Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6114/2004 AI generated

Drunk driving acquitted for lack of social danger under Art. 181 Penal Code

Case Number Decizia nr. 6114/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the Public Prosecutor General’s *null* appeal, quashing the lower court decisions, and acquitted the defendant of the charge of driving a vehicle with excessive blood alcohol content, while imposing a 2,000,000 lei administrative fine. The dispute concerned the criminal liability for drunk driving (0.95 g/l) under the applicable emergency ordinance, with the prosecution challenging the lower courts' conviction on the grounds that the conduct lacked sufficient social danger to constitute a crime. Relying on Article 181(1) of the Penal Code regarding the minimum degree of social danger, the ICCJ found that the facts—specifically the slightly above-legal alcohol level in a decreasing phase, the absence of harmful consequences, the defendant's clean record and employment dependency, and procedural cooperation—demonstrated that the act was manifestly unimportant and did not meet the threshold for criminal intent, necessitating acquittal under Articles 11 and 10 of the Code of Criminal Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 81 C. pen, art. 76 C. pen, art. 345 alin. (2) C. proc. pen, art. 17 C. pen, art. 181 alin. (1) C. pen; Drunk driving acquitted for lack of social danger under Art. 181 Penal Code: The dispute concerned the criminal liability for drunk driving (0.95 g/l) under the applicable emergency ordinance, with the prosecution challenging the lower courts' conviction on the grounds that the conduct lacked sufficient social danger to constitute a crime. Relying on Article 181(1) of the Penal Code regarding the minimum degree of social danger, the ICCJ found that the facts—specifically the slightly above-legal alcohol level in a decreasing phase, the absence of harmful consequences, the defendant's clean record and employment dependency, and procedural cooperation—demonstrated that the act was manifestly unimportant and did not meet the threshold for criminal intent, necessitating acquittal under Articles 11 and 10 of the Code of Criminal Procedure.

Keywords

AI generated
criminal conduct public danger aggravated drunk driving basis of liability driving while unfit to drive road traffic accidents

Cited Legislation

AI generated
art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002
la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
art. 81 C. pen
În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
art. 76 C. pen
Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 76 din 26 februarie 2004, a admis apelul declarat de inculpat și a redus pedeapsa aplicată la 6 luni închisoare, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.
art. 345 alin. (2) C. proc. pen
În conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.
art. 17 C. pen
Totodată, infracțiunea ca singur temei al răspunderii penale, este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală (art. 17 C. pen.).
art. 181 alin. (1) C. pen
Substantive basis cited in the dispositive to justify that the fact lacks the degree of social danger of a crime.
art. 181 alin. (2) C. pen
În cauză, există suficiente elemente care să conducă la concluzia că, în raport de criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii deduse judecății.
art. 91 C. pen
Basis for applying an administrative sanction as a consequence of the acquittal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.

Basis for the acquittal of the defendant as the act did not constitute a crime.

art. 181 alin. (1) C. pen.

Substantive basis cited in the dispositive to justify that the fact lacks the degree of social danger of a crime.

art. 91 C. pen.

Basis for applying an administrative sanction as a consequence of the acquittal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Buzău, prin sentința penală nr. 89 din 15 ianuarie 2004, a condamnat pe inculpatul T.G. la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a reținut că, la 29 septembrie 2003, inculpatul T.G. a condus pe drumurile publice un autovehicul marca Aro 244 având în sânge o îmbibație alcoolică de 0,95 gr. %o.

Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 76 din 26 februarie 2004, a admis apelul declarat de inculpat și a redus pedeapsa aplicată la 6 luni închisoare, prin reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 76 C. pen.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 413 din 27 aprilie 2004, a respins recursul declarat de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând dispozițiile art. 409 și art. 410 alin. (1) pct. 71 teza 1 C. proc. pen., susținând că instanțele, condamnându-l pe inculpat nu au avut în vedere că fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Recursul în anulare este întemeiat, potrivit celor ce urmează.

În conformitate cu art. 345 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Totodată, infracțiunea ca singur temei al răspunderii penale, este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală (art. 17 C. pen.).

De asemenea, conform art. 181 alin. (1) C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Alin. (2) al aceluiași articol, prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În cauză, există suficiente elemente care să conducă la concluzia că, în raport de criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen., fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii deduse judecății.

Astfel, din actele dosarului rezultă că singura băutură alcoolică, 2 litri bere, a fost consumată de inculpat în ziua precedentă constatării infracțiunii, între orele 17,00 – 19,00.

A doua zi, la ora 8,25, inculpatul T.G. avea în sânge o îmbibație alcoolică de 0,95 gr. %o, iar la ora 9,25 de 0,70 gr. %o.

Ca atare, alcoolemia situată cu puțin peste limita legală de 0,80 gr. %o, era în descreștere.

De asemenea, se impune a fi menționat că prin fapta comisă de inculpat nu s-a produs nici un rezultat socialmente periculos, acesta fiind oprit de organele de poliție care efectuau un control de rutină.

Pe de altă parte, nu se poate ignora că inculpatul, în vârstă de 45 ani, nu are antecedente penale și își asigură existența prin mijloace oneste, fiind conducător auto la S.C. C. S.A. Râmnicu Sărat, iar de existența permisului său de conducere depinde păstrarea locului de muncă.

În sfârșit, trebuie avută în vedere atitudinea procesuală corectă a inculpatului care a recunoscut constant comiterea faptei și a fost cooperant cu organele judiciare și care constituie, indiscutabil, un alt element de natură a caracteriza favorabil persoana acestuia.

Ca atare, dacă instanțele ar fi acordat semnificația cuvenită împrejurărilor de fapt menționate, rezultate din actele dosarului, aveau suficiente motive să constate că fapta dedusă judecății nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii și, în consecință, să dispună achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen.

În sensul celor menționate, recursul în anulare este întemeiat și urmează a fi admis, cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a achitării inculpatului în temeiul textelor menționate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 91 C. pen., se va aplica inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ de 2.000.000 lei amendă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 89 din 15 ianuarie 2004 a Judecătoriei Buzău, deciziei penale nr. 76 din 26 februarie 2004 a Tribunalului Buzău și a deciziei penale nr. 413 din 27 aprilie 2004 a Curții de Apel Ploiești, privind pe intimatul condamnat T.G.

Casează hotărârile atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la dispozițiile art. 181 alin. (1) C. pen., achită pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 79 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Conform dispozițiilor art. 91 C. pen., aplică inculpatului o sancțiune cu caracter administrativ de 2.000.000 lei amendă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 noiembrie 2004.