Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2417/2018 AI generated

SAPARD dairy farm subsidy recovery upheld for economic viability and fodder land violations

Case Number Decizia nr. 2417/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the agricultural funding agency, quashed the lower court's decision that had annulled the administrative acts, and rejected the company's action as unfounded, thereby upholding the agency's determination to recover the full amount of non-reimbursable SAPARD funds. The dispute concerned the legality of a verification report and a subsequent decision ordering the recovery of approximately 1.76 million RON granted for a dairy farm project, where the agency alleged the beneficiary violated eligibility criteria regarding economic viability (financial losses and debts) and minimum fodder land surface during the mandatory five-year post-implementation monitoring period. The decisive legal basis was the finding that the beneficiary failed to maintain the required financial performance (specifically a minimum 5% net income) and could not prove the existence of the necessary fodder land due to documentary irregularities in the lease contract, constituting a substantial modification of the project under the financing framework agreement; consequently, the court held that the principle of proportionality did not preclude total recovery because the irregularity affected the entire contract and the beneficiary's failure to demonstrate viability justified the automatic retraction of the unjustified advantage under national and EU fund management regulations.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 2 lit. f) din Legea nr. 316/2001, art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 493 alin. (7) din C. proc. civ; SAPARD dairy farm subsidy recovery upheld for economic viability and fodder land violations: The dispute concerned the legality of a verification report and a subsequent decision ordering the recovery of approximately 1.76 million RON granted for a dairy farm project, where the agency alleged the beneficiary violated eligibility criteria regarding economic viability (financial losses and debts) and minimum fodder land surface during the mandatory five-year post-implementation monitoring period. The decisive legal basis was the finding that the beneficiary failed to maintain the required financial performance (specifically a minimum 5% net income) and could not prove the existence of the necessary fodder land due to documentary irregularities in the lease contract, constituting a substantial modification of the project under the financing framework agreement; consequently, the court held that the principle of proportionality did not preclude total recovery because the irregularity affected the entire contract and the beneficiary's failure to demonstrate viability justified the automatic retraction of the unjustified advantage under national and EU fund management regulations.

Keywords

AI generated
subsidy agricultural lease recovery of debts economic loss financial management non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că în temeiul art.
art. 2 lit. f) din Legea nr. 316/2001
Eligibilitatea cheltuielilor, art. 2 lit. f) din Legea nr. 316/2001, art.
art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011
Este adevărat că art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 stabileşte că orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii.
art. 493 alin. (4) din C. proc. civ
civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) din C. proc. civ
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin.
art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011
art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011
Sub un ultim aspect, Curtea a constatat că pârâta nu a acordat eficienţă principiului proporţionalităţii, impus de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, susţinerea pârâtei din cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei fiind nejustificată.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural basis cited for admitting the appeal, quashing the lower court's decision, and re-judging the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.08.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.12.2014 şi a Deciziei nr. 7362/2.03.2015 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 164/2015 din 21 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea şi au fost anulate actele administrativ fiscale atacate.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., şi a solicitat modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea cererii de recurs a arătat că instanţa de fond a ignorat dispoziţiile legale, probatoriul administrat în cauză, clauzele contractuale şi situaţia de fapt, hotărârea fiind lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu greşita aplicare a legii.

Recurenta pârâtă a prezentat situaţia de fapt, prevederile contractuale şi dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi a precizat că un prim motiv de recurs vizează reţinerea instanţei că "sprijinul va fi recuperat dacă obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului, iar în speţă nu s-a dovedit că obiectivele ar fi fost înstrăinate şi nici o folosire a acestora care să nu corespundă scopului destinat".

Apreciază neîntemeiată această reţinere, în raport cu disp. art. 2 alin. (2) "Durata de execuţie" din Contractul cadru, art. 3 "Obligaţii" din Anexa I la Contractul cadru, art. 14 "Eligibilitatea chetuielilor" din Anexa I la Contractul cadru, art. 15 "Contabilitate şi controale tehnice şi financiare" din Anexa I la Contractul cadru, Legea nr. 316/2001 şi O.U.G. nr. 66/2011, inclusiv normele metodologice de aplicare a O.U.G. conform cărora eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanţare (perioada de execuţie a proiectului - care se poate întinde pe maxim 2 ani, la care se adaugă o perioadă de 5 ani de monitorizare, conform art. 2 din contractul-cadru de finanţare).

Echipa de verificare a constatat că nu au fost respectate următoarele criterii de eligibilitate, menţionate şi în Ghidul Solicitantului, Măsura 3.1:

- EG 2 - "Trebuie să se demonstreze viabilitatea economico-financiară a firmei.

- EG 8 - "Nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare şi obligaţii restante faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat şi bănci (altele decât pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declaraţii fiscale sau altor declaraţii eliberate de către autorităţile fiscale".

Recurenta pârâtă precizează că prin Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului - Secţiunea specifică depusă la Cererea de finanţare, la punctul 5 beneficiarul a consemnat:

"Îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate generale şi specifice prevăzute în Fişa tehnică a măsurii din Ghidul Solicitantului", respectiv la punctul 6:

"Toate informaţiile din prezenta cerere de finanţare şi din documentele anexate sunt corecte şi mă angajez să respect condiţiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program şi pe cele legate de proiectul anexat şi să furnizez periodic/la cerere documentele justificative necesare."

În consecinţă, consideră că beneficiarul a fost în cunoştinţă de cauză cu privire la condiţiile care trebuie respectate în ceea ce priveşte acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin Program SAPARD RO, încă de la data depunerii Cererii de Finanţare.

Beneficiarul de fonduri nerambursabile nu a trimis adeverinţa de la bancă, cu toate că investiţia efectuată este ipotecată şi mai mult decât atât, conform Certificatului de atestare fiscală 29640/20.11.2014 emis de Primăria Municipiului Moineşti, jud. Bacău, s-a confirmat faptul că acesta a încălcat criteriile de eligibilitate şi selecţie.

Reclamanta nu a prezentat documentele solicitate de către AFIR în vederea stabilirii dacă bunurile mobile finanţate există fizic în patrimoniul societăţii.

Aşadar, investiţia a devenit neeligibilă datorită încălcării criteriilor de eligibilitate (EG2, EG8), înscrise în Cererea de Finanţare, datorită faptului că înregistrează pierderi financiare din activitate şi nu se asigură un profit de minim 5%, practic, nu funcţionează în scopul pentru care s-a solicitat finanţarea, deci banii obţinuţi prin ajutor financiar de la U.E. nu au fost folosiţi corespunzător.

Instanţa de fond trebuia să facă o analiză a bazei legale pe care s-a întemeiat procesul-verbal şi să ţină cont de: disp. art. 1 "Obligaţii generale" din Anexa I la Contract, art. 4 pct. 1) Eligibilitatea cheltuielilor, art. 2 lit. f) din Legea nr. 316/2001, art. 2 alin. 1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, H.G. nr. 759 din 14 iunie 2006.

Odată cu semnarea contractului de finanţare în vederea acordării ajutorului financiar nerambursabil prin Program SAPARD, beneficiarul s-a angajat să respecte şi să ducă la îndeplinire obligaţiile ce îi revin conform prevederilor contractului însoţit de cele cinci anexe, pe întreaga perioadă de derulare a contractului.

Totodată, art. 8 alin. (5) din Anexa I la Contract prevede că "în cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare se constată că Beneficiarul nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, Autoritatea Contractantă va proceda după caz (funcţie de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc): a) la recuperarea integrală a ajutorului financiar nerambursabil plătit cu rezilierea contractului de finanţare.

Art. 11 alin. (2) - Încetarea contractului - dispune: Autoritatea Contractantă poate înceta executarea Contractului, fără să facă înştiinţare şi fără să plătească finanţarea nerambursabila, în cazul încălcării de către Beneficiar a prezentului contract.

În această eventualitate, Autoritatea Contractantă va solicita restituirea completă a sumelor deja plătite în cadrul Contractului.

Situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare reprezintă o dovadă clară a unei nereguli comise în mod intenţionat, care a afectat întregul contract de finanţare.

În acest context, ca urmare a încălcării contractului de finanţare, pe perioada de valabilitate a acestuia, respectiv a neîndeplinirii Planului de afaceri, integrat Cererii de finanţare pentru anul 3 la depunerea tranşei finale de plată, obligaţie asumată prin semnarea contractului de finanţare, A.F.I.R.. apreciază întreaga sumă decontată către beneficiar ca fiind neeligibilă.

Mai mult, e obligată să procedeze la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor care nu respectă criteriile de eligibilitate asumate, având în vedere disp. art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

A invocat disp. art. 13 alin. (1) pct. B din Secţiunea A a Legii nr. 316/2001, disp. H.G. nr. 875/2011, conform căreia A.F.I.R.., în cazul neregulilor, este obligată să declanşeze procedura de constatare şi recuperare a sumelor utilizate necorespunzător, astfel că a procedat la emiterea procesului-verbal de constatare nr. x/23.02.2012.

De asemenea, pct. 9 "Dispoziţii financiare" din acelaşi act normativ prevede că "Proiectele din cadrul acestei măsuri sunt considerate a fi investiţii generatoare de profit", iar pct. 14 "Condiţii de finanţare" dispune că "Suportul acordat va fi recuperat dacă obiectivele sprijinite nu sunt utilizate conform scopului declarat sau dacă obiectivele respective au fost vândute sau închiriate pe o perioadă de 5 ani de la încheierea proiectului (data ultimei tranşe)."

Plecând de la definiţia neregulilor, aşa cum este aceasta prevăzută în art. 4 şi 5 din Titlul II din Regulamentul CE nr. 2988/1995, se impune aplicarea de sancţiuni administrative care să implice recuperarea totală a fondurilor nerambursabile plătite aşa cum este prevăzut în: art. 4 (1) "ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat" art. 4 (2) "aplicarea măsurilor menţionate la alin. (1) se limitează la retragerea avantajului obţinut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară" art. 4 (3) "actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia" art. 5 (1) "abaterile intenţionate sau cele săvârşite din neglijenţă pot să atragă următoarele sancţiuni administrative: c) retragerea totală sau parţială a unui avantaj acordat prin norme comunitare, chiar dacă agentul economic a beneficiat în mod nejustificat numai de o parte din avantajul respectiv".

Din enunţarea acestor prevederi reiese că prejudiciul produs bugetului U.E. sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Prin urmare, obligaţia de recuperare a fondurilor U.E. intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recuperarea prejudiciului produs din culpa reclamantei este obligatorie pentru derularea Programului SAPARD în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Primirea unui ajutor financiar nerambursabil incumbă tuturor persoanelor beneficiare (beneficiarul direct, dar şi furnizorii/prestatorii/constructorii) respectarea cu stricteţe a condiţiilor de realizare a obiectivului subvenţionat, fapt ce justifică aplicarea din partea Agenţiei de plată a unor măsuri corective, în scopul evitării pe viitor a punerii în dificultate a proiectelor.

Agenţia trebuie să sancţioneze dezinteresul şi lipsa de diligenţă manifestată atât de beneficiari, cât şi de contractori în respectarea termenilor contractuali ai Programului SAPARD, întrucât deficienţele de calitate şi neexecutarea investiţiilor finanţate prin Programul SAPARD afectează credibilitatea Programului SAPARD şi a României privitor la capacitatea de administrare a fondurilor europene.

Un al doilea motiv de recurs vizează susţinerea potrivit căreia "reclamanta a depus contractul de arendă prin care dovedeşte că deţine în exploatare suprafaţa de 21 ha teren şi că nu pot fi reţinute apărările A.F.I.R".

Sub acest aspect, recurenta pârâtă A.F.I.R. a precizat că a analizat Contractul de arendare din 15.06.2009 şi a stabilit faptul că nu este însoţit de documente eliberate de APIA, respectiv: Adeverinţa cu privire la suprafaţa de teren agricol deţinută aferentă anilor 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, Certificat de înregistrare în Registrul Fermelor, din care să reiasă faptul că de la data efectuării ultimei plăţi până la data prezentului control nu a putut face dovada că are în exploatare suprafaţa de bază furajeră minimă, necesară întreţinerii efectivelor de animale.

Mai mult, urmare a analizării Contractului de arendare din data de 15.06.2009, încheiat între S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L., s-au constatat următoarele inadvertenţe:

- S.C. B. S.R.L., cu sediul în localitatea Comăneşti, str. x, nr. 62, judeţul Bacău, CUI x, a încheiat acest contract cu reclamanta, S.C. B. S.R.L. având aplicată ştampilă pe care este înscrisă localitatea Dorneşti, judeţul Suceava;

- în urma analizării portalului RECOM ONLINE (Certificat Constatator nr. 295743/19.02.2015 pentru S.C. B. S.R.L. şi Certificat Constatator nr. 295761/19.02.2015 pentru S.C. B. S.R.L. eliberate prin intermediul aplicaţiei www.portal.onrc.ro) s-a constatat faptul că S.C. B. S.R.L., cu sediul social în localitatea Comăneşti, oraş Comăneşti, str. x, nr. 62, Judeţ Bacău, având CUI x atribuit în data de 04.06.2007 a fost radiată (schimbare sediu în alt judeţ) în data de 04.07.2014.

A fost identificată S.C. B. S.R.L. cu sediu social în sat Dorneşti, comuna Dorneşti, str. x, nr. 27 S, judeţ Suceava, firma provenind din schimbarea sediului din alt judeţ, având CUI x atribuit în data de 04.06.2007, având număr de ordine în Registrul Comerţului: x, atribuit în data de 04.07.2014.

Având în vedere aceste aspecte se poate constata încheierea Contractului de arendare din 15.06.2009 ulterior datei de 04.07.2014 şi antedatarea, deoarece în cazul S.C. B. S.R.L. a fost aplicată o ştampilă din care reiese faptul că sediul social se află în localitatea Dorneşti, judeţul Suceava, iar la data de 15.06.2009, S.C. B. S.R.L. avea sediul social în localitatea Comăneşti, judeţul Bacău.

Precizează că reclamanta a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei şi a menţionat în cererea de deschidere a procedurii că înregistrează datorii şi declinul societăţii este încă din 2013, din cauza scăderii comenzilor de produse lactate şi brânzeturi, astfel încât sarcina financiară lunară a firmei nu a mai putut fi acoperită, cifra de afaceri a scăzut, iar datoriile s-au acumulat, fapt ce a condus la apariţia stării de insolvenţă.

Cu privire la principiul proporţionalităţii, susţine că acesta nu poate fi aplicat unei societăţi care se află în procedura de insolvenţă, întrucât insolvenţa afectează întreg proiectul, întreaga societate, dar şi pentru că neregula constatată afectează în integralitate contractul implementat de AFIR. Aşadar, pierderile financiare şi încălcarea criteriilor de eligibilitate şi selecţie afectează întreg proiectul implementat de intimata - reclamantă.

4. Apărarea intimatei

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului prezentând situaţia de fapt şi susţinând că recurenta nu combate în niciun fel considerentele instanţei de fond, reiterând aceleaşi susţineri cuprinse în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi în decizia de soluţionare a contestaţiei.

Organele de control au interpretat eronat clauzele Contractului nr. x/01.02.2017 şi legislaţia în domeniu, în vigoare, concluzionând că proiectul a suferit o modificare substanţială în sensul prevederilor art. 14 alin. (2) teza a II din contract, dispunându-se recuperarea sprijinului acordat, fapte ce au dus la afectarea dreptului său legitim de a beneficia de sprijinul legal acordat, pentru realizarea proiectului.

Din cuprinsul procesului-verbal contestat nu rezultă în niciun fel că beneficiarul a încălcat sau nu a respectat condiţiile contractuale. Astfel, oricine şi oricând poate constata că sprijinul acordat a fost folosit în scopul destinat, respectiv ferma de vaci cu lapte există, a fost construită conform proiectului, funcţionează, are în patrimoniu un număr de vaci cu lapte mai mare decât cel la care s-a obligat, produce lapte, aspecte care rezultă cu claritate din actele contabile ale societăţii de care organele de control au luat cunoştinţă.

În ceea ce priveşte celelalte două condiţii, respectiv dacă obiectivele finanţate au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului, se poate constata cu uşurinţă că nici aceste condiţii nu sunt îndeplinite, toate obiectivele finanţate aflandu-se în patrimoniul societăţii, neexistând niciun act de înstrăinare sau închiriere având ca obiect aceste bunuri.

Intimata reclamantă a invocat disp. art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 şi a apreciat că susţinerile organului de control reprezintă pure speculaţii nefondate, găsite şi invocate la limita expirării contractului, cu scopul doar de a ruina un proiect finalizat, fără a ţine cont de gravitatea neregulilor constatate şi de implicaţiile financiare ale acesteia, fiind încălcat principiul proporţionalităţii.

Susţine că nu există datorii la bugetul local pentru punctul de lucru "Ferma de vaci cu lapte", certificatul fiscal la care face referire organul de control fiind scos pentru întreaga societate, aceeaşi situaţie este şi în cazul pierderilor înregistrate pentru anii 2012 şi 2013, sunt pierderi pe A. SRL/total societate, punctul de lucru de la ferma vaci cu lapte înregistrând profit, fişele conturilor 704 şi 706 au fost depuse, însă nu s-a ţinut cont de ele, neexistenţa utilajelor în incinta punctului de lucru nu înseamnă că acestea nu există sau au fost înstrăinate, utilajele au fost achiziţionate pentru a fi folosite şi a aduce venit, nu pentru a fi expuse în curtea fermei, este deţinută în exploatare şi suprafaţa de bază furajeră minimă necesară întreţinerii efectivelor de animale pentru care deţine contracte de arendă şi subarendă, însă de care organele de control nu au vrut să ţină seama.

Dacă organul de control avea dubii asupra îndeplinirii sau neîndeplinirii unor clauze contractuale sau asupra unor conformităţi de către beneficiar, de natura celor invocate în procesul-verbal, putea face aplicarea disp. art. 21, alin. (12) din O.U.G. nr. 66/2011.

Or, organele de control au făcut constatările cuprinse în procesul-verbal fără o documentare întemeiată, fără a efectua verificări şi cercetări la faţa locului şi fără a solicita persoanelor specializate efectuarea de expertize de specialitate în situaţia în care aveau neclarităţi sau nelămuriri.

Cu privire la intrarea în insolvenţă arată că acest motiv nu poate fi reţinut, deoarece la data întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor societatea nu se afla în insolvenţă, aceasta fiind declanşată în luna martie 2015. Starea de insolvenţă a apărut ca o consecinţă a punerii în practică a procesului-verbal contestat, datorită sechestrării bunurilor şi blocării conturilor societăţii, fapte ce au dus la blocarea activităţii şi intrarea în insolvenţă, ştiut fiind că nicio entitate nu poate funcţiona cu conturile şi patrimoniul blocat, adică fără lichidităţi. Susţine că organele de soluţionare a contestaţiei în mod greşit au invocat acest motiv, neputându-se prevala de motive apărute ulterior, care nu existau la data încheierii procesului-verbal.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 01.03.2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 08.05.2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

2. Cu privire la fondul recursului

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, faţă de următoarele considerente:

Prin Cererea de finanţare nr. x, intimata reclamantă a solicitat acordarea ajutorului finanaciar nerambursabil în vederea finanţării Proiectului intitulat "Înfiinţare fermă 35 vaci de lapte în localitatea Moineşti, judeţul Bacău". Pentru aceasta s-au finanţat: grajd, alcătuit din 13 travei, depozit de furaje, filtru sanitar, căi de acces şi platforme, poarta principală şi împrejurimi, bazine metalice pentru dejecţii, instalaţii sanitare şi canalizare, instalaţii electrice interioare, utilaje sistem de raclare automată, instalaţie răcire a laptelui, tractor 184 CP, plug reversibil 5, Cultivator + tăvălug, Combinator, Cositoare, Presă de balotat cu sistem legare plasă, distribuitor îngrăşăminte, Grapă cu discuri, Maşină de cultivat şi tocat furaje şi 35 de vaci.

În urma verificării şi evaluării cererii de finanţare, între AFIR, în calitate de Autoritate Contractantă, şi S.C. A. S.R.L., în calitate de Beneficiar, s-a încheiat Contractul cadru nr. x/01.02.2007 având ca obiect acordarea finanţării proiectului sus mentionat.

Acest contract s-a încheiat în baza O.U.G. nr. 59/2006 privind asigurarea de la bugetul de stat a cofinanţării publice nerambursabile pentru proiectele de investiţii din cadrul Programului SAPARD, precum şi a Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 59/2006, aprobate prin H.G. nr. 1644/2006, iar condiţiile de eligibilitate şi selecţie, precum şi cele de menţinere a acestor criterii pe toată perioada de valabilitate a contractului de finanţare sunt reglementate de Legea nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Comunităţilor Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001.

În temeiul Contractului de finanţare, societatea reclamantă a beneficiat de o finanţare nerambursabilă din partea A.F.I.R., în sumă de 1.770.000 RON, provenind de la bugetul de stat.

Potrivit art. 2 alin. (4) din contract, acesta intră în vigoare la data semnării de către părţi şi are o durată de valabilitate care cuprinde perioada de execuţie a proiectului, la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi făcute de autoritatea contractantă. În speţă, ultima plată a fost făcută la data de 12.01.2010, iar contractul de finanţare îşi prelungeşte durata de valabilitate până la data de 12.01.2015, interval în care autoritatea contractantă avea dreptul de a verifica "ex post" menţinerea eligibilităţii proiectului şi de a stabili eventualele măsuri de recuperare a sumelor plătite necuvenit, în acord cu dispoziţiile art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 1644/2006 privind aplicarea O.U.G. nr. 59/2006 şi cu prevederile art. 15 (2) din Anexa 1 - Prevederi generale - la Contract în care se stipulează că "beneficiarul trebuie să consimtă la inspecţiile pe bază de documente sau la faţa locului efectuate de Autoritatea Contractantă asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile pe toată durata de valabilitate a contractului."

Experţi din cadrul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (CRFIR 1 Iasi) au procedat la verificarea condiţiilor de implementare, respectiv a criteriilor de eligibilitate şi selecţie pe perioada de valabilitate a contractului de finanţare în perioada de 5 ani de la ultima plată efectuată de AFIR.

Consilieri CCEP din partea CRFIR 1 Iasi au încheiat procesul-verbal din data de 28.08.2014 la locul de realizare a investiţiei, în care se menţionează, în preambul, că s-a procedat la verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului "Înfiinţare fermă 35 vaci de lapte în localitatea Moineşti, jud. Bacău", în sensul că nu a suferit o modificare substanţială pe o perioadă de 5 ani de la data plăţii finale. Ulterior, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x/23.12.2014, recurenta pârâtă a stabilit că investiţia realizată de beneficiar a devenit neeligibilă ca urmare a încălcării prevederilor legale şi contractuale şi, în consecinţă, a stabilit în sarcina intimatei reclamante un debit în valoare de 1.763.501,49 RON, reprezentând întreaga sumă acordată ca finanţare nerambursabilă.

Recurenta pârâtă a avut în vedere următoarele aspecte: potrivit Extrasului de carte funciară nr. x/13.08.2014, s-a instituit sechestru asigurător prin Ordonanţa de luare a măsurilor asigurătorii nr. 15/P/2012 din 06.08.2014, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău; potrivit Certificatului de atestare fiscală nr. x/20.11.2014, emis de Primăria Municipiului Moineşti, jud. Bacău, societatea reclamantă are datorii; nu a prezentat fişele conturilor 704 şi 706; a înregistrat pierderi în anul 2012 de 414,837 RON şi în anul 2013 de 599.790 RON; societatea reclamantă nu demonstrează că are în exploatare suprafaţa de bază furajeră minimă aferentă; prin adresa nr. x/2014 transmisă de acesta către C.R.F.I.R. 1 N-E Iaşi precizează că în perioada 2009-2014 a avut comodat cu alte societăţi agricole; nu a prezentat fişa furnizorilor declaraţi câştigători decât pe anul 2014; nu a prezentat notificări de la D.S.V., D.S.P. şi A.P.M. cu privire la conformitatea investiţiei pe toată perioada de la ultima plată până în prezent; la vizita echipei de control, utilajele achiziţionate nu se aflau la sediul societăţii şi conform memoriului justificativ, s-a lucrat terenul altei societăţi care avea teren în arendă; acesta nu a transmis fotografii cu orele de funcţionare şi cu seriile lizibile la toate utilajele achiziţionate; nu a transmis adeverinţă de la bancă, deşi în extrasul de carte funciară investiţia este trecută ca fiind ipotecată baia din grajd, la momentul controlului nu era funcţională, iar beneficiarul a transmis ulterior doar un memoriu justificativ şi nu un proces-verbal de punere în funcţiune şi fotografii, cum i s-a solicitat prin procesul-verbal întocmit la faţa locului, nr. x/28.08.2014; spaţiul administrativ, la momentul controlului nu era funcţional, beneficiarul ulterior a transmis doar un memoriu justificativ şi nu proces-verbal de punere în funcţiune şi fotografii cum i s-a solicitat prin procesul-verbal întocmit la faţa locului .

În urma analizării acestor documente, recurenta pârâtă a apreciat că beneficiarul nu îndeplineşte prevederile următoarelor criterii de eligibilitate: EG2 - Trebuie să demonstreze viabilitatea economico-financiară a fermei; EG8 - Nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare şi obligaţii restante faţă de bugetul de stat consolidat şi bănci; ES1.4 - Pentru creşterea animalelor, beneficiarul trebuie să demonstreze că are în exploatare suprafaţa de bază furajeră minimă necesară întreţinerii efectivelor de animale, la un nivel ridicat de performanţă (…), conform fişei tehnice a Măsurii 3.1 - Investiţii în exploataţii agricole.

Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal de constatare nereguli a fost respinsă prin Decizia nr. 7362/2.03.2015.

Instanţa de fond a admis acţiunea şi a anulat actele administrative atacate reţinând că în speţă nu s-a dovedit că obiectivele finanţate ar fi fost înstrăinate şi nici o folosire a acestora care să nu corespundă scopului destinat. Obiectivul finanţat a fost ferma de vaci, care a implicat cheltuieli pentru construire, achiziţionarea animalelor şi pentru utilaje, aşa cum se menţionează în cererea de finanţare şi în întâmpinare, unde se face referire la: construcţie grajd, depozit furaje, filtru sanitar, căi de acces, platforme, poartă şi împrejmuiri, bazine metalice dejecţii, instalaţii sanitare şi canalizare, instalaţii electrice şi utilaje necesare activităţii fermei. Pentru a se constata incidenţa articolului citat, era necesar să se demonstreze că întregul obiectiv finanţat sau un procent semnificativ din componentele acestuia nu mai sunt folosite în scopul pentru care s-a acordat finanţarea. Or, echipa de control care s-a deplasat la faţa locului a identificat toate elementele de infrastructură realizate prin Proiectul SAPARD şi a precizat că "beneficiarul îşi păstrează activitatea specifică prevăzută în Contractul de finanţare şi în Cererea de finanţare".

Aspectele reţinute de pârâtă nu pot conduce la ideea că obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat, atâta vreme cât ferma de vaci funcţionează, iar utilajele sunt folosite în acest scop.

În ce priveşte asigurarea unei suprafeţe minime care să asigure baza furajeră a fermei, reclamanta a depus contractul de arendă din 15.06.2009, care face dovada că are în exploatare suprafaţa de 21 ha teren (în lipsa căreia nu ar fi putut să menţină ferma de vaci în funcţiune din 2007 şi până în prezent), astfel că nu pot fi reţinute lipsurile menţionate de pârâtă sub acest aspect.

Referitor la existenţa unor datorii ale societăţii către bugetul local, precum şi la pierderile financiare constatate în anii 2012 - 2013, instanţa a apreciat că aceste aspecte nu pot conduce la retragerea finanţării. În mod evident, la momentul depunerii cererii de finanţare solicitantul estimează care va fi profitul preconizat a fi obţinut din activitatea ce urmează a fi desfăşurată, aspect ce este avut în vedere la acordarea finanţării. În acest sens, în Fişa tehnică a Măsurii 3.1 "Investiţii în exploataţii agricole" se stipulează că: "Criteriile de eligibilitate sunt condiţii obligatorii care trebuie să fie îndeplinite de către solicitant şi de către proiect pentru a putea fi selectat în vederea acordării ajutorului financiar nerambursabil". Instanţa a apreciat că după finalizarea investiţiei şi începerea activităţii, acest aspect nu mai poate constitui un motiv de constatare a lipsei unei condiţii de eligibilitate. Obţinerea profitului este scopul intrinsec al desfăşurării unei activităţi de natura celei la care s-a angajat reclamanta, dar nerealizarea efectivă a profitului se poate datora unei multitudini de factori de natură economică, în principal, şi care nu sunt sub controlul său exclusiv.

Este adevărat că potrivit art. 3 din Anexa I la contract, beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare, dar trebuie avută în vedere şi distincţia clară la alin. (2), care se referă la obligaţia beneficiarului de a nu modifica substanţial proiectul pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată, or, în speţă, nu s-a produs o astfel de modificare.

În ceea ce priveşte împrejurarea că după emiterea procesului-verbal de control reclamanta a intrat în procedura de insolvenţă, Curtea a observat că potrivit disp. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă a unui beneficiar, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanţare din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora.

În speţă, activitatea de control nu a fost iniţiată în temeiul acestei norme legale care, oricum, impune doar măsuri de verificare şi nu de recuperare automată a sprijinului financiar aprobat.

Sub un ultim aspect, Curtea a constatat că pârâta nu a acordat eficienţă principiului proporţionalităţii, impus de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, susţinerea pârâtei din cuprinsul deciziei de soluţionare a contestaţiei fiind nejustificată.

Aceasta nu a realizat o analiză a impactului financiar al neregulilor constatate, astfel că şi în condiţiile în care acestea ar fi reale în totalitate, nu s-ar putea stabili dacă se impunea recuperarea în totalitate a finanţării acordate, în condiţiile în care în perioada 2007 - 2015 ferma pentru care s-a acordat finanţarea a funcţionat potrivit scopului avut în vedere la acordarea ajutorului.

Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă a apreciat că actele administrative contestate sunt nelegale, întrucât intimata reclamantă a săvârşit neregula reţinută în sarcina sa prin procesul-verbal, astfel cum este aceasta definită de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, ca fiind orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Această definiţie este în concordanţă cu disp. art. 17 (1) din contract potrivit cărora prin "neregularitate", în accepţiunea prezentului contract, se înţelege orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, precum şi orice nerespectare a prevederilor contractelor de finanţare, încheiate de beneficiarii acestui program, rezultată dintr-o acţiune sau omisiune de către beneficiar, care printr-un punct nejustificat de cheltuială, are ca efect prejudicierea României.

În acest sens se are în vedere împrejurarea că, în urma verificărilor efectuate, recurenta pârâtă a constatat că în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, beneficiarul nu a respectat condiţiile asumate privind acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin Programul SAPARD, ulterior finalizării proiectului, respectiv nu a îndeplinit condiţiile de implementare în ceea ce priveşte viabilitatea economică şi asigurarea profitului financiar, deşi intimata reclamantă a asigurat autoritatea contactantă, prin Cererea de finanţare şi prin Contractul cadru, că această investiţie este viabilă în condiţiile impuse de Programul SAPARD.

Trebuie precizat că, potrivit art. 2 din Contractul cadru încheiat de cele două părţi, "Durata de execuţie a proiectului, aşa cum se menţionează în Cererea de Finanţare, este de 24 luni. Durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuţie a proiectului la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăţi făcută de Autoritatea Contractantă."

Intimata reclamantă nu a îndeplinit următoarele criterii de eligibilitate, conform Fişei tehnice a Măsurii 3.1 "Investiţii în exploataţii agricole", publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 727 bis din 10.08.2005:

- EG2 conform căruia "Trebuie să se demonstreze viabilitatea economico-financiară a fermei." Prin viabilitatea economică se înţelege obţinerea de performanţe financiare eficiente şi abilitatea de a opera fără a recurge la sprijin public în activitatea sa operaţională. Beneficiarul trebuie să demonstreze că îşi poate plăti obligaţiile şi datoriile în mod regulat, fără să supună la nici un risc desfăşurarea normală a activităţii agentului economic şi că generează un venit net semnificativ (nu mai puţin de 5%);

- EG8 conform căruia "Nu va fi eligibil solicitantul care are pierderi financiare şi obligaţii restante faţă de bugetul de stat consolidat şi bănci (altele decât pentru care este respectat graficul de rambursare), conform ultimelor declaraţii fiscale sau altor declaraţii eliberate de către autorităţile fiscale;

- ES1.4 conform căruia "Pentru creşterea animalelor, beneficiarul trebuie să demonstreze că are în exploatare suprafaţa de bază furajeră minimă (în funcţie de zona de cultură), necesară întreţinerii efectivelor de animale, la un nivel ridicat de performanţă: vaci lapte - 0,6 ha/cap şi taurine la îngrăşat - 0,3 ha/cap.

Se reţine, de asemenea, că în Declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului - Secţiunea specifică depusă la Cererea de finanţare, la punctul 5 beneficiarul a consemnat:

"Îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate generale şi specifice prevăzute în Fişa tehnică a măsurii din Ghidul Solicitantului", iar la punctul 6:

"Toate informaţiile din prezenta cerere de finanţare şi din documentele anexate sunt corecte şi mă angajez să respect condiţiile cerute în reglementările referitoare la prezentul program şi pe cele legate de proiectul anexat şi să furnizez periodic/la cerere documentele justificative necesare."

Intimata reclamantă arată în întâmpinare că susţinerile organului de control reprezintă pure speculaţii nefondate, găsite şi invocate la limita expirării contractului, cu scopul doar de a ruina un proiect finalizat.

Nu poate fi acceptată această opinie din moment ce în procesul-verbal contestat sunt enumerate documentele analizate de organul de control, pe care şi-a întemeiat concluziile privind săvârşirea unei nereguli în sensul O.U.G. nr. 66/2011, nefiind vorba despre "pure speculaţii nefondate".

Nefondată este şi afirmaţia că organele de control au făcut constatările cuprinse în procesul-verbal fără o documentare întemeiată, fără a efectua verificări şi cercetări la faţa locului şi fără a solicita persoanelor specializate efectuarea de expertize de specialitate în situaţia în care aveau neclarităţi sau nelămuriri.

Aşa cum s-a arătat, controlul ex-post pe teren s-a efectuat în data de 28.08.2014, pentru verificarea menţinerii eligibilităţii proiectului în discuţie, menţionându-se în procesul-verbal întocmit cu această ocazie aspectele verificate pe teren şi faptul că acest proces-verbal se va completa ulterior cu concluziile rezultate din completarea Fişei de verificare specific măsurii 3.1 cu datele extrase din documentele prezentate de beneficiar.

Cu privire la criteriile de eligibilitate reţinute ca fiind încălcate, intimata reclamantă arată că nu există datorii la bugetul local pentru punctul de lucru "Ferma de vaci cu lapte", certificatul fiscal la care face referire organul de control fiind scos pentru întreaga societate, aceeaşi situaţie fiind şi în cazul pierderilor înregistrate pentru anii 2012 şi 2013 care sunt pierderi pe A. S.R.L./total societate, punctul de lucru de la ferma vaci cu lapte înregistrând profit.

Susţinerea nu poate fi reţinută, având în vedere că criteriul de eligibilitate EG8 face referire la condiţia ca solicitantul să nu aibă pierderi financiare şi obligaţii restante faţă de bugetul de stat consolidat şi bănci, fără a face nicio distincţie după cum pierderile sunt înregistrate la un punct de lucru al societăţii sau sunt înregistrate pe societate în ansamblul său.

Câtă vreme intimata reclamantă înregistrează pierderi financiare în anii 2012 - 2013 şi datorii către bugetul local, nu mai îndeplineşte criteriul de eligibilitate menţionat, astfel că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că aceste aspecte nu pot conduce la retragerea finanţării.

Disp. art. 21 alin. (12) din O.U.G. nr. 66/2011, invocate în întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, potrivit cărora pentru bunurile, serviciile şi lucrările executate, rezultate din activităţile şi operaţiunile financiare care fac obiectul verificărilor, structurile de control prevăzute la art. 20 pot solicita persoanelor fizice/juridice autorizate efectuarea de expertize de specialitate în condiţiile legii nu constituie un argument în sensul respingerii recursului, având în vedere că o asemenea expertiză nu era utilă organului de control, fiind suficiente în cadrul verificărilor efectuate deplasarea pe teren, la locul de realizare a investiţiei, şi analiza documentelor prezentate de intimata reclamantă.

De asemenea, se mai reţine că beneficiarul nu a respectat prognoza şi evoluţia capacităţilor de producţie, precum şi indicatorii financiari, în special pentru anii 2007 - 2011, elemente ce constituie parte integrantă din Cererea de Finanţare.

Obţinerea de venituri din exploatare (din activitatea finanţată prin Programul SAPARD) reprezintă o condiţie obligatorie a contractelor cu finanţare nerambursabilă din fondurile comunitare prin Programul SAPARD. Nerealizarea de venituri din exploatare atrage rezilierea contractului de finanţare şi recuperarea finanţării comunitare.

Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut că obţinerea profitului este scopul intrinsec al desfăşurării unei activităţi de natura celei la care s-a angajat reclamanta, dar nerealizarea efectivă a profitului se poate datora unei multitudini de factori de natură economică, în principal, şi care nu sunt sub controlul său exclusiv.

Înalta Curte apreciază important de subliniat faptul că finanţarea a fost acordată intimatei reclamante pe baza unui punctaj calculat prin raportare la memoriul justificativ şi planul de afaceri pe care le-a prezentat, în considerarea îndeplinirii obiectivelor propuse, beneficiarul angajându-se să desfăşoare proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul respectiv.

În consecinţă, prin neasigurarea unui profit de minimum 5%, intimata reclamantă, practic, nu funcţionează în scopul pentru care a solicitat finanţarea, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul eligibilităţii cheltuielilor, întrucât normele naţionale şi comunitare în materie nu permit acordarea finanţării din fonduri europene în considerarea prezentării unor simple estimări de către solicitant, a unor obiective despre care nu se ştie dacă vor fi realizate sau nu, din cauza unor factori care nu sunt sub controlul exclusiv al solicitantului, fiind evident că aceste fonduri pot fi obţinute doar în condiţiile asumării unor obligaţii concrete care trebuie îndeplinite cu respectarea prevederilor legale şi contractuale incidente.

În ceea ce priveşte nerespectarea criteriului de eligibilitate ES1.4, instanţa de control judiciar reţine că intimata reclamantă a prezentat Contractul de arendare din 15.06.2009, încheiat cu S.C. B. S.R.L., cu sediul în localitatea Comăneşti, str. x, nr. 62, judeţul Bacău, dar acesta nu a fost însoţit de documente eliberate de APIA, respectiv: Adeverinţa cu privire la suprafaţa de teren agricol deţinută aferentă anilor 2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, Certificat de înregistrare în Registrul Fermelor.

Pe acest contract este aplicată ştampila S.C. B. S.R.L. cu menţiunea că sediul este în localitatea Dorneşti, judeţul Suceava.

Această societate cu sediul în localitatea Dorneşti, judeţul Suceava provine din schimbarea sediului din alt judeţ, având număr de ordine în Registrul Comerţului: x, atribuit în data de 04.07.2014.

Deşi rezultă că atribuirea acestui număr de ordine a avut loc în data de 04.07.2014, sediul din localitatea Dorneşti, judeţul Suceava apare pe Contractul de arendare din 15.06.2009.

Atât în decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, cât şi în întâmpinarea depusă în dosarul de fond, au fost evidenţiate aceste inadvertenţe, dar reclamanta nu a oferit nicio explicaţie sub acest aspect, limitându-se să susţină că are în exploatare suprafaţa de bază furajeră minimă (în funcţie de zona de cultură), necesară întreţinerii efectivelor de animale, la un nivel ridicat de performanţă, pentru care deţine contracte de arendă şi subarendă de care organele de control nu au vrut să ţină seama.

Din proba cu înscrisuri administrată în cauză rezultă că intimata reclamantă a încălcat prevederile contractuale şi anume: art. 3 alin. (1) din Anexa I la Contractul cadru potrivit căruia "Beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 5 ani de la ultima plată efectuată de Agenţia SAPARD beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul conform art. 14 alin. (2) al prezentului contract" art. 14 alin. (2) din Anexa I la Contractul cadru conform căruia "Proiectul rămâne eligibil pentru co-finanţarea Uniunii Europene numai dacă nu suferă o modificare substanţială, pe perioada de valabilitate a contractului. Modificările substanţiale la un proiect sunt acelea care afectează natura şi condiţiile de implementare sau oferă unei firme sau organism public un avantaj necuvenit şi rezultă de asemenea dintr-o schimbare a naturii proprietăţii unui articol din infrastructură sau o încetare sau schimbare în localizare a investiţiei.

Intimata reclamantă nu a dovedit că şi-a desfăşurat activitatea în conformitate cu Contractul de finanţare şi Cererea de finanţare, astfel că se poate vorbi despre o modificare substanţială a proiectului, întrucât au fost afectate natura şi condiţiile de implementare ale acestuia.

Sprijinul acordat va fi recuperat dacă obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului destinat sau în cazul în care acestea au fost vândute sau închiriate într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi)". Beneficiarul trebuie să notifice autoritatea contractantă la apariţia oricărei modificări de mai sus.

Este de necontestat faptul că potrivit Anexei I la Contractul cadru, Beneficiarul trebuie să asigure executarea Proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanţare aprobată (art. 1 (1) şi că Beneficiarul trebuie să implementeze Proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract (art. 1 (6).

Or, nu se poate considera că au fost respectate aceste prevederi contractuale, din moment ce proiectul nu a fost implementat cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă, care ar fi permis desfăşurarea activităţii în conformitate cu Contractul de finanţare.

În aceste condiţii, în mod corect recurenta pârâtă a făcut aplicarea disp. art. 11 (3) din Contractul cadru care stabilesc că "în cazul încălcării de către Beneficiar a prezentului contract, Autoritatea Contractantă poate înceta executarea contractului, fără ca în prealabil să-l pună în întârziere şi fără nici o altă formalitate prealabilă. În acest caz, beneficiarul nu este exonerat de plata integrală a sumelor primite ca finanţare nerambursabilă până la data notificării de reziliere. În acest caz, Autoritatea Contractantă va aplica Beneficiarului dobânzi şi penalitaţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare. Mai mult, Autoritatea Contractantă poate aplica posibile sancţiuni în situaţia neconformării cu obligaţiile menţionate mai sus."

De asemenea, potrivit art. 17 alin. (4) "În cazul înregistrării unei neregularităţi rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite din partea Autorităţii Contractante în termenele stabilite conform legislaţiei în vigoare cu privire la recuperarea creanţelor bugetare. În cazul în care Beneficiarul nu se conformează acestei obligaţii, Autoritatea Contractantă va stabili penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă, pentru fiecare zi de întârziere."

Totodată, conform art. 8 alin. (4) din H.G. nr. 1644/2006 privind aplicarea O.U.G. nr. 59/2006, AFIR va recupera de la beneficiarii fondurilor publice nerambursabile sumele plătite şi necuvenite acestora, inclusiv majorări de întârziere a rambursării debitelor, în contul de disponibil pentru finanţarea proiectelor SAPARD din fonduri publice nerambursabile.

În mod greşit a apreciat instanţa de fond că pârâta nu a acordat eficienţă principiului proporţionalităţii, impus de art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011.

Este adevărat că art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 stabileşte că orice acţiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli şi stabilirii creanţelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporţionalităţii.

Potrivit acestui principiu, conform art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ, orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv.

În speţă este vorba despre o neregulă care afectează întregul contract de finanţare, astfel că se justifică restituirea integrală a sumelor primite ca finanţare nerambursabilă, prin prisma prevederilor contractuale sus menţionate, respectiv a disp. art. 17 alin. (4) din Anexa I la contract, neputându-se reţine încălcarea principiului proporţionalităţii, cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond.

Mai susţine intimata reclamantă că intrarea în insolvenţă nu poate fi reţinută, deoarece la data întocmirii procesului-verbal de constatare a neregulilor nu se afla în insolvenţă, aceasta fiind declanşată în luna martie 2015. Starea de insolvenţă a apărut ca o consecinţă a punerii în practică a procesului-verbal contestat, datorită sechestrării bunurilor şi blocării conturilor societăţii, fapte ce au dus la blocarea activităţii şi intrarea în insolvenţă.

Înalta Curte reţine că intimata reclamantă se referă la împrejurarea că în decizia de soluţionare a contestaţiei se precizează că a intrat la data de 09.02.2015 în procedura de insolvenţă, fiind incidente disp. art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011.

Într-adevăr, la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nu se afla în insolvenţă, însă precizarea pe care o face comisia de soluţionare a contestaţiei reprezintă un argument suplimentar în sprijinul soluţiei de respingere a contestaţiei, întrucât intrarea în insolvenţă este o dovadă a lipsei de viabilitate economico-financiară a fermei pentru înfiinţarea căreia a fost acordată finanţarea nerambursabilă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 din C. proc. civ. va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. SPRL, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 164/2015 din 21 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. SPRL, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 iunie 2018.