Conflict of competence over civil claim for compensation of materials incorporated into state gas pipeline via accession and unjust enrichment.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 17 din 1 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.N.T.G.N. Transgaz S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (succesor al fostului Minister al Fondurilor Europene).

Învestit prin declinare, Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 206 din 13 martie 2018, a admis excepţiile de necompetenţă funcţională şi teritorială invocate din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Ministerul Economiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu şi Tribunalul Bucureşti, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul nr. x/2017 instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin cererea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să fie obligaţi la plata sumei de 908.001,30 RON, precum şi la plata dobânzii legale.

Reclamanta deţine dreptul de proprietate asupra produsului "protecţia mecanică suplimentară (2060 metri liniari)" în baza facturii fiscale nr. x/31.07.2014 şi a procesului-verbal de recepţie încheiat cu B., valoarea de refacturare fiind de 790.266,61 RON iar plata către B. realizându-se prin compensare cu preţul materialelor de izolaţie pe care reclamanta le-a furnizat către B..

Reclamanta a arătat că a înţeles să cheme în judecată cei doi pârâţi dat fiind relativa incertitudine cu privire la calitatea de proprietar al conductei (bun imobil) la care s-a incorporat bunul proprietatea reclamantei, în considerarea faptului ca, potrivit art. 3 alin. (2) rap la pct. 17 din Anexa 1 din Legea nr. 213/1998 conductele de transport al gazelor naturale sunt în proprietatea publica a Statului Român.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în recuperarea prejudiciului creat prin ingerinţa în dreptul său de proprietate.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel."

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii nu îl reprezintă anularea unui act administrativ sau repararea pagubei cauzate şi nici constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a unei cereri, astfel cum dispun prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Reclamanta a arătat, în cererea de chemare în judecată că, în cauză, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, în baza art. 95 pct. 1 şi art. 111 noul C. proc. civ., iar temeiul de drept al pretenţiilor sale îl reprezintă, în principal, art. 580 alin. (2) C. civ., art. 537 C. civ. şi, în subsidiar, art. 598 C. civ. (accesiunea mobiliară/imobiliară) sau art. 1345-1348 C. civ. (îmbogăţire fără justă cauză).

Obiectul principal al prezentei cereri este de 908.001,3 RON astfel că tribunalului îi aparţine competenţa materială în soluţionarea prezentei cauze în primă instanţă.

Potrivit principiului disponibilităţii reclamantul este cel care stabileşte şi indică temeiul de drept al acţiunii formulate.

Având în vedere că acţiunea nu derivă dintr-un raport de drept administrativ şi nici dintr-un contract de achiziţii publice ci din dreptul de proprietate al reclamantei asupra unor materiale de izolare şi care au fost încorporate într-o lucrare fără ca reclamantei să i se achite contravaloarea acestor materiale, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 mai 2018.