Romanian cassation court overturns partial annulment; Turkish claimant’s visa-rejection challenge dismissed as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Sesizarea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată sub nr. x pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată, reclamantul A., cetăţean turc a formulat contestaţie, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva deciziei pronunţată de Consulatul României la Istanbul - Turcia şi Ministerul Afacerilor Externe, prin care i s-a refuzat acordarea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei, solicitând desfiinţarea deciziei pronunţată de Consulatul României la Istanbul - Turcia ca nelegală şi netemeinică şi obligarea la pronunţarea unei decizii de acordare a vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 5065 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei:

- a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţi, precum şi excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări;

- a admis în parte acţiunea completată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Externe prin Centrul Naţional de Vize;

- a anulat în parte actul administrativ emis la data de 25.01.2017 de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe prin Centrul Naţional de Vize şi Consulatul General al României la Istanbul, Turcia, intitulat,,Formular standard pentru notificarea şi motivarea refuzului sau a anulării vizei acordate de către România" şi a obligat pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări să emită un nou aviz motivat cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a vizei de lungă durată pentru reîntregirea familiei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, iar pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - CNV să soluţioneze cererea administrativă prin emiterea unui act administrativ corespunzător motivat, în 30 zile de la comunicarea avizului Inspectoratul General pentru Imigrări;

- a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată;

- a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 600 RON cheltuieli de judecată admise în parte.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 5065 pronunţată în data de 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs, în termen legal, pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Inspectoratul General pentru Imigrări. Ambii recurenţi-pârâţi au solicitat casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi după rejudecarea litigiului în fond să se respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

I. În recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe au fost invocate motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, apreciind că instanţa a aplicat greşit normele de drept material prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 şi faptul că soluţia instanţei de fond cuprinde motive străine de natura pricinii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, s-a apreciat că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Au fost criticate susţinerile instanţei de fond atât prin prisma responsabilităţilor şi competenţelor autorităţilor cu atribuţii în acordarea vizei române, cât şi prin prisma modalităţii de emitere a unui aviz motivat, respectiv de acordare a vizei române.

Decizia privind refuzul cererii de viză a fost luată de către Centrul Naţional de vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în baza avizului negativ exprimat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, conform atribuţiilor acestei instituţii, aceasta fiind instituţia care deţine atribuţii exclusive în prelungirea dreptului de şedere temporară a străinilor pe teritoriul României.

Dacă Inspectoratul General pentru Imigrări emite un aviz negativ cu privire la o cerere de viză de lungă şedere, decizia Centrului Naţional de Vize nu poate fi decât în sensul neaprobării cererii de viză. Astfel, acest Centru nu deţine atribuţii în efectuarea unor verificări care să poată solicita informaţii suplimentare ori alte informaţii care să conducă la o soluţie diferită faţă de cea stabilită de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin avizul exprimat ori care să combată fundamentat avizul respectiv.

O.U.G. nr. 194/2002 nu conţine prevederi cu privire la condiţiile de formă ad validitatem ale actului prin care i se comunică solicitantului, cetăţean străin, refuzul acordării vizei române.

Mai mult, în condiţiile în care instanţa de fond a obligat să soluţioneze cererea reclamantei prin emiterea unui act administrativ motivat corespunzător, cererea de acordare a unei vize se analizează prin prisma unor documente justificative, or aceste documente erau valabile în anul 2016.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, rejudecând cauza în fond, respingerea acţiuni ca neîntemeiată.

II. În recursul declarat de Inspectoratul General pentru Imigrări a fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea dată fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Inspectoratul General pentru Imigrări a invocat, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei raportat la capătul de cerere privind avizul transmis de această instituţie Centrului Naţional de Vize.

În susţinerea acestei excepţii s-a arătat că avizul la care face referire reclamantul nu reprezintă un act administrativ, ci este o notificare în format electronic între Inspectoratul General pentru Imigrări şi Centrul Naţional de vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin intermediul sistemelor informatice (SIMS), (SNIV), astfel că nu poate face obiectul unui litigiu de contencios administrativ în raport cu pretenţiile reclamantului din dosar.

Pe fondul cauzei, au fost prezentate considerentele în baza cărora instituţia recurentă a apreciat că există motive să se considere că viza este solicitată în scopul imigrării ilegale, din verificări rezultând indicii cu privire la existenţa unei posibile căsătorii de convenienţă.

În cazul acestei proceduri, solicitarea avizului Inspectoratului General pentru Imigrări este obligatorie şi prealabilă, însă avizul este consultativ, în sensul că organul emitent al actului administrativ are facultatea de a-l respecta sau nu, iar Ministerul Afacerilor Externe şi-a însuşit motivele prezentate în cuprinsul avizului şi a respins cererea de acordare a vizei de lungă şedere pe teritoriul României.

Instanţa de fond a apreciat că există o motivare necorespunzătoare a refuzului eliberării vizei şi a preluat prin analogie şi în cazul avizului transmis de Inspectoratul General pentru Imigrări, dar în mod eronat, s-a considerat că nici avizul nu este motivat.

A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că a fost respinsă greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru că nu există identitate între persoana pârâţilor şi autorităţile publice emitente a actelor atacate în cauză.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi, în condiţiile în care se va trece peste aceasta, să se respingă acţiunea ca nefondată.

Au fost depuse înscrisuri în legătură cu cererea reclamantului.

Recurentul Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare la recursul declarat de Inspectoratul General pentru Imigrări şi a solicitat respingerea cererii de recurs, iar recurentul Inspectoratul General pentru Imigrări a formulat întâmpinare la recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe şi a solicitat admiterea acestuia.

4. Soluţia instanţei de recurs

După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Externe, prin care a solicitat anularea deciziei Consulatului României la Istanbul - Turcia, prin care i s-a refuzat acordarea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei, obligarea la pronunţarea unei decizii de acordare a vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei.

La data de 15.11.2016, reclamantul, cetăţean turc a depus o cerere de viză de lungă şedere în scop de reîntregire a familiei la Ambasada României la Istanbul, reclamantul învederat că s-a căsătorit la data de 22.06.2016 cu numita B. în Turcia, localitatea Esenyurt, intenţionând a se reîntregi familia pe teritoriul României.

În conformitate cu prevederile art. 30 alin. (7) din O.U.G. nr. 194/2002, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări aviz în vederea acordării vizei de lungă şedere.

Având în vedere atribuţiunile sale, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor potrivit dispoziţiile art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 194/2002, însă a constatat neîndeplinirea prevederilor art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, sens în care a transmis avizul său negativ către Centrul Naţional de Vize din cadrul pârâtului Ministerului Afacerilor Externe.

Pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a reţinut în esenţă la exprimarea acestui aviz negativ următoarele împrejurări:

În fapt, la data evaluării condiţiilor de acordare a vizei şi emiterii avizului, instituţia a apreciat că există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale.

Conform art. 2 lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002 prin "reîntregirea familiei" se înţelege " intrarea şi şederea pe teritoriul României a membrilor de familie ai unui străin cu şedere legală pe teritoriul României sau ai unui cetăţean român, în scopul păstrării unităţii familiei, indiferent de data stabilirii acestei relaţii de familie".

Totodată, pârâtul a avut în vedere faptul că reclamantul a încheiat căsătoria în Turcia la data de 22 iunie 2016, iar anterior a beneficiat doar de o viza de scurtă şedere în România, valabilă 15 zile (din 02.06.2017 - 01.07.2016), astfel că solicitarea de viză de lungă şedere pentru reîntregirea familiei a fost formulată după o perioadă foarte scurtă, nefiind susţinută în vreun fel legătura soţilor în această perioadă ori anterior, care să releve relaţia efectivă dintre aceştia.

De asemenea, a mai reţinut acelaşi pârât că, nu a rezultat din evidenţe că străinul a mai călătorit în spaţiul U.E., iar prin întoarcerea în ţara de origine de bunăvoie să rezulte că va respecta regimul străinilor în spaţiul comunitar, în sensul că nu urmăreşte migrarea" ilegală".

Având în vedere cele mai sus menţionate, pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei, avizul negativ fiind comunicat reclamantului prin adresa emisă la data de 25.05.2017 sub nr. x.

Prin decizia emisă de Ministerul Afacerilor Externe intitulată "Formular standard pentru notificarea şi motivarea refuzului sau a anulării vizei acordate de către România" cetăţeanului străin i s-a refuzat acordarea vizei de lungă şedere în scop de reîntregirea familiei, considerându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, în sensul că viza ar fi fost solicitată în scopul migraţiei ilegale, conform avizului negativ exprimat de către pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări.

Instanţa de fond a analizat atât excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere cu privire la anularea actului constând în avizul negativ emis de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, excepţia lipsei caliltăţii procesuale pasive, cât şi fondul cauzei şi a respins cele două excepţii, dar a admis acţiunea reclamantului în parte, fiind anulat în parte actul administrativ emis la data de 25.01.2017 de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe prin Centrul Naţional de Vize şi Consulatul General al României la Istanbul, Turcia, intitulat "Formular standard pentru notificarea şi motivarea refuzului sau a anulării vizei acordate de către România" şi a obligat pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări să emită un nou aviz motivat cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a vizei de lungă durată pentru reîntregirea familiei, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, iar pârâtul Ministerul Afacerilor Externe - Centrul Naţional de Vize să soluţioneze cererea administrativă prin emiterea unui act administrativ corespunzător motivat, în 30 zile de la comunicarea avizului Inspectoratul General pentru Imigrări.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 600 RON cheltuieli de judecată admise în parte.

În motivarea acestei soluţii instanţa de fond a considerat că împrejurările concrete care au stat la baza dreptului de apreciere au fost unele formale, subiective, întemeiate pe durata relaţiei dintre părţi şi nu s-a menţionat în mod univoc motivul concret de fapt şi de drept care a determinat în privinţa reclamantului prezenţa riscului imediat al încheierii unei căsătorii de convenientă sau eludare a scopului acordării acestui tip de viză în favoarea reclamantului.

Împotriva acestei soluţii au formulat recurs cele două instituţii pârâte, criticile formulate fiind fondate în privinţa soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, fiind însă nefondate în privinţa celor două excepţii invocate de Inspectoratul General pentru Imigrări.

În recursul declarat de Inspectoratul General pentru Imigrări a fost criticată soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii, critici care sunt nefondate.

Recurentul Inspectoratul General pentru Imigrări apreciază să acţiunea reclamantului ar fi inadmisibilă în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a avizului negativ emis de acesta pentru că nu ar fi un act administrativ.

Într-adevăr, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, actul administrativ este definit ca actul unilateral, cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Chiar instanţa de fond a apreciat că avizul atacat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, dar a considerat că se poate analiza acesta pentru că produce efecte juridice în sensul respingerii solicitării de acordare a vizei de lungă şedere.

Deşi instanţa de fond a făcut referire la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii", recurentul Inspectoratul General pentru Imigrări nu a făcut nicio trimitere la acestea în motivele de recurs.

În raport de aceste prevederi, chiar dacă avizul emis de Inspectoratul General pentru Imigrări nu este un act administrativ, în contextul analizării actului prin care s-a comunicat refuzul acordării vizei de lungă şedere de către Ministerul Afacerilor Externe - Centrul Naţional de Vize, poate fi analizată legalitatea acestui aviz.

În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în cadrul motivelor de recurs, Inspectoratul General pentru Imigrări a făcut o simplă afirmaţie spunând că, în mod greşit, s-a reţinut că există identitate între persoana pârâţilor şi autorităţile publice emitente ale actelor atacate în cauză.

Însă, nu este greşită soluţia instanţei de fond în privinţa acestei excepţii deoarece au calitatea de pârât autorităţile publice care au emis avizul negativ (Inspectoratul General pentru Imigrări) şi decizia de respingere a cererii reclamantului de acordare a vizei de lungă şedere (Ministerul Afacerilor Externe).

În ceea ce priveşte soluţia instanţei pe fondul cauzei, criticile formulate sunt fondate referitoare la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar nu vor fi reţinute criticile ce vizează motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.:

"hotărârea este nelegală atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii".

Recurentul Ministerul Afacerilor Externe susţine că hotărârea instanţei de fond ar cuprinde motive străine de natura pricinii, însă, din analiza considerentelor sentinţei atacate, rezultă că aceasta estre motivată cu respectarea prevederilor art. 425 C. proc. civ. şi nu conţine motive străine de natura pricinii deoarece motivarea a cuprins argumentele instanţei de fond în justificarea soluţiei pronunţate, aceea de admitere în parte a acţiunii, de anulare în parte a actelor contestate şi de obligare la emiterea unui act administrativ corespunzător motivat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, în rest fiind respinsă acţiunea reclamantului.

Însă, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea este nelegală dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, criticile sunt fondate.

Din probele administrate rezultă că reclamantul A., cetăţean turc, a solicitat acordarea vizei de lungă şedere pentru reîntregirea familiei.

Conform art. 30 alin. (7) şi (8) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România:

"(7) Viza de lungă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obţinerea avizului Oficiului Român pentru Imigrări.

(8) Avizul Oficiului Român pentru Imigrări prevăzut la alin. (7) constată în deplinătatea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g), h), art. 8 lit. b- d), art. 27 alin. (2) lit. c) şi e), precum şi a condiţiilor speciale pentru fiecare tip de viză."

Inspectoratul General pentru Imigrări, în baza prevederilor art. 30 alin. (8) din O.U.G. nr. 194/2002, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, a procedat la verificarea condiţiilor şi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/202, avizul fiind transmis Centrului Naţional de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

Conform art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, viza se poate acorda dacă nu există motive să se considere că este solicitată în scopul migrării ilegale.

Instanţa de fond a apreciat că acest aviz este nemotivat şi că documentaţia care a stat la baza verificărilor efectuate nu au fost prezentate împrejurări de drept şi de fapt concrete, însă din analiza înscrisurilor depuse în faţa instanţei de recurs (procesul-verbal de discuţii din 14.11.2016 încheiat în legătură cu discuţiile purtate cu C. de către Inspectoratul General pentru Imigrări, Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, declaraţia dată de D. la 5.12.2016), dar şi a celor depuse în faţa instanţei de fond (adresa nr. x/2017 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări, rezultă că s-au prezentat argumentele pentru care s-a apreciat de către Inspectoratul General pentru Imigrări că ar fi incidente în cauză dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, iar actul administrativ este considerat motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care emitentul său îl consideră justificat.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate a actului administrativ, iar obiectul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Ea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea să verifice astfel dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

Prin urmare, motivarea unui act administrativ este necesară în cazul tuturor actelor administrative, fie individuale, emise la cerere sau nu, fie normative, iar faptul că în Legea nr. 554/2004 nu este indicată obligativitatea motivării actului administrativ nu scuteşte organele administraţiei publice de a motiva actele pe care le emit.

În speţă, instanţa de fond a considerat că avizul emis de Inspectoratul General pentru Imigrări nu este un act administrativ, ci o operaţiune administrativă, dar, ulterior, face referire în considerente, la "nelegalitatea actelor atacate" în prezenta cauză şi despre "nemotivarea refuzului concretizat prin emiterea actelor atacate".

Însă, din probele administrate rezultă că avizul negativ emis de Inspectoratul General pentru Imigrări a avut la bază verificările efectuate şi despre care părţile au aflat, iar faptul că în adresa nr. x nu s-au indicat expres care dintre condiţiile cerute de art. 63 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 sunt neîndeplinite în cauză nu poate conduce la anularea avizului ca nemotivat, deoarece aşa cum rezultă din art. 63 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002:

"Constatarea elementelor prevăzute la alin. (2) se realizează de către ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din: a) datele obţinute în urma interviului; b) înscrisuri; c) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane; d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificări suplimentare".

În speţă, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse în faţa instanţei de recurs, respectiv procesul-verbal al interviului luat de ofiţerii Inspectoratului General pentru Imigrări, sunt elemente care dovedesc faptul că a fost încheiată o căsătorie de convenienţă, respectiv coabitarea matrimonială nu există, soţii nu s-au cunoscut înaintea căsătoriei, există neconcordanţe sau nu sunt cunoscute date cu caracter personal, nu sunt cunoscute informaţii relevante despre celălalt soţ. Mai mult, aşa cum rezultă din propria declaraţie a lui C., E., sora ei este căsătorită cu fratele soţului său, F., dar susţine că nu ţine legătura cu ei.

În aceste condiţii, nu se poate considera că reclamantului nu i s-a comunicat motivul concret pentru care a fost dat aviz negativ de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea de viză formulată de acesta.

Pentru că avizul emis de Inspectoratul General pentru Imigrări a fost motivat şi nu se impune anularea acestuia, nici actul emis de Ministerul Afacerilor Externe intitulat "Formulat standard pentru notificarea şi motivarea refuzului sau a anulării vizei acordate de către România" nu va fi anulat, deoarece legea nu impune condiţii de formă a actului prin care se comunică solicitantului, cetăţean străin, refuzul acordării vizei de şedere în România, iar acesta conţine motivul pentru care s-a refuzat acordarea vizei de şedere a reclamantului.

De aceea, în baza art. 497 C. proc. civ.,raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi admise recursurile, va fi casată sentinţa atacată şi, rejudecat cauza, va fi respinsă acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâţii Inspectoratul General pentru Imigrări şi Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinţei civile nr. 5065 din 20 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, respinge acţiunea reclamantului A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.