Retrocession claim rejected where appellant failed to prove status as legal successor to historic entity due to res judicata

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, la Tribunalul Harghita şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal ca urmare a declinării soluţionării cauzei, prin sentinţa nr. 1259 din 2 septembrie 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor-Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, anularea Deciziei nr. 519/27.01.2015 emise de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 149 din 21 decembrie 2015, a respins acţiunea formulată de recalmantă, ca nefondată.

3. Calea de atac execitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept procesual şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că, deşi în contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 520/27.05.2015 a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză tehnică în specialitatea topografie, prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor probatoriul propus, încălcându-se astfel principiul contradictorialităţii, şi nici nu s-a pronunţat asupra acestor probe.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se pot decela următoarele critici:

- practicaua sentinţei se referă la altă decizie şi nu la Decizia nr. 519/2015, iar prima instanţă se pronunţă într- altă cauză din moment ce susţine că motivul de respingere a cererii de retrocedare a fost că,,imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului B.,,;

- prima instanţă nu a cercetat şi nu s-a pronunţat în legătură cu motivul invocat în decizia contestată pentru respingerea cererii de retrocedare, precizând că nu a învestit instanţa cu judecata,,calităţii de continuator juridic al persoanei juridice,, A.,,, făcând trimitere la sentinţa nr. 1321/13.06.2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc;

- doar Judecătoria Miercurea Ciuc putea să se pronunţe asupra calităţii de continuator juridic al persoanei juridice,,A. asociaţia recurentă fiind înfiinţată prin Hotărârea nr. 878/2000 pronunţată de această judecătorie, prin care s-a dispus înregistrarea Asociaţiei în registrul special al persoanelor juridice al acestei instanţe;

- prima instanţă deşi a recunoscut că dosarele nr. x/2002 şi y/2004 soluţionate de Curtea de Apel Târgu Mureş prin deciziile nr. 330/R/5/2002 şi 83/A/2004 nu au avut ca obiect constatarea calităţii Asociaţiei,,de continuator juridic al persoanei juridice,,A.,,, cele două decizii sunt folosite ca principale argumente pentru a contesta autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 1321/13.06.2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc;

- recurenta a arătat că în niciunul din cele două dosare menţionate nu a învestit instanţa cu recunoaşterea calităţii de continuator juridic al persoanei juridice,, A.,,, în opinia sa, prima instanţă face confuzie între practicaua şi dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti;

- în ceea ce priveşte motivul respingerii cererii de retrocedare, a arătat că potrivit art. 6 din Legea nr. 765/1946 imobilul revendicat a fost retrocedat persoanei juridice,,A.,, în calitate de proprietar, iar potrivit sentinţei nr. 1321/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, rămasă definitivă şi irevocabilă, este,,continuatorul juridic,, al acestui proprietar.

Prin urmare, a susţinut că, prin Legea nr. 765/1946 -art. 7, s-a înfiinţat,,,Regia publică comercială A.,, cu scopul administrării patrimoniului,,A.,, astfel, Asociaţia recurentă nu este şi nu a cerut să fie recunoscută,, continuator juridic,, al acestei regii publice comerciale.

În concluzie, recurenta a solicitat admitere recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu consecinţa anulării deciziei contestate.

4. Apărările intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 ianuarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 8 martie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea de admitere în principiu a Raportului asupra admisibilităţii, din 8 martie 2018, constatându-se că susţinerile recurentului pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 519/27.01.2015 emise de pârâtă şi obligarea acesteia la restituirea în natură sau acordarea de măsurii reparatorii în echivalent, constând în măsuri compensatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013.

1.1. Cu privire la motivul de recurs ce vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă nerespectarea dispoziţiilor legale privind propunerea şi încuviinţarea probelor cu privire la Decizia nr. 520/27.05.2015, act administrativ care formează obiectul altei cauze, în speţă fiind supusă controlului judiciar Decizia nr. 519/27.01.2015.

În plus, argumentele invocate de recurentă nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma legală, propunerea probelor intră în conţinutul unui drept procesual care aparţine celui care face o susţinere în cursul procesului şi care are o componentă obligaţională corespunzătoare sarcinii probei, impusă de art. 249 din C. proc. civ.

În cauză, din actele dosarului nu reiese că probele au fost propuse în condiţiile art. 194 lit. e) din C. proc. civ., respectiv prin acte procedurale adecvate şi cu indicarea tezei probatorii, or, o astfel de modalitate de solicitare a probelor este lipsită de orice determinare şi echivalează cu lipsa de propunere de probe în condiţiile legii.

Mai mult, prin încheierea de şedinţă din 17 decembrie 2015, reprezentantul reclamantei chiar a precizat că alte cereri în probaţiune nu are de formulat şi că solicită să fie încuviinţate toate actele depuse la dosarul înregistrat iniţial la Tribunalul Harghita.

Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din C. proc. civ.

1.2. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi, dată fiind similitudinea acestora, le va analiza grupat, răspunzându-le prin considerente comune, din perspectiva prevederilor textului de lege menţionat.

Prin Decizia nr. 519 din 27 ianuarie 2015, contestată, s-a respins cererea de retrocedare depusă de către A., având ca obiect imobilul situat în comuna Tulgheş, str. x nr. 289/A, precum şi construcţiile gospodăreşti, case de vânătoare şi de turism, locuinţe de serviciu, împreună cu terenurile aferente, judeţul Harghita, înscrise în C.F. nr. x Tulgheşul de Sus, CF nr. x Tulgheşul de Jos, CF nr. x Lăzarea, partea I, CF nr. x, 4988 Remetea.

Comisia de retrocedare a avut în vedere că imobilele solicitate au fost proprietatea Comunei politice Tulgheş, a Statului Român, a unor persoane fizice şi a Casei Autonome a Pădurilor, reţinându-se astfel că cererea nu se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 83/1999, iar la data soluţionării acesteia imobilul se află în proprietatea Statului Român.

În justificarea calităţii de persoană îndreptăţită la restituire, reclamanta a susţinut că ar fi continuatoarea juridică a Persoanei juridice "A." la care face referire Legea nr. 765/1946, invocând sentinţa civilă nr. 1321/13 iunie 2002 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr. x, prin care s-a constatat că reclamanta este aceeaşi persoană juridică cu persoana juridică A., în înţelesul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva deciziei contestate, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că înfiinţarea asociaţiei reclamante a avut loc în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000, iar nu în temeiul Legii nr. 26/2000, astfel cum s-a subliniat prin Decizia nr. 330/2002 că s-ar fi impus pentru ca reclamanta să justifice calitatea de continuator juridic al persoanei juridice "A.".

S-a reţinut astfel că aspectul calităţii de continuator juridic al A. a fost tranşat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 330 din 5 aprilie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x, iar efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură această decizie se impune în prezentul proces.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Prin sentinţa civilă nr. 878 din 14 aprilie 2000, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosarul nr. x, s-a dispus, conform art. 28 alin. (1)-(4) din Legea nr. 1/2000, înregistrarea A. în registrul special al persoanelor juridice.

Potrivit prevederilor textului de lege menţionat, înscrierea persoanei juridice în registrul special ţinut la judecătorie ca urmare a reorganizării formelor asociative iniţiale, cu consecinţa dobândirii personalităţii juridice, are ca finalitate dobândirea dreptului de administrare asupra terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din Legea nr. 1/2000.

În acest sens, la alin. (3) al art. 28 din lege, se prevede că statutul formei asociative care se doreşte a fi înregistrată trebuie să cuprindă "modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii".

Aşadar, rezultă cu evidenţă că asociaţia recurentă a fost constituită în temeiul art. 28 din Legea nr. 1/2000", împrejurare care rezultă, de altfel, şi din Statutul acestei asociaţii (art. 1).

Prin urmare, este de necontestat faptul că reclamanta a fost reorganizată în baza Legii nr. 1/2000 şi în scopul dobândirii drepturilor recunoscute de acest act normativ în favoarea formelor asociative.

În acelaşi sens, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului, se constată că aspectul calităţii reclamantei de continuator juridic al A. a fost tranşat în mod irevocabil prin Decizia nr. 330 din 5 aprilie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x, în care recurenta-reclamantă, din prezentul dosar, a avut calitatea de intervenientă.

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că în măsura în care s-ar fi dorit înfiinţarea unei asociaţii care să fie continuatoarea fostei Comunităţi de Bunuri Private Ciuc, respectiv a persoanei juridice "A." la care se referă Legea nr. 765/1946, aceasta trebuia autorizată în condiţiile Legii nr. 21/1924 sau potrivit O.G. nr. 26/2000 care a abrogat expres această lege.

Totodată, s-a subliniat că o astfel de asociaţie sau fundaţie legal înfiinţată şi cu personalitate juridică dobândită prin hotărâre judecătorească nu există, în consecinţă A. "Bunuri private din Ciuc" nu este continuatoarea celei la care se referă Legea nr. 765/1946.

Prin urmare, în cauză, în mod corect s-a ajuns la concluzia că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de continuator juridic al persoanei juridice "A.", astfel că nu justifică calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare.

Potrivit art. 431 din C. proc. civ.:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

În cauză, prima instanţă a argumentat, în esenţă, că acest articol reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior prin hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispoziţiile exprese ale art. 430 alin. (2) din C. proc. civ.

În optica legiuitorului, există deopotrivă încălcare a autorităţii de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicţie dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, ci şi atunci când contradicţia operează între considerentele acestora, în sensul de a se nega ceea ce s-a stabilit anterior asupra unei chestiuni litigioase ce a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale.

Aşa fiind, întrucât lucrul judecat are şi o funcţie pozitivă, care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre judecătorească, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, rezultă că cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nu o poate ignora.

În temeiul acestor prevederi legale, se constată că Decizia nr. 330/2002 produce efecte obligatorii între părţi, întemeiate pe principiul relativităţii, prezumţia autorităţii de lucru judecat are caracter absolut faţă de părţile din dosarul în care s-a tranşat chestiunea litigioasă, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase între părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit, având ca finalitate asigurarea stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice şi evitarea unor considerente ale hotărârilor judecătoreşti care ar putea fi contradictorii.

Prin urmare, efectul pozitiv al lucrului judecat de care se bucură Decizia nr. 330/2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş cu privire la considerentele reţinute, se impune în prezentul proces, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Faptul că această decizie a fost pronunţată anterior sentinţei civile nr. 1321/13 iunie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, invocată de recurentă, nu conduce la o altă soluţie, întrucât prin decizia civilă nr. 83 din 12 februarie 2004, pronunţată ulterior sentinţei nr. 1321/2002, de Curtea de Apel Târgu-Mureş în dosarul nr. x, având ca obiect cererea formulată de reclamanta din prezentul dosar, în temeiul Legii nr. 10/2001, s-a reţinut efectul substanţial al Deciziei nr. 330/2002 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.

În motivarea Deciziei nr. 83/2004 s-a reţinut că simpla identitate a denumirii, nu conferă calitatea de succesor în drepturi şi obligaţii a reclamantei faţă de fosta regie cu denumire identică, subliniindu-se că susţinerea reclamantei conform căreia ar fi continuatoarea în drepturi a fostei regii, a fost clarificată prin hotărâre judecătorească irevocabilă (decizia civilă 330 din 5 aprilie 2002, hotărâre care a intrat în puterea lucrului judecat), astfel, această din urmă decizie, la rândul ei, se bucură de prezumţia de lucru judecat în prezentul litigiu.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că autorităţile nu pot repune în discuţie o problemă soluţionată prin hotărâre definitivă (cauza Zazanis şi alţii contra Greciei). De asemenea, prin Hotărârea din 06.12.2007, în cauza Beian împotriva României, s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pe motiv că sistemul judiciar românesc nu asigură stabilitatea circuitului juridic, prin faptul că permite pronunţarea în cauze identice a unor soluţii contradictorii.

În fine, cât priveşte criticile, potrivit cărora practicaua sentinţei se referă la altă decizie şi nu la Decizia nr. 519/2015, se constată că acestea nu se verifică, în conţinutul sentinţei recurate se face trimitere doar la decizia contestată în prezenta cauză şi nu există vreo confuzie între practicaua şi dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, cum afirmă recurenta, iar inserarea motivului de respingere a cererii de retrocedare ca fiind,,imobilul solicitat a fost proprietatea Publicului B.,, reprezintă o simplă eroare materială strecurată, care este evidentă.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 149 din 21 decembrie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.