SAPARD aid recovery ruling quashed and remanded for misapplied eligibility law

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 12537/14.04.2014, emisă de pârâtă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 535 din 19 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a anulat actele atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 14.10.2005, s-a încheiat Contractul-cadru nr. X pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 348.503 RON, în condiţiile programului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală SAPARD, între Agenţia SAPARD şi S.C. A. S.R.L.

Ultima plată din programul Sapard efectuată în temeiul contractului cadru menţionat s-a efectuat la 15.05.2009, iar controlul ex post a avut loc la data de 17.10.2013.

A considerat judecătorul fondului că suspiciunea de neregulă ce viza "înregistrarea unor datorii restante la bugetul de stat" este acoperită de achitarea ulterioară a acestor datorii la bugetul local şi că nu s-a motivat de către intimată de ce o întârziere sau un litigiu cu o autoritate pentru obligaţii fiscale poate constitui o neregulă, atât timp cât persoana juridică poate contesta sau achita ulterior acele debite fiscale.

Cu privire la nerealizarea viabilităţii economice a proiectului, a constatat că în Contractul-cadru nr. X nu se stipulează o obligaţie de rezultat în sarcina petentei, astfel că petenta avea obligaţie de mijloace (diligenţă) pentru "profitabilitatea investiţiei".

Astfel, art. 1.4 din C1.1 Anexa 1 la contract arată că "beneficiarul trebuie să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu contractul".

Deci pierderile financiar-contabile din perioada 2010-2012 nu pot servi drept temei al unor nereguli ipso facto.

Răspunsul la interogatoriu confirmă că reclamanta deţinea autorizaţia de mediu provizorie de funcţionare nr. x/19.11.2013, deci la data controlului ex post din data de 17.10.2013 aceste documente există, ca şi contractele de utilităţi, rezultând că o serie de acte nu au fost prezentate la data controlului, dar au fost luate la cunoştinţă indirect de către entitatea de control.

A înlăturat instanţa argumentele generice şi neprobate ale intimatei cu privire la "încălcarea obligaţiilor contractuale raportat la criteriile de eligibilitate", constatând că intimata a emis procesul-verbal de constatare cu exces de putere, raportat la situaţia de fapt a speţei, actele deţinute de aceasta şi lipsa unor obligaţii contractuale efectiv încălcate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 461 din C. proc. civ.

În esenţă, recurenta a arătat că, raportat la considerentele sentinţei referitoare la pierderile financiare înregistrate de intimată, la datoriile restante ale acesteia la bugetul de stat şi la existenţa avizelor necesare funcţionării investiţiei, este evident că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material.

Astfel, a arătat că, atât Legea nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, cât şi O.U.G. nr. 66/2011 şi Normele metodologice de aplicare acesteia prevăd că eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, care cuprinde perioada de execuţie a proiectului ce se poate întinde pe maximum 2 ani, la care se adaugă perioada de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanţare.

A criticat recurenta considerentele instanţei de fond potrivit cărora neregulile constând în pierderile financiare înregistrate de intimata reclamantă şi în datoriile restante la bugetul de stat nu se justifică, contrar incidenţei criteriilor de eligibilitate EG8 şi EG2 ("Beneficiarul nu înregistrează pierderi financiare şi obligaţii restante faţă de bugetul de stat consolidat …", "Ulterior finalizării, proiectul trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară").

Recurenta a mai susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că reclamanta deţinea la data controlului din 17.10.2013 O autorizaţie de funcţionare ce a fost emisă abia la 19.11.2013.

A reiterat recurenta faptul că este irelevantă achitarea ulterioară a datoriilor şi obţinerea avizelor, în cauză fiind îndeplinite la momentul întocmirii procesului-verbal contestat toate condiţiile pentru constatarea neregulilor arătate în cuprinsul acestuia.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Prin încheierea din 03 mai 2018, pronunţată de Completul de filtru conform dispoziţiilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu.

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi reiterând principalele motive expuse în acţiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat exclusiv în limitele şi pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Cu titlu preliminar, se reţine că, potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut".

Această pronunţare implică, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, dar şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

În speţă, judecătorul fondului nu a stabilit corespunzător situaţia de fapt, reţinând - spre exemplu - că "reclamanta deţinea autorizaţia de mediu provizorie de funcţionare nr. x/19.11.2013, deci la data controlului ex post din data de 17.10.2013 aceste documente există, ca şi contractele de utilităţi, rezultând că o serie de acte nu au fost prezentate la data controlului, dar au fost luate la cunoştinţă indirect de către entitatea de control".

Or, este dincolo de orice logică, nu doar de cea juridică, să se aprecieze că un act emis la 19.11.2013 exista la data de 17.10.2013.

De asemenea, nu s-a arătat în ce mod organul de control ar fi luat cunoştinţă "indirect" de documente ce nu le-au fost prezentate şi care este relevanţa acestei împrejurări în contextul în care recurenta reclamantă era ţinută de obligaţii contractuale şi legale a căror îndeplinire trebuia dovedită la data controlului.

De altfel, sentinţa nu cuprinde un raţionament logico-juridic propriu-zis, ci se bazează pe o serie de speculaţii făcute pe marginea unor dispoziţii foarte clare (spre exemplu, aprecierea că criteriul de eligibilitate EG2 s-ar referi la o simplă obligaţie de diligenţă).

În plus, din întreaga motivare a sentinţei rezultă că judecătorul nu a procedat la examinarea legalităţii actului administrativ contestat în raport cu situaţia de fapt existentă la data emiterii sale şi cu dispoziţiile legale şi contractuale incidente, ci a concluzionat sumar că remedierea ulterioară a neregularităţilor ar avea ca efect nelegalitatea actului emis de intimată.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte apreciază recursul ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a analiza corespunzător întregul material probatoriu şi apărările părţilor, în scopul aplicării corecte a legii la situaţia de fapt reală.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 496 şi art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 535 din 19 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2018.