Challenge to national anti-discrimination council decision: inadmissibility for lack of mandatory joinder of the accused party under the principle of party disposition.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată initial la Tribunalul Constanţa şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin sentinţa nr. 1358/20.10.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anulărea Hotărârii nr. 284/10.06.2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 17 din 25 ian 2016, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, în temeiul dispoziţiilor art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că prima instanţă nu a motivat hotărârea când a apreciat că pricina nu poate fi soluţionată fără introducerea în cauză a persoanei reclamate de discriminare, nu a repus cauza pe rol şi nu a dispus citarea părţilor cu ocazia deliberării, încălcând prevederile art. 78 alin. (4) din C. proc. civ.

Totodată, a arătat că prima instanţă nu a supus judecăţii faptul că intimatul-pârât a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

4. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu

o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 284/10.06.2015, emisă de intimatul-pârât.

1.1. Referitor la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În cauză, nu se regăseşte niciuna dintre aceste ipoteze, hotărârea recurată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză şi a persoanei care a fost reclamată pentru fapte de discriminare, cu motivarea că hotărârea contestată este dată în contradictoriu cu persoana care a reclamat discriminarea.

1.2. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamant, ca inadmisibilă, conform art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere nerespectarea litisconsorţiului procesual obligatoriu.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

În speţă, se reţine că prima instanţă a pus în discuţie stabilirea cadrului procesual, respectiv necesitatea introducerii în cauză şi a persoanei care a fost reclamată pentru fapte de discriminare şi care a fost parte în procedura de soluţionare a sesizării, în baza O.G. nr. 137/2000, nu doar a Consiliului, ca emitent la actului contestat.

Poziţia reclamantului a fost în sensul că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu persoana reclamată, ci doar cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Criticile recurentului-reclamant vizează, în esenţă, încălcarea prevederilor art. 78 alin. (4) din C. proc. civ. de către prima instanţă, care nu a avut în vedere nici faptul că autoritatea intimată a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În art. 78 alin. (4) din C. proc. civ. se prevede: "Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va repune cauza pe rol, dispunând citarea părţilor,,.

Instanţa de control judiciar constată însă că, în cauză, nu s-a ivit o astfel de situaţie cu ocazia deliberării, pentru a se da eficienţă prevederilor legale invocate, judecătorul fondului punând în discuţie necesitatea stabilirii cadrului procesual anteior acestui moment, la termenul de judecată stabilit în cauză, cu respectarea principiului contradictorialităţii şi disponibilităţii părţii.

Potrivit art. 161 din Legea nr. 554/2004 "instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept".

În art. 78 din C. proc. civ., alin. (1) şi (2) se prevede:

"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.

Din conţinutul acestui text de lege reiese că sunt reglementate două ipoteze distincte: (1) introducerea obligatorie a unui terţ în proces, în cazurile expres prevăzute de lege şi în procedura necontencioasă şi (2) introducerea facultativă în cauză a unui terţ, la solicitarea părţilor sau a uneia dintre ele, dar la "recomandarea" instanţei, sub sancţiunea, lăsată la aprecierea instanţei, de respingere a cererii, fără abordarea fondului.

Se observă astfel, că, în cazul procedurii contencioase, legiuitorul a adoptat,,o soluţie de compromis între principiul disponibilităţii şi imposibilitatea obiectivă a instanţei de a soluţiona cauza fără participarea terţului."

În temeiul art. 22 alin. (3) teza I din C. proc. civ., judecătorul poate dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege menţionate rezultă că instanţa nu poate introduce în cauză, din oficiu, în calitate de parte, o terţă persoană, ci are posibilitatea doar să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altui subiect de drept, iar dacă părţile se opun nu poate schimba cadrul procesual.

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil este cel al disponibilităţii, în conţinutul căruia intră şi dreptul reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată, ale cadrului procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la obiect şi la părţi.

Art. 9 din C. proc. civ. consacră principiul disponibilităţii sub denumirea de "dreptul de dispoziţie al părţii". În respectarea acestui principiu, instanţa nu poate introduce, din oficiu, o altă persoană în proces.

Aşadar, procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilităţii, intervenţia forţată a terţilor într-un litigiu pendinte poate avea loc, în principiu, doar la iniţiativa părţilor.

Prin urmare, judecătorul fondului a interpretat în mod corect prevederile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. şi a subliniat necesitatea introducerii în cauză şi a persoanei care a fost parte în procedura de soluţionare a sesizării, în baza O.G. nr. 137/2000.

Referitor la criticile potrivit cărora prima instanţă nu a avut în vedere nici faptul că autoritatea intimată a ignorat prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, se reţine că această critică priveşte fondul litigiului dedus judecăţii, aspect care nu se impunea să fie analizat în raport cu soluţia preconizată.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 17 din 25 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.