Revision of EU fund irregularity sanction dismissed as unfounded due to res judicata

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Hotărârea supusă revizuirii

Prin Decizia nr. 3709 din 21 noiembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1485 din 26 mai 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, în esenţă, instanţa de control judiciar, a reţinut că dreptul de a stabili obligaţia de plată nu era prescris la data emiterii procesului-verbal 26.05.2014 deoarece în cauză era aplicabil tot un termen de 5 ani, "de la data închiderii programului dacă normele comunitare nu prevăd un termen mai mare" art. 112 (1) din O.G. nr. 79/2003.

Mai reţine instanţa că articolul 2(8) prevede că - "durata de execuţie a contractului şi durata de valabilitate a contractului:

"Durata de valabilitate a contractului reprezintă durata de execuţie a contractului de finanţare, la care se adaugă 5 ani de monitorizare de la data ultimei plăţi făcută de Autoritatea Contractantă." (Ultima plată făcută de AFIR în contul reclamantei a fost în data de 30.09.2010).

S-a mai reţinut că existenţa sau inexistenţa abaterilor de la legalitate, ca neregulă în sensul dispoziţiilor art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011 nu depind de existenţa unei fapte penale care presupune existenţa unei fraude în legătură cu obţinerea sau utilizarea unor fonduri comunitare.

În cauză sun aplicabile dispoziţiile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011 respectiv:"În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligaţia să sesizeze de îndată DLAF şi să continue activitatea de verificare şi întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi de recuperare a creanţelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, independent de desfăşurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

Mai arată instanţa că în cuprinsul deciziei de soluţionare intimata a identificat abaterile de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 în principal faţă de prevederile contractului de finanţare din 24.06.2009.

În continuare instanţa a reţinut că S.C. A. S.R.L. a simulat o procedură de licitaţie pentru achiziţionarea de echipament, conştientizând faptul că deja deţinea echipamentul printr-un contract de leasing. Echipamentul livrat S.C. A. S.R.L. în 2007 era second hand la momentul achiziţiei sale oficiale de către S.C. A. S.A. în 2009.

Conchide Înalta Curte, în sensul că, în mod corect prin soluţia de respingere prima instanţă a menţinut ca legal emise actele contestate, neregulile în legătură cu desfăşurarea procedurii de achiziţie fiind corect identificate în raport de actele prezentate de părţile şi de cronologia efectuării lor.

1.2 Cererea de revizuire

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta S.C. A. SA

a formulat cerere de revizuire B., invocând dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a Contenciosului administrativ.

În motivarea căii de atac, revizuentul a solicitat anularea admiterea cererii de revizuire, casarea Deciziei nr. 3709 din 21 noiembrie 2017 şi, rejudecând recursul, admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei atacate, dispunând anularea ca prescrisă a măsurii administrative aplicate prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 26 mai 2014 întocmit de AFIR.

Susţine revizuenta că excepţia prescripţiei a fost invocată în dosarul de recurs aflat pe rolul ICCJ, iar în Notele de şedinţa este invocata Hotărârea din 2 martie 2017 pronuntata de CJUE in cauza C-584/15, prin care se clarifica aplicarea termenelor de prescripţie prevăzute la art. 3 din Regulamentul nr. 2988/2015, hotărâre depusă împreună cu Notele de şedinţa la dosar.

Neregula imputata societăţii constituie "abatere" in sensul prevăzut la art. 1 pct. 2 din regulament, fiind astfel aplicabil termenul de prescripţie de 4 ani prevăzut la art. 3 alin. (1) primul paragraf.

Mai precizează revizuenta că la dezbaterile orale din 07.11.2017 privind recursul, considerând drept clarificatoare Hotărârea din 2 martie 2017 pronunţată de CJUE în cauza C-584/15, s-a renunţat la solicitarea formulata prin motivele de recurs de adresare către CJUE a unei întrebări preliminare.

În motivarea cererii de revizuire, partea a indicat pe larg dispoziţiile legale incidente, precum şi Hotărârea CJUE din 2 martie 2017 în Cauza C-584/15.

În final s-a arătat că abaterea săvârşită de A. S.R.L., stabilita de către AFIR şi confirmata prin sentinţa civilă nr. 1485/26.05.2015 şi Decizia nr. 3709/21.11.2017, consta in utilizarea fondurilor FEADR pentru achiziţionarea de utilaje second hand de la C. Austria prin manipularea unei proceduri de achiziţie .

Procedura de achiziţie, "abaterea", a avut loc in perioada 30.07-30.10.2009, iar finanţarea/plata achiziţiei respective a avut loc in data de 11.11.2009, data la care se poate considera ca a prejudiciat bugetul Uniunii Europene.

Raportul final OLAF a fost întocmit la data de 26.03.2014, iar procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare a fost întocmit la 26.05.2014.

Este evident ca în raport cu prevederile art. 3 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul 2988/95 aplicabil in cauza, invocat de către societate atât înaintea primei instanţe cât şi înaintea instanţei de recurs, aplicarea măsurii administrative este prescrisă.

1.3 Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a susţinut că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca pronunţarea hotărârii să se fi făcut cu încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, sub aspectul încălcării art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE nr. 2988/1995.

Arată intimata că Instanţa de recurs nu a aplicat cu prioritate dreptul naţional şi a înlăturat prevederile comunitare ci, a apreciat că dintr-o normă comunitară nu este aplicabilă prevederea invocată de recurentă, respectiv art. 3, alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/1995 ci o altă prevedere a aceluiaşi act normativ, respectiv art. 3, alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/1995.

Se mai precizează că, prin cererea de revizuire, A. doreşte, în fapt, să dea curs unei noi analize a motivelor invocate prin cererea de recurs, motive care au făcut deja obiectul controlului judiciar.

2. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire formulată în cauză

În conformitate cu prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, invocate de parte în cererea sa: "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată."

În concret, revizuenta este nemulţumită de modalitatea de soluţionare a excepţiei prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea, invocând reglementări comunitare, dar şi Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-584/15.

În decizia atacată, cu nr. 3709 din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost analizată pe larg excepţia prescrierii aplicării sancţiunii administrative.

Cu privire la acest aspect, instanţa de recurs a statuat că "în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 deoarece legiuitorul european a lăsat la dispoziţia statului naţional posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât termenul de 4 ani prevăzut în alin. (1) şi (2) din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995."

Totodată s-a mai stabilit că nu se poate "reţine argumentul recurentei pentru care i s-ar aplica termenul de 4 ani prevăzut de Regulamentul nr. 2988/1995 deoarece termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului derulat de statul român, este unul care se aplică indiferent dacă finanţarea este acordată printr-un contract cu durată limitată de executare sau printr-un contract a cărei executare se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp şi care beneficiază de alocări anuale, în condiţiile în care programul FEADR este în derulare aspect necontestat de reclamantă."

În legătură cu motivul de revizuire invocat în prezenta cauză, Înalta Curte va reţine în primul rând considerentele exprimate în decizia ICCJ nr. 45/2016 publicată în M. Of. nr. 386 din 23 mai 2017, pronunţată în dezlegarea unor chestiuni de drept.

În această decizie, cu putere obligatorie, ICCJ a statuat că "este inadmisibilă cererea de revizuire prin care, în lipsa oricărui element de noutate (care ar putea fi hotărâri pronunţate de CJUE sau dispoziţii de drept unional neinvocate în cauză sau, deşi invocate, netratate de instanţă), se urmăreşte revizuirea unei hotărâri definitive prin care a fost deja dezlegată problematica legată de aplicarea principiului priorităţii dreptului unional, deoarece se opune caracterul revizuirii, de cale extraordinară de atac de retractare (iar nu de reformare), corelat cu principiul autorităţii de lucru judecat. Dacă dreptul Uniunii sau hotărârea interpretativă a CJUE a fost invocată în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere şi această instanţă a analizat-o, partea nu poate critica soluţia pe calea revizuirii deoarece se opune autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date de instanţa de fond sau de recurs. Inadmisibilitatea se impune în această ipoteză întrucât a socoti revizuirea admisibilă ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să examineze soluţia instanţei care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, adică să exercite un control judiciar, care nu se poate realiza pe calea revizuirii. Un astfel de control judiciar se poate realiza numai pe calea de atac de reformare, dată în competenţa instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea."

În lumina considerentelor acestei decizii preliminare, Înalta Curte constată că în cauză, în faţa instanţei de recurs a fost invocată aplicabilitatea termenului de prescripţie prevăzut de alin. (1) şi (2) al art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, instanţa stabilind că acesta nu are incidenţă în privinţa sancţiunii stabilite în sarcina recurentei.

Ca atare, o reluare a acestor argumente în faza revizuirii întemeiată pe prevederile art. 21 din Legea nr. 554/2004 ar fi de natură să încalce autoritatea de lucru judecat a hotărârii menţionate şi principiul securităţii raporturilor juridice.

Pe de altă parte, invocarea Hotărârii CJUE pronunţate în cauza C-584/15, nu poate conduce la o altă soluţie, deoarece în această cauză, Curtea europeană a examinat modalitatea de aplicare a prevederilor art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2988/1995, în legătură cu care, instanţa de recurs a stabilit cu putere de lucru judecat că nu sunt incidente speţei.

Nu în ultimul rând, din considerentele acestei decizii rezută că " În plus, deşi, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 64 din prezenta hotărâre, statele membre păstrează o largă putere de apreciere în ceea ce priveşte stabilirea unor termene de prescripţie mai lungi, aceste state trebuie totuşi să respecte principiile generale ale dreptului Uniunii, în special principiul securităţii juridice şi principiul proporţionalităţii... În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, trebuie arătat că aplicarea unui termen de prescripţie naţional mai lung, precum cel menţionat la articolul 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/95, în vederea urmăririi în justiţie a abaterilor, în sensul acestui regulament, nu trebuie să depăşească în mod vădit ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului de protecţie a intereselor financiare ale Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2014, Cruz & Companhia, C-341/13, EU:C:2014:2230, punctul 59 şi jurisprudenţa citată). În ceea ce priveşte un termen de prescripţie de cinci ani, precum cel prevăzut la articolul 2224 din C. civ., în redactarea rezultată din Legea nr. 2008-561, trebuie arătat că el nu este decât cu un an mai lung decât cel prevăzut la articolul 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 2988/95. În consecinţă, un astfel de termen nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a permite autorităţilor naţionale să urmărească în justiţie abaterile care produc prejudicii bugetului Uniunii şi respectă cerinţa proporţionalităţii.

Ca atare, nici această cauză pronunţată de CJUE, care, deşi neinvocată în faţa instanţei de recurs, era totuşi în ordinea juridică la acea dată, nu poate să conducă la reformarea hotărârii atacate prin prisma prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate .

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că prezenta cerere de revizuire este nefondată, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 21 din Legea nr. 544/2004 şi disp. art. 509 şi urm. C. proc. civ., va dispune respingerea acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge revizuirea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 3709 din 21 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2018.