VAT Deductibility Requirements and Liability for Output VAT Collected Without Registration

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.05.2015, reclamanta A. - Sucursala Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, anularea Deciziei nr. 871/30.10.2014, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/14.05.2014 şi a Deciziei de impunere nr. x/14.05.2014, cu consecinţa exonerării reclamantei de plata creanţelor bugetare principale şi accesorii stabilite prin acestea, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2662 din 20 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta A. - Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi a dispus următoarele:

- a anulat în parte Decizia privind soluţionarea contestaţiei nr. 871/30.10.2014 şi, în consecinţă,

- a admis în parte contestaţia fiscală;

- a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/14.05.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.05.2014, respectiv în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a sumei de 399.700 RON, reprezentând TVA colectată suplimentar, precum şi a accesoriilor aferente acestei sume;

- a respins în rest acţiunea ca nefondată;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta A. - Sucursala Bucureşti şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

3.1. Recurenta-reclamantă a solicitat casarea, în parte, a sentinţei şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii în totalitate.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat casarea, în parte, a sentinţei şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căilor de atac, ambele încadrate în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului părţii adverse, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 26.10.2017, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere la raport.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22.02.2018, completul de filtru a constatat, analizând conţinutul raportului întocmit, că memoriul de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată a fondului recursului, în şedinţă publică, în condiţii de contradictorialitate, pentru data de 15.06.2018.

6. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea criticilor de nelegalitate subsumate motivelor de casare anterior enunţate şi aspectelor supuse verificării în prezenta cauză, pentru coerenţa şi omogenitatea expunerii, analiza şi soluţia instanţei de control judiciar se va realiza şi insera deopotrivă în cadrul acestei secţiuni, în mod succesiv, corespunzător fiecăreia dintre categoriile de sume, respectiv de probleme juridice cuprinse în cererea de chemare judecată şi în actele administrative fiscale atacate.

6.1 Consideraţii generale

Controlul de legalitate declanşat de recurenta-reclamantă IELV SPA FOSSO - Sucursala Bucureşti, în condiţiile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală, vizează:

- Raportul de inspecţie fiscală nr. x/14.05.2014, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante TVA stabilită suplimentar în sumă de 1.028.890 RON (care provine din: TVA colectată suplimentar în sumă de 519.995 RON; b) TVA nedeductibilă în sumă de 673.775 RON şi c) TVA nededusă de societate în sumă de 164.880 RON), precum şi accesoriile aferente;

- Decizia de impunere nr. x/14.05.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, prin care, în baza RIF-ului anterior menţionat, D.G.R.F.P.B. - Administraţia Fiscală pentru Contribuabilii Mijlocii a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de plată a sumei de 1.028.890 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar, precum şi a sumei de 202.241 RON, reprezentând accesoriile aferente.

- Decizia nr. 871/30.10.2014, prin care D.G.R.F.P.B. - Serviciul soluţionare contestaţii a respins contestaţia administrativ-fiscală formulată de reclamantă împotriva actelor administrative fiscale mai sunt nominalizate.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a anulat, în parte, actele administrative contestate, în ceea ce priveşte stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de plată a sumei de 399.700 RON, reprezentând TVA colectată suplimentar, precum şi a accesoriilor aferente acestei sume.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine, la rândul său, incidenţa în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 11 alin. (1), art. 1341 alin. (7), art. 145 alin. (2) Codul fiscal, însă nu va proceda la redarea conţinutului acestora, întrucât au fost citate în sentinţa atacată.

Recursul reclamantei A. - Sucursala Bucureşti

6.2. În ceea ce priveşte TVA nedeductiblă în sumă de 23.299 RON, respectiv 2.074 RON, TVA colectată suplimentar în sumă de 15.319 RON şi TVA nededusă în sumă de 164.880 RON

În legătură cu aceste sume, prin Decizia nr. 871/30.10.2014, organul de soluţionare a respins contestaţia administrativ-fiscală ca nemotivată, în temeiul dispoziţiilor art. 206 alin. (1) lit. c), art. 213 alin. (5) şi art. 216 din Codul de procedură fiscală.

Prima instanţă a reţinut faptul că reclamanta nu a criticat această soluţie şi că ea este temeinică şi legală.

În cadrul memoriului de recurs, partea a susţinut faptul că a "solicitat anularea actelor administrative menţionate, astfel încât instanţa de judecată era datoare să analizeze legalitatea tuturor obligaţiilor fiscale." Înalta Curte nu poate primi critica recurentei în condiţiile în care, potrivit art. 206 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură fiscală, contestaţia fiscală trebuie să cuprindă, printre altele, şi motivele de fapt şi de drept. În acelaşi sens, prin pct. 2.5 din Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din Codul de procedură fiscală, aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr. 2906/2014, s-a prevăzut expres că "organul de soluţionare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt şi de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv."

6.3. În ceea ce priveşte TVA nedeductibilă în sumă de 102.531 RON

Organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă facturi fiscale emise de către S.C. "B." S.R.L., în sumă totală de 13.808.653 RON (din care 2.672.643 RON TVA), faţă de suma de 13.278.907 RON (din care 2.570.111 RON TVA), astfel cum era prevăzut în Actul adiţional nr. x la Acordul de asociere încheiat în vederea executării contractului de achiziţie publică.

Inspectorii fiscali au reţinut că, potrivit prevederilor contractului, preţul este ferm, rămânând neschimbat, indiferent de oferta financiară depusă la licitaţie, iar reclamanta nu a prezentat motivele şi nici nu a făcut dovada că preţul lucrărilor facturate de către S.C. "B." S.R.L. s-ar fi majorat (cu acordul părţilor), rezultând, astfel, că TVA în sumă de 102.531 RON nu este aferentă unor achiziţii destinate realizării de operaţiuni taxabile.

Prima instanţă a apreciat că organele de inspecţie fiscală au procedat în mod legal la neacordarea dreptului de deducere pentru suma aflată în discuţie, în condiţiile în care, potrivit prevederilor contractului încheiat între părţi, preţul este ferm, neexistând nicio clauză privind posibilitatea modificării acestuia şi nici vreun act adiţional, prin care părţile să fi făcut referire la această posibilitate sau să fi efectuat modificări ale preţului convenit iniţial. Mai mult, reclamanta nu a probat că preţul lucrărilor facturate de către S.C. "B." S.R.L. s-ar fi majorat, cu acordul ambelor părţi contractante.

Recurenta a arătat faptul că a depus la dosar acte prin care S.C. "B." S.R.L. a înştiinţat-o în legătură cu apariţia unor costuri indirecte pentru realizarea producţiei de construcţii/montaj a lucrărilor, costuri ce se împart între cele două societăţi asociate. Contractul este legea părţilor, iar dacă părţile convin, de comun acord, schimbarea clauzelor sale, aceste schimbări sunt opozabile terţilor, nimeni neputând fi tras la răspundere pentru obligaţiile anterioare semnate şi obligat să deducă doar TVA aferent înţelegerii iniţiale. Adresa nr. x/2012 este semnată şi ştampilată de reprezentantul legal al S.C. "B." S.R.L., iar în cuprinsul acestea sunt indicate noile procente din cadrul asocierii, respectiv S.C. "B." S.R.L. - 56,2% şi A. - 32,8%. Facturile emise de către S.C. "B." S.R.L. în sumă totală de 13.278.907 RON (din care 2.570.111 RON TVA), astfel cum era prevăzut în Actul adiţional nr. x la acordul de asociere sunt o reflectare a acestei înţelegeri dintre părţi.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 102.531 RON.

Într-adevăr, contractul este legea părţilor, iar dacă părţile convin, de comun acord, schimbarea clauzelor sale, aceste schimbări sunt opozabile terţilor. Cu toate acestea, în mod corect atât organul fiscal cât şi prima instanţă au avut în vedere la fundamentarea soluţiei adoptate faptul că preţul lucrării în discuţie a fost ferm stabilit în Acordul de asociere încheiat de părţi, neexistând posibilitatea modificării acestuia decât prin modificarea acordului iniţial. Prin Actul adiţional nr. x la Acordul de asociere au fost stabilite noile procente din cadrul asocierii (art. 6), lucrările ce urmează a fi executate de către fiecare parte (art. 7), asociatul care are calitatea de lider, însă nu s-a prevăzut nimic în legătură cu schimbarea preţurilor sau cu existenţa unei astfel de posibilităţi. Mai mult decât atât, în art. 13 din Actul adiţional aflat în discuţie s-a menţionat în mod expres faptul că "orice adăugire sau modificare a prezentului Act adiţional la Acordul de asociere din 11.07.2011 va fi valabilă şi obligatorie pentru asociaţi dacă va fi prevăzută în mod expres într-un act adiţional ulterior, întocmit în formă sintetică şi semnat de toţi asociaţii." Or, un nou act adiţional care să cuprindă modificări ale preţului iniţial al lucrării nu a fost semnat de către părţi. În atare situaţie, menţiunile din Adresa nr. x/2012 nu prezintă nicio relevanţă juridică pe subiectul analizat.

6.4. În ceea ce priveşte TVA nedeductibilă în sumă de 22.419 RON

Recurenta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu S.C. "J." S.R.L. Contractul de consultanţă în afaceri nr. 1/15.11.2011, în baza căruia a înregistrat în evidenţa contabilă facturile fiscale emise de către consultant.

Organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA în sumă de 22.419 RON, constatând că din rapoartele de activitate ce au fost prezentate de către reclamantă nu rezultă că obiectul contractului a fost atins, obiectivele din rapoartele de activitate rămânând la stadiul de simple discuţii.

Curtea de Apel a constatat că este corectă concluzia inspectorilor fiscali, în sensul că obiectivele/scopul contractului respectiv nu au fost atinse şi că serviciile achiziţionate nu sunt utilizate, aşadar, în folosul operaţiunii taxabile.

Recurenta a menţionat faptul că obiectivele contractului de consultanţă au fost atinse, întrucât S.C. "J." S.R.L. a fost de un real folos în cunoaşterea pieţei româneşti, aspect care rezultă şi din conţinutul rapoartelor de activitate prezentate. Au fost identificate licitaţii publice şi private în care societatea ar putea participa, S.C. "J." S.R.L. acordând consultanta solicitată.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 22.419 RON, aceasta având un caracter pur formal, în condiţiile în care nu au fost precizate licitaţiile la care recurenta a participat în baza consultanţei primite.

La dosarul cauzei au fost depuse trei rapoarte de activitate, semnate de către ambele societăţi contractante, însă, după cum a precizat şi judecătorul fondului cauzei, acestea nu sunt suficiente pentru a demonstra prestarea efectivă a serviciilor de consultanţă pe întreaga durată contractuală (1 an) şi, prin urmare, pentru a justifica plata onorariului fix anual de 24.000 euro.

6.5. În ceea ce priveşte TVA nedeductibilă în sumă de 60.658 RON

Recurenta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu S.C. "C." S.A. Contractul de prestări servicii nr. x, având ca obiect "externalizarea activităţilor de management ale filialei/punctului de lucru A. din România, Bucureşti, Bulevardul x, pentru realizarea lucrărilor de construcţii industriale şi civile specifice domeniului de activitate". În concret, prestatorul se obligă să planifice, să coordoneze şi să îndrume activităţile personalului încadrat şi salarizat separat de către A., pentru realizarea unui volum cât mai mare de lucrări (contracte de execuţie), prin participarea la licitaţii sau prin încredinţare directă.

Organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA în sumă de 60.658 RON, constatând, în urma analizării documentelor prezentate de către recurentă, că obiectivele din rapoartele de activitate, respectiv din contractul încheiat între părţi au rămas la stadiul de simple discuţii, întrucât pe întreaga perioadă verificată nu rezultă începerea sau finalizarea niciunui obiectiv pentru care s-au purtat discuţii cu furnizorii menţionaţi în rapoartele de activitate anexate la nota explicativă şi nici încheierea de contracte cu aceştia.

Curtea de Apel a constatat că este corectă concluzia inspectorilor fiscali, în sensul că obiectivele/scopul contractului respectiv nu au fost atinse şi că serviciile achiziţionate nu sunt utilizate, aşadar, în folosul operaţiunii taxabile.

Adresa nr. x/2014, invocată de reclamantă, a fost emisă în timpul inspecţiei fiscale, contrar prevederilor contractului încheiat de părţi, şi face referire la minute/rapoarte/informări care nu au fost depuse de parte la dosar.

Atestatul A.N.R.E. nr. 8574/14.01.2013 nu poate fi avut în vedere, întrucât a fost acordat societăţii reclamante şi nu priveşte activităţile nominalizate în contractul încheiat de părţi.

Recurenta precizează că A. este Sucursala Bucureşti a societăţii italiene A. şi are sediul social, fără activitate, în Bucureşti, strada x nr. 35-37, iar punctul de lucru al sucursalei a fost în Bucureşti, B-dul x nr. 6, bl. S10, ap. 16.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei de 60.658 RON, în condiţiile în care partea nu a putut nominaliza începerea sau finalizarea vreunui obiectiv pentru care s-au purtat discuţii cu furnizorii arătaţi în rapoartele de activitate anexate la nota explicativă şi nici încheierea de contracte cu aceştia.

De asemenea, prima instanţă în mod corect nu a ţinut seama de conţinutul Adresei nr. x/2014, deoarece aceasta fost emisă în timpul inspecţiei fiscale, iar nu conform clauzelor contractului şi nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

6.6. În ceea ce priveşte TVA nedeductibilă în sumă de 14.628 RON

În baza Contractului nr. x/27.09.2011 încheiat cu S.C. "D." S.R.L., recurenta a înregistrat în evidenţa contabilă TVA în sumă de 14.628 RON, aferentă serviciilor specifice de inginerie şi consultanţă tehnică.

Organele de inspecţie fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA, constatând următoarele: reclamanta nu a prezentat documente justificative din care să rezulte că domnul E. este responsabil cu supravegherea lucrărilor pe şantierul deschis în cadrul Universităţii F.; mai mult, domnul E. nu apare nici pe rapoartele de execuţie, nici pe procesele-verbale de recepţie, care sunt întocmite de S.C. "G." S.R.L. şi sunt semnate, în calitate de diriginţi de şantier, de domnii H. şi I., care nu au nicio legătură cu societatea reclamantă. Cu alte cuvinte, inspectorii fiscali au constatat, în principal, că societatea nu a dovedit prestarea serviciilor facturate şi achitate, iar, în subsidiar, că aceste servicii nici nu erau necesare pentru operaţiunile taxabile.

Instanţa de fond a subliniat faptul că era în sarcina reclamantei efectuarea dovezii contrarii, însă aceasta nu a depus la dosar documente justificative, limitându-se a susţine, la fila 5 din acţiune (pct. 4), că, dată fiind experienţa domnului E., acesta a fost desemnat pentru a supraveghea activitatea de şantier.

Recurenta a arătat că susţinerile organelor de inspecţie fiscală şi ale instanţei de judecată nu sunt conforme cu realitatea, deoarece a prezentat o serie de documente semnate de către domnul E. privind activitatea desfăşurată pe şantierul Universităţii F..

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei cu privire la deductibilitatea sumei analizate, aceasta având un caracter pur formal, în condiţiile în care nu au fost precizate lucrările supravegheate de persoana în cauză şi necesitatea efectuării lor.

6.7. Instanţa de control judiciar împărtăşeşte interpretarea realizată de judecătorul fondului în sensul că simpla contractare a unor servicii de către reclamantă nu este suficientă pentru a demonstra scopul achiziţiei acestora, întrucât, pentru ca o persoană impozabilă să deducă imediat, integral şi nelimitat taxa aferentă achiziţiilor, nu este suficientă doar îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 146 din Codul fiscal referitoare la deţinerea facturi fiscale. Dimpotrivă, dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Codul fiscal condiţionează în mod evident rambursarea taxei aferente achiziţiilor de alocarea lor unor destinaţii precise, anume stabilite de lege, legiuitorul dorind aşadar să întărească legătura directă şi imediată care trebuie să existe între achiziţii şi utilizarea lor propriu-zisă.

6.8. Instanţa de control judiciar constată faptul că recurenta a menţionat că sunt întemeiate şi solicitările sale privind anularea tuturor obligaţiilor stabilite în sarcina societăţii (TVA refuzat la deducere), fără, însă, a formula critici concrete cu privire la nelegalitatea soluţiilor adoptate de primă instanţă în legătură cu aceste sume.

6.9. Recurenta a precizat că nu datorează obligaţiile fiscale accesorii de plată (dobânzile, majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere) la suma stabilită suplimentar cu titlu de TVA, în cuantum de 202.241 RON, având în vedere faptul că suma principală suplimentară, în funcţie de care sunt calculate, este netemeinică, în aplicarea principiului "accesorium sequitur principale."

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei, pentru că aceasta datorează accesorii pentru debitul principal stabilit în actul de impunere contestat a cărui legalitate, în parte, a fost confirmată de către instanţa de fond, în raport de prevederile art. 119-1201 din Codul de procedură fiscală.

Recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti

6.10. În ceea ce priveşte TVA colectată suplimentar în sumă de 399.700 RON

În baza Contractului nr. x/12.08.2011 încheiat cu Universitatea F., recurenta a emis către aceasta facturile fiscale nr. x/22.09.2011 (pentru suma de 983.939 RON, din care TVA de 190.334 RON) şi nr. 2/26.10.2011 (pentru suma de 1.081.726 RON, din care TVA de 209.366 RON), deşi, la data emiterii acestor facturi, nu era înregistrată ca plătitor de TVA.

În atare situaţie, organele de inspecţie fiscală au constatat că reclamanta a încasat necuvenit TVA colectată, fără ca aceasta să fie plătită la bugetul de stat. Invocând dispoziţiile art. 1612 din Codul fiscal şi pe cele ale art. 203 din Directiva a VI-a, organele de inspecţie fiscală au constituit, ca obligaţie de plată, TVA colectată suplimentar în sumă de 399.700 RON, aferentă celor două facturi fiscale, reţinând şi faptul că reclamanta nu a făcut dovada corecţiei facturilor respective, conform prevederilor art. 159 din Codul fiscal.

Curtea de Apel a constatat că organele de inspecţie fiscală au procedat nelegal la constituirea, ca obligaţie de plată, a TVA colectată suplimentar în sumă de 399.700 RON, astfel că în mod greşit a fost respinsă contestaţia fiscală sub acest aspect de către organul de soluţionare.

Instanţa a avut în vedere faptul că eroarea săvârşită de către societate nu este de natură a conduce la colectarea legală a TVA, întrucât, pe de o parte, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de reglementările fiscale, iar, pe de altă parte, legiuitorul nu a prevăzut nicăieri o asemenea soluţie într-o atare situaţie, fiind mai degrabă o chestiune care priveşte doar executarea contractului încheiat între părţi (Universitatea F. a achitat preţul cu TVA, deşi reclamanta nu era la acel moment plătitoare de TVA).

Recurenta-pârâtă a susţinut că în mod corect organele de inspecţie fiscală au procedat la colectarea suplimentară de TVA în sumă de 399.700 RON şi a precizat că societatea recurentă a încălcat prevederile art. 152 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, întrucât s-a comportat ca un plătitor de TVA, înscriind TVA colectată în cele două facturi fiscale emise. Ca atare, recurenta-pârâtă a susţinut faptul că partea adversă datorează TVA, în raport de prevederile art. 1612 din Codul fiscal, dar şi de faptul că nu a făcut dovada corecţiei facturilor, în temeiul dispoziţiilor art. 159 din acelaşi act normativ.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei-pârâte

Într-adevăr, societatea recurentă a încălcat prevederile art. 152 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, conform cărora "persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire (…) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document."

Însă, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că dispoziţiile art. 1612 din Codul fiscal, nominalizate de recurenta-pârâtă, nu sunt de natură să justifice soluţia colectării TVA, întrucât textul doar prevede că Titlul VI din Cod transpune Directiva 2006/116/CE a Consiliului UE din 28.11.2006 privind sistemul comun al TVA.

Referitor la prevederile art. 203 din Directiva a VI-a, potrivit cărora "taxa pe valoarea adăugată este datorată de orice persoană care menţionează această taxă pe factură", în mod pe deplin justificat Curtea de Apel a apreciat că inspectorii fiscali le-au interpretat greşit, fără a ţine seama că această dispoziţie este formulată cu caracter general, stabilind regula aplicabilă în situaţiile în care contribuabilul, plătitor de TVA potrivit condiţiilor stabilite de legea naţională (situaţie premisă), menţionează această taxă pe factură, nu însă şi atunci când o astfel de obligaţie nu s-a născut încă, cum este în cazul de faţă.

De asemenea, Înalta Curte împărtăşeşte argumentul judecătorului fondului în sensul că prin măsura fiscală analizată a fost încălcat principiul neutralităţii TVA, în condiţiile în care recurenta-reclamantă a susţinut în mod constant faptul că TVA nu a fost dedusă de către beneficiar, deoarece nici acesta nu era plătitor de TVA, susţinere care nu a fost combătută şi probată de partea adversă.

Aşadar, la suma analizată, recurenta-reclamantă nu datorează nici accesoriile calculate de organul fiscal.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. - Sucursala Bucureşti şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2662 din 20 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iunie 2018.