Competence assigned to administrative tribunal for lease of public railway infrastructure by quasi-public authority in negative jurisdictional conflict

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 234484 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 6825 din 26.10.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că litigiul priveşte un act administrativ asimilat, încheiat de o autoritate asimilată autorităţilor publice centrale.

2.2. Prin sentinţa nr. 402 din 09.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea a reţinut că în contractele de închiriere, părţile nu se afla pe poziţie de egalitate, o mare parte din clauzele contractuale fiind impuse de legislaţie şi conferind reclamantei o poziţie avantajoasă, ceea ce conturează regimul de putere publica sub care aceasta acţionează.

În ceea ce priveşte calificarea reclamantei ca fiind o autoritate publica locala sau centrala, a reţinut că această împărţire a autorităţilor publice în primul rând este specifică autorităţilor publice propriu-zise şi nu celor asimilate, iar în al doilea rând se bazează pe locul, poziţia ocupată în sistemul/structura autorităţilor publice naţionale.

Or, fiind o persoană juridică de drept privat, reclamanta nu ocupă propriu-zis nicio poziţie în arhitectura sistemului autorităţilor publice din România, asimilarea neputându-se face decât cu o autoritate publica de nivel local, aspect care atrage competenţa materială a tribunalelor pentru soluţionarea litigiilor izvorâte din contractele administrative în care acestea sunt parte.

2.3. Prin sentinţa nr. 6579 din 06.11.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti şi, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut, în esenţă, că litigiul de faţă priveşte un act administrativ asimilat, încheiat de o autoritate asimilată autorităţilor publice centrale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Potrivit prevederilor generale ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa unei instanţe de contencios administrativ este atrasă de natura juridică administrativă a actului care face obiectul litigiului dedus judecăţii.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

b) autoritate publică - orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică;

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ."

Cu alte cuvinte, în raport cu prevederile prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b şi c) din Legea nr. 554/2004, pentru ca un contract să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea contenciosului administrativ, este necesar ca acel contract să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public şi să fi fost încheiat cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acţionat în regim de putere publică.

În cauză, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. este organizată, conform art. 1 şi 6 din H.G. nr. 581/1998 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., prin reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, sub forma unei societăţi comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de interes public naţional în scopul realizării transportului feroviar public şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării. Aceste elemente se încadrează în definiţia autorităţii publice asimilate, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b teza finală din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 12/1998 "Compania naţională care administrează infrastructura feroviară poate să închirieze, cu acordul Ministerului Transporturilor, părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile publice către alte persoane juridice, în vederea administrării acesteia pentru organizarea transporturilor publice de mărfuri şi persoane".

Potrivit art. 1 alin. (3) şi alin. (10) lit. f din O.U.G. nr. 12/1998, transportul feroviar public de calatori reprezintă un serviciu public.

Pretenţiile deduse judecăţii sunt întemeiate pe contractul nr. x/23.10.2009 încheiat între reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A., pe de o parte, şi pârâta B. S.R.L., pe de cealaltă parte şi are ca obiect închirierea unui bun proprietate publică, respectiv secţia de circulaţie Leorda - Dorohoi, care, potrivit contractului, aparţine infrastructurii feroviare neinteroperabile, în vederea realizării simultane a activităţilor de gestionare a infrastructurii şi a serviciilor de transport feroviar public de călători şi de marfă.

Astfel, raportul juridic dedus judecăţii este unul administrativ, acţiunea în justiţie încadrându-se în coordonatele art. 1 alin. (1) şi (8) alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi vizând un act administrativ asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege.

Prin urmare, pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze litigiul sunt incidente normele de competenţă de la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind aplicabil criteriul rangului central sau local al autorităţii publice pârâte.

Aşa cum corect a reţinut curtea de apel, întotdeauna clasificarea autorităţilor şi instituţiilor publice în autorităţi/instituţii de nivel central, respectiv local, se realizează în funcţie de poziţia ocupată de acestea în cadrul ierarhiei administraţiei publice, această clasificare fiind, deci, proprie autorităţilor şi instituţiilor publice propriu-zise.

In ceea ce priveşte persoanele juridice de drept privat, asimilate autorităţilor publice, acestea nu fac parte din sistemul administraţiei de stat, astfel încât acestora nu li se poate aplica regula de clasificare de mai sus.

Ca atare, strict în vederea determinării competenţei materiale a instanţei, acestea vor fi asimilate întotdeauna unor autorităţi locale.

În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. în contradictoriu cu pârâtul A. S.R.L., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.