Admissibility of third-party guarantee in administrative litigation challenging an integrity evaluation conflict of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/24.07.2014, întocmit de pârâtă prin care s-a constatat în persoana reclamantului existenţa unui conflict de interese în sensul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

1.2. Cererea de chemare în garanţie

In şedinţa publică de la data de 19 ianuarie 2017, în faţa instanţei de fond, reclamantul A. a depus la dosar cerere de chemare în garanţie a numitei B., în calitate de secretar al unităţii administrativ-teritoriale Comuna Măgura.

Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a persoanei chemate în garanţie şi obligarea acesteia la plata de daune-interese, în cuantum de 5.242 RON, având în vedere că aceasta a avizat pentru legalitate

Hotărârea Consiliului Local al Comunei Măgura nr. 2/14.01.2013 prin care reclamantul A. a fost obligat să semneze Contractul individual de muncă ce stă la baza faptei de conflict de interese reţinută în Raportul de evaluare al ANI, contestat în cauză.

1.3. Soluţia instanţei de fond cu privire la cererea de chemare în garanţie Prin încheierea de şedinţă dm 19 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti -

secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă.

1.4. Cererea de recurs împotriva încheierii de şedinţă din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 74 alin. (2) raportate la cele ale art. 64 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., republicat.

Criticile dezvoltate prin cererea de recurs pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat şi ele vizează următoarele aspecte:

In mod greşit, instanţa de fond a procedat la soluţionarea cererii de chemare în garanţie, la acelaşi termen de judecată la care a fost formulată, respingând-o ca inadmisibilă, cu încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., în sensul că nu a comunicat celui chemat în garanţie cererea şi înscrisurile ce o însoţesc şi nici nu a procedat la ascultarea persoanei chemate în garanţie pentru a se putea pronunţa asupra admisibilităţii cererii. In cadrul acestei critici se mai arată că prin modalitatea în care a înţeles să soluţioneze cererea, prima instanţă a încălcat principiul contradictorialităţii reglementat de art. 14 din C. proc. civ., republicat.

în mod greşit a respins instanţa de fond cererea de chemare în garanţie ca inadmisibilă, în speţă fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 72 şi următoarele din C. proc. civ., republicat, necesare admiterii unei astfel de cereri.

Astfel, afirmă recurentul, contrar celor reţinute de prima instanţă, că între cererea de chemare în judecată şi cererea de chemare în garanţie există o relaţie de subordonare şi de dependenţă, având în vedere ca Raportul de evaluare a reţinut săvârşirea unei abateri administrative tocmai în legătură cu legalitatea semnării contractului individual de muncă nr. 47/15.01.2013, situaţie generată de H.C.L. nr. 2/14.01.2013, care a fost avizată pentru legalitate de persoana chemată în garanţie.

In acelaşi sens, se arată de către recurentul-reclamant că în conformitate de dispoziţiile art. 117 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Secretarul unităţii administrativ-teritoriale avea obligaţia de a verifica legalitatea Hotărârii din 14.01.2013 şi, în cazul în care constata că aceasta este nelegală trebuia să refuze avizarea acesteia şi să îl încunoştinţeze pe primar- reclamantul în speţă - cu privire la eventualele aspecte de nelegalitate.

II. Considerentele înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente cauzei, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 72 din C. proc. civ., republicat jartea interesată poate să cheme în garanţie o terţă persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri".

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Raportului de evaluare nr. x/24.07.2014, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a constatat în persoana reclamantului existenţa unui conflict de interese în sensul dispoziţiilor art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Chemarea în garanţie, în cadrul contenciosului administrativ, are o reglementare expresă, prin dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii neaplicabile în speţă, iar potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), prevederile legii contenciosului administrativ se completează cu dispoziţiile C. proc. civ. şi ale C. civ., numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte şi persoanele vătămate, pe de altă parte.

In speţă, raportul juridic specific dedus judecăţii este născut între Agenţia Naţională de Integritate, în virtutea atribuţiilor de control şi evaluare stabilite prin Legea nr. 161/2003 şi persoana evaluată A., în virtutea funcţiei sale de ales local, respectiv de primar al comunei Măgura, jud. Bacău.

Prin urmare, în prezenta speţă, instanţa a fost învestită cu cercetarea unui raport litigios de natură administrativă, nepatrimonial, generat de constatarea de către autoritatea pârâtă a încălcării de către reclamant a regimului juridic al conflictelor de interese cu ocazia semnării unui contract individual de muncă.

Astfel, nu poate fi primită folosirea mijlocului procedural al chemării in garanţie, în faţa instanţei de contencios administrativ, a secretarului unităţii administrativ-teritoriale comuna Măgura, jud. Bacău, deşi reclamantul invocă in susţinerea cererii împrejurarea că a fost desemnat să semneze contractul printr-o Hotărâre a Consiliului local avizată pentru legalitate de persoana chemată în garanţie, întrucât aceasta din urmă nu este parte în raportul de drept administrativ ivit intre persoana fizică vătămată într-un drept prin emiterea actului administrativ de evaluare şi emitentul actului.

Pe de altă parte, răspunderea administrativă instituită prin Legea nr. 161/2003, este una personală, intuituu personae, iar secretarul comunei nu poate fi asimilat funcţionarului public care a contribuit la elaborarea actului administrativ pretins vătămător, a cărui anulare se solicită, nefiind întrunită ipoteza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pe de altă parte, în ipoteza respingerii acţiunii reclamantului şi menţinerii actului administrativ de evaluare, sancţiunea administrativă nu poate fi aplicată unui

3 terţ, iar eventualele pretenţii de natură patrimonială care derivă din actul administrativ atacat ar putea fi valorificate faţă de o persoană, care nu figurează ca parte în raportul de drept administrativ dedus controlului judecătoresc, numai printr-o acţiune introdusă pe cale principală la instanţa competentă, după natura cauzei.

Prin prisma specificului reglementării cererii de chemare în garanţie în contenciosul administrativ, înalta Curte constată că este nefondată şi critica vizând nerespectarea procedurii de comunicare şi de ascultare a celui chemat în garanţie (art. 64-65 din C. proc. civ.), deoarece în această materie, chemarea în garanţie reprezintă în fapt o intervenţie forţată, în sensul că reclamantul ar putea avea faţă de cel vizat de o astfel de cerere, aceleaşi pretenţii juridice a căror recunoaştere şi valorificare o solicită de la pârât prin acţiunea principală.

Pentru argumentele expuse, înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond nu este viciată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, soluţia pronunţată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 72-74 coroborate cu cele ale art. 64-65 din C. proc. civ., republicat raportate la cele speciale prevăzute de legea contenciosului administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs

In consecinţă, reţinându-se că motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este incident, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 iunie 2017.