Wealth evaluation report referral to asset commission held non-challengeable; appeal dismissed as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe Romanian High Court of Cassation and Justice (Administrative and Tax Disputes Section) dismissed the claimant’s appeal as unfounded, upholding the first-instance ruling that the action was inadmissible, and the first-instance judgment remains in force. The claimant had sought annulment of an evaluation report issued by the National Integrity Agency that referred the matter to the asset investigation commission for potential significant wealth disparity, arguing that the report was an administrative act subject to judicial review. The court held that, under Article 22(1) of Law No. 176/2010, only evaluation reports finding a conflict of interest or incompatibility are directly challengeable in administrative court; since this report merely triggered a special procedure under Law No. 115/1996, it was not an administrative act within the meaning of Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, and per Article 5(2) of that law, acts subject to another statutory judicial procedure cannot be attacked through administrative litigation, leaving review to the commission with later judicial control over its decision.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 176/2010, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; Wealth evaluation report referral to asset commission held non-challengeable; appeal dismissed as unfounded: The claimant had sought annulment of an evaluation report issued by the National Integrity Agency that referred the matter to the asset investigation commission for potential significant wealth disparity, arguing that the report was an administrative act subject to judicial review. The court held that, under Article 22(1) of Law No. 176/2010, only evaluation reports finding a conflict of interest or incompatibility are directly challengeable in administrative court; since this report merely triggered a special procedure under Law No. 115/1996, it was not an administrative act within the meaning of Article 2(1)(c) of Law No. 554/2004, and per Article 5(2) of that law, acts subject to another statutory judicial procedure cannot be attacked through administrative litigation, leaving review to the commission with later judicial control over its decision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de Evaluare nr. x/l5.07.2015, fiind nelegal.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 24 din 12 ianuarie 2016, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., susţinând că în mod eronat prima instanţă a apreciat că pentru a fi admisibilă acţiunea formulată împotriva raportului de evalure, este necesar ca prin acesta să se constate un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate.
În cauză, s-a apreciat în mod greşit faptul că raportul de evaluare contestat nu este act administrativ, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru judecata cauzei pe fond.
4. Apărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, susţinând că în mod corect prima instanţă a reţinut că raportul de evaluare poate fi contestat doar în condiţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, or, în cauză este vorba despre un act de sesizare a Comisiei de cercetare a averilor în vederea declanşării procedurii prevăzute de Legea nr. 115/1996.
5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 ianuarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 8 martie 2018.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Raportului de Evaluare nr. x/l5.07.2015, prin care intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010.
Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă, reţinând, în esenţă, că raportul de evaluare contestat nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, iar pe de altă parte au fost avute în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, "persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ."
Din prevederile legale menţionate rezultă că raportul de evaluare poate fi atacat dacă prin acesta s-a constatat un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate.
Or, prin raportul de evaluare contestat în prezenta cauză s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control, constatarea diferenţei semnificative prevăzute de art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea deţinută de reclamantă, aşadar, nu s-a reţinut starea de incompatibilitate a reclamantei prevăzută art. 17 alin. (6) din aceeaşi lege.
În aceste condiţii, raportul de evaluare atacat reprezintă un act de sesizare a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti în vederea declanşării procedurii prevăzute de Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici.
Prin urmare, nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c din Legea nr. 554/2004, pentru că nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu creează, nu modifică şi nici nu stinge raporturi juridice.
Pe de altă parte, în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se prevede: "nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară."
Rezultă astfel că în cazul sesizării Comisiei de cercetare a averilor, în temeiul art. 18 din Legea nr. 176/2010, este vorba despre o procedură specială, reglementată de Legea nr. 115/1996, în cadrul căreia i se dă posibiliatea persoanei verificate să formuleze critici de nelegalitate a actului de sesizare, fiind respectate principiile privind accesul la justiţie şi dreptul la apărare.
În concluzie, raportul de evaluare contestat în prezenta cauză nu poate fi cenzurat pe calea acţiunii în contencios administrativ, potrivit Legii nr. 176/2010, analiza acestui act fiind de competenţa Comisiei de cercetare a averilor, care va pronunţa o soluţie, prin ordonanţă motivată, potrivit art. 104 din Legea nr. 115/1996, care la rândul ei va putea fi supusă controlului judiciar.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 24 din 12 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.