Appeal struck as unfiled for unpaid stamp duty; lower court judgment stands.

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la data de 31.07.2015, reclamanţii A., B. şi C. - prin mandatarul lor D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.) a se lua act de refuzul nejustificat al pârâtului în soluţionarea cererii lor prin care au solicitat luarea măsurilor legale ce se impun, respectiv să se ateste gravele erori şi repararea prejudiciului creat acestora, astfel cum a fost expus în plângerea înregistrată sub nr. x/2015 şi din 17.02.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 23/CA/2016 - P.I. pronunţată în şedinţa publică din 11 februarie 2016 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal:

- a anulat ca insuficient timbrată cererea formulată de reclamanţii B. şi C. prin mandatar D. domiciliat în judeţul Bihor, împotriva pârâtului Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.) cu sediul în Bucureşti, str. x, nr. 1, cu privire la obligarea acestuia la plata de despăgubiri;

- a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. - prin mandatar D. domiciliat în judeţul Bihor, împotriva pârâtului Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România cu sediul în Bucureşti, str. x, nr. 1, cu privire la capătul principal al cererii privind refuzul nejustificat de soluţionare a cererii şi a cererii subsidiare în ce îl priveşte pe A..

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 23/CA/2016 - P.I. pronunţată în şedinţa publică din 11 februarie 2016 Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C. - prin mandatarul lor D..

Criticile recurenţilor vizează aspecte care au în vedere dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, şi dispoziţiile Legii nr. 303/2004, dar şi critici care vizează, în mod expres, activitatea profesională a magistraţilor, precum şi statutul şi integritatea magistraţilor făcând afirmaţii, în esenţă doar în acest sens.

3. Pregătirea dosarului de recurs şi procedura de filtrare

Recursul fiind de competenţa Înaltei Curţi, a fost urmată procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., republicat, astfel cum a fost modificat prin încheierea de şedinţă din data de 19 martie 2018 s-a apreciat că recursul este anulabil, recurenţii - reclamanţi nefăcând dovada achitării, în completare, a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON.

Părţile nu au depus la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererea de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului pentru netimbrare, după cum se va arăta în continuare.

În speţă, astfel cum s-a reţinut şi în raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) şi art. 486 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., întrucât recurenţii nu au depus dovada achitării, în integralitate, a taxei judiciare de timbru în cuantumul datorat conform O.U.G. nr. 80/2013, aspect care primează în analiza regularităţii căii de atac exercitate.

Înalta Curte constată că, deşi li s-a comunicat raportul în care era prevăzută menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON, conform dovezii anexate la dosar, recurenţii nu au îndeplinit această obligaţie legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "Dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei(...)", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5), coroborat cu art. 486 alin. (2) şi (3) şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului promovat de reclamanţii A., B. şi C. - prin mandatarul lor D. împotriva sentinţei civile nr. 23/CA/2016 din 11 februarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fisca, ca netimbrat.

Ţinând seama şi de prevederile art. 499 din acelaşi cod, decizia va fi comunicată părţilor. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol precizează că nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită înseşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancţiunea anulării actului nelegal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanţii A., B. şi C. - prin mandatarul lor D. împotriva sentinţei civile nr. 23/CA/2016 din 11 februarie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Fără cale de atac.

Decizia se comunică părţilor.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.