Taxpayer's constitutional challenge rejected as irrelevant to pending tax dispute; interlocutory order upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 25 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Serviciului impozite şi taxe persoane juridice din cadrul

Primăriei municipiului Bârlad şi a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/12.12.2017 întocmit de Serviciul impozite şi taxe persoane juridice din cadrul Primăriei mun. Bârlad şi, pe cale de consecinţă, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate vizând Ordinul nr. 3710/2015 al preşedintelui A.N.A.F., prevederile art. 46 alin. (2) lit. i, art. 131, art. 135, art. 137, art. 151 şi art. 268 din Legea nr. 207/2015 raportat la prevederile art. 21, art. 52, art. 73 din Constituţia României, pentru neîndeplinirea condiţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, fixând termen pentru continuarea judecăţii.

În prezenta cauză, instanţa este învestită cu recursul împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutuţionalitate invocată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri, în privinţa soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată, a declarat recurs reclamanta S.C."A." S.R.L.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse şi în faţa primei instanţe, în esenţă, criticile sale vizând adoptarea Codului de procedură fiscală, cu încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. o, art. 75 alin. (1) şi (5) şi art. 76 alin. (1) din Constituţia României.

În opinia recurentei, normele criticate sub aspectul neconstituţionalităţii, respectiv O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative-art. 6, 14 şi 15, şi Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală - art. 46, 135, 151 şi 268, sunt lipsite de privizibilitate şi încalcă dreptul de acces la justiţie.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizînd sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a Ordinului nr. 3710/2015 al preşedintelui A.N.A.F., prevederile art. 46 alin. (2) lit. i, art. 131, art. 135, art. 137, art. 151 şi art. 268 din Legea nr. 207/2015 raportat la prevederile art. 21, art. 52, art. 73 din Constituţia României.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea cerinţelor legale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Obiectul cauzei deduse priveşte existenţa sau nu a obligaţiei reclamantei de a achita taxa fiscală datorată pentru clădiri şi pentru teren.

Or, în speţă, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, prevederile art. 46 alin. (2) lit. i, art. 131, art. 135, art. 137, art. 151 şi art. 268 din Legea nr. 207/2015 nu au legătură cu obiectul litigiului dedus judecăţii, iar dispoziţiile unui ordin emis în vederea organizării legii, de asemenea, nu pot forma obiectul excepţiei de neconstituţionalitate.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Aşadar, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este corectă, în speţă nefiind îndeplinite condiţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de reclamant.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C."A." S.R.L. împotriva încheierii din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.