Appeal annulled as inadmissible for challenging final appellate judgment on minor's upbringing allowance and moral damages

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei nr. 669/30.04.2013 şi recunoaşterea dreptului şi a interesului legitim pretins, respectiv, acordarea indemnizaţiei de creştere minor, precum şi daune morale.

Prin sentinţa civilă nr. 1366/11.03.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş, prin care s-a solicitat anularea deciziei nr. 669/30.04.2013 şi recunoaşterea dreptului şi a interesului legitim pretins, respectiv, acordarea indemnizaţiei de creştere minor, precum şi daune morale.

Prin Decizia nr. 9701/21.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a constatat nul recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinţei nr. 1366/11.03.2014.

2. Hotărârile atacate.

Prin Decizia nr. 2922 din 29 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. pentru anularea deciziei nr. 9701/21.11.2014 şi a fost anulată decizia atacată.

S-a stabilit termen de soluţionare a recursului la data de 27 mai 2015.

Prin încheierea de şedinţă din data de 27 mai 2015 s-a amânat pronunţarea cauzei.

Prin Decizia nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins recursul declarat de reclamant în contradictoriu cu intimatul - pârât Statul Român - Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Timiş împotriva sentinţei civile nr. 1366/11.03.2014 pronunţată de Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Recursul

Recurentul a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 2922 din 29 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, împotriva încheierii din data de 27 mai 2015 şi împotriva Deciziei nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, admiterea contestaţiei în anulare în integralitate şi acordarea drepturilor copilului B. la indemnizaţie de creştere şi stimulent de inserţie pentru tatăl acesteia, reclamantul A.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

4. Apărările intimatului

Intimatul a depus întâmpinare la data de 2.10.2015, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, ca legală şi temeinică.

5. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că recursul declarat de către reclamant nu este admisibil.

Raportul a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 28 septembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar recurentul - reclamant a formulat punct de vedere referitor la concluziile acestuia, prin care a susţinut admisibilitatea căii de atac.

II. Considerentele şi soluţia completului de filtru cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului

Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de faţă, procedând la verificarea acesteia, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii" principiul legalităţii căilor de atac, consacrat expres de dispoziţiile mai sus arătate, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţia României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca şi procedura de judecată sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea căilor de atac trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Capitolul III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 508 alin. (4) prevede că "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată."

Apreciază Înalta Curte că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 457 alin. (3) din acelaşi Cod dau expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Aşadar, reţine Înalta Curte că, în cauză, decizia civilă nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal este o hotărâre definitivă, pronunţată în recurs, aceasta nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2922 din 29 aprilie 2015, a încheierii din data de 27 mai 2015 şi împotriva Deciziei nr. 3690 din data de 3.06.2015 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.