Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2574/2018 AI generated

Judicial review of discrimination authority decision: improper subject matter selection and res judicata violation in reasonable accommodation dispute

Case Number Decizia nr. 2574/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal, quashed the lower court’s judgment, and remanded the case for retrial, ruling in favor of the appellants by determining that the court of appeal had illegally resolved a different matter and violated res judicata. The dispute involved a request to annul a decision by the National Council for Combating Discrimination, which had dismissed complaints alleging discrimination against a minor with locomotive disabilities due to the failure of public health insurance and a medical supply provider to provide reasonable accommodations (specifically, appropriate wheelchairs and assistive devices) under the UN Convention on the Rights of Persons with Disabilities. The decisive legal basis for the cassation was the procedural violation of the *ne ultra petitas partes* principle and the right of defense, as the lower court analyzed and dismissed a previously litigated and res judicata decision instead of the specific order challenged in the current proceedings, thereby rendering the initial ruling illegal and the subject of judicial control impossible.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 489 alin. (3) din C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 22 alin. (6) C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Judicial review of discrimination authority decision: improper subject matter selection and res judicata violation in reasonable accommodation dispute: Pe fondul cauzei, se învederează că fapta de discriminare reproşată celor trei intimaţi constă în nerealizarea adaptărilor rezonabile necesare pentru minorul B. Conform Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, nerealizarea adaptărilor rezonabile indeividualizate conform nevoilor fiecăriei persoane cu handicap, respectiv fiecărui tip de dizabilitate, constiuie discriminare. Această convenţie priveşte drepturi fundamentale ale omului, aplicându-se cu prioritate în dreptul intern conform art. 11 şi 20 din Constituţia României.

Keywords

AI generated
judicial review decisions on medical matters violation of procedural rights res judicata matter in dispute cassation review

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.11.2014, reclamanţii A., B. prin reprezentant A. şi Asociaţia D. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Societatea E. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 547/24.09.2014 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se constate faptele de discriminare săvârşite de pârâţi, constatarea discriminării, a prejudiciului moral şi material suferit şi înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi stabilirea situaţiei anterioare.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1743 din 17 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. prin reprezentant A. şi Asociaţia D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă cererea reclamanţilor faţă de ceilalţi pârâţi, respectiv Societatea E. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii A., B. prin reprezentant A. şi Asociaţia D. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În concret, recurenţii au susţinut următoarele:

Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a Societăţii E. S.R.L., Casei de Asigurări de Sănătate Municipiul Bucureşti şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se arată că aceste persoane se fac vinovate de fapta de discriminare care trebuie constatată de instanţa de judecată şi care a făcut obiectul plângerii la pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Împrejurarea că C.N.C.D. nu s-a pronunţat pe fapta de discriminare a celor trei pârâţi nu exonerează instanţa de cercetarea faptelor de discriminare săvârşite de aceste persoane.

Se mai învederează că hotărârea atacată conţine motive contradictorii, întrucât instanţa se contrazice motivând lipsa calităţii procesuale pasive a celor trei pârâţi, cu faptul că C.N.C.D. a sancţionat Casa de Pensii, motive care nu au nici o legătură logică între ele sau cu cauza care face obiectul prezentului dosar. Reclamanţii au atacat hotărârea C.N.C.D tocmai pentru ca aceasta şi-a declinat comptenţa nelegal şi nu a desfăşurat nicio investigaţie faţă de personale indicate în plângere.

Se mai critică hotărârea instanţei de fond pentru că au fost respinse toate probele solicitate de reclamantă, făcând imposibilă dovedirea de către aceasta a pretenţiilor sale.

Pe fondul cauzei, se învederează că fapta de discriminare reproşată celor trei intimaţi constă în nerealizarea adaptărilor rezonabile necesare pentru minorul B. Conform Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, nerealizarea adaptărilor rezonabile indeividualizate conform nevoilor fiecăriei persoane cu handicap, respectiv fiecărui tip de dizabilitate, constiuie discriminare. Această convenţie priveşte drepturi fundamentale ale omului, aplicându-se cu prioritate în dreptul intern conform art. 11 şi 20 din Constituţia României.

În cauză, fotoliile rulante decontate prin Contractul - cadru şi puse la dispoziţie de Societatea Societatea E. S.R.L. şi Ortopedica nu sunt adaptări rezonabile pentru dizabilitatea minorului B., care nu poate antrena un scaun manual cu mâinile, având nevoie de sistem de antrenare (tip Wijit) şi dimensiuni în acord cu vârsta şi potenţialul locomotor. De asemena, scaunul rulant neantrenabil pus la dispoziţie nu face decât să deterioreze şi mai mult încheieturile copilului şi nicidecum să îl ajute să se atreneze.

Această faptă de discriminare constă ântr-o practică aparent neutră, dar care pune persoanele cu handicap locomotor grav într-o poziţie mai puţin favorabilă decât persoanele cu handicap locomotor mai puţin grav (care îşi pot folosi mâinile). Practica aparent neutră constă în decontarea pentru toate persoanele de orice fel de dizabilităţi locomotorii şi orice fel de diagnostic a aceloraşi tipuri de scaune rulante, a aceloraşi tipuri de orteze, dispozitive de mers, cadre de mers, tricicluri, chiar dacă pentru o anumită formă de dizabilitate locomotorie sunt utile alte dispozitive, care nu sunt decontate de pârâţi.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Intimatele - pârâte Societatea E. S.R.L., Casa de Asigurări de Sănătate Municipiul Bucureşti, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală, apreciind că în mod corect au fost analizate şi soluţionate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive ale celor trei pârâţi.

Recurenţii nu au depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă, s-a concluzionat că în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., recursul este admisibil în principiu, având în vedere că acesta îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) din C. proc. civ., a fost declarat în termen, motivele de recurs se încadrează celor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate în condiţiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis în principiu, recursul declarat de reclamanţii A., B. prin reprezentant A. şi Asociaţia D. împotriva sentinţei nr. 1743 din 17 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la 31.05.2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamanţilor este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul principal al cererii de chemare în judecată cu care reclamanţii au învestit instanţa de fond este reprezentat de anularea Hotărârii nr. 547/2.04.2009 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care a fost soluţionată plângerea reclamantei A. împotriva Societăţii E. S.R.L., în sensul că nu au fost reţinute aspecte care intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea turor formelor de discriminare, republicată.

Cu toate că, potrivit art. 9 C. proc. civ. "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", judecătorul fiind obligat a se pronunţa asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de fond se declară învestită cu soluţionarea cererii de anulare a Hotărârii nr. 216/11.07.2012 adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, analizând punctual dispoziţiile acesteia, dispunând în consecinţă respingerea cererii reclamanţilor împotriva pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Totodată, instanţa a analizat în funcţiile de raporturile administrative create prin această hotărâre legitimarea procesuală pasivă a pârâţilor chemaţi în judecată de reclamanţi în prezenta cauză, soluţionând în consecinţă excepţiile procesuale corespunzătoare.

În acest context, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, soluţionând o cerere cu care nu a fost învestită, prin încălcarea cadrului procesual fixat, a dreptului de dispoziţie şi a dreptului la apărare a părţilor, în condiţiile în care cererile şi apărările părţilor au vizat dispoziţiile Hotărârii nr. 547/2.04.2009 adoptată de C.N.C.D.

Hotărârea supusă cenzurii instanţei de control judiciar este nelegală şi din perspectiva încălcării principiului autorităţii de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească, întrucât a procedat la analiza şi soluţionarea unei cereri care a mai făcut obiectul controlului judecătoresc de legalitate. Astfel, aşa cum a fost învederat de reclamanţi prin răspunsul la întâmpinare legalitatea Hotărârii nr. 216/11.07.2012 adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a făcut obiectul dosarului nr. x aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, care prin sentinţa nr. 661/2013, irevocabilă prin respingerea recursului în baza Deciziei nr. 3664/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins cererea de anulare a acestei hotărâri, precum şi cererile accesorii.

Prin urmare, se constată lipsa oricărei analize asupra cererii cu care a fost învestită instanţa de fond, aspect care face imposibilă exercitarea controlului judiciar.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ. se impune casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A., B. şi Asociaţia D. împotriva sentinţei nr. 1743 din 17 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2018