Challenge to classified internal reports in administrative lawsuit: non-actionability of preparatory acts and statute of limitations

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 05.09.2016, reclamantul A. a chemat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Serviciul de Informaţie şi Protecţie Internă Argeş (SIPI), Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş (IPJ Argeş), Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), în temeiul art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 şi art. 65 alin. (3), art. 67 din Ordinul MAI nr. 400/2004, raportat la art. 80 din Legea nr. 188/1999, aplicarea art. 1, art. 8 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, solicitând:

- anularea raportului de control înregistrat sub nr. x, a adresei secrete nr. x/8.01.2014 a DIPI, care a stat la baza adresei secrete nr. x/13.01.2014 emisă de către ORNISS, a tuturor înscrisurilor ce au stat la baza acestora şi a celorlalte înscrisuri subsecvente emise în baza acestora, inclusiv, dar fără a se limita la: adresa nr. x a ORNISS, adresa Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă nr. x/28.01.2014, procesul-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014, dispoziţiile Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nr. x/28.01.2014, nr. x/6.05.2014 şi nr. 2482/28.07.2014;

- obligarea DIPI să emită o altă adresă prin care să se solicite la ORNISS revocarea adresei secrete nr. x/13.01.2014;

- repunerea în drepturile avute anterior emiterii adresei nr. x a DIPI şi a adresei nr. x a ORNISS, cu plata diferenţelor salariale la care reclamantul ar fi avut dreptul, potrivit funcţiei şi gradului pe care le deţinea, în toată perioada cuprinsă între 28.01.2014 şi până la data repunerii efective în drepturi;

- suspendarea efectelor actelor administrative contestate, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a formulat întâmpinare, invocând excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Piteşti faţă de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, susţinând că aceasta aparţine tribunalului. De asemenea, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa nr. 988/10.02.2015, pronunţată în dosarul nr. x al Tribunalului Bucureşti, definitivă. S-a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii privind capetele de cerere referitoare la suspendarea efectelor procesului-verbal din 28.01.2014 şi a dispoziţiilor Şefului I.P.J. Argeş nr. x/6.05.2014, care nu sunt acte administrative, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

S-a invocat excepţia tardivităţii formulării acţiunii, respectiv a prescripţiei dreptului material la acţiune arătându-se că faţă de art. 11 din Legea nr. 554/2004, actul nu poate fi contestat peste un an de la data comunicării sale, or, procesul-verbal din 28.01.2014 a fost comunicat la 22.01.2015, iar dispoziţia nr. x/2014 a fost comunicată reclamantului la 08.05.2014, dispoziţia nr. 2484/28.07.2014 fiind adusă la cunoştinţa reclamantului la 11.08.2014.

Faţă de cererea privind contestarea adrese DIPI, a invocat lipsa calităţii procesuale pasive, I.P.J. Argeş nefiind emitentul actului, iar pe fond, a invocat neîndeplinirea condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în condiţiile în care se solicită suspendarea executării unor acte administrative emise de Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul MAI şi I.P.J. Argeş.

Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare, susţinând că dreptul la acţiune al reclamantului pentru anularea actului administrativ s-a prescris, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. S-a invocat, de asemenea, lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, faţă de prevederile art. 86 din H.G. nr. 585/2002, precum şi inadmisibilitatea cererii de suspendare a actului administrativ, nefiind îndeplinite cerinţele legale şi destinatarul actului administrativ nefiind recurentul, ci instituţia angajatoare.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare, invocând excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti faţă de art. 109 din Legea nr. 188/1999; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a IGPR, în condiţiile în care nu se solicită anularea unui act emis de această autoritate. În ipoteza în care reclamantul înţelege să conteste şi adresa nr. x/2014, emisă de IGPR, s-a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat faţă de soluţia pronunţată în dosarul nr. x.

Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş potrivit art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, coroborate cu art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 258/F-CONT din 16 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat în cauză următoarea soluţie:

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului;

A admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului de Informaţie şi Protecţie Internă Argeş, a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a Ministerului Afacerilor Interne şi a respins cererea în contradictoriu cu aceste autorităţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

A admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la anularea dispoziţiei nr. x/28.01.2014 IPJ Argeş, respectiv asupra repunerii efective în drepturi şi a respins aceste cereri ca inadmisibile;

A admis excepţia de tardivitate a cererii de anulare a dispoziţiilor Şefului IPJ Argeş nr. x/6.05.2014 şi nr. 2482/28.07.2014 şi a respins ca prescrisă cererea de anulare a acestora;

A admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, de anulare a raportului de control înregistrat sub nr. x, a adresei secrete nr. x/8.01.2014 a DIPI, a adresei secrete nr. x/13.01.2014 emisă de către ORNISS, a adresei DIPI nr. x/23.01.2014 înregistrată la IPJ Argeş sub nr. x/28.01.2014, a procesului-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014;

A respins cererea de obligare a DIPI să emită o altă adresă prin care să se solicite ORNISS revocarea adresei secrete nr. x/13.01.2014;

A respins cererea de suspendare a efectelor actelor contestate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 258/F-CONT din 16 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând constatarea falsurilor înscrisurilor care au stat la baza Raportului secret nr. x din 08.01.2014 al DIPI, a înscrisurilor subsecvente acestui raport, secretizarea abuzivă a înscrisurilor şi a imposibilităţii de apărare, respectiv admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi:

I. În principal, înscrierea în fals a Raportului secret x din 08.01.2014 al DIPI, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza acestuia şi a celor subsecvente raportului, secretizarea abuzivă a înscrisurilor, suspendarea cauzei şi sesizarea parchetului competent, pentru a se începe urmărirea penală in rem cu privire la falsurile, acţiunile şi inacţiunile infracţionale, precum şi la împrejurările întocmirii dosarului informativ secret care a stat la baza raportului contestat. Solicită trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, în condiţiile art. 492 alin. (2) teza I C. proc. civ.

II. În subsidiar, solicită rejudecarea în fond şi admiterea acţiunii în contencios, astfel cum a fost formulată, respectiv anularea Raportului secret x din 08.01.2014 al DIPI, a înscrisurilor care au stat la baza acestuia, precum şi a înscrisurilor subsecvente acestui raport, a Raportului de control înregistrat cu nr. x/07.10.2013, a adresei nr. x din 08.01.2014 a DIPI privind retragerea avizului de acces la informaţii clasificate, care a stat la baza adresei secrete x din 13.01.2013 emisă de către ORNISS, a înscrisurilor ce au stat la baza acestora şi a celorlalte înscrisuri subsecvente emise în baza lor, inclusiv a adresei nr. x din 13.01.2014 a ORNISS, a adresei Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă nr. x(9)/28.01.2014, a procesului-verbal încheiat în şedinţa de comandă a IPJ Argeş din 28.01.2014, a Dispoziţiilor Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nr. x/28.01.2014, nr. x/06.05.2014 şi nr. 2482/28.07.2014.

De asemenea, solicită obligarea DIPI să emită o nouă adresă prin care să solicite ORNISS, revocarea adresei secrete x din 13.01.2014, repunerea recurentului-reclamant în drepturile avute anterior emiterii adreselor nr. x din 08.01.2014 şi nr. x din 13.01.2014, cu plata diferenţelor salariale la care acesta ar fi avut dreptul potrivit funcţiei şi gradului pe care îl deţinea, pe toată perioada cuprinsă între 28.01.2014 şi până la data repunerii efective în drepturi.

În motivarea recursului se arată că a fost încadrat în Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de ofiţer de poliţie, din anul 1988 şi că în urma demilitarizării Poliţiei Române şi apariţiei Legii nr. 360/2004 privind Statutul poliţistului, s-a procedat la eliminarea sa din profesie, în condiţiile în care acesta nu avea nicio şansă de apărare în faţa unor acuzaţii secretizate abuziv şi necunoscute recurentului-reclamant. Susţine că i-au fost întocmite dosare informative şi secrete începând cu anul 2002, precum şi dosare penale, disciplinare, acţiuni în plan profesional, medical, psihologic, reprezentând acte materiale infracţionale, în forma continuată, exercitate împotriva sa. Exemplificând, invocă dosarul penal nr. x/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, ce a fost tergiversat, susţinând că întrucât a refuzat să renunţe la acesta, s-a întocmit dosarul informativ secret care a stat la baza Dispoziţiei nr. x din 28.01.2014 a şefului IPJ Argeş şi pe baza căruia au fost schimbate adrese informative secrete între MAI-DIPI-ORNISS-SIPI Argeş-IPJ Argeş.

De asemenea, invocă secretizarea abuzivă a înscrisurilor, inclusiv a adreselor, înregistrarea şi reînregistrarea peste rând a adreselor secrete cu numere aparent greşite, refuzul de a i se comunica aceste adrese secrete, elemente care au condus la imposibilitatea sa de a se apăra, cu atât mai mult cu cât nici nu i s-au comunicat adevăratele motive de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. x din 28.01.2014 a şefului I.P.J. Argeş şi în condiţiile în care insistenţa sa în aflarea adevărului a condus la deschiderea a peste 20 de acţiuni disciplinare şi a mai multor dosare penale împotriva recurentului-reclamant.

Consideră că nu a avut şansa să îşi demonstreze nevinovăţia, nu a reuşit să afle motivele de fapt şi de drept ale învinuirilor ce i-au fost aduse, dosarele penale şi acţiunile disciplinare fiind clasate şi constatând nevinovăţia sa şi nici nu a avut parte de o cercetare obiectivă şi unitară în cauză.

Astfel, susţine că din cuprinsul dosarului nr. x al Curţii de Apel Bucureşti se observă că atât pârâtele cât şi instanţele au încercat să-l determine să se îndrepte împotriva ORNISS, deşi din întâmpinările pârâtelor, depuse în dosarul nr. x al Curţii de Apel Piteşti, se constata ca adevăratul iniţiator şi autor al dosarului informativ secret, care a stat la baza Deciziei nr. x din 28.01.2014 a şefului I.P.J. Argeş, a fost DIPI, prin înscrisurile false din dosarul informativ secret, care a stat la baza Raportului nr. x din 08.01.2014 al DIPI. Mai arată că în dosarul nr. x, pârâtele nu au motivat fondul şi au fost invocate mai multe excepţii, încercând să se evite o judecată unitară şi obiectivă cu privire la adevăratele motive de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii de sancţionare a sa.

Se mai arată de către recurentul-reclamant că pentru aceste motive a solicitat suspendarea cauzei şi sesizarea parchetului competent, pentru a se efectua cercetări cu privire la înscrisurile false care au stat la baza Raportului secret nr. x/2014 al DIPI, la secretizarea abuzivă a acestora, care a condus la fragmentarea cercetărilor şi punerea sa în imposibilitatea de a lua la cunoştinţă de adevăratele motive de fapt şi de drept şi de a se apăra.

Recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond nici nu a amintit de existenta Raportului secret nr. x din 08.01.2014 al DIPI şi nu a motivat refuzul suspendării cauzei şi sesizării Parchetului competent.

Mai susţine că pârâtele nu i-au comunicat adevăratul act adminstrativ, care sa cuprindă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza măsurii punerii sale la dispoziţie şi nici al eliberării din funcţia deţinută.

Consideră că sentinţa recurată este nelegală, soluţia fiind dată fără a se anatama fondul cauzei, cu nesocotirea dispoziţiilor imperative ale art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind rolul activ al judecătorului şi principiul aflării adevărului, în condiţiile în care reclamantul a solicitat instanţei să ordone intimatelor - pârâte, în condiţiile art. 293 C. proc. civ., înfăţişarea tuturor actelor deţinute, care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, întrucât acestea nu i-au fost comunicate, astfel că analiza legalităţii actelor administrative contestate nu s-a realizat, deoarece nu au fost depuse documentele necesare, conform dispoziţiilor art. 12 şi 13 alin. (4) din Legea nr. 544/2004.

Totodată, susţine că instanţa de fond a favorizat pârâtele, întrucât în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, instanţa a precizat că aceasta priveşte fondul şi nu motivat-o, iar pe de altă parte, a respins cererea de desecretizare a înscrisurilor şi cererea de suspendare a cauzei şi de sesizare a parchetului competent, fără să motiveze soluţia de respingere a acestor cereri.

Recurentul-reclamant critică susţinerea primei instanţe în sensul că înscrisurile clasificate depuse sunt doar nişte adrese, câtă vreme autorizaţia sa de acces la informaţii secrete de serviciu a expirat la data de 31.10.2016, precum şi faptul că, deşi iniţial şedinţa de judecată a fost suspendată pentru ca reclamantul să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă de înscrisurile secretizate, ulterior instanţa a revenit asupra deciziei de suspendare, apreciind că nu este îngrădit dreptul reclamantului la apărare şi procesul poate continua, fără ca acesta să vadă înscrisurile depuse de pârâte, considerând că până la 31.10.2016 acesta ar fi avut posibilitatea şi dreptul să i se comunice înscrisurile.

Susţine că instanţa a refuzat să ia act că aceste înscrisuri sunt false şi au fost secretizate cu încălcarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 182/2002 şi nici nu a motivat acest aspect.

În ceea ce priveşte Dispoziţia nr. 2482 din 28.07.2014 a şefului I.P.J. Argeş, în raport de prevederile art. 41 pct. 5 din Ordinul MAI nr. 298/2011, arată că a fost emisă cu încălcarea prevederilor legale, trecând peste constatările Corpului de control al MAI nr. x din 29.04.2014 şi adresei nr. x a IGPR, prin care s-a solicitat Parchetului să efectueze cercetări pentru aceleaşi aspecte, în condiţiile în care cele două instituţii au constatat că nu sunt motive pentru o acţiune disciplinară. În aceste condiţii au fost formate dosarele penale nr. x/2014 şi y/2014 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, clasate ca urmare a constatării că recurentul nu se face vinovat de acuzaţiile aduse, prin ordonanţele din 28.04.2015, dată în dosarul nr. x şi comunicată la 17.05.2015 şi respectiv din 29.08.2016, dată în dosarul nr. x, comunicată la 26.09.2016. Astfel, data comunicării ultimei ordonanţe - 26.09.2016 - ar fi trebuit să fie termenul la care să se raporteze prescripţia cu privire la dispoziţia nr. 2482 din 28.07.2014.

Recurentul-reclamant consideră că sentinţa recurată este, din această perspectivă, nelegală şi se impune înscrierea în fals şi suspendarea cauzei până la finalizarea cercetărilor.

Mai susţine că autorităţile intimate i-au împiedicat accesul la informaţiile necesare pentru a-şi putea pregăti apărarea, clasificând informaţii esenţiale, dar de interes personal, cu scopul eludării legii şi obstrucţionării înfăptuirii justiţiei, iar în acest sens, în Deciziile nr. 751 din 20 septembrie 2012 şi nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, instanţa de contencios constituţional a reţinut că prevederile referitoare la persoanele care urmează să aibă acces la informaţiile clasificate, protecţia acestor informaţii prin măsuri procedurale, nivelul de secretizare a acestora, precum şi interdicţia clasificării unor categorii de informaţii ori accesul la informaţiile secrete de stat nu reprezintă impedimente de natură să afecteze drepturile şi libertăţile constituţionale. Curtea Constituţională a stabilit, cu titlu obligatoriu, că aceste prevederi legale nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege, deoarece reglementarea respectivă nu are ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă.

Raportat la art. 6 din CEDO, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit şi faptul că, în cadrul principiului egalităţii armelor intră şi egalitatea dintre părţile unui litigiu, iar în plan procesual, această egalitate se concretizează în posibilitatea efectivă de dovedire a pretenţiei, prin probe, în condiţii în care să nu existe un dezavantaj. Instanţa europeană a subliniat că principiul egalităţii impune tratarea egală a părţilor în privinţa luării la cunoştinţă despre toate piesele unui dosar, de natură a conduce la soluţia pe care instanţa o va pronunţa, această exigenţă nefiind respectată dacă absenţa comunicării unei piese se raportează numai la una dintre părţi, în timp ce partea cealaltă a cunoscut-o.

Consideră că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea: art. 21 din Constituţia României, art. 6 din Convenţia E.D.O., art. 6, art. 7, art. 8, art. 13, art. 14, art. 16, art. 20 şi art. 22 C. proc. civ., precum şi art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, astfel că prin soluţia dispusă i s-a pricinuit o gravă vătămare a drepturilor sale procesuale, dar şi a celor substanţiale, ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii atacate, măsură care se impune în acest context, în condiţiile în care în practica Curţii Europene de Justiţie s-a reţinut constant că, în elaborarea actului administrativ, o parte importantă o constituie motivarea manifestării de voinţă a administraţiei şi că indiferent de caracterul normativ sau individual, actul trebuie să prezinte de o manieră explicită, clară şi univocă algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, pentru ca destinatarul sau destinatarii săi să poată înţelege raţionamentele care au determinat emiterea sa.

Totodată, Curtea Europeană de Justiţie a reţinut în mai multe decizii, că amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanţele fiecărui caz, o motivare insuficientă sau greşită fiind considerată echivalentă cu o lipsă a motivării actelor, iar insuficienţa motivării sau nemotivarea atrag nulitatea sau nevalabilitatea actelor.

4. Apărările intimaţilor-pârâţi

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii recurate ca legală şi temeinică.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect înscrierea în fals a Raportului secret nr. x/08.01.2014 al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă, a înscrisurilor care au stat la baza acestuia şi a celor subsecvente raportului, invocă inadmisibilitatea acestuia, având în vedere că procedura falsului nu reprezintă decât o modalitate de validare a veridicităţii probatorii a unui înscris, neputând constitui un capăt de cerere distinct.

Apreciază că declararea înscrisului ca fals nu trebuie să depăşească primul termen după prezentarea acestuia, or, Raportul nr. x a fost depus de Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (fostul Departament de Informaţii şi Protecţie Internă) la dosarul cauzei, odată cu întâmpinarea, motiv pentru care formularea unei astfel de cereri în recurs, apare ca tardivă, sancţiunea fiind decăderea, potrivit art. 185 alin. C. proc. civ. Totodată, învederează faptul că declaraţia de înscriere în fals nu este motivată.

De asemenea, solicită respingerea recursului ca fiind nul, pe motiv că aspectele invocate de către recurentul-reclamant nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe fond, respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că prima instanţă, în mod întemeiat, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, întrucât s-a solicitat anularea unor acte administrative ce nu au fost emise de către această instituţie.

Se mai susţine că tot în mod întemeiat, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a Raportului de control nr. x, a adresei nr. x, a adresei nr. x, a procesului-verbal încheiat la 28.01.2014, deoarece aceste înscrisuri nu se circumscriu sferei de cuprindere a actelor administrative, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca legală şi temeinică.

Intimatul-pârât invocă excepţia nulităţii recursului, întrucâ recurentul nu şi-a întemeiat cererea de recurs pe niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a arătat în concret motivele de casare.

Pe fond, arată că prima instanţă în mod temeinic şi legal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului General al Poliţiei Române, sens în care solicită menţinerea acestei soluţii, având în vedere că în situaţia în care se solicită anularea unor acte emise de autorităţi publice, calitate procesuală pasivă nu pot avea decât persoanele juridice care au emis actele respective, intimatul-pârât nefăcând parte dintre acestea.

Astfel, recurentul-reclamant a solicitat anularea Raportului de control nr. x şi a adresei nr. x, ambele emise de D.I.P.I.; a adresei O.R.N.I.S. nr. x/13.01.2014; a adresei D.LP.L nr. x/28.01.2014; a procesului-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014, precum şi a adreselor I.P.J. Argeş nr. x/06.05.2014 şi nr. x/28.07.2014. Mai mult, prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant nu a formulat în concret pretenţii şi nu a adus vreo critică la adresa Inspectoratului General al Poliţiei Române, după cum nici prin recursul formulat nu a criticat hotărârea instanţei de fond pe motivul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a I.G.P.R.

4.3. Intimatul-pârât Inspectoratul de Politie al Judeţului Argeş a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea hotărârii recurate ca legală şi temeinică, precizând că îşi menţine apărările formulate prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond.

Intimatul-pârât invocă excepţia privind tardivitatea recursului şi excepţia nulităţii recursului, având în vedere ca recurentul nu şi-a întemeiat cererea de recurs pe niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de legiuitor la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de înscriere în fals, vizând înscrisurile care au stat la baza raportului secret nr. x/08.01,2014 al DIPI, a înscrisurilor subsecvente acestui raport, arată că recurentul-reclamant nu le-a individualizat, iar pe de altă parte, raportat la prevederile art. 304 C. proc. civ., înscrierea în fals nu s-a făcut în fata instanţei de fond, motiv pentru care apreciază că aceasta este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte conduita instanţei de judecată de a nu permite accesul recurentului-reclamant să vizualizeze documentele secretizate depuse, arată că acestuia îi încetaseră raporturile de serviciu la data de 31.10.2016, astfel că îi expirase valabilitatea de acces la informaţii clasificate-secret de serviciu, iar instanţa de fond nu a făcut altceva decât să respecte normele procedurale şi dispoziţiile incidente în materia documentelor clasificate.

De asemenea, intimatul-pârât reiterează în fata instanţei de recurs, următoarele excepţii care au fost invocate şi în fata instanţei de fond: excepţia autorităţii de lucru judecat, raportat la soluţia pronunţată în dosarul nr. x al Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă şi în care s-a solicitat, printre altele, inclusiv anularea actului administrativ reprezentat de Dispoziţia Şefului I.P.J. Argeş nr. x/28.01.2014 şi în condiţiile în care prin Dispoziţia nr. x/06.05.2014 a fost prelungit doar termenul de punere la dispoziţie, această măsură fiind dispusă anterior prin Dispoziţia nr. x/28.01.2014; excepţia tardivităţii formulării acţiunii, respectiv a decăderii din dreptul de a formula prezenta acţiune, având în vedere că potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul în care poate fi sesizată instanţa pentru anularea actului administrativ este de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, termen ce poate fi depăşit pentru motive temeinice, dar nu mai mult de un an de la data comunicării actului. Or, procesul-verbal din şedinţa din 28.01.2014 a fost adus la cunoştinţa reclamantului la data de 22.01.2015, Dispoziţia nr. x/06.05.2014 a fost comunicată reclamantului la data de 08.05.2014, iar Dispoziţia nr. 2482/28.07.2014 i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 11.08.2014.

Totodată, apreciază că se impune a fi menţinută şi excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, respectiv excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi cu privire la adresa ORNISS nr. x/13.01.2014, având în vedere că potrivit Deciziei nr. 713/15.02.2016 a Curţii de Apel Bucuresti, recurentul-reclamant a studiat acest înscris la compartimentul Informaţii Clasificate al acestei instanţe.

De asemenea, învederează excepţia inadmisibilităţii anulării/suspendării procesului-verbal din data de 28.01.2014, acesta fiind un act ce nu produce efecte în sine, fiind doar consemnat faptul aducerii la cunoştinţa conducerii inspectoratului despre emiterea adresei de retragere a avizului pozitiv la informaţii secrete de stat, precum şi luarea măsurilor care se impun.

4.4. Intimatul-pârât Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS) a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului.

Se susţine că dreptul la acţiune al recurentului pentru anularea actului administrativ s-a prescris, având în vedere dispoziţiile alin. (1) al art. 11 din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că răspunsul ORNISS la plângerea prealabilă a fost comunicat recurentului-reclamant cu adresa nr. x/2014, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 05.09.2016.

Intimatul-pârât arată că a apreciat ca fiind plângere prealabilă, e-mail-ul transmis de recurentul A. la ORNISS şi înregistrat sub nr. x.

Referitor la lipsa calităţii procesuale active a reclamantului, arată că potrivit art. 86 din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, conducătorului unităţii care gestionează informaţii secrete de stat aprobă lista funcţiilor care necesită acces la informaţii clasificate, nominalizează persoanele care urmează să ocupe funcţii cu acces la astfel de informaţii în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, urmând a solicita ORNISS demararea procedurilor în vederea eliberării documentului de acces, iar potrivit aceloraşi norme, accesul la informaţii clasificate se acordă în mod individual numai persoanelor care, pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, trebuie să lucreze cu astfel de informaţii sau să aibă acces la acestea.

Astfel, aplicând principiul simetriei actelor juridice, consideră că interesul contestării deciziei nu poate aparţine persoanei supuse verificării/avizate pentru accesul la informaţii secrete de stat, ci tot persoanei juridice care a solicitat declanşarea procedurii, aceasta fiind interesată ca persoana respectivă să îşi poată îndeplini îndatoririle profesionale conform fişei postului.

Mai mult, decizia ORNISS de revocare a accesului recurentului-reclamant la informaţii clasificate a fost comunicată instituţiei solicitante - Ministerul Administraţiei şi Internelor, în conformitate cu dispoziţiile legale, nu persoanei fizice pentru care s-a solicitat accesul la informaţii clasificate.

Referitor la respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a actului administrativ, intimatul-pârât susţine că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile privitoare la existenţa unui caz bine justificat şi a necesităţii prevenirii unei pagube iminente.

Consideră că în speţă nu există dreptul pretins sau interesul legitim, pe care să se întemeieze acţiunea în contencios administrativ, câtă vreme întreaga legislaţie privind protecţia informaţiilor clasificate reglementează regimul de excepţie al accesului la această categorie de informaţii, derogator de la liberul acces la informaţii ca drept subiectiv. Astfel, arată că accesul la informaţii clasificate nu este un drept garantat prin lege fiecărei persoane, ci este permis numai în cazurile, condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute de lege.

Se mai susţine că, în fapt, destinatarul actului administrativ atacat nu este recurentul, ci instituţia angajatoare, iar intimata-pârâtă ORNISS nu se confundă în această materie cu o autoritate decizională deliberativă, respectiv nu dispune de competenţe legale care să îi permită să cenzureze această solicitare, ci poate doar procedeze la o verificare formală a îndeplinirii cerinţelor legale de emitere a actului administrativ solicitat.

Pe fond, consideră că acţiunea recurentului este neîntemeiată, întrucât ORNISS a emis decizia cu respectarea întocmai a procedurii legale, respectiv urmare solicitării ADS competente, potrivit art. 175 lit. c) din H.G. nr. 585/2002.

Totodată, susţine că din întreaga argumentare a recurentului-reclamant din cererea de chemare în judecată reiese că deşi obiecţiile vizează în măsură covârşitoare temeinicia actelor/faptelor aflate în afara sferei de competenţă a ORNISS, pretenţiile faţă de această instituţie nu sunt motivate, iar probele depuse la dosar sunt în susţinerea pretenţiilor faţă de ceilalţi intimaţi.

4.5. Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Protecţie şi Informaţii a formulat întâmpinare, prin care se arată că în Partea I a Monitorului Oficial nr. 891 din data de 08.11.2016, fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne, care a intrat în vigoare la data de 05.11.2016, iar potrivit art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 76/2016, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare actului normativ sus-menţionat, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă se desfiinţează şi se înfiinţează Direcţia Generală de Protecţie Internă, structură specializată în domeniul securităţii naţionale, în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, conform art. 25 alin. (5) din O.U.G. nr. 75/2016, Direcţia Generală de Protecţie Internă se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Faţă de recursul formulat, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat.

În raport cu petitul privind înscrierea în fals a Raportului nr. x din 08.01.2014 emis de DIPI, a înscrisurilor care au stat la baza acestuia şi a celor subsecvente acestui raport, secretizarea abuzivă a tuturor înscrisurilor, suspendarea cauzei aflate în acest stadiu procesual şi sesizarea parchetului competent, arată că în această situaţie C. proc. civ. stabileşte momentul procesual ori etapa procesuală în care trebuie făcută exercitarea dreptului, respectiv cel mai târziu la primul termen după prezentarea Raportului contestat. Ori, în cauză, recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de existenţa acestui înscris din studiul întâmpinării nr. x din 17.10.2016 şi cum doar la data de 31.10.2016, recurentului-reclamant i-a expirat autorizaţia de acces la informaţii clasificate, acesta a avut posibilitatea studierii înscrisului respectiv şi în funcţie de constatări, să solicite înscrierea în fals până cel târziu la termenul din 15.12.2016.

Astfel, consideră că recurentul-reclamant este decăzut din dreptul de a cere înscrierea în fals a raportului x din 08.01.2014 şi a celorlalte înscrisuri care au stat la baza emiterii lui şi a actelor subsecvente.

Pe de altă parte, susţine că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, recursul fiind nul sub acest aspect.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 15 februarie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Intimatul-pârât Ministrul Afacerilor Interne a formulat un punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care arată că este de acord cu admiterea în principiu a recursului, dar arată că pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

Prin încheierea din 24 aprilie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a declarat recursul formulat de reclamantul A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., şi a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Prin aceeaşi încheiere Completul de filtru a apreciat, în acord cu cele statuate în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, ca fiind neîntemeiate atât excepţia de tardivitate a recursului, având în vedere că cererea de recurs a fost depusă înăuntrul termenului legal de recurs, precum şi excepţia nulităţii recursului formulat, excepţie invocată de către intimaţi, întrucât argumentele prezentate de recurent se circumscriu motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Cu privire la fondul recursului

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Serviciul de Informaţie şi Protecţie Internă Argeş (SIPI), Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş (IPJ Argeş), Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), în temeiul art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 şi art. 65 alin. (3), art. 67 din Ordinul MAI nr. 400/2004, raportat la art. 80 din Legea nr. 188/1999, aplicarea art. 1, art. 8 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, a solicitat:

- anularea raportului de control înregistrat sub nr. x, a adresei secrete nr. x/8.01.2014 a DIPI, care a stat la baza adresei secrete nr. x/13.01.2014 emisă de către ORNISS, a tuturor înscrisurilor ce au stat la baza acestora şi a celorlalte înscrisuri subsecvente emise în baza acestora, inclusiv, dar fără a se limita la: adresa nr. x a ORNISS, adresa Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă nr. x/28.01.2014, procesul-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014, dispoziţiile Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nr. x/28.01.2014, nr. x/6.05.2014 şi nr. x/28.07.2014;

- obligarea DIPI să emită o altă adresă prin care să se solicite la ORNISS revocarea adresei secrete nr. x/13.01.2014;

- repunerea în drepturile avute anterior emiterii adresei nr. x a DIPI şi a adresei nr. x a ORNISS, cu plata diferenţelor salariale la care reclamantul ar fi avut dreptul, potrivit funcţiei şi gradului pe care le deţinea, în toată perioada cuprinsă între 28.01.2014 şi până la data repunerii efective în drepturi;

- suspendarea efectelor actelor administrative contestate, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului; a admis excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Serviciului de Informaţie şi Protecţie Internă Argeş, a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi a Ministerului Afacerilor Interne şi a respins cererea în contradictoriu cu aceste autorităţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la anularea dispoziţiei nr. x/28.01.2014 IPJ Argeş, respectiv asupra repunerii efective în drepturi şi a respins aceste cereri ca inadmisibile; a admis excepţia de tardivitate a cererii de anulare a dispoziţiilor Şefului IPJ Argeş nr. x/6.05.2014 şi nr. 2482/28.07.2014 şi a respins ca prescrisă cererea de anulare a acestora; a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, de anulare a raportului de control înregistrat sub nr. x, a adresei secrete nr. x/8.01.2014 a DIPI, a adresei secrete nr. x/13.01.2014 emisă de către ORNISS, a adresei DIPI nr. x/23.01.2014 înregistrată la IPJ Argeş sub nr. x/28.01.2014, a procesului-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014; a respins cererea de obligare a DIPI să emită o altă adresă prin care să se solicite ORNISS revocarea adresei secrete nr. x/13.01.2014;a respins cererea de suspendare a efectelor actelor contestate.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii se solicită anularea unui raport de control şi a unei adrese secrete emise de DIPI din cadrul MAI, a unei adrese emise de ORNISS şi a unor acte emanate de la IPJ Argeş, care din această perspectivă în faza prealabilă a analizării condiţiilor de exerciţiu a acţiunii civile, justifică cerinţa calităţii procesuale pasive.

În ce priveşte Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Argeş (SIPI), prima instanţă a constatat că, între actele arătate în primele două capete de cerere, nu se menţionează acte emise de acest Serviciu, iar pe de altă parte că, potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 30/2007, DIPI este structura specializată a ministerului care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, structurile din aparatul teritorial al acestuia fiind reprezentate în faţa instanţelor de judecată, numai prin intermediul departamentului, cu personalitate juridică. Prin urmare, faţă de faptul că nu se relevă atacarea unor acte emise de SIPI Argeş (adresa nr. x a DIPI fiind înregistrată la IPJ Argeş sub nr. x/2014), instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, constatând totodată că în litigiile de contencios administrativ nu are relevanţă calitatea de subiect de drept distinct, respectiv existenţa capacităţii procesuale, un Serviciu din cadrul unei autorităţi putând sta în judecată ca pârât, chiar dacă nu are personalitate juridică, dacă este emitentul unui act atacat, conform art. 56 alin. (2) C. proc. civ.

Al doilea capăt de cerere vizează o obligaţie de a face a DIPI din cadrul MAI, precum şi obligaţia angajatorului IPJ Argeş de a repune pe reclamant în drepturile avute anterior cu plata diferenţelor salariale aferente. Instanţa de fond a reţinut că IGPR nu are calitatea de angajator, situaţie faţă de care, în cadrul procesual subiectiv-pasiv, nu se justifică participarea I.G.P.R., care pe de o parte nu a emis niciunul din actele contestate, iar pe de altă parte nu este chemat să repună pe reclamant în drepturile deţinute anterior sau să repare un prejudiciu.

De asemenea, în ce priveşte MAI, nici acesta nu justifică cerinţa calităţii procesuale pasive, pe de o parte în raport de cererea de anulare a unor acte emise de DIPI din cadrul MAI iar pe de altă parte faţă de drepturile băneşti solicitate. În prima situaţie nu se relevă calitatea procesuală pasivă a MAI deoarece potrivit art. 10 alin. (3) din O.U.G. nr. 30/2007, rap. la art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 96/2012, DIPI este structura specializată a MAI care desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate, cu personalitate juridică, emiţând acte în nume propriu. În cea de-a doua situaţie, nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a MAI, faţă de dezlegarea dată de instanţa supremă în recurs în interesul legii, decizia nr. 13 din 13 iunie 2016, potrivit cu care MAI în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială.

Concluzionând, calitate procesuală pasivă trebuie recunoscută, faţă de actele emise: DIPI din cadrul MAI pentru anularea raportului de control înregistrat sub nr. x, a adresei x/8.01.2014, a adresei x/23.01.2014; ORNISS pentru anularea adresei secrete nr. x/13.01.2013; IPJ Argeş pentru anularea procesului-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014, a dispoziţiilor Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nr. x/28.01.2014, nr. x/605.2014 şi nr. x/28.07.2014 şi pentru repunerea reclamantului în situaţia anterioară cu plata diferenţelor salariale.

În ce priveşte calitatea procesuală activă a reclamantului, excepţie invocată de ORNISS, instanţa fondului a constatat că aceasta nu reprezintă în realitate o excepţie legată de calitatea procesuală în condiţiile în care potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, o terţă persoană de actul administrativ are posibilitatea să-l atace în justiţie, ci reprezintă o excepţie de inadmisibilitate a formulării cererii în raport cu adresa emisă de ORNISS.

Astfel, invocând interesul particular al reformării raportului de funcţie publică afectat de emiterea actelor atacate, reclamantul solicită anularea unei adrese emisă de ORNISS care a întemeiat ulterior emiterea actelor vătămătoare acestuia.

Înscrisul menţionat nu se adresează însă reclamantului, astfel că posibilitatea formulării unei acţiuni în justiţie împotriva acesteia, trebuie analizată numai din perspectiva art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.

Prin urmare, din perspectiva calităţii procesuale nu are relevanţă destinatarul actului, cât consecinţele produse de acesta şi posibilitatea ca adresa în discuţie să producă efecte în privinţa raportului de funcţie publică al reclamantului, care justifică cerinţa calităţii procesuale active, excepţia urmând a fi respinsă.

Curtea de apel a constatat că reclamantul contestă şi dispoziţiile Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nr. x/28.01.2014, nr. x/6.05.2014 şi nr. x/28.07.2014, emise în temeiul adreselor menţionate, acte administrative care produc consecinţe juridice, în analizarea legalităţii cărora se impune a se analiza şi legalitatea adreselor emise de ORNISS şi DIPI.

Cu privire la acest capăt de cerere, a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, cu privire la anularea dispoziţiei nr. x/28.01.2014 şi a actelor subsecvente, respectiv asupra repunerii efective în drepturi.

Prima instanţă a constatat că în dosarul nr. x nu s-a solicitat expres anularea dispoziţiilor Şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş nr. x/6.05.2014 şi nr. x/28.07.2014, chiar dacă s-a făcut vorbire despre actele subsecvente deciziei nr. x/28.01.2014, astfel că excepţia este incidentă numai în raport de acest din urmă act administrativ şi cu cererea de repunere a reclamantului în situaţia anterioară cu plata diferenţelor salariale.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Identitatea de părţi vizează numai IPJ Argeş, identitatea de obiect are în vedere exclusiv dispoziţia nr. x/2014 iar cauza, nelegalitatea actului este aceeaşi, astfel că efectul negativ al autorităţii de lucru judecat se va reţine faţă de actul administrativ nr. x.

În ce priveşte dispoziţiile Şefului IPJ Argeş nr. x/6.05.2014, comunicată la 08.05.2014 şi nr. 2482/28.07.2014, comunicată reclamantului la 11.08.2014, instanţa de fond a reţinut că prin acestea a fost prelungită perioada punerii reclamantului la dispoziţia unităţii, respectiv, s-a realizat încadrarea reclamantului ca urmare a identificării unei funcţii vacante .

Însă, în raport de acestea au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile şi excepţia tardivităţii, faţă de art. 11 din L. nr. 554/2004.

Curtea de apel a constatat caracterul întemeiat al excepţiei referitoare la depăşirea termenului de sesizare a instanţei, deoarece potrivit dovezii de la fila 141 rezultă că reclamantul a primit sub semnătură dispoziţia nr. x/6.05.2014 la 08.05.2014, fără a dovedi atacarea acesteia în procedura prevăzută de art. 7 din L. nr. 554/2004 şi ulterior cu respectarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din lege.

Dincolo de acest aspect, admiţând că anterior sesizării Tribunalului Bucureşti a fost formulată plângere prealabilă împotriva tuturor actelor subsecvente dispoziţiei nr. x/2014, rezultă în mod cert depăşirea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii. Prin urmare nu se poate admite că cererea de chemare în judecată poate fi formulată oricând, termenul de 6 luni curgând de la momentele sus menţionate, fiind împlinit la data sesizării instanţei cu prezenta cerere.

În condiţiile în care reclamantul nu formulează plângere prealabilă, termenul de 6 luni curge de la data comunicării actului (la nivelul anului 2014). Dacă se contestă actul în procedura prevăzută de art. 7 din lege, termenul curge de la data comunicării răspunsului respectiv de la data expirării termenului de 30 de zile de la sesizare pentru a răspunde solicitantului, conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 (de asemenea consumat cel mai târziu la nivelul anului 2015).

Judecătorul fondului a reţinut şi considerentele hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x, din care rezultă că instanţele au avut în vedere adresa nr. x a ORNISS, care a determinat afectarea raportului de serviciu al reclamantului.

În decizia nr. 713/15.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti s-a arătat că înscrisul clasificat emis de ORNISS (adresa nr. x) prin care s-a dispus retragerea avizului de acces la informaţii clasificate pentru recurentul-reclamant a fost depus la Compartimentul Informaţii Clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul luând cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor clasificate "Secret de serviciu"- adresa ORNISS menţionată. În aplicarea art. 6 din CEDO, Curtea a constatat că principiul contradictorialităţii nu a fost încălcat, fiind administrate probe relevante în raport cu obiectul litigiului şi cu criticile de nelegalitate invocate de reclamant. Instanţa, reţinând obligaţia imperativă negativă de a nu divulga informaţii secrete, analizează conţinutul actului administrativ, reţinând că acesta respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare şi că în cuprinsul său nu puteau fi menţionate considerentele din înscrisul cu caracter secret prin care reclamantului i s-a retras avizul ORNISS.

Reţine Curtea de Apel Bucureşti că încă de la momentul creării situaţiei litigioase, prin emiterea dispoziţiei contestate, reclamantul cunoştea existenţa actului administrativ distinct de retragere a avizului privind accesul la informaţii clasificate, cu proprii motive de eventuală nelegalitate, fiind fără relevanţă că actul nu i-a fost comunicat la acel moment, însă, partea nu a învestit instanţa cu o acţiune în anularea actului ORNISS ori cu o excepţie de nelegalitate a acestuia. Ca atare, instanţa a constatat că în mod incorect invocă reclamantul necesitatea analizei actului emis de ORNISS, deoarece ar fi solicitat anularea tuturor actelor prealabile emiterii deciziei, întrucât în realitate acesta a solicitat instanţei anularea tuturor actelor subsecvente iar nu a celor anterioare.

În aceste condiţii, rezultă că prezenta cerere este consecinţa motivării deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 713/15.02.2016, în care se reţine că reclamantul nu a învestit instanţa în procedura ce a constituit obiectul dosarului nr. x cu o cerere de anulare a actului emis de ORNISS, astfel că în prezenta cauză, reclamantul solicită anularea tuturor actelor şi adreselor care au stat la baza adresei nr. x emisă de ORNISS, precum şi a acesteia din urmă şi a actelor subsecvente.

Curtea de apel a reţinut însă că instanţa învestită anterior nu a dezlegat aspectul referitor la calitatea de act administrativ a adresei ORNISS sau a actelor premergătoare dispoziţiei nr. x/2014, reţinând numai că acestea nu au fost atacate în procedura respectivă, context în care, se constată că înscrisurile la care se face referire în capătul 1 de cerere (i.- raportul de control înregistrat sub nr. x, a adresei secrete nr. x/8.01.2014 a DIPI, care a stat la baza adresei secrete nr. x/13.01.2013 emisă de către ORNISS, a tuturor înscrisurilor ce au stat la baza acestora şi a celorlalte înscrisuri subsecvente emise în baza acestora, inclusiv, adresa nr. x a ORNISS, adresa Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă nr. x/23.01.2014 înregistrată la IPJ Argeş sub nr. x/28.01.2014, procesul-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014) nu sunt de natură să producă efecte prin ele însele, sau să aducă atingere raportului juridic de funcţie publică în care este implicat reclamantul, fără emiterea unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care să confere efecte adreselor şi rapoartelor menţionate.

Aceste înscrisuri sunt întocmite într-o procedură distinctă, de retragere a avizului de acces la informaţii clasificate secret de stat, care întemeiază ulterior emiterea unor acte administrative cu privire la raportul juridic în care titular este reclamantul. Cu alte cuvinte, dacă deşi a fost retras acest aviz, nu a fost totuşi (încă) emis actul administrativ prin care să se dispună asupra raportului de funcţie publică în care este implicat reclamantul, acesta nu justifică un interes în anularea actelor premergătoare.

În egală măsură, dacă a fost atacat actul care afectează concret drepturile reclamantului, într-o procedură judiciară, se impune şi verificarea legalităţii actelor şi operaţiunilor premergătoare, pe baza cărora a fost întocmit actul administrativ, potrivit art. 18 alin. (2) din L. nr. 554/2004, potrivit cu care instanţa este competentă să se pronunţe şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.

Neatacarea acestor acte premergătoare în procedura respectivă nu redeschide persoanei interesate posibilitatea de a formula ulterior o cerere nouă. Concret, se constată că potrivit hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x reclamantul a cerut anularea dispoziţiei nr. x/2014 emisă de IPJ Argeş şi a tuturor actelor administrative subsecvente, ce au stat la baza emiterii acesteia.

Dincolo de faptul că formularea este una contradictorie, noţiunea de "subsecvent" neputând include actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. x/2014, ci pe cele ulterioare, aspect semnalat de Curtea de apel Bucureşti, instanţa fondului a constatat că reclamantul nu a înţeles să precizeze cererea cu privire la aceste acte premergătoare.

Faptul că unele dintre acestea aveau caracter secret şi nu i-au fost comunicate nu are relevanţă din perspectiva posibilităţii de atacare a acestora, indicarea generică a actelor anterioare, care au stat la baza emiterii dispoziţiei nr. x/2014 putând determina precizarea acestora de către autoritatea pârâtă şi aducerea lor la dosar, în condiţiile Legii nr. 182/2002, ceea ce s-a şi întâmplat în dosarul nr. x, în faţa Curţii de apel Bucureşti .

Prin urmare, legea are în vedere atacarea unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Faţă de succesiunea actelor întocmite în cauză, judecătorul fondului a constatat că retragerea avizului pozitiv de acces la informaţii clasificate nu afectează prin sine raportul juridic de funcţie publică al reclamantului, constituind numai temei pentru luarea anumitor măsuri, prin acte administrative cu caracter individual, cum este cazul dispoziţiilor nr. x/28.01.2014, nr. x/6.05.2104 şi nr. x/28.07.2014.

Dincolo de faptul că înscrisurile menţionate nu se adresează reclamantului, reprezentând acte întocmite în procedura de asigurare a accesului la informaţii clasificate, se constată că în lipsa unui act administrativ producător de consecinţe juridice, prin care să se dispună asupra raportului de funcţie publică, sau în ipoteza consumării anterioare a procedurii judiciare de atacare a unui asemenea act, adresele nu produc efecte juridice, nu se încadrează în dispoziţiile care definesc actul administrativ şi prin urmare nu pot fi atacate în temeiul art. 1 raportat la art. 8 din Legea nr. 554/2004 independent de actele producătoare de consecinţe juridice.

Ca atare a fost apreciată ca inadmisibilă cererea de anulare a raportului de control înregistrat sub nr. x, a adresei secrete nr. x/8.01.2014 a DIPI, a adresei secrete nr. x/13.01.2014 emisă de către ORNISS, a adresei DIPI nr. x/23.01.2014 înregistrată la IPJ Argeş sub nr. x/28.01.2014, a procesului-verbal încheiat în şedinţa de comandă a I.P.J. Argeş din 28.01.2014.

În ce priveşte actul emis de ORNISS, în mod subsidiar, faţă de considerentele deciziei Curţii de Apel Bucureşti, care au întemeiat credinţa legitimă a reclamantului de a sesiza instanţa cu o cerere de anulare a adresei nr. x emisă de ORNISS, văzând excepţia de tardivitate invocată în întâmpinare la fila 162, prima instanţă a constatat că reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa acesteia anterior datei de 20.06.2014, când a solicitat revocarea dispoziţiei de retragere a avizului ORNISS .

Acestei solicitări, precum şi alteia ulterioare (din 23.06.2014), li s-a răspuns prin adresa nr. x/2014, astfel că termenul de 6 luni este împlinit la data sesizării instanţei.

Şi dacă s-ar admite, faţă de lipsa unei dovezi concrete de comunicare a adresei nr. x/2014, că aceasta nu a fost comunicată, termenul de 6 luni ar fi curs de la expirarea termenului de 30 de zile de la sesizare pentru a acorda răspuns, potrivit art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, astfel că la nivelul anului 2016 cererea este prescrisă. Nu se va admite că reclamantul ar fi luat cunoştinţă de adresă cel mai târziu la 08.02.2016, în faţa Curţii de apel Bucureşti, deoarece din considerentele deciziei nr. 713/15.02.2016 rezultă că şi în faţa Tribunalului Bucureşti aceasta a fost depusă la compartimentul de specialitate, sentinţa nr. 988 a acestei instanţe fiind pronunţată la 10.02.2015.

Adresele însoţind cererea de chemare în judecată, ulterioare finalizării litigiului în faţa Curţii de Apel Bucureşti, relevă solicitarea reclamantului, referitoare la eliberarea documentului de acces la informaţii clasificate, însă conţinutul acesteia îi era cunoscut, ca de altfel al tuturor documentelor clasificate secret de serviciu, depuse în legătură cu dosarul anterior.

Faţă de soluţia dată cererii principale, văzând art. 15 din L nr. 554/2004, a fost respinsă şi cererea de suspendare a efectelor actelor contestate.

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală, în raport cu criticile recurentului, ce pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din noul C. proc. civ.

Nu este întemeiată solicitarea recurentului având ca obiect înscrierea în fals a raportului secret x al DIPI, a tuturor înscrisurilor care au stat la baza acestuia şi a celor subsecvente raportului, suspendarea cauzei şi sesizarea parchetului competent în vederea începerii urmăririi penale. Înalta Curte are în vedere că procedura falsului, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 304-308 din noul C. proc. civ. priveşte falsificarea scrierii sau semnăturii dintr-un înscris, nu redarea în cuprinsul acestuia a unei alte situaţii de fapt decât cea reală, astfel cum susţine recurentul cu referire la înscrisurile mai sus menţionate.

Nu este întemeiată nici susţinerea recurentului privind imposibilitatea sa de a se apăra, în condiţiile în care, în şedinţa publică din data de 15.12.2016, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor excepţiile procesuale în baza cărora a fost soluţionată cererea de chemare în judecată. Ca urmare, este evident că nu poate fi reţinută o încălcare a principiilor oralităţii şi contradictorialităţii. Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei recurate, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca efect al admiterii unor excepţii procesuale şi nicidecum pentru că actele atacate erau clasificate, astfel cum lasă a se înţelege recurentul.

Totodată, Înalta Curte constată că recurentul a luat cunoştinţă de o parte din înscrisurile clasificate, exprimând şi un punct de vedere cu privire la acestea, împrejurare ce rezultă cu putere de adevăr din considerentele deciziei civile nr. 713/15.02.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal (pagina 36, paragraful ultim). De altfel, din chiar formularea de către reclamant a obiectului cererii de chemare în judecată rezultă că acesta a avut acces la actele clasificate a căror anulare a solicitat-o, neexistând dovezi că acestea erau false sau clasificate/secretizate în mod abuziv. Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 15.12.2016, la momentul la care recurentul-reclamant nu mai avea autorizaţie de acces la informaţii clasificate, acesta nu şi-a exprimat intenţia de a-şi angaja un avocat cu drept de acces la acest tip de informaţii

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte reţine că actul emis de ORNISS care a stat la baza punerii sale la dispoziţie nu i se putea comunica în condiţiile dreptului comun, dat fiind că acesta constituia document clasificat, a cărui aducere la cunoştinţă trebuia să respecte exigenţele Legii nr. 182/2002 şi ale Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate, aprobate prin H.G. nr. 585/2002. De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu a fost indicat niciun temei legal care să susţină teza recurentului potrivit căreia termenul de prescripţie pentru atacarea Dispoziţiei nr. 2482/28.07.2014 ar fi trebuit să curgă de la data comunicării unor ordonanţe de clasare date de Parchet .

De asemenea, Înalta Curte reţine că, deşi şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la teza instanţei de fond conform căreia raportul de control din 07.10.2013 şi adresa din 08.01.2014 emise de DIPI nu sunt acte administrative, recurentul nu a contestat explicit argumentele acesteia (altminteri corecte) ce au întemeiat teza menţionată.

Cât priveşte susţinerile recurentului referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale care consacră dreptul la un proces echitabil, precum şi a principiilor fundamentale ale procesului civil, Înalta Curte le apreciază drept neîntemeiate în condiţiile în care, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa de fond a respectat dreptul la apărare al recurentului, precum şi principiile oralităţii şi contradictorialităţii, la momentul punerii în discuţie a excepţiilor procesuale în temeiul cărora a fost soluţionat litigiul, examinând, de asemenea în curpinsul sentinţei recurate şi argumentele reclamantului.

Nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 22 alin. (2) din noul C. proc. civ., atâta timp cât cauza a fost soluţionată prin admiterea unor excepţii procesuale, ceea ce înseamnă că, de principiu, nu era utilă depunerea tuturor înscrisurilor care au stat la baza actelor atacate. Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de judecată nu este obligată să soluţioneze pe fond toate litigiile ce îi sunt deduse judecăţii, ci este obligată să facă aplicarea prevederilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ. potrivit cărora "instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

În fine, în ceea ce priveşte criticile aduse de recurent sentinţei atacate prin cererea depusă în şedinţa de judecată din data de 11.05.2018, Înalta Curte le apreciază drept tardive, dat fiind că, potrivit art. 487 alin. (1) din noul C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs".

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 258/F-CONT din 16 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 iunie 2018.