Interpretation of "same salary level" in public sector wage equalization: maximum institutional rate prevails over cross-institutional comparison.

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Călăraşi, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea pentru fiecare reclamant a unui ordin de încadrare salarială conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 şi la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea prevederilor anterior menţionate, fără obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3468 din 9 noiembrie 2016, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Tribunalul Călăraşi, ca neîntemeiată.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Călaraşi, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită, pentru fiecare reclamant, ordin de încadrare salarială, potrivit art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015 .

A obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi să achite fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Tribunalul Călăraşi, invocând ca temei în drept al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.. II.Analiza cererii de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

Recurenta a apreciat că soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Călăraşi este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen., întrucât motivele reţinute de instanţă în încheierea din 19.10.2016 sunt străine de obiectul pricinii, în motivele invocate de reclamanţi în acţiune se face referire la un refuz de emitere a unui ordin de salarizare, iar instanţa se referă în încheierea pronunţată la calitatea de ordonator terţiar de credite a Tribunalului Călăraşi având atributul de a plăti reclamanţilor drepturile salariale la care aceştia sunt îndreptăţiţi.

În acelaşi context al contestării încheierii din 19.10.2016 a apreciat că argumentele expuse în aceasta sunt străine de obiectul pricinii, întrucât nu se regăsesc în argumentele reclamanţilor prezentate în acţiunea formulată, fiind evidentă antepronunţarea judecătorului, care reţine obligaţia de plată a Tribunalului Călăraşi anterior soluţionării cauzei pe fond. În raport de această ultimă situaţie, apare incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului avea obligaţia să respecte limitele investirii, iar în ipoteza în care aprecia că sunt necesare lămuriri pentru aflarea adevărului avea obligaţia să facă aplicaţia corectă a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în caz contrar fiind obligat să admită excepţia ridicată de pârâtul Tribunalul Călăraşi, în condiţiile în care obligaţia de plată a unor drepturi salariale este întotdeauna subsecventă stabilirii dreptului la încasarea lor.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a apreciat nelegală soluţia întrucât pronunţarea pe excepţia inadmisibilităţii s-a făcut de instanţa de fond cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmând să observaţi că instanţa a respins excepţia în considerarea faptului că Tribunalul Călăraşi nu a fost chemat în judecată pentru emiterea unui anumit act administrativ, ci pentru punerea în executare a eventualei obligaţii de plată stabilită în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei.

Cu referire la sentinţa civilă nr. 3468/2016 contestată s-a apreciat a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. cu motivarea că obligaţia înlăturării discriminării salariale nu îi revine.

Pe de altă parte, precizând că după pronunţarea hotărârii recurate, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 din cuprinsul căruia rezultă că au fost recunoscute drepturile salariale solicitate de reclamanţi pe perioada 09.04.2015-01.08.2016, când au fost puse în aplicare dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2015, modificată prin O.U.G. nr. 20/2016.

Cât priveşte încheierea din 19.10.2016 critica recurentei se raportează la respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive cu motivarea că în calitate de ordonator terţiar de credite avea atributul de a plăti reclamanţilor drepturile salariale la care aceştia erau îndreptăţiţi.

O atare motivare nu reprezintă, precum susţine recurenta nici o antrepronunţare, ci doar o analiză în raport de ipotezele posibile ale soluţiilor previzionate în cauză.

Oricum remediul în privinţa unei posibile antepronunţări nu îl reprezintă exercitarea căilor de atac raportat la pct. 5 din art. 488 C. proc. civ.. Raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază argumentarea instanţei de fond, deşi succintă, ca pertinentă, neindicându-se, cum pretinde recurenta, care ar fi motivele străine de natura pricinii.

Cât priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de asemenea argumentele recurentei nu pot fi primite, faptul că reclamanţii nu au solicitat în mod expres şi executarea obligaţiei de plată neputând constitui un argument pertinent, soluţia ce se prefigurează a se pronunţa trebuind a fi dusă la îndeplinire în ansamblul ei, inclusiv teza execuţională finală.

Criticile vizând fondul sentinţei au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pretinzându-se că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Trebuie precizat faptul că principala obligaţie prin sentinţă, respectiv Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, nu au contestat-o.

În acest context, trebuie subliniat că prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 a Ministerului Justiţiei, aspectele ce au făcut obiectul prezentei cauze au fost soluţionate .

În aceste condiţii, corelată emiterii ordinului, obligaţia de plată trebuia îndeplinită de Curtea de Apel Bucureşti, ca ordonator secundar de credite şi recurenta Tribunalul Călăraşi ca ordonator terţiar, practic cea care să solicite drepturile salariale ordonatorului secundar.

Pe fondul litigiului trebuie subliniat că problema centrală a cauzei, ce face şi obiectul criticilor din recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015 şi care prevede următoarele:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Prima instanţă a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia instanţei de fond este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Argumentul recurentului-pârât referitor la extinderea, de către instanţa de fond, a normei legale, în sensul completării nepermise acesteia, nu poate fi reţinut, instanţa de judecată având dreptul, dar şi obligaţia, de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Înalta Curte nu va primi nici argumentul referitor la adoptarea şi aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, care, în opinia recurentului, cuprinde norme menite să înlăture diferenţele salariale determinate tocmai de inaplicabilitatea art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 în cazul judecătorilor şi procurorilor.

Pe de-o parte, intenţia legiuitorului se interpretează în raport de elemente existente la data discutării şi adoptării amendamentului ce va deveni art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 (interpretare istorico-teleologică), iar nu în raport de acte normative ulterioare, acestea din urmă putând fi considerate, cel mult, încercări de clarificare a unor situaţii generate tocmai de interpretarea eronată a actului normativ anterior.

În raport de aceste obligaţii normative, susţinerea recurentei estre nefondată.

În aceste condiţii, faţă de argumentele invocate, hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere motivele de recurs invocate, acestea neîncadrându-se în dispoziţiile art. 218 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a respinge calea de atac ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei civile nr. 3468 din 9 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 iunie 2018.