Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of tribunal based on incidental counterclaim nature and county-level public liability

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii

1.1. Prin cererea reconvenţională formulată în cadrul dosarului nr. x al Tribunalului Cluj, pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au solicitat obligarea Prefectului Judeţului Cluj la acordarea daunelor morale de 1 Euro.

Ulterior, pârâţii au solicitat introducerea în cauză a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj şi a Guvernului României şi au invocat, în contradictoriu cu Guvernul României, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, prin raportare la art. 23 alin. (1) din Constituţia României.

Cererea reconvenţională a fost disjunsă prin încheierea din 09.11.2016, pronunţată în dosarul x/2014, formându-se dosarul nr. x

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 2364/26.04.2017, Tribunalul Cluj, secţia Mixtă, de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale în favoarea secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Cluj.

Tribunalul Cluj a reţinut că cererea reconvenţională vizează o dispoziţie dintr-o ordonanţă, respectiv art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, fiind aşadar vorba de un act emis de o autoritate publică centrală, ce atrage competenţa de soluţionare a Curţii de Apel Cluj, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

3. Prin sentinţa nr. 213 din 9 iunie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios adminstrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Cluj, ridicată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii reconvenţionale în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut incidenţa art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede în mod expres că:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia celor prevăzute la art. 120".

Altfel spus, instanţa care a devenit competentă în temeiul art. 123 din C. proc. civ. îşi păstrează competenţa de a soluţiona cererea incidentală şi după disjungere, deci nu se va putea declina competenţa în favoarea instanţei care, în mod normal, ar fi fost competentă să judece cererea respectivă, dacă aceasta ar fi fost formulată pe cale principală.

Art. 210 statuează că:

"Cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală", dar "Dacă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa poate dispune judecarea separată a cererii reconvenţionale (…)".

Din coroborarea textelor legale precitate, rezultă că instanţa legal sesizată poate dispune disjungerea cererii reconvenţionale, dar rămâne învestită cu judecarea sa separată, operând un caz de prorogare legală de competenţă, atât materială cât şi teritorială.

În consecinţă, chiar dacă cererea reconvenţională formulată de pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. ar fi revenit în competenţa de soluţionare a curţii de apel, natura sa de cerere incidentală (fiind formulată în cadrul unui proces în curs) determină competenţa materială a tribunalului, pe rolul căruia era înregistrată cererea introductivă de instanţă.

Totodată, curtea de apel a observat că cerere reconvenţională atrăgea oricum competenţa materială de soluţionare a tribunalului, având în vedere că pretenţiile pârâţilor sunt formulate exclusiv împotriva Prefectului Judeţului Cluj şi a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, Guvernul Românei fiind chemat în judecată - după cum arată chiar reclamanţii - doar în calitate de organ emitent al O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

În acest context, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilesc competenţa de soluţionare a cererii în favoarea tribunalelor administrativ-fiscale, fiind vorba despre solicitarea de despăgubiri (conform art. 9 alin. (5) pentru prejudiciile cauzate reclamanţilor de către o autoritate publică judeţeană. Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei ordonanţe de urgenţă şi solicitarea de introducere în cauză a Guvernului României, în calitate de emitent, nu poate determina o altă concluzie, atâta vreme cât reclamanţii nu au formulat pretenţii faţă de respectivul pârât.

În concluzie, în mod eronat a reţinut Tribunalul Cluj că acţiunea reconvenţională vizează o dispoziţie dintr-o ordonanţă, respectiv art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, fiind vorba de un act al unei autorităţi publice centrale, câtă vreme nu se solicită anularea articolului menţionat (solicitare evident inadmisibilă în contenciosul administrativ), ci s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege; or, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural care nu poate modifica competenţa materială de soluţionare a cererii.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că obiectul litigiului îl reprezintă cererea reconvenţională formulată de pârâţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. prin care au solicitat obligarea reclamantului Prefectul Judeţului Cluj la acordarea daunelor morale de 1 euro.

Ulterior, pârâţii-reclamanţi au solicitat introducerea în cauză a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj şi a Guvernului României şi au invocat în contradictoriu cu Guvernul României excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, prin raportare la art. 23 alin. (1) din Constituţia României.

Cererea reconvenţională a fost disjunsă din dosarul nr. x al Tribunalului Cluj, a cărei competenţă de soluţionare a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Cluj, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că cererea reconvenţională constituie, în sensul definit de art. 30 alin. (6) din C. proc. civ., o cerere incidentală.

Caracterul său incidental atrage aplicabilitatea art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze cererea principală devine competentă să soluţioneze şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială.

Întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne învestită să soluţioneze şi cererea reconvenţională, după disjungerea în vederea soluţionării separate, în condiţiile art. 210 din C. proc. civ.

De asemenea, prin judecarea sa separată, cererea reconvenţională păstrează caracterul incidental în raport cu cererea principală, dobândit prin formularea cererii în condiţiile art. 209 C. proc. civ., neputând fi considerată o cerere introductivă de instanţă, în sensul art. 30 alin. (3) C. proc. civ.

Din această perspectivă, verificarea competenţei instanţei sesizate de către reclamant, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., poate viza doar cererea principală, nu şi cererile incidentale, în privinţa cărora este aplicabil art. 123 alin. (1) din cod.

Prin urmare, chiar şi în ipoteza în care cererea reconvenţională formulată în cauză ar fi atras competenţa de soluţionare a curţii de apel, faţă de împrejurarea că aceasta nu a fost formulată pe cale principală, ci pe cale incidentală, în cadrul procesului în curs de desfăşurare, competenţa de soluţionare revine Tribunalului Cluj, învestit cu soluţionarea cererii introductive de instanţă.

În plus, sub aspectul competenţei materiale, cererea reconvenţională atragea oricum competenţa de soluţionare a tribunalului, având în vedere că solicitarea de despăgubiri, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, este îndreptată împotriva Prefectului Judeţului Cluj şi a Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj, autorităţi publice judeţene, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, aşa cum a reţinut a doua instanţă aflată în conflict, prin cererea reconvenţională nu s-a solicitat anularea dispoziţiilor art. 29 din O.U.G. nr. 109/2011, solicitare care ar fi fost inadmisibilă în raport de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci s-a invocat, în contradictoriu cu Guvernul României, excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege, împrejurare care nu produce efecte asupra competenţei soluţionării cererii reconvenţionale, pentru că excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un mijloc de apărare formulat pe cale incidentală.

Pentru considerentele arătate, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. în contradictoriu cu pârâţii Prefectul Judeţului Cluj, Instituţia Prefectului Judeţului Cluj şi Guvernul României, în favoarea Tribunalului Cluj, secţia contencios administrativ şi fiscal.Definitivă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2017.