Administrative Jurisdiction Determined by Local Issuer Not Central Payee in Forestry Compensation Claims

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Tribunalului Harghita, secţia civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Garda Forestieră Suceava, anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.112,40 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 58,03 ha, încadrată în tipul II de categorii funcţionale (TII), terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Bicaz, pe întreaga perioadă a anului 2016, cu titlu de compensaţii/ajutoare de stat, datorită funcţiilor de protecţie stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, aferente anului 2016, şi plata dobânzilor fiscale calculate asupra debitului principal în cuantum de 13.112,40 RON, începând cu data de 9.05.2017 - data la care a fost depusă Cererea nr. x/9.05.2017 la Garda Forestieră Suceava, până la plata efectivă a debitului.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Harghita, secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 301 din 28 februarie 2018 a Tribunalului Harghita, secţia civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru stabilirea competenţei materiale a cauzei, iar criteriul care operează la stabilirea competenţei este acela al poziţiei autorităţii publice chemate în judecată. Astfel, având în vedere caracterul de autoritate publică de nivel central a pârâtului Ministerul Apelor şi Pădurilor, instanţa a constatat competenţa Curţii de Apel Târgu-Mureş în soluţionarea prezentului litigiu.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 103 din 25 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă

Instanţa a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ emis de către autoritatea publică locală, Garda Forestieră Suceava, act interpretat de către reclamantă ca fiind un refuz nejustificat al pârâtei la solicitarea reclamantei de întocmire a decontului şi de acordare a compensaţiilor aferente anului 2016. Cererea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar şi care este îndreptată inclusiv împotriva Ministerului Apelor şi Pădurilor este accesorie acţiunii ce vizează refuzul nejustificat concretizat în adresa indicată de reclamantă.

A constatat astfel instanţa că în cauză criteriul de stabilire a competenţei materiale în materia contenciosului administrativ este acela al emitentului actului, care este o autoritate publică locală, Garda Forestieră Suceava.

Chemarea în judecată şi a Ministerului Apelor şi Pădurilor - organ ierarhic superior al Gărzii Forestiere Suceava şi autoritate publică centrală în materia silviculturii, nu schimbă cu nimic competenţa, întrucât actul administrativ atacat nu emană de la această autoritate. Doar urmare a admiterii cererii de anulare a actului administrativ şi, ca o consecinţă, a acestei anulări, ministerul ar putea fi obligat la plata sumelor solicitate în calitatea sa de ordonator principal de credite.

II. Decizia ICCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe îl constituie problema instanţei competente material să soluţioneze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ a Tribunalului cu o acţiune ce are ca obiect anularea actului administrativ nr. x/17.05.2017, obligarea pârâţilor la plata sumei de 13.112,40 RON, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta, în calitate de proprietar, nu le poate recolta pentru suprafaţa de pădure de 58,03 ha.

În privinţa competenţei materiale de soluţionare a cauzei, sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte a reţinut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispoziţiile art. 10, competenţa materială de soluţionare a cauzelor în raport de două criterii şi anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul cauzei de faţă, care priveşte un act administrativ atipic emis de o autoritate publică locală, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

În considerarea specificului cererilor formulate în materia contenciosului administrativ, acţiunea vizând plata despăgubirilor nu poate avea decât caracter accesoriu în raport de capătul principal de cerere, fiind o consecinţă a înlăturării actului administrativ nelegal, potrivit art. 8 alin. (1), coroborat cu art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine tribunalului administrativ-fiscal, fiind determinată de poziţionarea în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului administrativ contestat, în cazul de faţă Garda Forestieră Suceava, autoritate publică locală.

Pe de altă parte, chemarea în judecată a Ministerului Apelor şi Pădurilor, autoritate publică centrală, nu poate determina schimbarea competenţei materiale, având în vedere şi dispoziţiile H.G. nr. 861/2009, potrivit cărora documentaţia pentru acordarea alocaţiilor bugetare se transmite de către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură către direcţia care gestionează bugetul din cadrul acestei autorităţi, sumele necesare decontării fiind transmise de către direcţia care gestionează bugetul din cadrul autorităţii publice centrale, către structurile teritoriale de specialitate din subordinea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

În acest sens este şi Soluţia de principiu adoptată în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 7 mai 2018, potrivit căreia:

"În acţiunile introduse de Asociaţiile Composesorale în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Gărzile Forestiere judeţene, prin care se solicită anularea adreselor prin care s-a exprimat refuzul nejustificat de avizare a documentaţiei întocmite în vederea accesării compensaţiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare competenta de soluţionare a cauzei se stabileşte în favoarea tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de capătul de cerere principal - anularea actului administrativ emis de pârâta Garda Forestieră".

Prin urmare, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ este dată de ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate.

Înalta Curte reţine că faptul chemării în judecată a unei autorităţi publice de nivel central în solidar cu pârâta emitentă a actului atacat nu atrage competenţa Curţii de Apel, întrucât competenţa este dată de obiectul cauzei dedus judecăţii şi acesta vizează atacarea unui act administrativ emis de o autoritate publică de nivel local.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Garda Forestieră Suceava şi Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2018.