Integrity incompatibility: simultaneous service as vice-mayor and board member of public institutions versus cure via corporate resignation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the cross-appeals filed by both the appellant (vice-mayor) and the respondent (National Integrity Agency), thereby upholding the lower court's decision that partially annulled the integrity report regarding only the corporate incompatibility. The dispute concerned the legality of an integrity evaluation report that found the vice-mayor in a state of incompatibility for simultaneously serving as a board member of a national college, a county hospital, and a commercial society during his local mandate. The Court ruled that the first two positions constituted public institutions, thereby violating the legal prohibition against cumulative public functions, while the appointment to the commercial society board was legally cured because the appellant’s resignation was validly registered with the company on 2 July 2012, within the statutory cure period. The decisive legal basis relied on Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, which prohibits public officials from serving on the boards of public institutions or commercial entities, and Article 91(3) of the same law, which establishes that the state of incompatibility ceases upon the effective resignation or revocation of the conflicting function, regardless of subsequent registration in the Trade Registry.
Legislator headnote
AI generatedart. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 165 din Legea nr. 95/2006; Integrity incompatibility: simultaneous service as vice-mayor and board member of public institutions versus cure via corporate resignation: The dispute concerned the legality of an integrity evaluation report that found the vice-mayor in a state of incompatibility for simultaneously serving as a board member of a national college, a county hospital, and a commercial society during his local mandate. The Court ruled that the first two positions constituted public institutions, thereby violating the legal prohibition against cumulative public functions, while the appointment to the commercial society board was legally cured because the appellant’s resignation was validly registered with the company on 2 July 2012, within the statutory cure period. The decisive legal basis relied on Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, which prohibits public officials from serving on the boards of public institutions or commercial entities, and Article 91(3) of the same law, which establishes that the state of incompatibility ceases upon the effective resignation or revocation of the conflicting function, regardless of subsequent registration in the Trade Registry.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeals as unfounded.
Procedural rule governing the examination of appeals and the decision to dismiss them in the final orders.
Full text
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată adresată la data de 24 noiembrie 2015, Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând admiterea acţiunii şi anularea raportului de evaluare nr. x/6.11.2015 prin care pârâta a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului, în calitate de viceprimar al oraşului Năsăud, ca nelegal şi netemeinic.
2. Soluţia instanţei, de fond
Prin sentinţa civilă nr. 49 din data de 19 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenţia Naţională de Integritate şi a fost anulat parţial Raportul de evaluare nr. x/06.11.2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, respectiv numai în partea care priveşte deţinerea simultană a calităţii de viceprimar al oraşului Năsăud în perioada 23.06.2012-28.04.2014 şi de membru în Consiliul de Administraţie al S.C. C. S.A. Bistriţa în perioada 23.07.2009-10.08.2012, fiind menţinut restul raportului.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin Raportul de evaluare nr. x/6 noiembrie 2015 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate sub trei aspecte, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, întrucât a exercitat funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud, concomitent cu deţinerea calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "George Coşbuc" Năsăud al Spitalului Orăşenesc Năsăud şi al societăţii comerciale S.C. C. S.A..
Reclamantul A. a fost ales consilier local şi validat în funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud, în mandatul 2012 - 2016, prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Năsăud nr. 48/23 iunie 2012.
Potrivit art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata mandatului viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local.
Reclamantul susţine că raportul este încheiat cu încălcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 potrivit cărora raportul de evaluare cuprinde evaluarea elementelor de incompatibilitate şi arată că deşi în conţinutul raportului de evaluare există un capitol Evaluarea elementelor de incompatibilitate, evaluarea trebuie să fie una propriu-zisă, aptă de a impune concluzia de incompatibilitate. Dezvoltă pe larg pretenţia sa de nemotivare a actului administrativ atacat, susţinând, în esenţă, că în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive.
Sub acest aspect, Curtea observă că reclamantul nu învederează în concret nici o lipsă a raportului de evaluare atacat, ci doar afirmă la modul general o nemotivare a acestuia, fără însă să specifice ce anume ar lipsi din act. Raportul cuprinde elementele indicate de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, respectiv partea descriptivă a situaţiei de fapt; punctul de vedere al persoanei supuse evaluării; evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate; concluzii. Prin urmare, raportul de evaluare cuprinde toate elementele prevăzute de lege, inclusiv evaluarea elementelor de incompatibilitate constatate (detaliat, cu indicarea atât a faptelor reţinute, cât şi a încadrării legale), susţinerile reclamantului fiind nefondate.
Totodată, sub aspect formal, Curtea mai reţine că procedura invitării a fost îndeplinită în speţă, persoana evaluată fiind solicitată să prezinte un punct de vedere, prin adresa nr. x iunie 2014, confirmarea de primire fiind semnată de către destinatar la data de 23 iunie 2014, iar ulterior, persoana evaluată a transmis un punct de vedere înregistrat sub nr. x iulie 2014.
Prin adresa nr. x iunie 2014, reclamantul a fost informat că elementele care au dus la starea de incompatibilitate sunt reprezentate de nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, prin încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice.
Pe fond, cu privire la situaţia de incompatibilitate viceprimar - membru în CA la S.C. C. S.A., Curtea observă că autoritatea pârâtă a reţinut în raportul său că reclamantul ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, întrucât a exercitat funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud, concomitent cu deţinerea calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii comerciale S.C. C. S.A..
Reclamantul A. a fost validat în funcţia de Viceprimar al oraşului Năsăud, în mandatul 2012 - 2016, prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Năsăud nr. 48/23 iunie 2012, incompatibilitatea referindu-se la mandatul 23 iunie 2012 - 23 iunie 2016, iar, sub acest aspect, cumulul calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al S.C. C. S.A. Bistriţa, avută în perioada 23 iulie 2009 - 10 august 2012, se suprapune doar pe intervalul 23 iunie 2012 - 10 august 2012.
Compania S.C. C. S.A. este o societate comercială înfiinţată la data de 1 decembrie 1999, în baza Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, sub autoritatea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud (acţionar unic), prin reorganizarea Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri Bistriţa-Năsăud.
Curtea constată că în urma rezultatului obţinut la alegerile locale, reclamantul a depus la data de 02.07.2012 o demisie scrisă din Consiliul de Administraţie al acestei societăţi, înregistrată sub nr. x Ca atare, reclamantul a optat în termenul legal prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, care prevede că "alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în funcţie", această incompatibilitate fiind reţinută greşit în raportul de evaluare.
Faptul că Adunarea Generală a Acţionarilor a adoptat Hotărârea nr. 1 prin care s-a luat act de demisie abia în 30.07.2012 şi că la Registrul Comerţului hotărârea a fost menţionată abia la 10 august 2012 este fără relevanţă deoarece, pe de o parte, reclamantului nu-i este imputabilă întârzierea în operareea administrativă a demisiei, iar pe de altă parte textul art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 se referă la renunţare de către alesul local ca act unilateral şi propriu, fără nici o menţiune cu privire la concretizarea efectivă în evidenţele Registrului Comerţului a acestei renunţări.
Cu privire la incompatibilitatea constând în deţinerea concomitentă a calităţii de consilier local şi membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "George Coşbuc" Năsăud, ca reprezentant al consiliului local, Curtea observă că reclamantul a fost validat în funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud, în mandatul 2012 - 2016, prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Năsăud nr. 48/23 iunie 2012, incompatibilitatea referindu-se la mandatul 23 iunie 2012 - 23 iunie 2016, interval temporal în care concomitent a funcţionat şi ca membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului în perioada 11 iulie 2012 (data hotărârii Consiliului Local, prin care s-au desemnat reprezentanţii Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "George Coşbuc" Năsăud) până la 21 mai 2014 (când reclamantul a demisionat din funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "George Coşbuc" Năsăud).
Sub acest aspect, reclamantul se apără invocând ambianţa legislativă de dinainte de apariţia Legii nr. 16/2003, respectiv a Legii nr. 215/2001, apărare fără nici un fel de pertinenţă în cauză, care vizează împrejurări mult ulterioare, iar dispoziţiile legale ulterioare le modifică, fie şi doar implicit, pe cele anterioare.
Reclamantul mai invocă art. 96 alin. (1), (2) şi 5 din Legea nr. 1/2011, care impun delegarea unui reprezentant al consiliului local în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, situaţie care ar genera, în opinia şi exprimarea sa, un conflict legislativ în raport cu art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, opinie cu care Curtea nu este de acord din moment ce consiliul local poate delega ca reprezentant o persoană care nu este concomitent şi viceprimar şi nici măcar consilier local.
Prin urmare, această incompatibilitate a fost corect reţinută în raport.
Cu privire la incompatibilitatea constând în deţinerea concomitentă a calităţii de consilier local şi membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc "Dr. B." Năsăud, Curtea observă că reclamantul a fost validat în funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud, în mandatul 2012 - 2016, prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Năsăud nr. 48/23 iunie 2012, incompatibilitatea referindu-se la mandatul 23 iunie 2012 - 23 iunie 2016, interval temporal în care concomitent a funcţionat şi ca membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului în perioada 21 iulie 2012 (data hotărârii Consiliului Local, prin care s-au desemnat reprezentanţii Consiliului Local în Consiliul de Administraţie al Spitalului Orăşenesc "Dr. B." Năsăud) până la 28 februarie 2014 (data hotărârii prin care s-a desemnat un nou reprezentant al Consiliului Local în CA al spitalului).
Sub acest aspect, reclamantul se apără din nou invocând ambianţa legislativă de dinainte de apariţia Legii nr. 16/2003, respectiv a Legii nr. 215/2001, apărare fără nici un fel de pertinenţă în cauză, care vizează împrejurări mult ulterioare, iar dispoziţiile legale ulterioare le modifică, fie şi doar implicit, pe cele anterioare. Curtea mai constată că din perspectiva art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, consiliul local putea delega ca reprezentant o persoană care nu este concomitent şi viceprimar şi nici măcar consilier local.
Reclamantul mai susţine că Spitalului Orăşenesc "Dr. B." Năsăud nu se încadrează în categoria instituţiilor publice referite de art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003, ceea ce ar rezulta din art. 172 alin. (1) lit. c) şi k) din Legea nr. 95/2006, argument fără relevanţă în condiţiile în care orice spital este privit ca fiind de utilitate publică, cu personalitate juridică, de art. 165 din acelaşi act normativ, text la care se adaugă şi art. 191 noul C. civ. care defineşte persoana juridică de drept public.
În acelaşi timp, însăşi denumirea Spitalul orăşenesc din Năsăud indică caracterul său de instituţie aflată în subordinea Consiliului Local Năsăud, ceea ce rezultă şi din organigrama instituţiei, şi, mai ales, din împrejurarea finanţării sale prin resurse financiare ale bugetului local, oferind servicii de utilitate publică. Caracterul de utilitate publică este aferent serviciilor medicale oferite, însă caracterul unităţii spitaliceşti este acela de instituţie publică, în condiţiile în care instituţia de utilitate publică nu este reglementată.
Potrivit art. 3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Spitalului Orăşenesc "Dr. B." Năsăud, "Spitalul Orăşenesc Năsăud este un spital public, finanţat din venituri proprii, din sume finanţate de la bugetul local şi de la bugetul de stat".
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 49 din data de 19 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
3.1. Prin recursul formulat şi întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, reclamantul A. solicită admiterea recursului, respectiv: în principal, casarea hotărârii recurate şi rejudecând, solicită admiterea în totalitate a acţiunii, iar în subsidiar, solicită modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul anulării raportului şi pentru celelalte motive de incompatibilitate.
Apreciază nelegalitatea hotărârii recurate prin prisma următoarelor considerente:
Pentru a respinge critica referitoare le nemotivarea raportului, instanţa de fond retine ca nu s-a specificat ce anume ar lipsi din act. Instanţa de fond nu se pronunţa in concret asupra motivelor pe care le-a invocat reclamantul cu privire la nemotivarea actului astfel incat hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină atunci când inlatura apărarea de fond privitoare la nemotivarea raportului de evaluare.
Reia apărările referitoare la nemotivarea raportului şi asupra cărora instanţa de fond nu s-a pronunţat:
Raportul este încheiat cu inculcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 potrivit cărora raportul de evaluare cuprinde evaluarea elementelor de incompatibilitate.
Chiar daca in conţinutul raportului de evaluare exista un capitol Evaluarea elementelor de incompatibilitate, pentru îndeplinirea condiţiilor de legalitate nu e suficienta doar inserarea noţiunii de evaluare, ci evaluarea trebuie sa fie una propriu-zisa, apta de a impune concluzia de incompatibilitate
Pentru a respinge acţiunea, instanţa de fond analizează situaţia de incompatibilitate constând in deţinerea concomitenta a calităţii de consilier local şi membru in CA al Colegiului National George Cosbuc Nasaud deşi trebuia analizata calitatea de viceprimar.
Sub acest aspect, arată ca instanţa de fond nu motivează in vreun fel nici netemeinicia şi nici măcar nelegalitatea susţinerii reclamantului şi nici nu se pronunţa cu privire şi la aspectul referitor la faptul ca aceasta unitate de învăţământ nu se regăseşte în textul de la art. 87 lit. d). din Legea nr. 161/2003.
Colegiul nu se regăseşte in enumerarea legiuitorului in care sunt menţionate autorităţile, societăţile şi instituţiile publice, iar regimul acestuia este reglementat atât de Constituţia României la art. 32 alin. (5) cât şi în Legea nr. 1/2011 care stabilesc expres că aceste structuri sunt unităţi de învăţământ de stat sau particulare, iar această expresie de unitate de învăţământ nu se regăseşte în textul de la art. 87 lit. d). din Legea nr. 161/2003"
Referitor la situaţia de incompatibilitate constând in deţinerea concomitenta a Funcţiei de viceprimar şi membru in CA al Spitalului Orăşenesc Dr. George Tripon, instanţa de fond retine ca apărările cu privire la existenta conflictului legislativ nu pot fi reţinute, iar susţinerile potrivit cărora nu se încadrează in categoria instituţiilor publice nu prezintă relevanata, atât cat timp cat spitalul este privit ca fiind de utilitate
Spitalul orăşenesc nu este o instituţie publica şi îşi fundamentează susţinerea pe următoarele considerente:
a) potrivit art. 165 din Legea nr. 95/2006, spitalul este unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale
b) potrivit art. 172 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, spitalul local - spitalul general care acordă asistenţă medicală de specialitate în teritoriul unde funcţionează, respectiv municipiul, oraş, comună
c) deşi sunt organizate ca instituţii publice, in drept nu sunt instituţii publice- sens in care invocam şi dispoziţiile art. 172 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora doar unităţile de asistenţă medico-sociale sunt instituţii publice specializate, în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, care acordă servicii de îngrijire, servicii medicale, precum şi servicii sociale persoanelor cu nevoi medicosociale
d) prin urmare, daca legiuitorul ar fi dorit ca spitalele sa fie instituţii publice, le-ar fi definit ca atare- interpretarea data de parata din care rezulta ca este o instituţie publica adaugă la lege
e) in lista cu instituţiile publice aferenta judeţului Bistriţa- Nasaud, pe care reclamantul a consultat-o pentru a verifica daca este sau nu incompatibil in anul 2012, Spitalul orăşenesc "Dr. B." nu este menţionat"
Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursului.
3.2. Pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi-a întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi să se dispună respingerea capătului de cerere privind anularea Raportului de evaluare nr. x/06.11.2015 în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate pentru deţinerea simultană de către reclamant a calităţilor de viceprimar şi de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale.
Reclamantul A., a fost viceprimar al oraşului Năsăud, judeţul Bistriţa - Năsăud. pentru mandatul 2012 - 2016.
Din această perspectivă, a deţinerii unei funcţii publice, a intrat în procedura de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate, activitate în urma căreia a rezultat că există elemente care să releve starea de incompatibilitate sunt reprezentate de nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor, prin încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Nerespectarea de către alesul local aflat în stare de incompatibilitate a obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 este sancţionată, conform dispoziţiilor art. 91 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Din documentele înaintate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului reiese faptul că domnul A. a solicitat revocarea din calitatea de administrator al societăţii S.C. C. S.A., revocare care a avut loc la data de 10.08.2012, dar a continuat să păstreze calitatea de membru în Consiliul de administraţie al acestei companii.
Acest aspect este suficient pentru a se reţine în mod legal starea de incompatibilitate între calitatea de viceprimar şi calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, prin deţinere simultană.
Nu se poate considera că domnul A. este absolvit de culpa neîndeplinirii unei proceduri aparţinând unei instituţii publice, întrucât domnul viceprimar avea obligaţia respectării cu prioritate a regimului juridic aplicabil statutului de ales local, şiastfel, apreciază că reclamantul nu a îndeplinit cu corectitudine toate diligentele ieşirii din starea de incompatibilitate.
Mai ales având în vedere faptul că demisia a fost transmisă spre înregistrare la Registrul Comerţului abia la 10.08.2012, deşi este datată 02.07.2012.
Consideră că domnul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 întrucât a exercitat funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud, concomitent cu deţinerea calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "George Coşbuc" Năsăud, al Spitalului Orăşenesc Năsăud şi al societăţii comerciale S.C. C. S.A. şi că această stare a fost în mod greşit înlăturată de instanţa de fond.
4. 4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata- pârâtă Agenţia naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat şi menţinerea în parte sentinţei de fond, în esenţă reiterând susţinerile din întâmpinarea depusă la fondul cauzei.
2. Procedura de soluţionare a recursului
2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 12 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 23 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile formulate şi cadrul normativ aplicabil, cu luarea în considerare şi a observaţiilor prezentate prin întâmpinarea depusă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.
Prin raportul de evaluare nr. x/6.11.2015 s-a reţinut că recurentul-reclamant, viceprimar în funcţie al Oraşului Năsăud, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.06.2012-28.02.2014, încălcând prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/22003 deoarece a deţinut concomitent funcţia de viceprimar şi funcţia de membru al consiliului de administraţie al Colegiului Naţional,, George Coşbuc,, Năsăud, al Spitalului Orăşenesc,, Dr. B.,, Năsăud şi al S.C. C.,, S.A. Bistriţa.
Prin hotărârea primei instanţe s-a constatat legalitatea parţială a raportului de evaluare întocmit în cauză, în ceea ce priveşte incompatibilităţile rezultate din deţinerea inclusiv a calităţii de membru al consiliului de administraţie al Colegiului Naţional,, George Coşbuc,, Năsăud şi al Spitalului Orăşenesc,, Dr. B.,, Năsăud
Prin motivele de recurs formulate în cauză se critică sentinţa şi se invocă implicit greşita interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor legale, susţinându-se în esenţă că prima instanţă nu ar fi evaluat corespunzător starea de fapt dedusă judecăţii.
Textele normative care reglementează situaţiile de incompatibilitate constatate în privinţa recurentului-reclamant sunt cele prevăzute la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, conform cărora calitatea de viceprimar este, printre altele, incompatibilă cu cea de membru al consiliului de administraţie la instituţiile publice.
Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, motivarea Curţii de apel respectând cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătându-se motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicându-se într-o manieră suficientă argumentele pentru care a respins apărările reclamantului.
Prevederile legale indicate mai sus nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor formulate de parte, acestea putând să fie analizate global printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să indice un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument nu constituie automat motiv de casare a sentinţei.
Pentru a putea conduce la o astfel de consecinţă, omisiunea ar trebui să fie decisivă, or în cauză nu s-a făcut o astfel de dovadă, nici măcar nu s-au evidenţiat, în calea de atac, aspectele concrete pe care instanţa nu le-a analizat.
În privinţa motivării raportului de evaluare, corect arată intimata că recurentul nu susţine încălcarea, de către inspectorul de integritate, a vreunei proceduri impuse de lege şi nici nu reclamă o lipsă a raportului de evaluare, în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din lege. În secţiunea invocată de recurent sunt cuprinse situaţia de fapt, textele legale în baza cărora a fost reţinută starea de incompatibilitate şi corelarea acestora astfel că forma şi conţinutul actului administrativ permit pe deplin exercitarea controlului de legalitate şi de oportunitate de către instanţele competente.
Cu privire la faptul că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond a avut în vedere situaţia de fapt în care recurentul - reclamant deţinea, în mod simultan, atât calitatea de viceprimar cât şi calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice de învăţământ, respectiv al unei instituţii publice spitaliceşti.
Susţinerile recurentului referitoare la analizarea situaţiei sale din perspectiva consilierului local sunt nefondate, atât timp cât instanţa de fond, în mod explicit, subliniază care au fost calităţile deţinute de recurent şi avute în vedere la confirmarea legalităţii şi oportunităţii raportului de evaluare contestat.
Apărările recurentului, referitoare la lipsa unei precizări exprese a legiuitorului cu privire la unităţile de învăţământ în cuprinsul art. 87 alin. (1) lit. d), motiv care înlătură posibilitatea atragerii unei stări de incompatibilitate, sunt de asemenea nefondate.
În perioada de referinţă, intenţia legiuitorului a fost clară, funcţia de primar/viceprimar fiind incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, aşa cum este Colegiul Naţional George Coşbuc, ceea ce înseamnă că în consiliul de administraţie al şcolii trebuia să fie membru un reprezentant al primarului/viceprimarului şi nu primarul/viceprimarul însuşi. Că este aşa rezultă şi din modificarea, ulterior perioadei de referinţă, a prevederilor art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011.
De asemenea, instituţia publică este instituţia cu personalitate juridică a administraţiei publice centrale, locale sau europene, care utilizează resurse financiare publice, Colegiul făcând parte din categoria instituţiilor de învăţământ, după cum rezultă inclusiv din nomenclatorul acestora.
Cu privire la caracterul de instituţie publică al spitalului orăşenesc în al cărui consiliu de administraţie a fost membru recurentul, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea normelor legale incidente, reţinând, prin interpretarea sistematică a acestora, caracterul de instituţie publică a spitalului.
Spitalul orăşenesc din Năsăud este, prin însăşi denumirea sa, o instituţie aflată în subordinea Consiliului local Năsăud (după cum rezultă din organigrama instituţiei), care gestionează resurse financiare ale bugetului local, şi care oferă servicii de utilitate publică, dar care constituie, în mod evident, o instituţie publică.
Caracterul de utilitate publică este aferent serviciilor medicale oferite, însă caracterul unităţii, al instituţiei, este acela de instituţie publică, instituţia de utilitate publică nefiind reglementată.
De altfel, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii, la art. 3, se precizează faptul că "Spitalul Orăşenesc Năsăud este un spital public, finanţat din venituri proprii, din sume finanţate de la bugetul local şi de la bugetul de stat (...)"
În concluzie, în acord cu reţinerile instanţei de fond, prin interpretarea şi aplicarea coroborată a normelor legale incidente, recurentul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 întrucât a exercitat funcţia de viceprimar al oraşului Năsăud concomitent cu deţinerea calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional "George Coşbuc" Năsăud şi al Spitalului Orăşenesc Năsăud.
În privinţa recursului pârâtei, în ceea ce priveşte reţinerea stării de incompatibilitate pentru deţinerea simultană de către reclamant a calităţilor de viceprimar şi de membru în consiliul de administraţie al S.C. C. S.A.., corect a stabilit instanţa de fond că reclamantul a fost validat în funcţia de Viceprimar al oraşului Năsăud în mandatul 2012 - 2016 prin Hotărârea Consiliului Local al oraşului Năsăud nr. 48/23 iunie 2012.
În urma rezultatului obţinut la alegerile locale, reclamantul a depus la data de 02.07.2012 o demisie scrisă din Consiliul de Administraţie al acestei societăţi, înregistrată sub nr. x, cu respectarea termenului prevăzut de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003.
Adunarea Generală a Acţionarilor a adoptat Hotărârea nr. 1 prin care s-a luat act de demisie în 30.07.2012 iar la Registrul Comerţului hotărârea a fost menţionată la 10 august 2012, recurenta pârâtă susţinând că, raportat la aceste date, reclamantului îi este imputabilă întârzierea în operarea administrativă a demisiei, actul din 02.07.2012 fiind întocmit pro causa.
Demersurile întreprinse de instanţa de recurs, în sensul solicitării, de la S.C. C. S.A., a registrului de intrări-ieşiri documente, aferent lunilor iulie- august 2009 şi a registrului de hotărâri AGA nu au fost în măsură să răstoarne raţionamentul avut în vedere de instanţa de fond, la poziţia nr. 636/2.07.2012 fiind menţionată depunerea demisiei d-lui A. din consiliul de administraţie.
În condiţiile în care revocarea sa a fost înregistrată în registrul societăţii la data de 02.07.2012 şi a reprezentat o revocare certă, serioasă în raport de actele încheiate ulterior de societate, în care nu mai figurează reclamantul ca membru în consiliul de administraţie, ea şi-a produs efectele în planul răspunderii personale, inclusiv în privinţa stării de incompatibilitate, de la acea dată, 02.07.2012, neavând importanţă, în sensul dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, data înscrierii acestei menţiuni în Registrul Comerţului.
În acest sens este şi jurisprudenţa majoritară a Înaltei Curţi, în care s-a reţinut că starea de incompatibilitate prevăzută de Legea nr. 161/2003 încetează de la data la care s-a făcut dovada înregistrării demisiei sau revocării la organul competent să ia act de această manifestare de voinţă şi nu are importanţă, sub aspectul reţinerii stării de incompatibilitate, efectuarea menţiunilor corespunzătoare în Registrul Comerţului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală.
Pentru toate considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de reclamantul A. şi pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 49 din 19 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.