Inadmissibility of a second extraordinary appeal against a cassation decision and fine for manifestly unfounded litigation

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 651 din 19 februarie 2018, a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva

Încheierii din 18 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Înalta Curte a reţinut că nu pot fi incidente regulile generale în materia citării părţilor, aşa cum a invocat contestatoarea cu privire la încheierea de şedinţă 18 octombrie 2017 în dosarul nr. x/2017, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de contestatoare împotriva încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2017, prin care s-a respins cererea acesteia de ajutor public judiciar.

Totodată, a reţinut că nu este incidentă nici ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul de procedură, civilă potrivit căruia hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

2. Contestaţia în anulare exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare petenta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe prevederile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatoarea a invocat încălcarea art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., prin aceea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită şi nici nu a fost prezentă la judecată.

Totodată, a susţinut că în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., aşa încât în mod nelegal a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii din 18.10.2017, în condiţiile în care aceasta a fost corect motivată în fapt şi în drept şi se impunea admiterea acesteia.

În cauză, este vorba despre o contestaţie împotriva unei reexaminări formulată faţă de o încheiere prin care s-a respins cererea acesteia de ajutor public judiciar, prin care s-au încălcat prevederile art. 153 alin. (1) din Codul de procedură şi ale art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce constituie o eroare materială.

În opinia contestatorului, au fost încălcate şi prevederile art. 248 alin. (5) şi ale art. 424 alin. (5) din C. proc. civ., întrucât s-a emis o "decizie", deşi trebuia să se pronunţe o "încheiere".

3. Apărarea intimatei

Prin întâmpinare, intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, având în vedere că decizia atacată a fost dată în soluţionarea altei contestaţii în anulare, solicitând, totodată, şi aplicarea art. 15 din C. proc. civ., privind abuzul de drept, în considerarea numărului excesiv de acţiuni neîntemeiate şi abuzive formulate de reprezentantul societăţii contestatoare.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale,,.

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 din C. proc. civ., susţinând că nu a fost legal citată la soluţionarea contestaţiei în anulare şi nici nu a fost prezentă la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă şi ipoteza greşelii materiale.

Referitor la primul motiv al contestaţiei în anulare, cu referire la încălcarea art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că potrivit acestor dispoziţii legale, contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speţă, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată când s-a soluţionat contestaţia în anulare, respectiv la 19.02.2018, şi nici nu a fost prezentă la judecată, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia citarea era obligatorie.

Contrar susţinerilor contestatoarei, se constată că pentru termenul de judecată din data de 19.02.2018, când s-a soluţionat cauza, procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit cerinţelor legale.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestaţie în anulare privind nelegala citare a părţii, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se reţine că acesta reglementează contestaţia în anulare specială şi se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Obiectul prezentei contestaţii în anulare îl formează o decizie definitivă pronunţată într-o altă contestaţie în anulare împotriva unei încheieri dată în soluţionarea unei cereri de reexaminare, formulată împotriva soluţiei asupra cererii petentului de acordare a ajutorului public judiciar.

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţei de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.

Or, în speţă, decizia contestată este o hotărâre pronunţată într-o contestaţie în anulare şi nu asupra unei decizii prin care s-a soluţionat un recurs, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac.

Totodată, prevederile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., invocate chiar de contestatoare, potrivit cărora hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, reprezintă o aplicaţie a principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Având în vedere principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestaţie în anulare, o astfel de cale de atac este inadmisibilă.

Pe de altă parte, se reţine că aspectele invocate de contestatoare care se referă la încălcări ale unor dispoziţii legale şi incorecta reţinere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluţia corectă era aceea de admitere a contestaţiei în anulare şi nu de respingere, întrucât este vorba despre o contestaţie împotriva unei reexaminări, nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Prin urmare, şi din această perspectivă, contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă.

Înalta Curte reţine că nici critica referitoare la emiterea de către instanţa de recurs a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noţiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispoziţiile art. 424 alin. (3) din C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunţată asupra recursului.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greşită, partea ar fi avut la îndemână instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greşelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestaţii în anulare, consecutive şi cu conţinut identic, formulate de contestatorul B., în calitate de reprezentant al societăţii A. S.R.L.

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ.,:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Faţă de vădita netemeinicie a cererii contestatorului şi exercitarea repetată a căii de atac a contestaţiei în anulare, aspect de natură a contura reaua-credinţă a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 503 şi urm din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în speţă sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ., astfel încât va aplica reprezentantului legal al societăţii A. S.R.L., B., o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă şi, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 651 din 19 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a din C. proc. civ. aplică numitului B., în calitate de reprezentant al recurentei, amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.