Territorial jurisdiction for challenging public procurement constative documents under administrative litigation law.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2018 la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Asocierea S.C. A. S.A. - B. S.A. prin lider de asociere S.C. A. S.A., în contradictoriu cu şi Consiliul Judeţean Vâlcea, a solicitat anularea Documentelor Constatatoare cu nr. x/15.11.2017 şi x/15.11.2017 emise de către CJ Vâlcea.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 1562 din 14.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestuia şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei către Tribunalul Vâlcea, în raport de art. 53 din Legea nr. 101/2016 şi art. 286 din O.U.G. nr. 34/2006, reţinând că autoritatea contractanta din prezenta cauza este Consiliul Judeţean Vâlcea, care are sediul în Râmnicu Vâlcea, Judeţ Vâlcea.

2.2. Prin sentinţa nr. 837 din 10 mai 2018 a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a-II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a dispus suspendarea de drept a cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Vâlcea a reţinut că, în cauză, norma specială, reprezentată în speţă de H.G. nr. 925/2006, e cea care derogă de la norma generală, reprezentată de Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi urmează a fi aplicată cu prioritate.

Cum în norma cu caracter special se prevede în mod expres că certificatul emis în baza dispoziţiilor art. 971 din H.G. nr. 925/2006, poate fin contestat potrivit Legii nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, devin astfel incidente dispoziţiile art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează o competenţă teritorială alternativă, în condiţiile în care recunosc reclamantei prerogativa de a alege între instanţa de la domiciliul/sediul său şi cea de la sediul autorităţii pârâte, or, în cauză societatea reclamantă a ales să sesizeze una dintre cele două instanţe, deopotrivă şi exclusiv competente anterior menţionate, respectiv pe cea de la sediul său, astfel că această instanţă a devenit exclusiv competentă să soluţioneze cauza, o atare concluzie fiind desprinsă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 10 alin. (3), teza a II-a, din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, competenţa de soluţionare a cauzei fiind dobândită de către Tribunalului Bucureşti, secţia a -II-a de contencios administrativ şi fiscal, ca efect al alegerii de competenţă efectuate de către reclamantă, aceasta nu se mai putea desesiza ulterior în favoarea altei instanţe deopotrivă competentă.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Înalta Curte reţine că între părţi au intervenit două contracte, respectiv Contractul de lucrări nr. x/7.01.2013 având ca obiect "Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea" şi Contractul de lucrări nr. x/21.10.2015 având ca obiect "Lucrări suplimentare şi dotări specifice", în cadrul proiectului "Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea.

Obiectul prezentului dosar îl constituie o acţiune în anularea Documentelor constatatoare referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate prin cele două contracte emise de Consiliul Judeţean Vâlcea în calitate de autoritate contractantă.

Actele atacate au fost întocmite în conformitate cu prevederile art. 971 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică. (vol I, filele 19-24 dosarul Tribunalului Bucureşti).

Conform art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, în vigoare la data încheierii atribuirii şi încheierii contractului de achiziţie publică, "Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii (…), iar potrivit alin. (5) "Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. x, cu modificările ulterioare".

De asemenea, potrivit art. 161 alin. (4) din H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale (4) Documentele constatatoare emise de către entitatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) şi (2) pot fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În condiţiile în care emitentul (Consiliul Judeţean Vâlcea) actelor contestate este o autoritate publică de nivel local, conform art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale."

Văzând că reclamanta a optat pentru instanţa în circumscripţia căreia se află sediul său, Înalta Curte apreciază că, în cauză, competenţa teritorială de soluţionare aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa legal învestită de către reclamantă.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Asocierea S.C. A. S.A. - B. S.A. prin lider de asociere S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Vâlcea, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.