ANRE's penalty claim against gas transit company rejected; lower court ruling upheld as final

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015, la data de 06.03.2015, reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale A. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 3.406.769,93 RON, reprezentând accesorii pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către pârâtă a obligaţiilor de plată reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfăşurată în anul 2008-2012.

Prin sentinţa nr. 1613 din 8 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale A. S.A, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 488(1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă critică ca nelegală soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond apreciind că această sentinţă cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind încălcate dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că în mod nelegal fără a ţine seama de situaţia de fapt şi de istoricul dintre părţi prima instanţă a respins ca neîntemeiată acţiunea având ca obiect obligarea intimatei la plata sumei de 3.406.769,93 RON reprezentând accesorii pentru neachitarea la termen a obligaţiilor reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfăşurată în anul 2008-2012.

Recurenta - reclamantă arată că motivul reţinut de prima instanţă ca argument al respingerii acţiunii şi anume lipsa unei facturi de regularizare este străin de obiectul cauzei.

Acest motiv nu ţine cont de faptul că prin decizii judecătoreşti definitive s-a stabilit obligaţia intimatei-pârâte de plată a tarifului de dispecerizare aferent tranzitului pentru perioada 2008-2012, tarif care nu a fost achitat determinând calcularea accesoriilor solicitate pe calea acţiunii de faţă.

Un alt aspect de nelegalitate constă în faptul că prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că dobânzile şi penalităţile au fost calculate şi impuse în baza unei decizii a Curţii de Conturi, respectiv Decizia nr. 30/2014.

Astfel, Curtea de Conturi în momentul când a realizat controlul aferent anului 2014, a reţinut referitor la această speţă, să se recupereze suma de 3.406.769,93 RON reprezentând accesorii pentru neachitarea la termenul prevăzut de dispoziţiile legale respectiv, data de 16 ianuarie a fiecărui an;

- Prin decizia nr. 30/2014 auditorii curţii de Conturi au reţinut în actele de control faptul că, în considerarea dispoziţiilor H.G. nr. 784/2000 - Anexa nr. 8 pct. 3, 4 şi 5, data de la care se calculează dobânzi şi penalităţi pentru tariful licenţei de dispecerizare este data de 16 ianuarie a fiecărui an; având în vedere că intimata-pârâtă a refuzat sa plătească tariful aferent licenţei de dispecerizare pentru tranzit pana in anul 2014, subscrisa ANRE a calculat dobânzi şi penalităţi aferente fiecărui an, incepand cu data de 16 ianuarie şi pana la data achitării debitului principal;

- Având in vedere ca ANRE a calculat dobânzi şi penalităţi eferente licenţei de dispecerizare pentru activitatea de tranzit numai pentru anii 2013, 2014, a reţinut Curtea de Conturi că, din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă ca A. S.A. datorează şi dobânzile şi penalităţile aferente anilor 2009, 2010, 2011, incepand cu data de 16 a fiecărui an, date de la care au devenit scadente obligaţiile de plată - această obligaţie de plată constituind obiectul prezentului dosar.

- Cu alte cuvinte. Curtea de Conturi a reţinut în Decizia nr. 30/2014 faptul că, intimata-pârâtă trebuie să plătească inclusiv penalităţile ce curg de drept din neplata debitului de la momentul naşterii obligaţiilor, respectiv data de 16 ianuarie a fiecărui an, data la care parata trebuia sa declare cantitatea dispecerizata şi pentru care trebuia sa achite tariful aferent şi până la data plaţii efective a debitului efectuată de A. S.A.

Aşadar, debitul în valoare de 3.406.769,93 RON reprezintă dobânzi şi penalităţi aferente tarifului de dispecerizare tranzit gaze naturale, sume cuvenite bugetului de stat, calculate de ANRE de la data naşterii obligaţiei de plata respectiv, luna ianuarie a fiecărui an, pentru anii 2009, 2010, 2011, în executarea obligaţiilor dispuse de Curtea de Conturi prin Decizia nr. 30/2014, act administrativ cu caracter executoriu, neducerea lui la îndeplinire constituind infracţiune, astfel cum în mod imperativ prevăd dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 92/1994.

Se arată că judecătorul de fond nu a arătat în cuprinsul sentinţei atacate argumentele pentru care a înlăturat de la aplicare Decizia Curţii de Conturi nr. 30/2014 prin care s-au instituit anumite obligaţii de recuperare a accesoriilor, acţiunea de fond reprezentând o aplicare a măsurilor obligatorii dispuse prin Decizia nr. 30/2014.

Se susţine că lipsa de argumente cu privire la incidenţa Deciziei Curţii de Conturi nr. 30/2014 determină încălcarea dispoziţiilor art. 6 din CEDO.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat apreciindu-se că soluţia de respingere a acţiunii este legală şi temeinică, bazată pe o apreciere corectă a probelor administrate în cauză, în raport de situaţia de fapt.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

La dosar intimata-pârâtă a depus copia Deciziei nr. 4060/13.12.2017 pronunţată de ICCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal având ca obiect contestarea Deciziei nr. 30/2014 a Curţii de Conturi - dosar recurs.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488(1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză soluţia de respingere a acţiunii în pretenţi formulată de reclamanta-recurentă este motivată corespunzător în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor art. 435 lit. b C. proc. civ. şi în acord cu dispoziţiile art. 6 din CEDO.

Curtea nu va reţine aspectul de nelegalitate invocat în raport de acest motiv de recurs apreciindu-se că instanţa de fond a răspuns motivat la toate aspectele esenţiale invocate de reclamantă în acţiune în pretenţii formulată.

Prima instanţă a analizat în raport de obiectul cererii dacă sunt îndeplinite condiţiile obligării intimatei-pârâte la plata accesoriilor pentru neachitarea la termenul scadent a obligaţiilor principale reprezentând tarif dispecerizare tranzit gaze naturale, pentru activitatea desfăşurată în anul 2008-2012.

În mod corect a concluzionat prima instanţă că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile normei generale respectiv dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 92/2003 referitor la naşterea creanţei fiscale a dispoziţiilor normei speciale respectiv Anexa 8 la HG nr. 748/2000 prin care s-a legat momentul scadenţei obligaţiei de plată a tarifelor de momentul emiterii facturilor de către reclamantă prin raportare la cantitatea declarată sau la cantitatea regularizată fiind prevăzută în mod expres faptul că penalitatea se percepe pentru "neachitarea la scadenţă a contravalorii facturilor". Iar în cauză este culpa reclamantei care nu a emis factură de regularizare până la sfârşitul fiecărui an din cadrul perioadei pentru care reclamanta solicită accesorii de la pârâta - intimată.

În mod corect şi motivat prin soluţia de respingere a acţiunii prima instanţă a sancţionat în cauză culpa reclamantei care a solicitat accesorii pentru neachitarea la timp a unor tarife de licenţă fără ca în prealabil să-şi fi îndeplinit obligaţia de a emite factură fiscală cu privire la obligaţia principală respectiv determinarea cantităţilor de gaze naturale real dispecerizare.

În ceea ce priveşte aplicarea Deciziei Curţii de Conturi nr. 30 din 14.07.2014 a Curţii de conturi prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamate obligaţia de calcul a accesoriilor şi pentru perioada 2008-2012 în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt aplicabile pct. 4 din Anexa 8 la H.G. nr. 748/2000 republicat. Aceasta deoarece lipseşte situaţia premisă a existenţei obligaţiei de plată a accesoriilor pentru că reclamanta în lipsa declaraţiei pe propriei răspundere a intimatei privind cantitatea de gaze dispecerizate anual, nu a emis anual factura de regularizare de evidenţiere a cantităţii reale de gaze dispecerizate.

Curtea constată că în faza de recurs decizia Curţii de Conturi nr. 30/14.07.2014 a fost anulată în parte respectiv pct. 1111 şi 1112 prin Decizia nr. 4046/13.12.2017 a ICCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin această hotărâre definitivă a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta-intimată din prezenta cauză şi anulată în parte Decizia Curţii de Conturi nr. 30/2014 în ceea ce priveşte măsura întinderii prejudiciului produs ca urmare a nealocării şi nerecuperării accesoriilor pentru nefacturarea la termen a tarifelor de dispecerizare şi regularizare, doar pentru accesoriile aferente perioadei anterioare emiterii facturilor.

Această soluţie definitivă determină lipsa de temei a acţiunii formulate şi întăreşte temeinicia soluţiei de respingere a acţiunii în pretenţii dispusă prin sentinţa atacată.

Aceasta în condiţiile în care recurenta-reclamantă a formulat acţiunea în pretenţii ca o obligaţie impusă prin decizia nr. 35/2014 a Curţii de Conturi de calcul a accesoriilor.

Iar prin Decizia nr. 4046/13.12.2017 pronunţată de ICCJ, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 - filele 65-67 dosar recurs în mod definitiv decizia Curţii de Conturi nr. -30/2014 a fost anulată în partea care avea ca obiect obligarea reclamantei de calcula accesorii (dobânzi şi penalităţi) pentru nefacturarea la termen a tarifelor.

Faţă de cele expuse mai sus Curtea în baza art. 496 (1) şi (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei împotriva sentinţei nr. 1613 din 8 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 iunie 2018.