Inadmissibility of cassation against a final appellate decision under the principle of legality of remedies

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamantul A. a solicitat să se dispună trimiterea dosarului nr. x/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Murgeni, acum la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, pe motiv că Prim Procurorul B. nu i-a permis să facă copii xerox.

2. Soluţia instanţelor

Prin sentinţa nr. 755/08.09.2014 Tribunalul Vaslui a admis excepţia calităţii procesuale pasive a pârâtului B. şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acest pârât.

Prin Decizia nr. 220/17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia nulităţii recursului şi s-a respins recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 755/CA/08.09.2014 a Tribunalului Vaslui, pe care a menţinut-o.

3. Recursul

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de recurs, reclamantul a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

4. Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., s-a apreciat, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că recursul declarat de către reclamant este inadmisibil.

Raportul a fost analizat în completul filtru şi a fost comunicat părţilor potrivit încheierii de şedinţă din data de 29 noiembrie 2016, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar părţile nu au formulat punct de vedere referitor la concluziile acestuia.

II. Considerentele şi soluţia completului de filtru cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate în principiu a recursului

Înalta Curte sesizată cu cererea de recurs de faţă, procedând la verificarea acesteia, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii" principiul legalităţii căilor de atac, consacrat expres de dispoziţiile mai sus arătate, coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac legal reglementate, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţia României precizând că mijloacele procedurale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească, ca şi procedura de judecată sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea căilor de atac trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.

C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Capitolul III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Apreciază Înalta Curte că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. prin raportare la dispoziţiile art. 457 alin. (3) din acelaşi Cod dau expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Aşadar, reţine Înalta Curte că, în cauză, decizia civilă nr. 220/17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal este o hotărâre definitivă, pronunţată în recurs, aceasta nefăcând parte din categoria hotărârilor supuse recursului conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 220 din 17 februarie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 septembrie 2017.