor art.
art. 501 alin. (1) C. proc. civ
În cauză instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în aplicarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., prin respingerea cererii de recurs formulată de pârâtă împotriva Deciziei civile nr.
art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998
Legat de acest aspect, susţine că instanţa nu a analizat caracterul distinctiv al mărcii x, pe care l-a dobândit prin utilizarea mărcii, fiind încălcate prevederile art. 5 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea mărcilor al căror titular este pârâta, respectiv a mărcii "micul x" nr. x, înregistrată pentru clasele 9, 16, 29, 30, 32, 35, 41, pentru toate serviciile din clasele 35 şi 41 şi "x" nr. x, înregistrată pentru clasele 9, 16, 29, 30, 32, 35, 41, pentru toate serviciile din clasele 35 şi 41; radierea mărcilor menţionate din Registrul mărcilor şi publicarea de către Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci a hotărârii judecătoreşti definitive de anulare a mărcilor în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - Secţiunea mărci.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 997/16.09.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 323A din 5 aprilie 2017 a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 997/16.09.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. B. S.R.L., şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea, a anulat înregistrarea mărcilor naţionale x nr. x şi x nr. x, pentru servicii din clasele 35 şi 41 şi a obligat pârâta B. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 1200 RON cheltuieli de judecată în fond, apel şi recurs.

4. Cererea de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susţine că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, arătând că instanţa de apel nu a analizat argumentele cu privire la distinctivitatea dobândită. Legat de acest aspect, susţine că instanţa nu a analizat caracterul distinctiv al mărcii x, pe care l-a dobândit prin utilizarea mărcii, fiind încălcate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998.

Susţine că potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, caracterul distinctiv poate fi apreciat numai în raport cu produsele sau serviciile a căror înregistrare este solicitată, în primul rând şi, în al doilea rând, numai în raport cu percepţia pe care publicul relevant o are asupra acestora (Hotărârea din 29 aprilie 2001, cauzele conexate C-468/01 P - C-472/01 P, punctul 33; Hotărârea din 8 mai 2008, C-304/06 P, punctul 67; şi Audi/OAPI, punctul 34) (Hotărârea din 14 iunie 2012, T-293/10, "Colour per se", Hotărârea din 12 iulie 2012, C-311/11 P, "Wir machen das Besondere einfach", punctul 23).

Recurenta susţine că denumirea x se bucura la momentul depunerii spre înregistrare cel puţin de un grad minim de distinctivitate, cu atât mai mult cu cât marca depusă spre înregistrare constă dintr-o combinaţie de elemente verbale, grafice şi culori care le conferă gradul de distinctivitate necesar pentru a îndeplini funcţia unei mărci. Arată că oricum, marca a dobândit distinctivitate prin utilizarea acesteia, însă acest aspect, deşi a fost invocat în faţa instanţei de apel, nu a fost cercetat. Mai susţine că prin hotărârea recurată instanţa de apel nu a ţinut cont de principiile şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi nu a analizat marca în ansamblul ei, neţinând cont de caracterul distinctiv dobândit de marcă în urma folosirii îndelungate a acesteia şi nici de toţi factorii relevanţi, precum partea din piaţa acoperită de marcă, intensitatea, întinderea geografică şi durata utilizării mărcii, importanta investiţiilor realizate de întreprindere pentru promovare, proporţia din mediile interesate care identifică produsele sau serviciile provenind de la o întreprindere determinată datorită mărcii. Ca atare, recurenta susţine că, având în vedere şi aspectele multiculturale ale evenimentului organizat sub marca "x", în niciun mod consumatorul nu ar putea fi indus în mod real în eroare cu privire la originea geografică sau natura serviciilor asociate mărcii. Susţine că, în prezent, denumirea "x" permite consumatorului vizat să distingă serviciile oferite de o întreprindere faţă de cele ale altor întreprinderi, fiind astfel distinctivă.

Recurenta-pârâtă susţine că în mod greşit instanţa de apel a analizat elementele verbale ale mărcii în mod separat, fără a ţine cont de impresia de ansamblu pe care o creează aceasta, arătând că denumirea x nu trebuie analizată ad literam, în sensul că micul ar sugera cantitatea, iar alţi operatori care vor sa organizeze mici festivaluri sunt împiedicaţi să facă acest lucru. Susţine că şi dacă s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că marca x este descriptivă, totuşi folosită într-o combinaţie originală are caracter distinctiv, întrucât asocierea dintre termenii "micul" şi "x" este o combinaţie mai complexă decât ansamblul componentelor sale.

Prin urmare, recurenta susţine că marca x nu este de natură să aducă atingere principiilor concurenţei loiale.

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 323A din data de 5 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recursul este supus taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. raportat la art. 24 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 80/2013, recurenta-pârâtă depunând la dosar dovada achitării sumei de 200 RON taxă judiciară de timbru.

Cererea de recurs cuprinde următoarele menţiuni prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul a fost motivat conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin întâmpinare depusă la dosar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului.

Analizând recursul declarat prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:

O primă critică de nelegalitate vizează împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că hotărârea recurată ar fi fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi anume nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 şi a principiilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Prin a doua critică formulată se arată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instanţa neanalizând argumentele pârâtei cu privire la distinctivitatea dobândită asupra mărcii respective.

Aceste susţineri ale recurentei, în sensul că instanţa nu a analizat caracterul distinctiv al mărcii "x", dobândit prin utilizarea mărcii de către recurentă şi că hotărârea recurată ar încălca prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 nu pot fi primite.

Cu ocazia rejudecării, în mod just, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 323A din data de 5 aprilie 2017 a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 997/16.09.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a schimbat în tot sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea şi a anulat înregistrarea mărcilor naţionale "x" nr. x şi "x"nr. x, pentru servicii din clasele 35 şi 41.

În cauză instanţa de apel a reţinut în mod corect că, în aplicarea prevederilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., prin respingerea cererii de recurs formulată de pârâtă împotriva Deciziei civile nr. 559/18.11.2015, au intrat în puterea lucrului judecat dezlegările cu privire la marca "x" nr. x, validate prin analiza Înaltei Curţi prin Decizia nr. 2006/21.10.2016, astfel încât rejudecarea apelului a privit exclusiv validitatea mărcii "x" nr. x.

De asemenea, au fost analizate de către instanţă înscrisurile depuse de pârâta S.C. B. S.R.L. referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 în cazul mărcii "x", iar în prezentul recurs se invocă de către recurentă aceleaşi probe cu referire la marca "x", fără a dezvolta în cuprinsul memoriului de recurs argumente privind administrarea aceloraşi probe pentru mărci diferite.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, şi anume art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat în mod just că argumentele instanţei de apel şi de recurs expuse cu privire la lipsa caracterului distinctiv al mărcii "x" sunt valabile şi pentru marca "x" nr. x.

Curtea a reţinut că, în cazul unei mărci compuse din mai multe elemente, caracterul distinctiv al mărcii se stabileşte prin examinarea ansamblului componentelor, chiar dacă se supune analizei şi separat distinctivitatea fiecăreia, întrucât nu este exclus ca întregul pe care îl formează elementele eventual nedistinctive în sine să permită identificarea originii produselor sau serviciilor.

Nu pot fi primite criticile recurentei pârâte sub acest aspect deoarece criteriul caracterului distinctiv ca şi cel privind necesitatea raportării la serviciile desemnate de marcă şi la percepţia publicului relevant au fost corect aplicate de către instanţa de apel în ceea ce priveşte marca "x" nr. x, deoarece, pe de o parte, cuvântul micul este uzual şi constituie un element descriptiv per se, iar pe de altă parte, "x" pentru serviciile din clasele 35 şi 41 nu are aptitudinea de a distinge aceste servicii, iar sugestia că serviciile pentru care marca este utilizată se referă la un festival mai mic decât cel celebru de la Munchen confirmă chiar caracterul descriptiv al sintagmei. Drept urmare, nu este fondată critica privind analizarea de către instanţa de apel a elementelor verbale ale mărcii în mod separat, fără a ţine cont de impresia de ansamblu pe care o creează aceasta.

Instanţa a concluzionat în mod corect că marca nu are caracter distinctiv, deoarece este compusă dintr-un element devenit uzual pentru desemnarea serviciilor vizate de marcă şi elemente grafice descriptive pentru aceste servicii (clasele 35 şi 41), iar instituirea monopolului cu privire la posibilitatea de a organiza un mic festival al berii şi tradiţiei bavareze ar lipsi marca respectivă de funcţia sa de a distinge serviciile titularului său de ale altuia.

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentei pârâte ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în privinţa invocării de către recurentă a neanalizării de către instanţă a argumentelor pârâtei cu privire la distinctivitatea dobândită asupra mărcii respective, acest motiv de casare fiind aplicabil în ipoteza în care, prin hotărârea dată, instanţa ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ceea ce nu se verifică în cauză.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 323A din 5 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 323A din 5 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 mai 2019.

Procesat de GGC - NN