Third-party intervention in tax litigation: speculative commercial risk insufficient to establish requisite personal interest for accessory intervention

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii; Cererea de intervenţie principală

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bârlad - Serviciul Impozite şi Taxe Persoane Juridice, reprezentat prin Primar, şi Primarul Municipiului Bârlad, anularea dispoziţiei nr. 1090/02.03.2017, precum şi a deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare stabilite şi a raportului de inspecţie fiscală, prin care în mod nelegal a fost stabilită obligaţia de plată a sumei de 2.220.278 RON, să se constate inexistenţa datoriei de 2.220.278 RON şi, pe cale de consecinţă, exonerarea reclamantei de la plata acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

La data de 24 octombrie 2017, la dosarul cauzei au fost înregistrate cererile de intervenţie accesorie formulate de intervenientele S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.A. în sprijinul poziţiei procesuale a reclamantei S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A., solicitând admiterea acţiunii formulate de reclamantă, anularea dispoziţiei nr. 1090/02.03.2017, precum şi a deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare stabilite şi a raportului de inspecţie fiscală, prin care în mod nelegal a fost stabilită obligaţia de plată a sumei de 2.220.278 RON, să se constate inexistenţa datoriei de 2.220.278 RON şi, pe cale de consecinţă, exonerarea reclamantei de la plata acestei sume.

2. Încheierea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie formulate de S.C. "A." S.R.L., S.C. "B." S.R.L. şi S.C. "C." S.A., instanţa de fond reţinând că apărările invocate în legătură cu obiectul litigiului sunt identice cu cele ale reclamantei, neavând nici un element de noutate.

În cauză, intervenienţii au invocat în cereri doar afectarea propriilor drepturi şi interese legitime ce izvorăsc din contractele de prestări servicii încheiate cu societatea reclamantă S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A., în eventualitatea respingerii cererii de chemare în judecată şi generarea incapacităţii de plată a societăţii reclamante, iar din perspectiva apărărilor invocate în legătură cu obiectul litigiului se invocă, la fel ca şi reclamanta, faptul că taxa pe clădiri impusă de Primarul municipiului Bârlad nu este datorată de reclamantă, faţă de dispoziţiile art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi admiterea cererilor de intervenţie.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că interesul procesual al intervenienţilor este unul legitim în a formula cererile de intervenţie din perspectiva unei eventuale stări de insolvenţă a societăţii reclamante. Prin urmare, intervenienţii justifică un interes propriu, care este actual şi personal.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentă este nefondat, încheierea pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) şi (3) Noul C. proc. civ.:

"(1) Orice are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare.

(3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

În sensul dispoziţiilor citate, rezultă că prin intervenţia accesorie, terţul participă voluntar la judecată pentru a apăra drepturile uneia dintre părţile iniţiale ale procesului.

Spre deosebire de intervenientul principal, intervenientul accesoriu nu tinde la valorificarea unei pretenţii proprii, ci urmăreşte, prin apărările pe care le face, ca instanţa să pronunţe o soluţie favorabilă părţii pentru care a intervenit. Ca atare, natura juridică a intervenţiei accesorii este aceea de apărare.

Totuşi, în mod corect s-a apreciat că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit. Pentru ca cererea sa să fie admisă în principiu, terţul intervenient trebuie să justifice un interes propriu, ceea ce înseamnă că drepturile sale ar putea fi afectate prin pronunţarea unei hotărâri defavorabile părţii pentru care intervine.

În cazul de faţă, interesul este justificat de presupunerea că, în ipoteza respingerii acţiunii, societatea reclamantă ar intra în imposibilitate de plată, ceea ce ar afecta relaţiile comerciale pe care societăţile interveniente le derulează cu aceasta.

Or, o astfel de presupunere nu este evidentă (într-un sens sau altul) şi nu poate fi analizată pe calea cererii de intervenţie accesorie, ceea ce înseamnă că nu este de natură să justifice interesul cererii.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. Compania de Utilităţi Publice S.A. împotriva încheierii din 23 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2018.