Jurisdictional conflict over judicial clerk salary claims: Labor law jurisdiction prevails due to ineffective post-hearing modification of initial claim

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul acţiunii şi procedura derulată în faţa primei instanţe sesizate

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca instanţa să constate starea de discriminare între aceasta şi ceilalţi grefieri şi personal conex, având în vedere că reclamanta era îndreptăţită încă din anul 2007 la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de salarii (actualizate cu indicele de inflaţie) calculate pe baza valorii de referinţă sectorială de 405 RON (rezultată prin aplicarea procentelor de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 asupra valorii de referinţă sectorială) pentru perioada 3.05.2014-1.12.2015 şi 445,5 RON pentru perioada 1.12.2015-24.02.2017 şi pentru viitor; să oblige pârâţii la plata dobânzii legale calculate începând cu data de 3.05.2014 şi până la data plăţii efective a sumelor cuvenite; să oblige pârâţii la punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 572015, în mod retroactiv şi, pe cale de consecinţă, să îi achite sumele datorate, indexate cu indicele de inflaţie.

Prin cererea completatoare şi modificatoare formulată de reclamantă la data de 9.11.2017 şi înregistrată la dosar înainte de primul termen de judecată, aceasta a precizat că a înţeles să formuleze contestaţie împotriva Deciziei nr. 452/26.06.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti şi a anexelor acesteia solicitând: anularea actului contestat şi emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale, astfel: începând cu data de 9.04.2015 şi până la 30.11.2015 pe baza unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON şi începând cu data de 1.12.2015 şi până la 30.09.2016 în baza unei indemnizaţii de încadrare brute lunare stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, conform art. 4 din Legea nr. 293/2015.

Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 701/2017 din 4 septembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a constatat că este învestit cu soluţionarea unei cereri având ca obiect acordare drepturi salariale, sens în care reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, în sensul că reclamantul va sesiza instanţa de la domiciliul său.

Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Vâlcea, secţia Civilă, prin sentinţa nr. 1404 din 12 decembrie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În argumntele prezenate în susţinerea soluţie, instanţa a reţinut că, prin precizarea formulată, reclamanta a menţionat expres că înţelege să formuleze contestaţie împotriva deciziei preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti nr. 452/2017 prin care i-au fost stabilite drepturile salariale şi a constatat incidenţa art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 857 din 27 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, pe cale de consecinţă, a declinat comptenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Curtea de apel, examinând actele şi lucrările dosarului precum şi acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe a apreciat, la rândul său, nu este competentă să soluţioneze cererea.

În considerente eexpuse, curtea de apel a reţinut, următoarele:

Este adevărat că reclamanta a depus o cerere modificatoare prin care a solicitat anularea deciziei nr. 452/26.06.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti şi a anexelor acesteia şi emiterea unei noi decizii de salarizare prin care să se dispună recalcularea drepturilor salariale.

Însă, conform art. 204 C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei. (…). (3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor."

Reclamanta a depus cererea modificatoare ulterior primului termen la care a fost legal citată, acesta fiind termenul la care Tribunalul Buzău şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În consecinţă, reţine instanţa, modificarea cererii putea avea loc doar cu acordul expres al tuturor părţilor.

În lipsa acordului expres al tuturor părţilor, modificarea cererii de chemare în judecată nu a operat, instanţa rămânând învestită cu acţiunea iniţială, având ca obiect acordarea de drepturi salariale.

Prin urmare, competenţa soluţionării cererii având acest obiect revine Tribunalului Vâlcea.

Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), 134 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Este evident că acţiunea formulată de reclamanţă (astfel cum a fost modificată) nu se mai încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, având în vedere cele statuate de curtea de apel, în sensul că "reclamanta a depus cererea modificatoare ulterior primului termen la care a fost legal citată, acesta fiind termenul la care Tribunalul Buzău şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Vâlcea."

Aşadar, cum în mod corect a reţinut curtea de apel, modificarea cererii de chemare în judecată nu a operat, instanţa rămânând învestită cu acţiunea iniţială, având ca obiect acordarea de drepturi salariale.

În acest sens, conform dispoziţiilor art. 95 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 567/2004 (privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice), litigiile în legătură cu cariera şi raporturile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti sunt date de legiuitor în competenţa materială de judecată a "tribunalelor de muncă şi asigurări sociale", respectiv a "secţiilor sau completele specializate pentru soluţionarea conflictelor de muncă", acesta constituind dreptul comun în materie.

Art. 266 din Codul muncii statuează că,,jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Prin urmare, competenţa soluţionării cauzei revine tribunalului - complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Dând eficienţă şi dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. se reţine că, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă este instanţa aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei în a cărei circumscripţii se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamanta.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. prin reprezentant B. şi pârâţii Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Justiţiei, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul Bucureşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.