Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2485/2018 AI generated

Jurisdictional conflict over forestry compensation claims involving both local and central authorities; supremacy of the issuing authority's rank in determining material jurisdiction

Case Number Decizia nr. 2485/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Harghita Court of First Instance (Civil Section), which is competent to hear the merits of the case. The dispute concerned a plaintiff’s challenge to an administrative act issued by the Suceava Forest Guard—a local public authority—refusing to approve documentation for state compensation under the Forestry Code, alongside a claim for damages and interest against both the Guard and the Ministry of Water and Forestry, a central public authority. While the Court of Appeal initially claimed jurisdiction based on the involvement of the central ministry, the Supreme Court held that the main claim was the annulment of the administrative act issued by the local authority, rendering the monetary compensation claim merely accessory under Article 123(1) of the Civil Procedure Code. Applying Article 10(1) of Law No. 554/2004, the Court determined that material jurisdiction is strictly linked to the rank of the issuing authority of the challenged act; therefore, the presence of the central ministry as a co-defendant did not shift jurisdiction to the appellate court, confirming the rule established in the Supreme Court’s 2018 Solution of Principle for cases involving refusal of forestry compensation approvals.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 123 alin. (1) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over forestry compensation claims involving both local and central authorities; supremacy of the issuing authority's rank in determining material jurisdiction: Reclamantul a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Suceava, autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situaţie, în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict administrative authority state compensation conflict of interests Civil Procedure Code local authority

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea în contencios administrativ şi fiscal înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la data de 28 septembrie 2017, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâţii Garda Forestieră Suceava, prin reprezentant legal, şi Ministerul Apelor Şi Pădurilor, prin ministru, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017 şi, în consecinţă, să dispună următoarele: obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata sumei de 28.897,75 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafaţa de pădure de 90,84 ha, încadrată în tipul I şi tipul II de categorii funcţionale, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Bicaz, pe întreaga perioadă a anului 2017, cu titlul de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2017; obligarea în solidar a pârâţilor de rând 1 şi 2 la plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 28.897,75 RON, începând cu data de 9.05.2017 şi până la plata efectivă a debitului; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 298/28.02.2018, Tribunalul Harghita a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, reţinând că, la stabilirea competenţei materiale, criteriul care operează este cel al autorităţii publice chemate în judecată şi, din moment ce într-unul din capetele de cerere se pretinde obligarea unei autorităţi publice centrale (Ministerul Apelor şi Pădurilor) să efectueze o operaţiune administrativă de plată a unor sume de bani, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este competentă material şi teritorial să soluţioneze integral prezenta acţiune.

2.2. Prin sentinţa nr. 105 din 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu de instanţă şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de judecare a cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor, în favoarea Tribunalului Harghita.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, s-a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

La pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că petitul de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamantul susţine că nu le-a putut recolta în calitate de proprietar este accesoriu celui care vizează afirmativul refuz nejustificat al Gărzii Forestiere Suceava concretizat în adresa amintită.

Ca urmare, competenţa urmează a fi stabilită prin raportare la petitul principal al acţiunii care este reprezentat de cererea de anulare a adresei amintite anterior, aceasta reprezentând actul apreciat de reclamant ca fiind refuzul nejustificat de acordare a unor drepturi.

Aşadar, faptul că reclamantul a formulat acţiunea şi în contradictoriu cu o autoritate publică centrală care răspunde de silvicultură, respectiv Ministerul Apelor şi Pădurilor, cu solicitarea obligării celor doi pârâţi, în solidar, la plata ajutorului de stat pentru anul 2017, cu dobândă şi cheltuieli de judecată, nu are relevanţă sub aspectul analizat - acela al competenţei.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 şi art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a actului administrativ nr. x/17.05.2017, prin care pârâta Garda Forestieră Suceava şi-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării ajutoarelor de stat cuvenite pentru anul 2017, urmată de obligarea acesteia, în solidar cu pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, la plata sumei de 28.897,75 RON, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat aferente anului 2017 şi a dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal începând cu data de 09.05.2017.

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 statuează că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Textul de lege menţionat instituie două criterii de determinare a competenţei instanţei de fond, respectiv criteriul valoric şi criteriul rangului autorităţii emitente în cadrul sistemului administrativ.

Constatând că în prezenta cauză nu este incident criteriul valoric, întrucât pretenţiile reclamantului nu fac parte din categoriile enumerate anterior (taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora), Înalta Curte dă prevalenţă criteriului rangului autorităţii emitente, pe care îl va aplica prin raportare la obiectul principal al cererii de chemare în judecată şi la cadrul procesual pasiv.

Reclamantul a chemat în judecată atât pârâta Garda Forestieră Suceava, autoritate publică locală, cât şi pârâtul Ministerul Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală. În această situaţie, în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată atât o autoritate publică locală, cât şi una centrală, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c şi i) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de faţă, obiectul principal al cererii îl reprezintă solicitarea de anulare a actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră Suceava, respectiv adresa nr. x/2017, pe care reclamantul o apreciază a fi un refuz nejustificat de acordare a unor drepturi.

Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentate de contravaloarea produselor lemnoase pe care reclamantul nu le-a putut recolta în calitate de proprietar, îndreptată împotriva ambilor pârâţi, are caracter accesoriu faţă de capătul principal de cerere, fiind, astfel, incidente prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora:

"Cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti (...)".

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Suceava, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este şi Soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 mai 2018, potrivit căreia:

"În acţiunile introduse de Asociaţiile Composesorale în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.