Territorial jurisdiction for union wage-difference claims: union seat prevails over employee domicile in public service disputes

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul D. din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în numele şi pentru membrii de sindicat: A., B. şi C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială nr. 150, obligarea pârâtei la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 începând cu data de 09.04.2015 şi drepturile efectiv plătite de pârâtă actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi emiterea de ordine de încadrare salarială cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 1596 din 15 martie 2018, Tribunalului Bucureşti, secţia a II de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civiă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport cu faptul că atât reclamanţii, cât şi pârâta au domiciliul, respectiv sediul, în judeţul Dâmboviţa, astfel că opţiunea reclamanţilor pentru Tribunalul Bucureşti, s-a făcut cu încălcarea normelor de competenţă.

2.2. Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 570 din 15 mai 2018, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, având în vedere raportul de serviciu al persoanelor reprezentate de sindicatul reclamant şi calitatea de funcţionari publici a acestor persoane, că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, iar pe de altă parte dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ţinând cont şi de dezlegarea dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată în recurs în interesul legii, potrivit căreia organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, instanţa competentă teritorial urmând a fi determinată în raport de sediul sindicatului reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autorităţii pârâte la calculul şi plata despăgubirilor băneşti stabilite ca diferenţă între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanţii prin aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015 şi drepturile efectiv plătite de pârâtă actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi emiterea de ordine de încadrare salarială cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, întrucât membrii de sindicat sunt funcţionari publici, sunt aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd:

"Art. 109. - Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale".

În cauză, se reţine că cererea dedusă judecăţii a fost formulată de Sindicatul D. din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în numele membrilor de sindicat menţionaţi în cerere, în temeiul art. 28 din Legea sindicatelor, nr. 54/2003.

Aşa fiind, se constată că este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., dezlegarea dată prin Decizia nr. 1/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-au decis următoarele:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileşte că organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Chiar dacă decizia a fost pronunţată cu privire la litigiile de muncă, ea este pe deplin aplicabilă, în ceea ce priveşte calitatea procesuală a sindicatelor, şi în cazul raporturilor de serviciu, legitimarea procesuală a acestor entităţi având acelaşi izvor.

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamantul Sindicatul D. din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat are calitate procesuală activă, iar, în aplicarea art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, sindicatul reclamant a optat pentru instanţa de la sediul său, din Municipiul Bucureşti, aflat în circumscripţia Tribunalului Bucureşti.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul Sindicatul D. din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat în numele şi pentru membrii de sindicat A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale - Unitatea Teritorială nr. 150, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.