Jurisdiction for auxiliary judicial staff salary disputes: non-reciprocal declination bars negative conflict resolution

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă Sub numărul x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W.,X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ. RRR. - SSS.,TTT., UUU., VVV., WWW., XXX.,YYY., ZZZ. şi AAAA. Au Solicitat, În Contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Tribunalul Dolj şi Curtea de Apel Craiova pronunţarea unei hotărâri prin care să se recunoască dreptul pretins şi obligarea pârâţilor la emiterea pentru fiecare reclamant a unor noi ordine de încadrare salarială, atât în ceea ce priveşte indemnizaţia lunară brută de încadrare, cât şi cele două sporuri neincluse în bază, conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări prin legea nr. 71/2015 şi la alocarea pe cale de consecinţă, a sumelor de bani necesare plăţii diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 96 pct. 1 noul C. proc. civ., art. 148 alin. (1) noul C. proc. civ., art. 192 noul C. proc. civ., art. 193 alin. (1) şi (2) noul C. proc. civ., art. 194 noul C. proc. civ., art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), b), h), o), p), art. 7, art. 8, art. 10 alin. (1) teza a doua şi alin. (3), art. 11 alin. (1) lit. c), art. 12, art. 13, art. 18 alin. (1), (5) şi 6, art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. .125 pronunţată la data de 08 februarie 2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa deliberând asupra excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu, a constatat că, prin cererea introductivă reclamanţii, având funcţia de personal auxiliar, au solicitat emiterea unor noi ordine de salarizare în temeiul Legii nr. 284/2010 şi plata diferenţelor de salariu astfel rezultate.

A mai reţinut instanţa că potrivit art. 7 din anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. (…)"

În consecinţă, tribunalul a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu şi a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Ciontencios Adminisrativ şi Fiscal, prin sentinţa nr. 2374 din 15 iunie 2017, a admis a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de către reclamanţi, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia I civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei instanţa a reţinut, că Tribunalul Timiş şi-a întemeiat sentinţa de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal pe prevederile art. 7 din Capitolul VIII AL Anexei 6 la Legea nr. 284/2010 (modificând temeiul de drept al acţiunii, deşi nu s-a contestat hotărârea prevăzută de acest articol şi nu s-a invocat parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul lui.

A arătat instanţa că, din examinarea acestor dispoziţii legale se observă, în mod facil, că ele stabilesc competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti doar pentru soluţionarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puţin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Conchide instanţa în sesnul că aceste norme instituie o excepţie de la regulile în conformitate cu care, pe de o parte, litigiile privind drepturile salariale ale magistraţilor sau personalului auxiliar sunt de competenţa completelor/instanţelor specializate în conflicte de muncă, conform dispoziţiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. -ul 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată, iar pe de altă parte, competenţa de soluţionare a litigiilor privind actele administrative emise de autorităţi publice care nu sunt de nivel central (sau asimilate), precum în speţă, revine tribunalului, conform dispotiţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că ele sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Având în vedere că se solicită emiterea de acte de către o autoritate publică locală (sau asimilată) şi că reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe Legea nr. 554/2004 şi pe C. proc. civ., iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII AL Anexei 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanţii nesusţinând că au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010 (situaţie în care se pune problema inadmisibilităţii acţiunii în raport cu această lege), în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cererii, către Tribunalul Timiş.

Înalta Curte verificând actul de sesizare, a constatat că în cauza de faţă nu exista niciun conflict negativ de competenţă, în sensul dipoziţiilor art. 133 C. proc. civ. care prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, Tribunalul Timis- sectia I Civilă s-a considerat necompetentă material să judece cauza, declinând cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, după care, aceasta la rândul său a admis exceptia necompetentei curţii de apel şi a declinat cauza în favoarea Tribunalulu Timiş, secţia Civilă.

C. proc. civ. realizează, prin intermediul regulilor de competenta jurisdictională, delimitarea atributiilor concrete ale instantelor judecatoresti care constituie sistemul judiciar, unele dintre ele de acelasi grad, iar altele de grad diferit. O atare delimitare de atributii se realizeaza în cadrul celor doua forme ale competentei, materială şi teritorială.

În speţă, din parcursul dosarului, nu se identifică premisa necesară naşterii unui conflict negativ de competenţă, analizat prin prisma art. 133 C. proc. civ., de vreme ce declinările nu au operat reciproc între instanţele aflate în acest ipotetic conflict de competenţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Timiş, secţia I civilă .

De asemenea, Înalta Curte constată că nu suntem în prezenţa unui conflict negativ de competenţă, pentru că în cazul în care ar exista un astfel de conflict, instanţa care pronunţă regulatorul de competenţă ar trebui să poată alege care dintre instanţele care şi-au declinat reciproc competenţa este competentă să soluţioneze cauza.

Privit sub aspect procesual, competenta materiala determină, în functie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi solutionate numai de anumite categorii de instante.

In activitatea de judecata se pot ivi situatii în care doua sau mai multe instante se considera competente sau, dimpotriva, necompetente să solutioneze o cauză civilă concretă, ceea ce generează un conflict pozitiv, respectiv unul negativ de competenţă.

Având în vedere că, potrivit dispoziţiilor C. proc. civ. există conflict negativ de competenţă, în condiţiile în care în cauză nu există o declinare reciprocă de competenţă, Înalta Curte constată că nu există conflict negativ de competenţă şi va trimite cauza la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că se solicită emiterea de acte de către o autoritate publică locală (sau asimilată), în conformitate cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ.

Temeiul legal al soluţiei pronunţate

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata inexistenţa conflictului de competenţă şi va înainta cauza Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrariv şi fiscal, în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată inexistenţa conflictului de competenţa.

Trimite cauza la Tribunalului Timiş, secţia a contencios administrativ şi fiscal, în vederea continuării judecăţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.