Defendant’s Securitate collaborator status upheld; appeal dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la 9.07.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 137 din 22.01.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi s-a constatat calitatea de colaborator al Securităţii a pârâtului A.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul A. invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.) a arătat că acesta poate viza cele mai variate neregularităţi de ordin procedural începând cu neregularitatea citării uneia dintre părţi şi continuând cu nesocotirea principiului publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, inclusiv decăderea din proba testimonială în anumite condiţii vătămătoare pentru partea care a solicitat proba.

Sub acest aspect apreciază că, prin prisma deciziilor Curţii Constituţionale nr. 843/2011, nr. 530/2009 şi nr. 1522/2011 şi care stabilesc în sarcina instanţei de judecată obligaţia de a analiza nu doar materialul probator depus de CNSAS, respectiv relatările consemnate de lucrătorii Securităţii, ci şi probele solicitate de persoana în cauză în vederea stabilirii adevărului, respingerea probei testimoniale solicitate în faţa instanţei de fond se încadrează în cuprinsul acestui motiv de recurs.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) a arătat că acesta se referă la nesocotirea unei norme de drept material care trebuie să fie în vigoare la momentul judecăţii, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Sub acest aspect, ţinând cont de prevederile deciziilor Curţii Constituţionale invocate mai sus, instanţa de fond trebuia să uzeze de toate mijloacele procedurale pentru stabilirea adevărului, respectiv de a verifica dacă a existat vinovăţie din partea recurentului, în redactarea notelor respective, dacă a existat o situaţie de constrângere, de presiune psihologică a recurentului în semnarea acelor note, per a contrario, dacă recurentul a furnizat benevol informaţii referitoare la colegii săi de facultate.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că numai îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008 poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii. În deciziile nr. 843/2011, nr. 530/2009 şi nr. 1522/2011 ale Curţii Constituţionale s-a statuat că pentru a verifica dacă a existat vinovăţie şi dacă s-au încălcat drepturi şi libertăţi ale omului instanţa de fond are obligaţia să analizeze notele respective prin prisma celorlalte probe administrate în cauză, car şi prin luarea în considerare a faptelor notorii cunoscute de o mare parte a populaţiei şi consacrate în materialele documentare.

De altfel, instanţa de judecată are sarcina de a administra şi analiza întregul material depus de CNSAS, iar constatarea calităţii nu poate fi stabilită numai pe baza relaţiilor consemnate de lucrătorii Securităţii.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, întrucât instanţa de fond a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar în subsidiar, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca nefondată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca fiind legală şi temeinică.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă din data de 12 martie 2018, s-a dispus comunicarea raportului, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu menţiunea că părţile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare.

La termenul din 07.05.2018 având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil, s-a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor la data de 18.06.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit art. 2 lit. b din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Faţă de prevederile textului de lege menţionat, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor de la dosar, că informaţiile furnizate de către pârât se refera la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist deoarece relaţiile cu cetăţenii străini erau strict supravegheate de securitate, de vreme ce prin intermediul acestora, cetăţenii romani puteau afla adevărul despre situaţia din Romania şi din străinătate. De asemenea, apartenenţa la un cult religios atrăgea repercusiuni grave asupra persoanei în cauză, cunoscută fiind aversitatea regimului comunist faţă de religie.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii").

Sub acest aspect s-a arătat că decăderea din proba testimonială în anumite condiţii vătămătoare pentru partea care a solicitat proba atrage sancţiunea nulităţii hotărârii atacate.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului de fond Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a solicitat instanţei administrarea probei testimoniale şi ca atare acesta nu a fost decăzut din această probă.

Faţă de această împrejurare, motivul de recurs invocat apare ca nefondat şi va fi respins.

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Criticile recurentului vizează în fapt aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008.

Prin motivele de recurs, pârâtul apreciază că informaţiile furnizate, analizate în ansamblul lor, nu se încadrează în textul de lege reţinut, nefiind informaţii care să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, arătând că relatările puse în sarcina sa au fost redactate după dictarea ofiţerului de securitate, iar informaţiile cuprinse în notele informative erau de notorietate în cadrul IMF şi erau cunoscute de poliţie şi securitate.

Or, constată instanţa de control judiciar că intimatul-reclamant a prezentat în probaţiune mai multe înscrisuri care dovedesc că recurentul-pârât a furnizat informaţii prin care denunţa atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, apte prin ele însele să îngrădească drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, în acest sens fiind reţinută nota informativă din 14.02.1987, întocmită olograf de către pârât şi semnată cu numele conspirativ "B." nota informativă din 09.06.1987, întocmită olograf de către pârât şi semnată cu numele conspirativ "B." raportul informativ din 29.04.1988.

Înalta Curte constatată că notele cuprind relatări despre cetăţeni determinaţi, după cum urmează: studenta C. întreţine relaţii cu un student străin din Cluj. Acesta este arab şi se pare că studenta din anul I medicină generală a făcut cunoştinţă cu acesta prin intermediul studentului din anul VI medicină generală D. înainte N. întreţinea relaţii cu studenta M.; un cetăţeanul vest-german care în toamna anului trecut a stat mai mult timp prin Tg. Mureş şi a întreţinut relaţii cu fosta studentă E. din anul IV medicină generală, studenta F., care are rude în SUA şi se pare că face parte dintr-un cult religios, întrucât familia ei primeşte ajutoare din străinătate. Astfel, ea spune că are 2 video-uri, apărând şi cu alte lucruri străine, toate acestea reprezentând activităţi şi atitudini interzise şi considerate potrivnice regimului totalitar comunist şi în urma cărora organele de securitate au dispus verificări specifice, potrivit menţiunilor înscrise chiar pe notele informative.

În ceea ce priveşte condiţia ca informaţiile furnizate să fi vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, este evident că prin efectul nominalizării persoanelor a fost îngrădit dreptul acestor persoane la viaţa privată, drept prevăzut de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ratificat de România în anul 1974.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului în sensul că mare parte din informaţiile furnizate au fost redactate după dictarea unui ofiţer al securităţii, fiind suficient în accepţiunea legii să existe o singură atingere adusă drepturilor expuse anterior.

În ceea ce priveşte a doua condiţie, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că cerinţa legală pe care trebuie să o îndeplinească informaţiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reţine calitatea de "colaborator" este aceea ca denunţarea să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşadar, pentru a se reţine calitatea unei persoane de "colaborator al Securităţii" este suficient ca informaţiile furnizate să urmărească, să aibă potenţialul, să fie apte să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret.

Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informaţiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conştientiza faptul că informaţiile respective pot atrage consecinţe în ceea ce priveşte persona vizată, consecinţele constând în măsuri de urmărire şi verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că informaţiile furnizate de pârât Securităţii au, fără putinţă de tăgadă, acest potenţial, în sensul că, în raport de conţinutul lor, sunt de natură să expună persoanele la care se referă unor consecinţe grave.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că înscrisurile depuse la dosar, demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată şi libertatea de opinie şi de conştiinţă, protejate normativ, cel puţin la nivel formal, şi în perioada anterioară anului 1989.

Dezlegarea dată fondului cauzei reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a art. 2 lit. b din O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu probele cauzei, iar motivele care au format convingerea instanţei sunt expuse în mod logic şi detaliat, întrunind toate cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 137 din 22 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.