Admissibility of challenge to execution for medical incapacity versus suspension of sentence under Romanian criminal procedure

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 62 din 10 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. 3580/2004 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul P.I.

A fost obligat condamnatul – contestator la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 17 februarie 2004 sub nr. 3580/2004 condamnatul P.I. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 221 din 11 iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 12 din 23 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, susținând că, fiind suferind de schizofrenie paranoidă cronicizată, se află în imposibilitate de a executa pedeapsa.

Prin sentința penală nr. 221 din 11 iulie 2001, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 12 din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, P.I. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării poate fi exercitată numai în cazurile expres prevăzute de acest text de lege.

Câtă vreme, printre cazurile stabilite nu figurează și motivele medicale invocate de către condamnat, o contestație prin care se tinde la nepunerea în executare a hotărârii, pe acest considerent, este inadmisibilă.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 461 și urm. C. proc. pen., tribunalul a respins contestația la executare formulată de condamnatul P.I.

Împotriva acestei sentințe în termen legal, a declarat apel contestatorul P.I., care a criticat-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a contestației la executare formulată. S-a arătat, în motivarea orală a apelului, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., motiv pentru care s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacată și pe fond admiterea contestației la executare.

Prin decizia penală nr. 165 din 6 mai 2004, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul P.I.

A fost obligat apelantul la 200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face numai în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute de acest text de lege și numai pentru incidente ivite în cursul executării.

Având în vedere că motivele invocate de contestator în susținerea cererii sale nu se încadrează între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în care se poate face contestație la executare, Curtea a apreciat că, în mod legal și temeinic instanța de fond a respins contestația formulată, ca inadmisibilă.

Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul, contestator P.I., care a reiterat motivele invocate în cererea inițială.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Contestația la executare este un procedeu juridicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale.

Fiind un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea, legea a prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare.

Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare:

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Într-adevăr, din examinarea conținutului cererii, Curtea constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință penală definitivă poate fi contestată, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Nici în apel contestatorul nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul mai sus-citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în căile ordinare de atac.

Vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, încadrarea juridică a faptei, cuantumul sancțiunii aplicate la judecata în fond a unei cauzei, nu pot forma obiectul contestației la executare, deoarece, nu sunt expres prevăzute în dispozițiile art. 461 C. proc. pen. și pentru că s-ar crea astfel un paralelism între căile ordinare de atac și aspecte vizând executarea hotărârilor penale.

Pe de altă parte, starea de boală invocată de contestator, care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, reprezintă cauza de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei prevăzută în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Înalta Curte constată că petentul a uzitat de aceste prevederi legale, astfel că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, i-a fost admisă o cerere de amânare a executării pedepsei, prin sentința penală nr. 380 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 117 din 1 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, în prezent condamnatului fiindu-i amânată executarea pedepsei.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe contestatorul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza dispozițiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat P.I. împotriva deciziei penale nr. 165 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Alba Iulia.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2004.