Supplementary customs duties from fraudulent origin certificates: five-year limitation and subsequent registration under CEC Arts. 220(2)(b) and 221(4)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Regională Vamală Braşov, anularea Deciziei nr. 2122/30.4.2015, emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12984/17.10.2014, emisă de Direcţia Regională Vamală Braşov.

1.2. Hotărârea primei instanţe Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 105 din 26 octombrie 2015, a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe reclamanta Societatea A. S.R.L., a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi în urma rejudecării fondului, admiterea acţiunii formulată de reclamantă.

În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta recurentă a susţinut următoarele:

Dreptul organelor de control de a impune obligaţii suplimentare era prescris. Astfel coroborând prevederile art. 221 alin. (3) cu prevederile art. 201 din Regulamantul (CEE) nr. 2913/1992 (respectiv 223 şi 287 din Legea nr. 86/2006), în cauza de faţă termenul de prescripţie al comunicării şi implicit impunerii datoriei vamale în sarcina societăţii noastre este de 3 ani de la data declaraţiei vamale care face obiectul recalculării drepturilor vamale urmare a controlului ulterior, în condiţiile art. 78 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, coroborat cu art. 100 din Legea nr. 86/2006. Drept urmare având în vedere măsurile luate de către organele de control înscrise la punctul 8 al doilea paragraf din Procesul-verbal de control nr. x, pentru importurile nr. x/24.12.2009, x/09.08.2010, x/29.10.2010, x/22.10.2010, x/15.06.2011 x/28.06.2011, x/03.08.2011, se constată împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani stipulat de prevederile art. 221 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, şi implicit prescripţia dreptului autorităţii vamale de a stabili şi impune obligaţii suplimentare, urmare a controlului vamal ulterior, stabilirea de către organele de control de obligaţii suplimentare în sarcina societăţii noastre încălcând dispoziţiile legale care reglementează termenul de prescripţie al comunicării acestora către debitor.

În susţinerea acestor apărări se face referire şi la jurisprudenţa C.J.U.E. în această materie concretizată în cauzele C-112/01 SPKR, C-201/04, Molenbergnatie şi C-75/09, Agra S.R.L.

Recurenta mai arată că în mod nelegal a fost recalculată datoria vamală, nefiind întrunite condiţiile legale privind impunerea de obligaţii suplimentare.

În acest sens, se susţine că în conformitate cu dispoziţiilor art. 117 (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 "orice valoare a drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumită în continuare valoarea drepturilor, se calculează de autorităţile vamale de îndată ce intră în posesia datelor necesare şi este înregistrată de autorităţile respective în evidenţele contabile", iar potrivit art. 118 din acelaşi regulament "atunci când ia naştere o datorie vamală în urma acceptării declaraţiei pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu scutire parţială de drepturi de import., valoarea corespunzătoare acestei datorii vamale este înscrisă în evidenţa contabilă de îndată ce a fot calculată şi cel târziu a doua zi după ce mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă". De asemenea la art. 221 pct. (2) al doilea aliniat este stipulat faptul că "acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autorităţile vamale echivalează cu comunicarea către debitor a valorii drepturilor înscrise în evidenţa contabilă".

Astfel, se poate constata că reclamanta a acţionat de bună-credinţă cu respectarea legislaţiei vamale în vigoare, datoria vamală aferentă mărfurilor care au făcut obiectul declaraţiilor vamale verificate ulterior a fost calculată de autorităţile vamale la plasarea mărfurilor sub regimul de punere în liberă circulaţie, după efectuarea verificărilor considerate necesare la momentul vămuirii, şi înscrisă în evidenţa contabilă a Biroului Vamal Mureş, prin care au fost derulate operaţiunile. Acordarea liberului de vamă s-a făcut după achitarea de către reclamantă a datoriei vamale comunicate de către autoritatea vamală, în conformitate cu prevederile legale.

Ulterior, prin Procesul Verbal de control nr. x aceeaşi autoritate vamală revine asupra deciziei şi stabileşte în sarcina reclamantei, pentru aceleaşi operaţiuni vamale, o datorie vamală diferită de cea iniţial acceptată şi comunicată.

Din textul reglementării prevăzut de art. 78 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, preluată şi în legislaţia naţională, autoritatea vamală, urmare a unui control ulterior în conformitate cu aceste dispoziţii poate modifica declaraţia vamală, doar dacă se dovedeşte că dispoziţiile regimului vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii inexacte sau incomplete

Având în vedere că din cuprinsul Procesului Verbal de control nr. x şi deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12984/17.10.2014, nu reies motivele pentru care organele de control au modificat declaraţiile vamale de import în sensul prevăzut în mod imperativ de art. 78 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, anume faptul că nu au fost indicate acele informaţii incomplete sau inexacte care ar fi fost în sarcina societăţii conform art. 199 din Regulamantul (CEE) nr. 2454/1993 şi în baza cărora ar fi putut fi modificate declaraţiile vamale în cauză, constatăm nelegalitatea şi netemeinicia actelor încheiate de către organele de control din cadrul D.R.V.Braşov.

Se consideră că organele vamale, prin stabilirea de obligaţii suplimentare, de plată în sarcina reclamantei, ca urmare a controlului ulterior şi în baza verificărilor efectuate în ţările de export a mărfurilor, verificări care au concluzionat că mărfurile care fac obiectul controlului sunt de origine China, fapt care nu putea fi cunoscut de către societatea reclamantă care a acţionat de bună credinţă pe baza documentelor transmise de către exportator, şi care au fost acceptate de către autorităţile vamale la data punerii în liberă circulaţie, încalcă principiul securităţii juridice.

În consecinţă, se apreciază că, stabilirea de către autorităţile vamale în sarcina reclamantei a unei datorii vamale ulterioare în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 78 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 este netemeinică şi nelegală.

Se mai consideră că nu sunt întrunite condiţiile impuse de legislaţia unională privind înscrierea ulterioară a drepturilor, întrucât potrivit art. 217 şi 218 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, orice valoare a drepturilor de import care rezultă dintr-o datorie vamală, se calculează de către autorităţile vamale şi este înregistrată de autorităţile respective în evidenţele contabile.

Potrivit art. 220 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, "înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă în cazul în care:. (b) valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţilor vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către debitor, acesta acţionând la rândul lui cu bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte declaraţia vamală".

Luând în considerare constatările organelor vamale şi rezultatul verificărilor efectuate în ţările de export de către Oficiul European Antifraudă, înscrise în Procesul Verbal de control nr. x, respectiv decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12984/17.10.2014, potrivit cărora nu a fost identificat niciun element care să implice societatea noastră în frauda privind originea mărfurilor importate, dimpotrivă aceasta acţionând de bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţie la plasarea mărfurilor sub regimul de punere în liberă circulaţie, inclusiv depunerea tuturor documentelor relevante pentru stabilirea drepturilor vamale datorate, documente acceptate iniţial de către autorităţile vamale, se apreciază că în situaţia de faţă sunt relevante dispoziţiile art. 220 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, autoritatea vamală neavând dreptul să înscrie în evidenţa contabilă, şi implicit să comunice debitorului, datoria vamală stabilită ca urmare a controlului ulterior.

Invocându-se jurisprudenţa C.J.U.E în materia TVA, se apreciază că, verificarea autenticităţii certificatelor de origine eliberate de autorităţile ţârilor de export, cât şi verificarea provenienţei mărfurilor importate (dacă acestea proveneau din China) nu intră în domeniul măsurilor de risc rezonabile pe care ar fi trebuit să la ia reclamanta în virtutea prevederilor Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992, de instituire a Codului Vamal Comunitar, datorită faptului că împrejurările cauzei intră în sfera de activitate a autorităţile comunitare, vizând acţiunile acestora de verificare a operaţiunilor vamale, şi nu ţin de comportamentul lipsit de diligenţă sau fraudulos al reclamantei.

Dovada bunei-credinţe este confirmată şi de faptul că investigaţia penală, pentru folosirea infracţiunii de "folosire de acte false", faptă prevăzută şi pedepsită de art. 273 din Legea nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, s-a finalizat de către organele Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Mureş, care au concluzionat că "în urma verificărilor efectuate nu au fost constatate aspecte de natură penală, întrucât nu au existat indicii referitoare la întocmirea/completarea certificatelor de origine în fals de către importator. Din aceste motive, existând dubii cu privire la modalitatea eliberării certificatelor de origine, lucrarea a fost clasată la data de 28.11.2014".

Se mai consideră că stabilirea în sarcina reclamantei a unor obligaţii accesorii în temeiul O.G. nr. 92/2003, privind Codul de Procedură Fiscală, este nelegală şi netemeinică, având în vedere că datoria vamală a luat naştere în baza prevederilor Regulamentului (CEE) nr. 2913/1992, reglementarea comunitară aplicabilă speţei de faţă, plata drepturilor vamale şi TVA stabilite ca urmare a naşterii datoriei vamale a fost făcută în termenul legal de 10 zile prevăzut de legislaţia comunitară, iar pe cale de consecinţă reclamantei nu-i pot fi imputate de către autoritatea vamală dobânzi şi penalităţi.

1.4. Apărarea formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Regională Vamală Braşov a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

1.5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 8 martie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 3 mai 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul reclamantei este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea deciziei pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 12984/17.10.2014 emisă în baza procesului-verbal de control nr. x prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 2.895.571 RON, reprezentând taxe vamale, taxe antidumping taxă pe valoare adăugată şi accesoriile aferente, act emis de Direcţia Regională Vamală Braşov, precum şi de anularea Deciziei nr. 2122/30.04.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative exercitată de reclamantă împotriva titlului de creanţă, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

Prin aceste acte administrativ fiscale s-a reţinut de organele vamale emitente că în perioada 16.09.2009 - 11.07.2012, reclamanta a efectuat 121 de operaţiuni de punere în liberă circulaţie de elemente de fixare din oţel, originare din diverse ţări, pentru care s-au acordat preferinţe tarifare în baza certificatelor de origine prezentate la declararea mărfurilor. În urma verificărilor realizate de echipa de control a pârâtei sau, după caz, de Oficiul European Antifraudă (OLAF) a rezultat că operaţiunile de import aferente unor declaraţii vamale nu este conformă cu originea declarată.

Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantei, este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, fiind amplu şi coerent motivată, considerentele expuse fiind de natură a susţine dispozitivul hotărârii.

Critica reclamantei referitoare la prescrierea dreptului organelor de control de a impune obligaţii suplimentare este neîntemeiat.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect împrejurarea că, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 221 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, de care se prevalează reclamanta, având în vedere faptul că, în privinţa unor operaţiuni vamale s-au efectuat cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 272 şi 273 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, iar în privinţa altor operaţiuni vamale, din cele care au făcut obiectul impunerii suplimentare, s-au derulat operaţiuni de verificare din partea OLAF vizând evaziunea taxelor vamale convenţionale şi a celor antidumping impuse asupra elementelor de fixare de oţel chinezeşti.

În acest context faptic, relevante în cauză, sub aspectul prescrierii dreptului organului fiscal de a impune obligaţii fiscale suplimentare, sunt dispoziţiile art. 221 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 potrivit căruia "Atunci când datoria vamală este rezultatul unui act care, în momentul săvârşirii, putea declanşa urmărirea penală, valoarea poate fi comunicată debitorului, în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare, după expirarea perioadei de trei ani menţionată în alin. (3)".

Ţinând cont de interpretarea dată de C.J.U.E. (C -75/09 Agra S.R.L. v. Agenzia Dogane - Ufficio delle Dogane di Alessandria) în ce priveşte sintagma "condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare" din cuprinsul normei mai sus evocate, prin care se consideră că face trimitere la dreptul naţional pentru regimul prescripţiei datoriei vamale atunci când aceasta este rezultatul unui act care în momentul săvârşirii putea declanşa urmărirea penală, situaţiei juridice dedusă judecăţii îi sunt aplicabile prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, respectiv termenul de 5 ani înlăutrul căruia autoritatea vamală are dreptul să modifice declaraţia vamală.

Întrucât acest termen începe să curgă de la data acordării liberului de vamă, care pentru cea mai veche operaţiune controlată a avut loc la data de 24.12.2009, iar decizia de regularizare a drepturilor vamale a fost comunicată la data de 24.10.2014, rezultă că termenul de prescripţie aplicat nu este împlinit.

Nu este întemeiată nici critica reclamantei referitoare la nelegalitatea recalculării datoriei vamale.

Recalcularea datoriei vamale a fost efectuată de autorităţile vamale cu respectarea dispoziţiilor art. 78 alin. (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 şi art. 100 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal. Potrivit normei unionale, care este preluată cu un conţinut similar şi în legislaţia naţională, "Atunci când revizuirea unei declaraţii sau un control ulterior indică faptul că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informaţii incomplete sau incorecte, autorităţile vamale, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situaţiei, ţinând seama de orice informaţie nouă de care dispun."

Din perspectiva normei menţionate, acceptarea declaraţiei vamale iniţiale şi acordarea liberului de vamă după achitarea datoriei vamale, astfel calculată, pe baza informaţiilor înscrise pe propria răspundere de declarant, nu înlătură dreptul şi obligaţia autorităţii vamale, atunci când, sub rezerva respectării termenului de prescripţie, intră în posesia unor informaţii noi, apte de a demonstra că informaţiile declarate iniţial sunt incomplete sau inexacte, de a aplica regimul vamal corespunzător noilor infomaţii obţinute.

Or, reclamanta în temeiul declaraţiei iniţiale, prin care i s-a acordat liberul de vamă, a beneficiat, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, de preferinţe tarifare, beneficiind de taxe vamale 0%, în loc de 3,7%, care i-ar fi fost percepute, dacă s-ar fi putut constata de la declaraţia iniţială că mărfurile importate nu au originea conformă celei declarate şi nu i s-au perceput taxe antiduping în procent de 85% pentru această situaţie constatată, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 91/2009.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte nici argumentele recurentei reclamantei referitoare la neîndeplinirea în cauză a condiţiilor impuse de legislaţia unională privind înscrierea ulterioară a drepturilor, întrucât potrivit art. 217 şi 218 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 orice valoare a drepturilor de import care rezultă dintr-o datorie vamală, se calculează de către autorităţile vamale şi este înregistrată de autorităţile respective în evidenţele contabile.

Potrivit art. 220 alin. (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, "înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă în cazul în care:. (b) valoarea drepturilor legal datorate nu a fost înscrisă în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţilor vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către debitor, acesta acţionând la rândul lui cu bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte declaraţia vamală".

Aşa cum s-a argumentat pe larg în hotărârea atacată, pe baza statuărilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în baza art. 220 alin. (2) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 autorităţile competente pot proceda la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a taxelor de import, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ.

În primul rând, este necesar ca taxele să nu fi fost percepute ca urmare a unei erori din partea autorităţilor, imputabile numai unui comportament activ al acestora. Apoi, eroarea autorităţilor trebuie să fie de asemenea natură încât nu a putut fi detectată în condiţii rezonabile de un debitor de bună credinţă, în aprecierea caracterului detectabil al erorii ţinându-se seama de natura ei, experienţa profesională a operatorilor respectivi şi de diligenţa de care aceştia au dat dovadă. În analiza naturii erorii se are în vedere complexitatea sau, dimpotrivă, caracterul suficient de simplu al reglementării în cauză, precum şi perioada în care autorităţile au persistat în eroare. În final, mai este necesar ca debitorul să fi respectat toate dispoziţiile prevăzute de reglementarea în vigoare în ceea ce priveşte declaraţia sa vamală.

În raport de împrejurările constatate, conform cărora certificatele de origine din Malaysia, Thailanda sau Indonezia sunt ilegale, aspect necontestat de recurenta reclamantă, este justă aprecierea instanţei de fond în sensul neîntrunirii primei condiţii, neputând fi luată în calcul o eroare a autorităţii vamale de vreme ce unele certificate nu au fost eliberate de autorităţi, iar altele au fost eliberate în baza unor informaţii false ale exportatorului, constatare care justifică lipsa de analiză a celorlalte condiţii, şi fundamentează concluzia că autorităţile vamale erau îndreptăţite a proceda la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a taxelor de import.

În acest context nu se poate considera ca valabilă nici aserţiunea reclamantei recurente că nu intră în domeniul măsurilor de risc rezonabile luarea unor măsuri suplimentare pentru verificarea autenticităţii certificatelor de origine şi a provenienţei mărfurilor.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, pe baza jurisprudenţei unionale în această materie, faptele ilicite prejudiciabile săvârşite de furnizorii importatorilor nu pot fi imputate Uniunii, astfel că sarcina probaţiunii împrejurării că autorităţile care au eliberat astfel de certificate aveau sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de faptul că mărfurile nu îndeplineau condiţiile necesare pentru a beneficia de tratament preferenţial se transferă importatorior de bună credinţă, riscurile inerente ale pieţelor pe care le prospectează constituind un incovenient normal al comerţului.

În mod temeinic a respins instanţa de fond şi criticile reclamantei referitoare la nedatorarea accesoriilor aferente creanţei vamale impuse suplimentar. Dispoziţiile art. 232 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992 reglementează dobânzile pentru executarea cu întârziere a obligaţiei vamale, aşa cum a fost stabilită prin decizia de impunere suplimentară, care se datorează de la momentul expirării teremenului de plată din actul de impunere. Pentru dobânzile de întârziere datorate de la momentul acordării liberului de vamă şi până când a fost emis actul administrativ rectificator al datoriei vamale, aplicabile sunt dispoziţiile art. 119, 120 şi 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscal, norme care nu au un corespondent în Regulamentul (CEE) nr. 2913/1992, cu care să intre în conflict. Din această perspectivă în mod corect au fost calculate accesorii de întârziere de la data acordării liberului de vamă, pentru fiecare declaraţie în parte, respectiv de la data scadenţei datoriei vamale.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că actele administrative fiscale contestate sunt legale, hotărârea instanţei de fond care le-a validat fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta Societatea A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 105 din 26 octombrie 2015 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2018.