Tax assessment for unauthorized occupation of public land: conflict over concession contract scope and mandatory topometric expertise

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 20.05.2010, reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Paşcani - prin Primar, Serviciul Finanţe Publice Locale din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Paşcani şi Primarul Municipiului Paşcani, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. x, anularea deciziei nr. 12519/17.05.2010 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, anularea Notei de constatare nr. x, anularea ca nelegală a Hotărârii Consiliului Local Paşcani nr. 1/2007 şi repararea integrală a prejudiciului material suferit.

Prin sentinţa civilă nr. 241/CA/25.10.2010, a fost disjuns capătul de cerere vizând anularea HCL Paşcani nr. 1/2007, cu declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar capetele de cerere vizând anularea şi suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x şi a Deciziei nr. 12519/17.05.2010, ca şi cel vizând repararea prejudiciului material de 100.000 Euro, au fost suspendate până la soluţionarea cererii de anulare a HCL Paşcani nr. 1/2007.

Prin sentinţa civilă nr. 1337/16.09.2011 a Tribunalului Iaşi, cererea reclamantei vizând anularea HCL Paşcani nr. 1/2007 a fost respinsă ca nefondată, sentinţa rămânând irevocabilă prin decizia civilă nr. 497/12.03.2012 a Curţii de Apel Iaşi (dosar nr. x).Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 335/26.10.2012, pronunţată în dosar nr. x, Curtea de Apel Iaşi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţi şi a respins ca nefondată acţiunea.

Prin decizia nr. 2428 din 23 mai 2014, ICCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 335/2012 a Curţii de Apel Iaşi, pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Cauza a fost strămutată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. x*.

Prin sentinţa nr. 110 din 20 mai 2015, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., a anulat Decizia nr. 12519/17.05.2010 emisă de Primăria oraşului Paşcani, judeţul Iaşi, Decizia de impunere nr. x şi Nota de constatare nr. x a Serviciului Finanţe Publice Locale al Primăriei Paşcani, judeţul Iaşi. Totodată, a luat act de renunţarea reclamantei la judecarea capătului de cerere vizând plata sumei de 100.000 EURO cu titlu de daune materiale şi morale, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x a Primăriei Paşcani, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei şi a obligat pârâţii la plata către reclamantă a sumei de 7000 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că a rămas învestită cu cererea reclamantei vizând anularea Deciziei de impunere nr. x, anularea Notei de Constatare nr. x/2007 (conform precizării acţiunii, depusă la dosarul Curţii de Apel Suceava), anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei reclamantei nr. x/2010, suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Referitor la cererea vizând daunele materiale şi morale de 100.000 Euro, a constatat că reclamanta a renunţat la judecata acesteia, conform înscrisului depus la dosarul Curţii de Apel Suceava.

În fond, după casarea cu trimitere, a fost administrată proba cu expertiză topometrică, cu respectarea art. 315 din C. proc. civ., ICCJ indicând în Decizia nr. 2428/2014, necesitatea verificării printr-o expertiză a situaţiei terenului în suprafaţă de 180 mp, respectiv dacă acesta include şi terenul de 80 mp ce face obiectul Contractului de concesiune nr. x, dacă reclamanta a ocupat fără titlu legal teren, dacă acesta era proprietate publică şi ce suprafaţă a fost efectiv ocupată. A reţinut instanţa de rejudecare că, potrivit concluziilor raportului de expertiză, suprafeţele de 80 mp şi 180 mp teren ce fac obiectul Contractelor de concesiune nr. x şi nr. y/1998 sunt alăturate, astfel cum Consiliul Local Paşcani consemnează în Referatul din 23.02.1998 ("suprafaţa respectivă este în continuarea unei suprafeţe concesionate anterior "). A apreciat instanţa că nu se poate vorbi de o suprafaţă de teren de 112 mp, ci de numai 30 mp, astfel că decizia de impunere contestată nu a fost în mod legal emisă în lipsa unor măsurători pe teren.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x a Primăriei Paşcani, instanţa de rejudecare a constatat îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 vizând existenţa "cazului bine justificat" şi "paguba iminentă", astfel cum aceste noţiuni sunt definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004. Cazul bine justificat rezultă din însăşi soluţia instanţei de anulare a Deciziei de impunere nr. x ca nelegală. Paguba iminentă este de asemenea conturată de cuantumul mare al sumei nelegal impuse la plată (12.253.957,139 RON) şi de prejudiciul de 100.000 Euro iniţial cerut de reclamantă, la care ulterior a renunţat. Executarea unei asemenea sume, în mod evident ar fi influenţat negativ activitatea reclamantei în relaţiile sale contractuale.

Conform art. 274 din C. proc. civ., pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 7000 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, onorariu expert, onorariu avocat şi contravaloarea cheltuielilor de deplasare, conform chitanţelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Municipiul Paşcani, reprezentat prin Primar, şi Primarul Municipiului Paşcani, criticând hotărârea pentru greşita interpretare a dispoziţiilor legale incidente, a materialului probator administrat în cauză, a raportului juridic dedus judecăţii, cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Prin decizia nr. 304 din 10 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de recurs a reţinut că, instanţa de fond avea obligaţia de a analiza şi a răspunde explicit tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă şi, în egală măsură, apărărilor de care s-au prevalat autorităţile pârâte, astfel încât motivarea hotărârii pronunţate să justifice, în mod logic şi convingător, soluţia prezentată în dispozitiv şi, totodată, să facă posibilă exercitarea controlului judiciar.

În fond, după casarea dispusă de Înalta Curte, instanţa de fond a administrat proba cu expertiză tehnică, însă nu s-a conformat şi dispoziţiilor din decizia de casare privind verificarea tuturor apărărilor formulate în cauză şi lămurirea aspectului privind apartenenţa la domeniul public sau privat a terenului în litigiu, cu consecinţe în stabilirea regimului juridic al creanţei. În plus, Înalta Curte a constatat că, la dezbaterea obiectivelor probei cu expertiză, intimata reclamantă a arătat că nu trebuie să se ţină seama de existenţa noului contract de concesiune, pentru suprafaţa de 110 mp, pe motiv că acesta este ulterior perioadei vizate de decizia de impunere. Însă instanţa ar fi trebuit să-şi exercite rolul activ, conform art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., şi să pună în discuţia părţilor şi necesitatea identificării acestui teren (cu stabilirea vecinătăţilor şi a lungimii laturilor, cu figurarea sa pe acelaşi plan cu suprafeţele prevăzute în celelalte contracte de concesiune), pentru a se stabili, cu certitudine, dacă acest teren reprezintă sau nu suprafaţa de teren pretins ocupată fără titlu până la nivelul anului 2007 şi în considerarea căreia s-a emis decizia de impunere contestată în cauză. De asemenea, raportarea acestor schiţe cu măsurători la documentaţia cadastrală care a stat la baza intabulării construcţiei deţinute de S.C. A. S.R.L. şi avizarea de către oficiul de cadastru a raportului de expertiză judiciară sunt elemente esenţiale pentru stabilirea cu certitudine a datelor topometrice şi, în consecinţă, a adevărului în cauză. Toate acestea se impuneau cu atât mai mult, cu cât în decizia de casare se subliniase faptul că nu s-au administrat probe pentru verificarea ipotezei în care "terenul concesionat în anul 2009 de reclamantă este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu".

Totodată, Înalta Curte a constatat că, prin decizia de impunere s-au stabilit în sarcina intimatei reclamante şi dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, aceasta contestând decizia, arătând că nu datora aceste accesorii, întrucât pentru prima dată în anul 2007 i s-a adus la cunoştinţă că ocupă fără titlu încă 112 mp faţă de actele de concesionare. Nu s-au lămurit contradicţiile dintre situaţiile rezultate din înscrisurile prezentate de ambele părţi (contracte, referate, planuri) şi apărările acestora şi nici celelalte aspecte puse în vedere prin decizia de casare.

Şi în privinţa soluţiei date suspendării executării deciziei de impunere, Înalta Curte a constatat că motivarea cel puţin în privinţa condiţiei pagubei iminente este una contradictorie şi lipsită de substanţă (echivalând cu o nemotivare), făcându-se referire la paguba ce ar decurge din executare înseşi, dar şi la un prejudiciu estimat de către reclamantă, care renunţase însă expres la judecarea cererii de daune prin care estimase acest prejudiciu .

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14.09.2016 sub nr. x/2010.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 40 din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Paşcani - prin Primar, Serviciul Finanţe Publice Locale din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Paşcani şi Primarul Municipiului Paşcani.

Instanţa a admis acţiunea reclamantei, în parte; au fost anulate decizia nr. 12519/17.05.2010 şi decizia de impunere nr. x, cu obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a sumei de 10.800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin decizia nr. 304 din 10 februarie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că trebuie refăcut raportul de expertiză, şi astfel instanţa a procedat la readministrarea probei cu expertiză.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat întemeiată cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., şi a admis, de asemenea, în parte acţiunea reclamantei privind anularea deciziilor nr. 12519/17.05.2010 şi nr. 34276/17.12.2007.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, s-a reţinut că în cuprinsul acesteia se menţionează expres faptul că diferenţa de suprafaţă de teren pentru care a fost calculată "taxa pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public" a fost stabilită prin raportul de inspecţie fiscală nr. x Cu toate acestea, prin decizia nr. 12519/17.05.2010 prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva acestei decizii se menţionează că raportul de inspecţie fiscală "nu s-a întocmit întrucât s-a întocmit nota de constatare" . Mai mult decât atât, prin adresa din 4 februarie 2008, pârâtul Serviciul Finanţe Publice Locale din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Paşcani a comunicat reclamantei că "se suspendă temporar" decizia de impunere nr. x din 17.12.2007, măsură care "are ca temei necesitatea reverificării prin măsurători din partea compartimentului de specialitate Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplină în Construcţii şi Patrimoniu".

Având în vedere lipsa efectivă a actelor în baza cărora pârâtul a emis decizia a cărei executare se solicită a fi suspendată (raportul de inspecţie fiscală), precum şi lipsa unor măsurători în teren efectuate sau recunoscute de către pârâţi anterior emiterii deciziei, instanţa a apreciat că este un caz bine justificat care să impună admiterea cererii reclamantei. Faţă de lipsa situaţiei de fapt premisă pe care trebuia să se întemeieze decizia de impunere (constatarea deţinerii unei suprafeţe de teren fără forme legale), este evident că orice executare a unor sume ce nu au fost stabilite în baza unor măsurători în teren nu poate fi decât prejudiciabilă pentru reclamantă, astfel că instanţa a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte fondul pretenţiilor reclamantei, instanţa a constatat că deşi după casarea sentinţei pronunţate în ciclul procesual anterior şi trimiterea cauzei spre rejudecare reclamanta a formulat o "cerere precizatoare a acţiunii", nu au fost formulate pretenţii noi împotriva pârâţilor şi nici nu s-au invocat apărări noi faţă de susţinerile acestora. A reţinut instanţa că reclamanta s-a limitat la o expunere sintetică a capetelor de cerere formulate şi rămase a fi supuse analizei instanţei, astfel că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 132 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte terenul deţinut de către reclamantă în municipiul Paşcani, str. x nr. 22-24, în suprafaţă de 290 mp, instanţa reţine că acesta a fost identificat prin planurile de situaţie anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză . Din analiza acestora, dar mai ales a înscrisurilor depuse de părţi la dosar, instanţa constată că încheierea contractelor de concesiune a unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public al municipiului nu a avut loc după o prealabilă sau concomitentă deplasare în teren, aspect de natură a da planurilor de situaţie întocmite de părţi un grad mare de incertitudine şi inexactitate.

Lipsa unor măsurători în teren este de natură să explice existenţa neînţelegerilor dintre părţi, cu atât mai mult cu cât la încheierea celui de-al doilea contract pare că au existat discuţii legate de renunţarea la contractul încheiat anterior. Chiar dacă în cererea în cererea adresată de reprezentantul legal al reclamantei consiliului local al municipiului Paşcani se menţionează că terenul concesionat anterior urmează să fie inclus în suprafaţa de teren ce urma a fi concesionată, în planul de situaţie anexă al noului contract suprafaţa de teren de 80 mp concesionată anterior este în mod evident alăturată suprafeţei ce face obiectul contractului nr. x/16.03.1998 .

Instanţa de fond a apreciat că susţinerile pârâţilor, legate de neînregistrarea în evidenţele fiscale a contractelor de concesiune de către reclamantă, nu pot fi reţinute ca fiind relevante în verificarea valabilităţii contractelor dintre părţi, respectiv a suprafeţelor concesionate, întrucât pârâţii ar fi putut oricând remedia o atare omisiune prin angajaţii proprii.

Cu privire la discuţiile legate de rezilierea/renunţarea la contractul nr. x/15.06.1995, instanţa a reţinut că pârâţii nu au prezentat nici un înscris doveditor al acceptării ofertei formulate de reprezentantul legal al reclamantei, susţinerile pârâţilor cu privire la includerea terenului concesionat iniţial în suprafaţa ce face obiectul contractului nr. x/16.03.1998 fiind infirmate de planul de situaţie anexă la contract. Tot în susţinerea aceleiaşi reţineri cu privire la valabilitatea şi actualitatea contractului nr. x/15.06.1995, instanţa a reţinut că între părţi au fost încheiate mai multe acte adiţionale la acest contract, atât anterior declanşării prezentului litigiu, cât şi ulterior acestui moment, aspect de natură a confirma că atât reclamanta, cât mai ales pârâţii au acceptat ca valabil şi în fiinţă contractul nr. x/15.06.1995 - contract nr. x/8.12.2004, contract nr. x/29.08.2008 . Este evident că orice dubiu cu privire la existenţa sau actualitatea contractului se impunea a fi invocată de către pârâţi prin reprezentanţii acestora la momentul modificării contractului nr. x/15.06.1995 prin aceste acte adiţionale, încheierea acestora fiind de natură să infirme susţinerile din prezenta cauză cu privire la nevalabilitatea contractului nr. x/15.06.1995 după încheierea contractului 1968/16.03.1998.

Mai mult decât atât, începând cu momentul încheierii contractului nr. x/23.11.2009, instanţa a constatat că reclamanta nu a mai deţinut nici o suprafaţă de teren în plus faţă de cea concesionată, ci, dimpotrivă, pârâţii sunt cei care ar fi în situaţia de a nu respecta clauzele contractelor încheiate prin nepunerea la dispoziţia reclamantei a întregii suprafeţe contractate (doar 290 mp faţă de 80+180+110=370 mp).

În consecinţă, faţă de situaţia de fapt expusă şi clauzele contractelor încheiate de către părţi şi a căror nevalabilitate nu a fost dovedită de pârâţi, instanţa a admite cererea formulată de către reclamantă şi a anulat atât decizia de soluţionare a contestaţiei prealabile nr. 12519/17.05.2010, cât şi decizia de impunere nr. x

De asemenea, instanţa a admis în parte şi capătul de cerere accesoriu, urmând a obliga pârâţii să plătească reclamantei suma de 10.800 RON cheltuieli de judecată. În acest cuantum instanţa a inclus cheltuielile efectuate în ciclurile procesuale anterioare, necontestate, iar din înscrisurile prezentate de reclamantă în prezenta rejudecare a înlăturat dovezile vizând cheltuielile efectuate în cursul anului 2015.

3. Recursul formulat de Municipiul Paşcani prin Primar, Serviciul Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Municipiului Paşcani şi Primarul Municipiului Paşcani

Împotriva sentinţei nr. 40 din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâţii sus menţionaţi, solicitând modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată sau, în cazul constatării unor motive de casare, retrimiterea cauzei pentru o completă cercetare a fondului cauzei.

În motivarea căii de atac s-au arătat, în esenţă, următoarele:

În mod mai mult decât evident, deşi instanţa de rejudecare s-a conformat dispoziţiilor din Decizia nr. 304/10.02.2016 în sensul că a dispus efectuarea unei noi expertize topo-cadastrale în cauză, această probă esenţială în dezlegarea prezentei pricini nu a fost avută în vedere în nici un fel de către instanţa de rejudecare, care nu a apreciat sub nici o formă nici asupra constatărilor, concluziilor şi opiniilor divergente ale experţilor - opinii divergente care necesitau clarificări suplimentare cu referire la lămurirea exactă a tuturor obiectivelor stabilite. Instanţa de rejudecare s-a limitat doar la analiza şi interpretarea sumară a celor 3 contracte intervenite în legătură cu concesionarea unor suprafeţe de teren de către autorităţile apelante către fostul administrator B. -ca persoană fizică şi către persoana juridică S.C.A. S.R.L.

În plus, instanţa de rejudecare soluţionează incomplet cauza fără a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere - nu a fost analizat capătul de cerere referitor la anularea Notei de constatare nr. x ce a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x; soluţionează greşit şi cererea de suspendare a efectelor Deciziei de impunere reţinând neîntemeiat şi contradictoriu faptul că:

"În ceea ce priveşte cererea de suspendare a efectelor deciziei de impunere nr. x din 17.12.2007, instanţa reţine că în cuprinsul acesteia se menţionează expres faptul că diferenţa de suprafaţă de teren pentru care a fost calculată "taxa pentru ocuparea fără forme legale a domeniului public" a fost stabilită prin raportul de inspecţie fiscală nr. x

Cu toate acestea, prin decizia nr. 12519/17.05.2010 prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă formulată de către reclamantă împotriva acestei decizii se menţionează că raportul de inspecţie fiscală "nu s-a întocmit întrucât s-a întocmit nota de constatare" .

Mai mult decât atât, prin adresa din 4 februarie 2008, pârâtul Serviciul Finanţe Publice Locale din cadrul Direcţiei Economice a Primăriei Paşcani a comunicat reclamantei că "se suspendă temporar" decizia de impunere nr. x din 17.12.2007, măsură care "are ca temei necesitatea reverificării prin măsurători din partea compartimentului de specialitate Urbanism, Amenajarea Teritoriului, Disciplină în Construcţii şi Patrimoniu". Având în vedere lipsa efectivă a actelor în baza cărora pârâtul a emis decizia a cărei executare se solicită a fi suspendată (raportul de inspecţie fiscală), precum şi lipsa unor măsurători în teren efectuate sau recunoscute de către pârâţi anterior emiterii deciziei, instanţa apreciază că este dat cazul bine justificat care să impună admiterea cererii reclamantei. Faţă de lipsa situaţiei de fapt premisă pe care trebuia să se întemeieze decizia de impunere (constatarea deţinerii unei suprafeţe de teren fără forme legale), este evident că orice executare a unor sume ce nu au fost stabilite în baza unor măsurători în teren nu poate fi decât prejudiciabilă pentru reclamantă, astfel că instanţa constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004."

Instanţa de rejudecare nu observă faptul că documentul pe baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. x şi care este consemnat în conţinutul acestei decizii de impunere este cu număr unic, respectiv nr. 28904/31.10.2007, care nu reprezintă altceva decât Nota de constatare nr. x, chiar dacă în cuprinsul Deciziei de impunere este menţionată cu titulatura de Raport de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2007.

Din simpla analiză a acestei Note de constatare cu nr. x/31.10.2007 rezultă cu evidenţă că la data întocmirii acesteia au fost făcute măsurători asupra terenului ocupat de S.C.A. S.R.L. şi s-a întocmit şi o schiţă plan a terenului ocupat efectiv de către această intimată, de către personalul autorizat al autorităţilor publice apelante, respectiv de către Serviciul Urbanism, Disciplină în Construcţii şi amenajarea teritoriului din cadrul Primăriei Paşcani, constatându-se la acea dată că intimata ocupă fără just titlu suprafaţa de 112 mp din domeniul public al UAT Paşcani, în condiţiile în care avea contract de concesiune valabil încheiat doar pentru suprafaţa de 180 mp, respectiv contractul de concesiune nr. x din 16.03.1998, în condiţiile în care contractul pentru concesionarea suprafeţei de 110 mp încheiat cu nr. x/23.11.2009 nu a fost decât un "artificiu" al celui care iniţial concesionase suprafaţa de 80 mp prin contractul nr. x/15.06.1995, respectiv persoana fizică B., care la data de 23.11.2009 era primarul Municipiului Paşcani.

În contextul contradictoriu al motivaţiei şi argumentaţiei reţinute de către Instanţa de rejudecare s-a apreciat contradictoriu şi nelegal asupra întregii situaţii de fapt şi celei legale, practic acestei sentinţe din rejudecare lipsindu-i orice temei de drept cu referire la analizarea fondului cauzei

Instanţa de rejudecare a trecut peste faptul recunoaşterii încetării contractului de concesiune nr. x, recunoaştere consemnată în cererea nr. x/10.07.1997 adresată de către B. către Consiliul Local al Municipiului Paşcani prin care solicită preluarea în concesiune a suprafeţei totale de 180 mp teren situat în Mun. Paşcani, str. x nr. 22-24, cu precizarea expresă a faptului că "...prin prezenta renunţ la contractul de concesiune nr. x/5.06.1995, conf. Cap. VI, art. 10 fpc. 10.d. urmând ca suprafaţa de 80 metri pătraţi din acest contract să fie inclusă în suprafaţa de 180 metri pătraţi menţionaţi în cererea de mai sus."

În mod evident, contractul de concesiune a încetat prin încheierea contractului nr. x din 16 martie 1998, chiar dacă între părţi există acele menţiuni referitoare la contractul nr. x/15.06.1995 făcute în anul 2004 sau 2008 cu referire al denumirile părţilor contractante iniţiale.

Este de remarcat faptul că prin raportul de expertiză topo-cadastrală întocmit în cauză există o contradicţie evidentă între opiniile expertului titular, al consultantului intimatei -reclamante şi expertului consultant al apelanţilor cu referire la suprapunerea suprafeţei de 80 mp din contractul nr. x din 23.11.2009 peste suprafaţa de teren de 180 mp din contractul nr. x din 16 martie 1998, când de fapt prin acest ultim contract nu s-a încercat altceva decât intrarea în legalitate asupra deţinerii şi folosirii suprafeţei de 290 mp teren pe care reclamanta-intimată a folosit-o integral începând cu anul 1995, atât prin persoana fizică B.- ca administrator iniţial al reclamantei, cât şi în continuare de către intimata-reclamantă.

Sunt veridice constatările şi punctele de vedere ale expertului parte C., de la obiectivele nr. 1,3 şi 4 ale raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezultă că nu suprafaţa de 110 mp din contractul de concesiune nr. x se suprapune peste suprafaţa de 180 mp din terenul concesionat conform contractului nr. x/16.03.1998, ci faptul că cei 80 mp în discuţie concesionaţi iniţial prin contractul nr. x/15.06.1995 au fost incluşi în acest contract 1968/16.03.1998* toate aceste constatări fiind explicate cu indicarea topo-cadastrală a geometriei suprafeţelor şi care duc de fapt la dezlegarea corectă şi aflarea adevărului juridic în cauză, însă instanţa de rejudecare nu se raportează în nici un fel la analizarea fondului la acest raport de expertiză şi pronunţă astfel o soluţie cu motivaţie contradictorie şi total nelegală.

În contextul relatat anterior este evident că instanţa de rejudecare, în continuare nu a respectat depoziţiile date de ICCJ prin Decizia nr. 304/10.02.2016, în sensul că nu a lămurit contradicţiile dintre situaţiile rezultate din înscrisurile prezentate de ambele părţi (contracte, referate, planuri) şi apărările acestora şi nici celelalte aspecte puse în vedere prin decizia de casare.

Se menţin şi prin această Sentinţă nr. 40/14.03.2017 carenţe semnificative privind verificarea tuturor apărărilor formulate în cauză şi lămurirea aspectului privind apartenenţa la domeniul public sau privat a terenului în litigiu, cu consecinţe în stabilirea regimului juridic al creanţei, iar cu privire la analizarea suprafeţei de 110 mp concesionată în baza contractului de concesiune nr. x la data de 223.11.2009 când B. era primarul Municipiului Paşcani şi avea interesul de a crea aparenţa de legalitate a utilizării întregii suprafeţe de teren de 290 mp la adresa imobilului unde iniţial în 1995 a fost administrator al intimatei-reclamante, astfel încât nici instanţa de rejudecare nu a verificat în nici un fel apărarea apelanţilor cu privire la faptul că terenul concesionat în anul 2009 de reclamanta-intimată este de fapt terenul pe care îl folosea fără titlu încă din 1998 şi toate acestea prin comparare cu datele din autorizaţiile de construcţie pentru imobilele intimate.

Se reiterează faptul că în Autorizaţia de construire nr. 114/16.11.2010 se menţionează suprafaţa de 290 mp împrejmuită "deţinută până în 31.10.2007", în condiţiile în care societatea reclamantă- intimată a afirmat în recursul său din primul ciclu procesual că,,în mod greşit s-a reţinut că în anul 2007 terenurile erau împrejmuite, în acest sens neexistând nicio dovadă, iar terenul a fost împrejmuit după încheierea contractului de concesiune" (nr. 119/2009). În plus, se reiterează şi faptul că intimata reclamantă a susţinut şi în acţiunea introductivă că terenul de 80 mp este inclus în cel de 180 mp.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9, art. 313-315 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă, intimata a invocat excepţia tardivităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

a) asupra excepţiei tardivităţii

Sentinţa instanţei de fond a fost comunicată recurenţilor în data de18.04.2017, conform dovezilor aflate la dosarului Curţii de Apel Suceava. În aplicarea dispoziţiilor C. proc. civ. termenul de 15 zile pentru exercitarea căii de atac se socoteşte pe zile libere, adică nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.

Prin urmare, termenul de recurs a început să curgă în data de 19.04.2017 şi s-a împlinit în data de 03.05.2017 (miercuri) ora 24:00 (12 zile din aprilie + 3 zile din luna mai).

Având în vedere faptul că cererile de recurs au fost depuse la poştă în data de 04.05.2017, la o zi după expirarea termenului de recurs, se solicită respingerea recursului, ca fiind tardiv introdus.

b) pe fondul recursului

Referitor la suspendarea efectelor deciziei de impunere nr. x a Serviciului Finanţe Publice Locale al Primăriei Paşcani recurenţii critică sentinţa Curţii de Apel Suceava considerând că motivarea instanţei privind soluţia dată capătului de cerere referitor la suspendarea efectelor deciziei de impunere este contradictorie, citând integral textul hotărârii judecătoreşti.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond pentru acest capăt de cerere este legală şi temeinică, fiind în concordanţă cu dispoziţiile art. 14 din Legea a contenciosului administrativ. În mod corect, instanţa de fond a constatat existenţa cazului bine justificat dată fiind lipsa efectivă a actelor în baza cărora recurentul a emis decizia de impunere contestată (n.n. raportul de inspecţie fiscală despre care însuşi recurentul declară nu s-a întocmit), precum şi lipsa efectuării de măsurători în teren anterior emiterii deciziei de impunere, fapt de asemenea recunoscut prin decizia unilaterală a primăriei de suspendare temporară a deciziei3.

De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa prevenirii pagube iminente având în vedere cuantumul foarte mare al creanţei fiscale şi faptul că, deşi suspendată decizia, recurentul Serviciu de Finanţe publice a continuat să calculeze majorări de întârziere şi dobânzi la taxa de ocupare a terenului stabilită în sarcina firmei.

Nu poate fi îmbrăţişată ideea acreditată de recurenţi potrivit căreia nota de constatare este unul şi acelaşi document cu raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2007. întocmirea acestui din urmă document era obligatorie potrivit art. 109 alin. (4) coroborat cu alin. (3) Codul de procedură fiscală, motiv pentru care "Nota de constatare" nu poate fi asimilată cu "raportul de inspecţie fiscală", în cuprinsul deciziei de impunere se face referire la "Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.10.2007, document care nu a fost redactat "întrucât s-a întocmit nota de constatare" fapt recunoscut expres în cuprinsul deciziei de soluţionare nr. 12519/17.05.20104 a Primăriei Paşcani (ultimul paragraf din prima filă a deciziei de soluţionare). De asemenea, nu poate fi acceptată nici aserţiunea potrivit căreia din nota de constatare rezultă faptul că s-au făcut măsurători. Măsurătorile rezultă dintr-un proces-verbal de deplasare la faţa locului în care sunt menţionate măsurătorile efectuate, iar nu dintr-un înscris redactat în birou.

Referitor la anularea notei de constatare nr. x

Pornind de la schiţa-plan manuscrisă a Serviciului Urbanism, Finanţele Publice Locale ale Primăriei Paşcani au întocmit nota de constatare nr. x prin care reţinea că S.C. A. S.R.L ar ocupa în fapt o suprafaţă de 292 mp şi deţine "cu acte" doar 180 mp (prin contractul de concesiune din 1998), omiţând intenţionat contractul de concesiune din 1995 încheiat cu B., care avea calitatea asociat şi administrator la S.C. A. S.R.L.

Concluzionând că societatea comercială ar ocupa ilegal 112 mp din terenul municipiului, a calculat la data de 31.10.2007, retroactiv pentru perioada 2003-2007 în sarcina reclamantei suma de 1.225.395,71 RON reprezentând taxa de ocupare fără forme legale a domeniul public (taxa majorată succesiv prin mai multe hotărâri de consiliu local), şi majorări de întârziere aferente.

Din considerentele sentinţei privind analizarea probatoriului administrat rezultă că instanţa de fond s-a pronunţat asupra acestui capăt de cerere. în plus, nota de constatare nu poate produce efecte juridice, fiind în contradicţie cu raportul de expertiză judiciară8 efectuat în cauză, avizat favorabil de OCPI.

Referitor la raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, recurenţii critică faptul că, deşi s-a efectuat o nouă expertiză topo-cadastrală în concordanţă cu decizia ICCJ nr. 304/10.02.2016 pronunţată în cel de-al doilea ciclu procesual, prima instanţă nu ar fi avut în vedere această probă în soluţionarea fondului. Critica este vădit nefondată, din moment ce în cuprinsul considerentelor instanţa de fond reţine "în ceea ce priveşte terenul deţinut de reclamanta în Municipiul Paşcani str. x nr. 22 - 24, în suprafaţă de 290 mp, că acesta a fost identificat prin planurile de situaţie anexă la raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză . Din analiza acestora, dar mai ales a înscrisurilor depuse de părţi la dosar, instanţa constată că încheierea contractelor de concesiunea unor suprafeţe privind domeniul public al municipiului nu a avut loc după o prealabilă sau concomitentă deplasare în teren (...). Lipsa unor măsurători în teren este de natură să explice existenţa neînţelegerilor dintre părţi, cu atât mai mult cu cât la încheierea celui de-al doilea contract se pare că au existat discuţii legate de renunţarea la contractul anterior nr. x/15.06.1995). Chiar dacă în cererea adresată de reprezentantul legal al reclamantei consiliului local al Municipiului Paşcani se menţionează că terenul concesionat anterior urmează să fie inclus în suprafaţa de teren ce urma a fi concesionată, în planul anexă al noului contract suprafaţa de teren este în mod evident alăturată suprafeţei ce face obiectul Contractului nr. x/16.03.1998 ".

Recurenţii nu au formulat în termenul legal obiecţiuni la expertiza judiciară administrată în faza de fond a celui de-al treilea ciclu procesual, cu toate că expertul-parte al acestora C. a avut un alt punct de vedere decât al expertului judiciar desemnat de instanţă. Raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză privind cele 3 suprafeţe de teren concesionate în 1995,1998 şi 2009 este recepţionat şi avizat favorabil de OCPI, fiind însoţit două procese-verbale de recepţie nr. x/19.12.2016 şi nr. x/04.01.2017 ale OCPI Iaşi BCPI Paşcani ce declară lucrările admise, fişa privind calculul suprafeţelor şi coordonatele punctelor de staţie, de două memorii tehnice14 şi două documentaţii cadastrale avizate favorabil de OCPI.

Prin procesul-verbal de recepţie nr. x/19.12.201615 este avizată favorabil documentaţia cadastrală, memoriul tehnic explicativ16, piesele desenate şi planurile de încadrare pentru suprafeţele de teren de 80 mp şi 180 mp concesionate în anii 1995 şi 1998. în memoriul tehnic se arată clar faptul că cele două terenuri identificate prin puncte de contur sunt învecinate şi că au o graniţă comună reprezentată de linia trasată între punctele de contur 1 şi 4. Prin procesul-verbal de recepţie nr. x/04.01.2017 este avizată favorabil documentaţia cadastrală, memoriul tehnic explicativ, piesele desenate, lista cu coordonatele punctelor de staţie şi planurile de încadrare pentru suprafeţele de teren de 110 mp şi 180 mp concesionate în anii 2009 şi 1998. în memoriul tehnic se arată clar faptul că cele două terenuri identificate prin puncte de contur se suprapun parţial pe o suprafaţă de 80 mp delimitată prin punctele de contur 7, 8,1112,13,14 şi din nou 7. De asemenea, în cuprinsul ambelor procese-verbale de recepţie ale OCPI se menţionează că nu există erori topologice, fapt confirmat şi de fişa privind calculul suprafeţelor şi coordonatele punctelor de staţie.

Referitor la existenţa/inexistenţa contractului de concesiune nr. x în anul 2007, se arată că prin HCL nr. 29/02.12.1994 a fost concesionată în vederea construirii unei staţii de salvare către B., administrator al S.C. A. S.R.L., o suprafaţă de 80 mp de teren intravilan situat în Municipiul Paşcani, str. x nr. 22-24, judeţul Iaşi, încheindu-se contractul de concesii nr. x/15.06.1995.

Ulterior, când acelaşi B., de această dată ca reprezenta al S.C. A. S.R.L., a solicitat prin cererea nr. x/10.07.1997 adresa municipalităţii încheierea unui alt contract de concesiune pentru 180 mp, sugestia funcţionarului primăriei a făcut menţiunea că renunţă la contractul i concesiune din 1995 urmând ca cei 80 de mp. concesionaţi din 1995 să fie incluşi în cei 180 mp ce vor fi concesionaţi. Cu toate acestea, întrucât primăria dispunea (şi dispune şi în prezent) de mai mult teren la respectiva locaţie, terenul de 180 mp ce a fost efect concesionat în 1998 s-a aflat lângă terenul de 80 mp concesionat în 1995.

Apoi, cererea de denunţare unilaterală a contractului nu şi-a produs efectele întrucât suprafaţa de 180 mp de teren concesionată în 1998 nu includea şi ce 80 mp concesionaţi din 1995, ci se afla lângă suprafaţa concesionată prin contractul nr. x/15.06.1995, conform referatului nr. x/23.02.1998 a Serviciului Urbanism şi schiţei-plan anexă la HCL şi la contractul de concesiune Fiind vorba de o denunţare condiţionată rezolutorie, nefiind îndeplinită condiţia, atunci ea nu îşi mai produce efectele.

Tot în sensul susţinerii tezei menţinerii şi executării contractului de concesiune nr. x vine şi faptul că la acest contract s-au semnat două acte adiţionale nr. x/09.12.2004 şi nr. y/29.08.2008, adică anterior şi ulterior emiterii notei de constatare şi deciziei de impunere contestate, ceea ce confirmă faptul că prima concesiune era şi este în vigoare,

De asemenea, şi în prezent societatea foloseşte suprafaţa de teren primită în concesiune încă din anul 1995. Mai mult, o cerere de denunţare unilaterală a contractului făcută de concesionar era lipsită de efecte juridice întrucât potrivit art. 35 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor numai concedentul poate denunţa unilateral contractul de concesiune şi numai în situaţia când o cere interesul naţional sau local (art. 35 lit. b). Per a contrario, concesionarul nu poate denunţa unilateral contractul sub nici un motiv.

Nu în ultimul rând, cererea de denunţare unilaterală a concesiunii încheiate în 1995 condiţionată de includerea suprafeţei respective într-una mai mare (n.n. de 180 mp) nu şi-a produs efectele juridice din moment ce concedentul a continuat să încaseze anual taxa de concesiune, fapt imposibil în condiţiile în care contractul de concesiune încheiat în anul 1995 ar fi încetat prin renunţarea concesionarului în anul 1998.

Prin urmare, este absurdă afirmaţia recurenţilor şi a expertului consilier al acestora în sensul că suntem în prezenţa unei concesiuni ce a încetat în 1995, cu care se încheie ulterior în 2004 şi 2008 două acte adiţionale contestate de recurenţi) la contractul de concesiune încetat şi se încasează in din 1995 până în prezent taxa de concesiune!

Neînregistrarea în evidenţele fiscale ale DITL a contractelor nu conduce la ideea că cele două acte adiţionale semnate nu şi-ar mai produce efectele juridice. în mod cert a fost o culpă gravă a Serviciului de Finanţe locale şi de o lipsă de comunicare cu celelalte servicii ale primăriei, însă nimeni nu se poate apăra invocând propria turpitudine!

Referitor la regimul juridic al terenului ocupat şi al creanţei, recurenţii critică sentinţa şi prin prisma faptului că nu s-a lămurit aspectul privind apartenenţa terenului ocupat de intimată la domeniul public. Însă, în adresa aflată la dosarul nr. x al Curţii de Apel Suceava de către recurenţi se afirmă explicit faptul că terenurile concesionate aparţin domeniului public al municipiului, fiind depuse extrase din H.G. şi HCL de atestare a domeniului public al Municipiului Paşcani. Mai mult, la dosarul nr. x al Curţii de Apel Suceava cu marker roz sunt indicate de către recurenţi suprafeţele de teren în str. x de 3342 mp, 1829 mp., 300 mp, 2457 mp şi 4008 mp în lista anexa. 2 şi schiţa la H.G.

În concluzie, în anul 2007 A. folosea în mod legal 260 mp, respectiv 180 mp menţionaţi în contractul de concesiune nr. x şi alţi 80 mp ca urmare a concesiunii nr. x/15.06.1995, ocupând ilegal doar 30 mp de teren din domeniul public şi nu 112 mp. cum se reţinea în decizia de impunere contestată.

Nu s-a negat ocuparea ilegală a domeniului public, ci întinderea suprafeţei ocupate ilegal. Mărul discordiei în acest litigiu îl reprezintă valabilitatea contractului de concesiune nr. x la nivelul anului 2007, iar nu terenul concesionat în anul 2009!

Suprafaţa de teren de 180 mp din contractul de concesiune nr. x se suprapune pe 80 de mp cu suprafaţa de teren de 110 mp concesionaţi în baza contractului de concesiune nr. x, fapt confirmat de procesul-verbal de recepţie şi nr. x/04.01.2017 al OCPI Iaşi BCPI Paşcani, de memoriul tehnic avizat de OCPI şi documentaţia cadastrală, precum şi de hotărârile de consiliu local şi schiţele anexate acestora.

II. Decizia instanţei de recurs

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Deliberând asupra excepţiei tardivităţii formulării recursului, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată şi o va respinge ca atare, având în vedere că sentinţa recurată a fost comunicată recurentei la data de 18.04.2017, iar calea de atac a fost exercitată la data de 04.05.2017 (data poştei), în interiorul termenului de 15 zile, calculat pe zile libere conform art. 101 C. proc. civ.

Pe fond, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este fondat, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în opinia Înaltei Curţi, sunt întemeiate criticile recurenţilor pârâţi prin care se susţine încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului". Înalta Curte are în vedere că instanţa de fond nu s-a conformat decât parţial dispoziţiilor instanţei de control judiciar cuprinse în decizia nr. 304/10.02.2016.

Astfel, în privinţa capătului de cerere referitor la suspendarea executării deciziei de impunere, motivarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente a rămas contradictorie şi lipsită de substanţă, dat fiind că judecătorul fondului a argumentat existenţa pagubei iminente prin referire exclusivă la cazul bine justificat (lipsa situaţiei premisă ce trebuia să întemeieze decizia de impunere), ceea ce, în mod evident, nu poate fi acceptat atâta timp cât art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permite suspendarea executării actului administrativ numai în ipoteza existenţei cumulative a celor două condiţii sus menţionate.

De asemenea, Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu şi-a îndeplinit obligaţia de a analiza şi a răspunde explicit tuturor motivelor de nelegalitate invocate de reclamantă şi, în egală măsură, apărărilor de care s-au prevalat autorităţile pârâte, respectiv:

- argumentele din cererea de chemare în judecată referitoare la nelegalitatea emiterii deciziei de impunere în lipsa raportului de inspecţie fiscală şi cu încălcarea drepturilor contribuabilului prevăzute de art. 9 şi 107 din Codul de procedură fiscală;

- susţinerile autorităţilor pârâte referitoare la recunoaşterea de către reclamantă a încetării contractului de concesiune încheiat în anul 1995.

Totodată, deşi s-a procedat la readministrarea probei cu expertiză tehnică, nu a fost lămurită pe deplin situaţia de fapt, în condiţiile în care instanţa de fond nu s-a preocupat să tranşeze în mod neechivoc disputa dintre părţi cu privire la identificarea suprafeţei de teren concesionate, dispută ce are la bază contradicţia dintre concluziile expertului desemnat de instanţă şi ale expertului consultant desemnat de autorităţile pârâte.

Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului de expertiză, în timp ce expertul judiciar a ajuns la concluzia că suprafaţa de 110 mp ce face obiectul contractului de concesiune nr. x se suprapune cu 80 mp din suprafaţa de 180 mp concesionată anterior (conform contractului nr. x/1998) şi că această suprafaţă este alăturată (se află în continuarea) celei de 80 mp ce a făcut obiectul contractului de concesiune nr. x, expertul consultant C. a concluzionat că, dimpotrivă, aceste din urmă suprafeţe se suprapun (suprafaţa de 80 mp este inclusă în cea de 180 mp), iar suprafaţa de 110 mp ce face obiectul contractului de concesiune nr. x nu se suprapune peste suprafaţa de 180 mp concesionată în anul 1998. Rezolvarea acestei dispute se impunea cu atâta mai mult cu cât punctul de vedere al expertului consultant se întemeia pe integrarea bazei de date a OCPI Iaşi, susţinându-se că geometria terenului de 80 mp este inclusă în cea a terenului de 180 mp, care se învecinează la nord cu centrala termică, nefiind spaţiu liber pentru geometria celor 80 mp.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că, în raport şi cu principiul rolului activ al judecătorului (art. 129 alin. (5) C. proc. civ.) era necesar ca instanţa de fond să dispună întregirea expertizei sau o nouă expertiză conform art. 212 C. proc. civ. în vederea lămuririi contradicţiilor mai sus arătate.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care suprafaţa de 80 mp (concesionată în anul 1995) este inclusă în suprafaţa de 180 mp (concesionată în anul 1998), acceptarea de către părţi a valabilităţii contractului de concesiune din anul 1995 devine un aspect de importanţă secundară. Oricum, instanţa de fond nu putea rezolva litigiul exclusiv pe baza acestei argumentaţii, cu ignorarea împrejurărilor de fapt ce nu au fost clarificate prin expertiză. Aceasta întrucât prin cele două decizii de casare cu trimitere a cauzei spre rejudecare s-a impus efectuarea unei expertize tehnice topometrice în vederea soluţionării cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de considerentele mai sus expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. conform cărora instanţa supremă hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 312 alin. (2), (3) şi C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii formulării recursului.

Admite recursul declarat de Municipiul Paşcani prin Primar, Serviciul Taxe şi Impozite Locale din cadrul Primăriei Municipiului Paşcani şi Primarul Municipiului Paşcani împotriva sentinţei nr. 40 din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iulie 2017.