Dispute over statutory budgetary allocation due under Law No. 150/2003: res judicata scope regarding premature claims and admissibility of prescription exception raised on appeal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Direcţia pentru Agricultură Iaşi:

- anularea refuzului nejustificat al pârâtei Direcţia pentru Agricultura a judeţului Iaşi exprimat prin Adresa nr. x/2016 de soluţionare a cererii sale nr. x/19.11.2015 şi obligarea pârâtei să solicite de la M.A.D.R. virarea sumei de 105.218 RON reprezentând fonduri publice (alocaţie bugetara datorata în baza Legii nr. 150/2003) şi a dobânzii legale aferente acestei;

- anularea refuzului nejustificat al paratului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale exprimat prin Adresa nr. x/24 martie 2016 de soluţionare a cererii sale nr. 26/19.11.2015, obligarea pârâtului sa vireze suma de 105.218 RON reprezentând fonduri publice (alocaţie bugetară datorata în baza Legii nr. 150/2003) şi a dobânzii legale aferente acesteia în conturile Direcţiei pentru Agricultura Iaşi;

- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 105.218 RON reprezentând fonduri publice (alocaţie bugetara datorata in baza Legii nr. 150/2003 şi a contractului de credit nr. 38/22.04.2009 încheiat între B. şi S.C. A. SRL) şi a dobânzii legale aferente acesteia în favoarea sa.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4112 din 16 a respins, ca nefondate, excepţia autorităţii de lucru judecat, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţia tardivităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, a anulat refuzul nejustificat emis de pârâta Direcţia pentru Agricultură Iaşi prin adresa nr. x/2016 şi a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei Direcţia pentru Agricultură Iaşi să solicite de la pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale virarea sumei de 105 218 RON şi a dobânzii legale aferente, ca rămas fără obiect.

Totodată, a respins ca nefondat, capătul de cerere având ca obiect anularea adresei nr. x/2016 emise de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la plata către reclamantă a sumei de 105 218 RON şi a dobânzii legale aferente.

De asemenea, a obligat pârâta Direcţia pentru Agricultură Iaşi la plata către reclamantă a sumei de 105 218 RON reprezentând alocaţia bugetară în baza Legii nr. 150/2003 şi a dobânzii legale aferente, calculate de la data scadenţei debitului şi până la plata efectivă, şi plata către reclamantă a sumei de 1150 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Recurenta-pârâtă a formulat recurs împotriva hotărârii Curţii de Apel Bucureşti, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând greşita respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat; constatarea ca intervenită a prescripţiei extinctive cu privire la obligarea la plată, raportat la argumentaţia instanţei de fond potrivit căreia prin dispoziţia bugetară nr. 2042/02.09.2010 s-ar fi transmis suma către aceasta şi greşita obligare la plata sumei, inclusiv a dobânzii legale aferente, ţinând seama că, chiar dacă ar fi fost virată acea sumă, potrivit legislaţiei, la sfârşitul anului, orice sume rămase necheltuite în cadrul direcţiilor judeţene, se returnează bugetului de stat.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, recurenta-pârâtă susţine că prin sentinţa nr. 2098/2013 a Tribunalului Iaşi şi prin Decizia nr. 1352/2014 a Curţii de Apel Iaşi a fost anulată adresa nr. x/2012 şi s-a constatat că suma pretinsă de 105.218 RON nu poate fi plătită, deoarece plata vine în contradicţie cu normele comunitare care prevăd faptul că facilităţile nu pot fi extinse peste termenul de 3 ani prevăzut de Regulamentul nr. 1857/2006, prin care au fost puse în aplicare dispoziţiile art. 87 şi 88 din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, regulă avută în vedere de legiuitorul care a abrogat Legea nr. 150/2003 prin Legea nr. 281/2010.

În cauza de faţă, s-a solicitat de asemenea, suma de 105.218 RON, reprezentând alocaţie bugetară în baza Legii nr. 150/2003 şi a contractului nr. x/30.04.2009, instanţa de fond a considerat în mod nelegal că este vorba de un refuz exprimat într-o altă adresă cu nr. 1515/30.03.2016, cele două acte fiind întemeiate pe cauze juridice diferite.

Mai mult, susţine recurenta-pârâtă, instanţa de fond a considerat că nu există identitate între pretenţiile solicitate, însă doar adresele de refuz sunt diferite, temeiul juridic şi izvorul juridic este acelaşi, reprezentând alocaţie bugetară în baza Legii nr. 150/2003 şi Contractului nr. x/2010, este vorba de aceeaşi sumă de 105.218 RON.

În ceea ce priveşte prescripţia, prima instanţă a apreciat că în dispoziţia bugetară nr. 2942/2.09.2010 era cuprinsă şi suma de 105.218 RON, de unde rezultă că reclamanta avea dreptul să solicite suma într-un termen de 3 ani, până în luna septembrie 2013.

Chiar dacă s-ar considera că termenul de prescripţie este de 5 ani pentru că acţiunea a fost introdusă la 21.04.2016, şi în acest caz a intervenit prescripţia.

Se mai arată că instanţa de fond nu a ţinut seama de reglementările specifice aplicabile instituţiilor şi organismelor administraţiei de stat, potrivit cărora la sfârşitul anului, orice sumă rămasă în buget a fost returnată.

Ca urmare a abrogării Legii nr. 150/2003, în bugetul direcţiei nu a mai existat capital bugetar pentru suma de titlu de alocaţie în baza acestei legi.

Numai în situaţia în care Ministerul Finanţelor ar fi aprobat solicitarea MADR pentru plata sumei şi direcţia putea să efectueze, la rândul său, plata cuvenită societăţii.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinare, intimaţii-pârâţi Direcţia pentru Agricultura Iaşi şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând şi nemotivarea recursului.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Recursul este nefondat.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, se va constata că prin sentinţa nr. 2098/23.05.2013 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1352/02.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia pentru Agricultură Iaşi, s-a constatat refuzul nejustificat al direcţiei de a solicita alocarea fondurilor necesare plăţii sumei de 105.218 RON cu titlu de alocaţiei bugetară, prevăzută de Legea nr. 150/2003, refuz exprimat prin adresa nr. x/2012 şi s-a respins cererea de obligare a direcţiei la plata sumei de 105.218 RON, reprezentând alocaţia bugetară prevăzută de Legea nr. 150/2003, ca prematură.

Instanţele au observat că cererea reclamantei de obligare a direcţiei la plata alocaţiei bugetare însumă de 105.218 RON este prematură, deoarece direcţia judeţeană nu a solicitat MADR să îi vireze suma, astfel că aceasta, la acel moment nu putea să fie obligată decât să solicite suma de la autoritatea centrală.

În cauza de faţă, MADR a virat în conturile recurentei-pârâte suma în cuantum de 105.218 RON, iar partea a fost obligată să plătească alocaţia bugetară către intimata-reclamantă.

Autoritatea de lucru judecat nu operează în raport de hotărârile sus-menţionate, întrucât soluţia acestora a vizat admiterea unei excepţii (prematuritatea formulării cererii) şi nu fondul litigiului.

Referitor la excepţia prescripţiei extinctive cu privire la obligarea la plată, raportat la argumentaţia instanţei de fond potrivit căreia prin dispoziţia bugetară nr. 2042/2.09.2010 s-ar fi transmis suma către recurenta-pârâtă, Înalta Curte urmează să constate că excepţia este invocată cu încălcarea disp. art. 2513 C. civ., conform cărora, prescripţia poate fi pusă numai în prima instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate.

Cu privire la motivele de nelegalitate ce vizează fondul cauzei, se va reţine nerelevanţa argumentului ce obligă autorităţile publice să restituie sumele nefolosite la sfârşitul anului sau a deturnării fondurilor, în ipoteza în care se achită suma dintr-o altă destinaţie bugetară.

În vederea executării hotărârii judecătoreşti, recurenta-pârâtă va solicita această sumă de la bugetul de stat pentru plata alocaţiei bugetare, astfel că nu există niciun risc ca aceasta să încalce prevederile legale.

Din înscrisurile aflate la dosar, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, recurenta-pârâtă a încasat alocaţia bugetară în urma Dispoziţiei bugetare nr. 2042/02.09.2010, însă aceasta nu a dispus plata către societate.

Prin urmare, în mod corect a dispus prima instanţă obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 105.218 RON plus dobânda penalizatoare.

Faţă de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 5.000 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia pentru Agricultura Iaşi împotriva sentinţei nr. 4112 din 16 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 5000 RON, către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.