Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2396/2018 AI generated

Validity of 100% cost reduction for supplier with unauthorized secondary CAEN code remedied post-contract under Law 359/2004 and Law 31/1990

Case Number Decizia nr. 2396/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and granted the claim, thereby annulling the administrative decision that imposed a 100% cost reduction for non-compliance with public fund management rules. The dispute arose from a challenge to an administrative act and a non-compliance note issued by the Ministry of Regional Development and Public Administration, which rejected a company's claim for reimbursement related to a procurement contract for furniture and IT equipment; the authority had argued that the supplier lacked the necessary primary authorization for the relevant commercial activities under its CAEN code. The Court held that the penalty was unlawful because the supplier had listed the contested activity as a secondary CAEN code in its constitutive act, which, pursuant to Article 44 of Law No. 31/1990, binds the company towards third parties even if the object is exceeded; furthermore, applying Articles 172 and 173 of Law No. 359/2004, the Court determined that the sanction of prohibiting activity is reserved for cases where an agent fails to regularize a non-compliance after being notified, whereas here the subsequent authorization of the activity remedied the initial irregularity, rendering the 100% financial reduction excessive and illegal.

Legislator headnote

AI generated

art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 173 din Legea nr. 359/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (7) C. proc. civ; Validity of 100% cost reduction for supplier with unauthorized secondary CAEN code remedied post-contract under Law 359/2004 and Law 31/1990: The dispute arose from a challenge to an administrative act and a non-compliance note issued by the Ministry of Regional Development and Public Administration, which rejected a company's claim for reimbursement related to a procurement contract for furniture and IT equipment; the authority had argued that the supplier lacked the necessary primary authorization for the relevant commercial activities under its CAEN code. The Court held that the penalty was unlawful because the supplier had listed the contested activity as a secondary CAEN code in its constitutive act, which, pursuant to Article 44 of Law No. 31/1990, binds the company towards third parties even if the object is exceeded; furthermore, applying Articles 172 and 173 of Law No. 359/2004, the Court determined that the sanction of prohibiting activity is reserved for cases where an agent fails to regularize a non-compliance after being notified, whereas here the subsequent authorization of the activity remedied the initial irregularity, rendering the 100% financial reduction excessive and illegal.

Keywords

AI generated
validity of contract reduction of costs public procurement contract commercial dispute administrative compliance management contract

Cited Legislation

AI generated
art. 483 C. proc. civ
Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
355/2004 este invocată ca apărare în faţa instanţei, nefiind însă indicată de pârâtă nici în nota de conformitate şi nici în decizia de soluţionare a contestaţiei, astfel că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
art. 173 din Legea nr. 359/2004
172 ori art. 173 din Legea nr. 359/2004 se observă că aşa-zisa sancţiune de interzicere, a desfăşurării activităţii intervine numai în caz de refuz de conformare a agentului economic la îndreptarea unei eventuale neregularităţi.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
şi-a autorizat ulterior obiectul de activitate secundar (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
a fost analizat în şedinţa completului filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.02.2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 alin. (7) C. proc. civ
Prin încheierea de şedinţă din data de 28.03.2018 completul filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr.
art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011
Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

Serves as the procedural basis for the court's authority to annul the contested administrative acts upon admitting the appeal.

art. 496 C. proc. civ.

Provides the procedural rule for dismissing the appeal with prejudice after quashing the lower court's judgment and re-judging the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 23.09.2015, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, anularea Deciziei nr. 239/13.08.2015 emise de MDRAP prin care a fost respinsă contestaţia sa, anularea Informării nr. x/16.06.2015 privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. 2 şi anularea Notei de neconformitate nr. x emise de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, cu consecinţa acordării în procent de 100 a valorii solicitate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.11.2014, respectiv suma de 126.046 RON.

2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 510 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel Craiova a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, casarea hotărârii şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta-reclamantă arată că motivarea instanţei de fond în sensul că actele contestate conţin pe larg temeiul de fapt şi de drept este în total dezacord cu actele pricinii, deoarece Legea nr. 355/2004 este invocată ca apărare în faţa instanţei, nefiind însă indicată de pârâtă nici în nota de conformitate şi nici în decizia de soluţionare a contestaţiei, astfel că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că lipsa autorizării unei activităţi secundare se sancţionează cu interzicerea desfăşurării activităţii respectivei persoane juridice, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 172 ori art. 173 din Legea nr. 359/2004 se observă că aşa-zisa sancţiune de interzicere, a desfăşurării activităţii intervine numai în caz de refuz de conformare a agentului economic la îndreptarea unei eventuale neregularităţi. În cauză, intimaţii-pârâţi nu au avut obiecţiuni faţă de activitatea respectivă, iar autorizarea ulterioară confirmă tocmai teza că activitatea desfăşurată anterior este legală.

Cum interzicerea desfăşurării activităţii reprezintă o excepţie, regula este ca până la intervenţia unei asemenea excepţii activitatea este absolut legală.

A se invoca lipsa unei autorizări a unui cod secundar de activitate, în condiţiile în care acesta era declarat ca şi activitate posibilă secundară încă de la momentul înmatriculării societăţii în registrul comerţului, materializată în actul constitutiv al societăţii publicat în Monitorul Oficial, deci opozabil terţilor, constituie un formalism excesiv.

Prin urmare, instanţa de fond a aplicat greşit norma de drept material prevăzută de Legea nr. 359/2004 întrucât se poate aplica sancţiunea interzicerii desfăşurării activităţii, în mod excepţional, doar dacă nu se remediază aşa-zisa neregularitate. În cauză, această neregularitate a fost remediată, întrucât S.C. B. S.R.L. şi-a autorizat ulterior obiectul de activitate secundar (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

La data de 08.03.2016 intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă, răspunzând punctual criticilor formulate.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în şedinţa completului filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14.02.2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.03.2018 completul filtru a constatat că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi, pe cale de consecinţă, a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. şi a fixat termen pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia nr. 239/13.08.52015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantă împotriva informării nr. 44287/16.06.2016 privind plata cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. 2 şi a Notei de neconformitate nr. x emise de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, proiect cod SMIS 19446, cu titlul "Construcţie pensiune Uricani - Zona Valea cu Peşti, judeţul Hunedoara", ca neîntemeiată.

Prin Nota de constatare s-a aplicat o reducere procentuală de 100% din valoarea contractului de furnizare (mobilier şi aparate electrocasnice, echipamente şi programe informatice) nr. 137/18.11.2014 încheiat între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., valoarea reducerii procentuale fiind de 127.486,00 RON în baza H.G. nr. 519/2014, Partea a 3-a, pct. 3 - Nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unei bune gestiuni financiare, cu aplicarea principiilor economicităţii, eficacităţii, eficienţei".

În esenţă, s-a reţinut că autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale în vigoare, prin atribuirea, prin încredinţare directă a unui contract de furnizare către un agent economic, care conform legislaţiei naţionale nu avea dreptul legal să desfăşoare acea activitate economică menţionată în contractul nr. x/2014, având, atât la data încheierii contractului, cât şi la datele de emitere a facturilor pentru produsele furnizate, înregistrată ca activitate principală "Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale" cod CAEN 4120, împrejurare calificată de pârâtă ca o neregulă în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Soluţionând cauza, prima instanţă a găsit neîntemeiate toate motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, constatând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice.

O primă critică invocată de reclamantă vizează nemotivarea hotărârii atât sub aspectul nulităţii actelor administrative atacate cât şi sub aspectul interzicerii desfăşurării activităţii S.C. B. S.R.L. pentru lipsa autorizării obiectului secundar de activitate. În realitate, argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs conduc la concluzia că reclamanta este nemulţumită de modul în care a fost aplicată norma de drept material prevăzută de Legea nr. 359/2004, critică ce se încadrează în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte reţine că motivarea hotărârii reflectă analiza punctelor de vedere ale părţilor şi are o întindere considerabilă, astfel că nu se poate reţine că argumentaţia proprie lipseşte.

Esenţial este, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ca instanţa să realizeze un examen efectiv al susţinerilor părţilor, iar considerentele să cuprindă "atât motive le pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au respins cererile părţilor", exigenţă satisfăcută de sentinţa atacată în prezenta cauză.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezenta cauză este aceea dacă, obiectul secundar de activitate, neautorizat, al S.C. B. S.R.L. îi conferea acesteia dreptul de a desfăşura acea activitate (de furnizare mobilier, aparate electrocasnice, programe informatice) în relaţiile contractuale cu societatea reclamantă.

La momentul încheierii contractului nr. x/18.11.2014, conform informaţiilor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, S.C. B. S.R.L. avea ca activitate principală autorizată - Lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale - cod CAEN 4120.

De asemenea, în domeniul de activitate, printre activităţile secundare conform calificării CAEN se regăsesc şi următoarele:

4647 - Comerţ cu ridicata al mobilei, covoarelor, articolelor de iluminat;

4651- Comerţ cu ridicat al calculatoarelor, echipamentelor periferice şi software-ului în magazine specializate;

4754 - Comerţ cu amănuntul al articolelor şi aparatelor electrocasnice;

4759 - Comerţ cu amănuntul al mobilei, al articolelor de iluminat şi al articolelor de uz casnic, în magazine specializate.

Asupra acestui aspect părţile nu au poziţii divergente.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 172, art. 173 din Legea nr. 359/2004 este reglementată posibilitatea de conformare a agentului economic, de îndreptare a unei eventuale neregularităţi şi, doar în situaţia în care neregularităţile nu sunt remediate se poate aplica sancţiunea interzicerii desfăşurării activităţii.

Or, în cauză, chiar dacă la momentul încheierii contractului nr. x/18.11.2014, domeniul principal de activitate nu era comerţul mobilei, această activitate constituind doar domeniu secundar de activitate, ulterior societatea furnizoare a remediat această situaţie (certificat constatator ONRC - dosar fond) conform dispoziţiilor Legii nr. 359/2004, astfel că devine excesivă aplicarea unei reduceri de 100% din valoarea contractului de furnizare.

În plus, potrivit dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 31/1990 republicată "În raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii."

Aşadar, societăţii reclamante nu i se poate imputa faptul că societatea furnizoare nu avea autorizat obiectul de activitate secundar, în condiţiile în care comerţul cu mobilier, aparatură electrocasnică şi echipamentelor IT era menţionat în actul constitutiv ca activitate secundară, iar contractul a fost executat, marfa fiind recepţionată.

Concluzionând, aşadar, cu privire la aspectele analizate, instanţa apreciază că sunt neîntemeiate constatările autorităţii intimate, în sensul săvârşirii de către reclamantă a unei nereguli în procedura de atribuire a contractului de furnizare, astfel că actele administrative contestate prin care s-a aplicat o reducere de 100% din valoarea contractului nr. x/2014, sunt nelegale.

Pentru considerentele expuse, C. proc. civ. Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 C. proc. civ. procedură civilă, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 239/13.08.2015, a Informării nr. x/16.06.2015 şi a Notei de Neconformitate cu nr. x/05.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 510 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Admite acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Anulează Decizia nr. 239 din 13 august 2015 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Informarea nr. x din 16.06.2015 şi Nota de Neconformitate cu nr. x din 5 iunie 2015 emise de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iunie 2018.