EU farm aid rescission upheld for artificially splitting enterprise to bypass de minimis ceiling.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Deciziei nr. 11.483/30.03.2015 şi titlului de creanţă, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat în data de 30.01.2015.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 183 din 26 ianuarie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susţinut următoarele:

În mod eronat a reţinut instanţa de fond că verificarea efectuată cu ocazia acordării finanţării nu are caracter absolut, întrucât aprobarea cererii de finanţare este un act administrativ de autoritate ce nu mai poate fi revocat de emitent după ce acesta a intrat în circuitul civil.

Caracterul absolut al verificării eligibilităţii cererii de finanţare rezultă, atât în mod implicit, din normele de acreditare a Agenţiei, conform art. 6 din Regulamantul (CE) 1290/2005, dar şi explicit, din practica judiciară a secţie de contencios administrativ a Î.C.C.J., potrivit cu care reverificarea şi evaluarea cererilor de finanţare după momentul notificării de selectare a proiectului este nelegală.

Soluţia instanţei de fond este considerată ca eronată şi în contextul în care se apreciază că orice neregulă se sancţionează cu rezilierea contractului şi pierderea eligibilităţii proiectului.

Principiul proporţionalităţii este un principiu fundamental în dreptul comunitar de importanţă sensibil egală cu drepturile şi libertăţile fundamantale ale omului şi cu principiul securităţii raporturilor juridice. Acest principiu cere ca sancţiunea să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei sancţionate, aspect consacrat legislativ şi prin O.U.G. nr. 66/2011.

Tot pentru a demonstra că nu orice neregulă constatată conduce la retragerea eligibilităţii proiectului, se arată că în baza principiului perenităţii operaţiunilor Comisiei Europene, principiu derivat din principiul securităţii raporturilor juridce, menţinerea eligibilităţii unui proiect pentru care s-a acordat finanţare este condiţionată expres şi limitativ doar de nemodificarea substanţială a proiectului.

Pe fondul cauzei, se susţine că, deşi instanţa de fond a apreciat că agenţia pârâtă a dovedit atât existenţa laturii subiective a abaterii cât şi a celei subiective, se apreciază că în această analiză instanţa de fond nu s-a raportat la elementul esenţial cerut de C.J.U.E. ca această abatere să existe, respectiv să verifice dacă societăţile care sunt legate depăşeau dimensiunea economică a microintreprinderii la data accesării fondurilor europene, aşa cum a statuat C.J.U.E. la pct. 38 din Decizia pronunţată în cauza C-434/12 - Slancheva contra Bulgaria.

În lipsa oricăror menţiuni privind dimensiunea economică a beneficiarilor, chiar admiţând că reclamanta recurentă împreună cu Societatea B. S.R.L. au acţionat deliberat pentru obţinerea fondurilor europene, nu se poate discuta de crearea artificală a condiţiilor de accesare.

În ce priveşte conflictul de interese reţinut de pârâtă, în persoana doamnei C., se susţine că ca acesta nu există, întrucât chiar dacă a participat la luarea unei decizii de achiziţie de lurări, interesul său personal ar fi fost convergent cu al reclamantei, nu cu al societăţii care a efectuat lucrările. Chiar în ipoteza conflictului de interese se susţine că pârâta trebuia să verifice dacă preţurile lucrărilor de construcţii achiziţionate s-au încadrat în bvalorile de baza de date AFIR, să verifice dacă în satul Peciu Nou erau mai multe firme de construcţii şi dacă acestea se aflau într-o concurenţă acerbă, astfel încât şă fie nevoie de intervenţia doamnei C.

În acest context se arată că instanţa de fond a ignorat împrejurarea că norma legală despre care se afirmă că ar fi încălcat-o reclamanta prevede expres că sancţiunea e reprezentată de deduceri de la plată în funcţie de prejudiciu provocat, intimata nu avea dreptul de a aplica altă sancţiune, aşa încât instanţa de fond şi-a depăşit cu mult dreptul de control şi apreciere.

1.4. Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală, apreciind că actele administrative contestate sunt legal întocmite.

1.5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea Deciziei nr. 11.483/30.03.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative şi a titlului de creanţă, respectiv a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/02.02.2015, ambele emise de pârâta intimată.

Prin aceste acte administrative s-a propus încetarea Contractului de finanţare nr. x din 18.06.2012 în temeiul art. 11 (3) din anexa I la contract, urmare a constatării că beneficiarul finanţării, respectiv reclamanta Societatea A. S.R.L., a creat în mod artificial condiţiile pentru obţinerea sprijinului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului "Centru de întreţinere corporală al Societăţii A. S.R.L."

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantei, este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, fiind amplu şi coerent motivată, considerentele expuse fiind de natură a susţine dispozitivul hotărârii.

Criticile reclamantei recurente la caracterul absolut al aprobării cererii de finanţare sunt neîntemeiate, fiind de natură a nega dreptul de control pe care-l are finanţatorul, în speţă agenţia pârâtă, pe perioada de implementare a contractului de finanţare.

Sub acest aspect, sunt de menţionat prevederile contractului de finanţare asumat de reclamant, cu relevanţă în această privinţă.

Conform art. 14 (2) din contract "beneficarul trebuie să consimtă la inspecţiile pe bază de documente sau la faţa locului efectuate de Autoritatea contractantă, Comisia Europeană şi orice alt organism cu atribuţii în domeniu asupra modului de de utilizare a finanţării nerambursabile pe durata de valabilitate a contractului" ceea ce consacră mecanismul de control ulterior asupra proiectului finanţat de fonduri nerambursabile accesat de reclamantă.

De asemenea, potrivit art. 8 (1) din Anexa I la contract "pe durata de valabilitate a prezentului contract, Beneficiarul trebuie să îşi asume obligaţia furnizării Autorităţii contractante, Comisiei Europene şi/sau agenţilor lor autorizaţi, a oricărui document sau înformaţie în măsură să ajute la realizarea rapoartelor de monitorizare şi evaluare a proiectului şi să admită drepturile de acces descris la art. 14 (2)."

De asemenea, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (CE) nr. 1290/2005 Statele membre, în cadrul poticii agricole comune, adoptă toate actele cu putere de lege şi actele administrative şi iau orice alte măsuri necesare pentru a asigura protecţia eficientă a intereselor financiare ale Comunităţii în scopul de a recupera sumele pierdute ca rezultat al neregulilor sau neglijenţei.

În consecinţă, fără însă a considera nerelevantă legislaţia care guvernează activitatea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, intimata pârâtă avea dreptul şi obligaţia de verifica şi controla implementarea şi condiţiile de realizare a proiectului de finanţare asumat de reclamantă.

În legătură cu obiectul controlului realizat, este de menţionat că intimata pârâtă nu a reverificat cererea de finanţare, pentru a face incidentă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie citată de reclamantă, pentru că în cauză nu s-a dispus respingerea cererii de finanţare, ci rezilierea contractului de finanţare, încheiat urmare a aprobării cererii de finanţare, pentru nerespectarea obligaţiilor asumate, respectiv crearea în mod artificial a condiţiilor pentru obţinerea sprijinului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului "Centru de întreţinere corporală al Societăţii A. S.R.L.", constatări făcute ulterior încheierii contractului şi care contravin angajamentelor luate de reclamantă prin cererea de finanţare.

Este neîntemeiată şi critica reclamantei referitoare la lipsa verificării instanţei de fond a împrejurării că, cele două societăţi considerate a fi legate, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 346/2004, împreună ar depăşi dimensiunea economică a microintreprinderii la data accesării fondurilor europene, aşa cum a statuat C.J.U.E. la pct. 38 din Decizia pronunţată în cauza C-434/12 - Slancheva contra Bulgaria.

Reclamantei nu i s-a reproşat că împreună cu Societatea D. S.R.L., reprezintă în fapt o singură entitate, care prin cumulul numărului mediu anual de salariaţi şi a cifrei de afaceri anuală netă ar reprezenta o intreprindere mijlocie, care nu s-ar încadra la condiţia premisă pentru acordarea ajutorului de minimis, şi anume de a avea statutul de microintreprindere.

Caracterul de microintreprindere al celor două societăţi împreună, nu a făcut obiectul analizei pârâtei, ci s-a constatat că, prin crearea celor două societăţi legate au fost accesate fonduri nerambursabile, cu încălcarea regulii de minimis, respectiv cu depăşirea plafonului maxim al ajutorului public de 200.000 Euro/beneficiar pe o perioadă de 3 ani fiscali.

Nici încălcarea principiului proporţionalităţii nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) principiul proporţionalităţii presupune ca "orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv".

Prin urmare, proporţionalitatea măsurii administrative adoptate este condiţionată şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, fără ca aplicarea acestui principiu să presupună întotdeauna aplicarea unei fracţiuni din fondurile neramburabile cu care a fost finanţată persoana în sarcina căreia s-a stabilit existenţa unei nereguli.

Aplicarea principiului proporţionalităţii presupune evaluarea în concret a neregulii constatate, a relevanţei şi gravităţii acesteia, urmată de o individualizare corespunzătoare a măsurii administrative aplicate, care poate merge până la retragerea integrală a finanţării, cum este în cazul de faţă.

Reclamanta nu contestă prin recursul formulat considerentele şi aprecierile instanţei de fond referitoare la existenţa factorilor obiectivi şi subiectivi, elemente care demonstrează crearea condiţiilor artficiale pentru accesarea sprijinului financiar, în sensul care reiese din Decizia C.J.U.E. pronunţată în cauza C-434/12 - Slancheva contra Bulgaria.

Prin urmare, crearea condiţiilor artificiale pentru accesarea ajutorului de minimis, în lipsa cărora reclamanta nu putea beneficia de această finanţare nerambursabilă, demonstrează existenţa unei nereguli şi a cărei constatare justifică propunerea pârâtei de activare a pactului comisoriu expres cuprins art. 11 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare nr. x din 18.06.2012, cu corelativa recuperare a ajutorului nerabursabil contractat, urmare a rezilerii contractului.

Nu este de prisos în a se menţiona că, operaţiunea de creare a condiţiilor artficiale pentru accesarea ajutorului de minimis a fost analizată de instanţele judecătoreşti şi în ce priveşte Societatea D. S.R.L. în relaţie cu reclamanta din prezentul dosar, care prin sentinţa nr. 3432/15.12.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosar nr. x, definitivă urmare a respingerii recursului reclamantei prin Decizia nr. 245/1.02.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu autoritate de lucru judecat au respins acţiunea acestei societăţi de anulare a actelor administrative prin care i s-a retras ajutorul financiar nerabursabil, similar celui obţinut de rclamantă.

Nici critica referitoare la inexistenţa conflictului de interese existent în persoana doamnei C. şi la nelegala sa sancţionare, nu este întemeiată. Prin actele administrative contestate nu s-a reţinut existenţa unui conflict de interese, care să fie constatată ca neregulă şi să fie sancţionată în consecinţă.

Împrejurarea că această persoană, apreciată ca fiind realul coordonator al celor două proiecte de finanţare, era angajată la Societatea E. S.R.L., câştigătorul licitaţiei, în calitate de contabil, semnând totodată contractul de execuţie lucrări cu această societate în calitate de administrator al societăţii reclamante, nu au fost reţinute pentru dovada existenţei unui conflict de interese, ci pentru demonstrarea factorilor obiectivi şi subiectivi, a căror existenţă justifică concluzia creării condiţiilor artificiale pentru accesarea sprijinului financiar.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că actele administrative sunt legale, hotărâra instanţei de fond care le-a validat fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 183 din 26 ianuarie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.